ICCJ. Decizia nr. 2493/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2493/2013
Dosar nr. 3128/2/2011
Şedinţa publică de la 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, anularea actului administrativ din 23 februarie 2011, astfel cum a solicitat şi prin petiţia din 21 martie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin petiţia din 12 ianuarie 2011 a solicitat Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să fie despăgubit pentru 3092 unităţi de fond deţinute la Fondul Naţional de Investiţii, în conformitate cu Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitivă şi irevocabilă.
Reclamantul a arătat că i s-a răspuns prin scrisoarea din 23 februarie 2011, însă răspunsul nu a fost în sensul aşteptărilor sale, motiv pentru care a revenit cu o nouă adresă, prin care a solicitat anularea acestui răspuns ca fiind vătămător drepturilor şi intereselor sale, iar Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare i-a trimis un nou răspuns prin intermediul scrisorii din 25 martie 2011, refuzând anularea primei scrisori astfel cum solicitase.
Pârâtul a depus întâmpinare în şedinţa publică de la data de 11 octombrie 2011, solicitând, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii ca atare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6511 din 8 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”
Chemarea în judecată a funcţionarului public vinovat de emiterea unui act administrativ nelegal sau de modul de soluţionare a unui cereri privitoare la un drept este posibilă, a apreciat instanţa de fond, în conformitate cu art. 16 din acelaşi act normativ, dar numai alături de autoritatea publică din care face parte şi numai pentru cererea accesorie de plată a unor despăgubiri. S-a reţinut de către instanţă că funcţionarul public nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererea principală privitoare la anularea actului sau la emiterea unui act administrativ.
Instanţa a reţinut că în speţă reclamantul a solicitat anularea unui act şi nu a înţeles să cheme în judecată decât pe conducătorul instituţiei publice, or, cum preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Valorificarea Activelor Statului nu este o autoritate de sine stătătoare, curtea a respins acţiunea formulată împotriva acestui funcţionar ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., se arată că instanţa a dezlegat cauza pe baza unei excepţii de procedură, aceea a lipsei calităţii procesuale pasive, lipsind recurentul de un mijloc licit de a obliga preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să pună în executare Decizia nr. 2048 din 14 iunie 2009, definitivă şi irevocabilă.
Arată recurentul că instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, garanţie a unui proces echitabil, precum şi dreptul său la apărare, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că nu l-a invitat pe reclamant să depună o notă scrisă în raport de motivele de fapt şi de drept care au stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată pe baza excepţiei de procedură a lipsei calităţii procesuale pasive.
Recurentul afirmă că instanţa a oferit altceva decât s-a cerut, a ignorat nota scrisă depusă la dosar, prin care reclamantul a solicitat ca judecata să se facă în lipsa părţilor, respectiv să i se transmită, prin poştă, orice document se depune la dosarul cauzei până la primul termen, încălcându-i astfel acestuia dreptul fundamental de acces liber la justiţie, ceea ce este inechitabil în raport de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 7 din Codul Deontologic al Magistraţilor.
Mai arată recurentul că instanţa de judecată a înlocuit persoana juridică chemată în judecată, respectiv preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, cu persoana fizică, dând astfel altceva decât s-a cerut, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea actului administrativ din 23 februarie 2011, emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prin care această instituţie i-a răspuns petentului în sensul că cererea acestuia de despăgubire, întemeiată pe hotărârile penale pronunţate în Dosarul penal nr. 24632/3/2006, a fost înregistrată la C.N.V.M. din 12 ianuarie 2011 şi că la data emiterii adresei este suspendat orice act de executare împotriva C.N.V.M., decurgând din titlul executoriu reprezentat de Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, menţinându-se însă posibilitatea pentru părţile interesate de proceda la executarea celorlalţi debitori solidari.
Înalta Curte are în vedere faptul că, în speţă, reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ şi nu a înţeles să cheme în judecată decât pe conducătorul instituţiei publice emitente, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Or, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Calitatea procesuală pasivă în acţiunile prin care se solicită aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ, astfel cum este aceasta definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din lege.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar chemarea în judecată a funcţionarului public vinovat de emiterea unui act administrativ nelegal sau de modul de soluţionare a unui cereri privitoare la un drept este posibilă, în conformitate cu art. 16 din acelaşi act normativ, dar numai alături de autoritatea publică din care face parte şi numai pentru cererea accesorie de plată a unor despăgubiri, astfel că funcţionarul public nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererea principală privitoare la anularea actului sau la emiterea unui act administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamantul are posibilitatea de a formula cerere de chemare în judecată şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, emis sau încheiat actul juridic, însă în speţă pârâtul nu se regăseşte în categoria persoanelor care „au elaborat, emis sau încheiat” actul juridic a cărui anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod corect a respins instanţa de fond acţiunea formulată împotriva unui funcţionar şi nu împotriva instituţiei emitente, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al liberului acces la justiţie, reţinând că instanţa fondului a soluţionat în mod corect cauza, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a procedat la comunicarea către reclamant a întâmpinării formulate de pârâtul Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi a înscrisurilor depuse de acesta la termenul din 11 octombrie 2011, dându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare.
De altfel, reclamantul a depus la dosar, la data de 19 octombrie 2011, concluzii scrise, prin care a combătut excepţiile invocate, concluzii care au fost avute în vedere de către instanţă la pronunţarea hotărârii atacate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinţei civile nr. 6511 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2502/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 247/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
