ICCJ. Decizia nr. 241/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 241/2013
Dosar nr. 12639/2/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Botoşani a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României – Departamentul V - Direcţia I şi Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea încheierii nr. V/31/2010 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi a României – Departamentul V, Direcţia I, înregistrată la A.J.P.S. Botoşani la data de 02 decembrie 2010;
- modificarea parţială a Deciziei nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani, prin anularea măsurilor prevăzute la punctele IV, V, VI, IX şi X.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, reclamanta a solicitat şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Botoşani.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că, prin procesul-verbal de constatare nr. 6257 din 29 iulie 2010, încheiat de către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Botoşani, au fost nominalizate o serie de nereguli, ca urmare a efectuării auditului financiar al contului de execuţie a bugetului A.J.P.S. Botoşani pe anul 2009.
Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani a emis Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 prin care a respins obiecţiunile formulate împotriva procesul-verbal de constatare mai sus indicat.
Prin încheierea nr. V/31 din 24 noiembrie 2010, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României – Departamentul V - Direcţia I a respins pct. 1-3 din contestaţia reclamantei, respectiv cele care privesc pct. IV-IV, IX şi X din Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010.
Reclamanta a prezentat în detaliu motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate (a se vedea filele 3-8 dosar CAB).
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea contestaţiei reclamantei şi a capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Botoşani ca neîntemeiate şi nedovedite (a se vedea filele 31-37 dosar CAB).
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4935 din 07 septembrie 2011, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Botoşani.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
2.1. Cu privire la măsura nr. IV din actul administrativ atacat a constatat că s-a imputat reclamantei faptul că a utilizat aplicaţii informatice cu un algoritm de calcul eronat şi, de asemenea, că a luat în calcul şi venituri care nu au fost realizate în mod efectiv de persoanele în cauză şi asupra cărora nu s-a aplicat cota de impozit pe venit.
În legătură cu aplicaţiile informatice, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 191 alin. (4) din H.G. nr. 1025/2006, care prevăd faptul că: „Pentru luna în care s-a născut copilul se ia în calcul venitul realizat în luna anterioară celei în care s-a născut copilul.”
Însă, interpretarea acestui articol trebuie să se facă prin coroborare cu celelalte dispoziţii legale, respectiv art. 4 alin. (1) - (5) din acelaşi act normativ, care stabilesc:
„(1) Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, prevăzute de ordonanţa de urgenţă, se acordă persoanelor îndreptăţite, dacă acestea au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, de la data la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a aprobat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.
(2) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi persoanele care realizează venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestora.
(3) În calculul celor 12 luni prevăzute la alin. (1) se includ şi fracţiunile de lună în care s-au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, precum şi cele în care solicitanţii s-au aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, considerate, în înţelesul ordonanţei de urgenţă, lună întreagă.
(4) Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la alin. (7).
(5) Prin excepţie, se acceptă ca o singură dată fracţiunea de lună să fie constituită dintr-un număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (4).”
În opinia primei instanţe, luna în care se naşte copilul nu poate fi luată în calcul decât ca fracţiune de lună şi venitul corespunzător acestei perioade se calculează potrivit art. 191, însă, numai proporţional cu fracţiunea de lună până la momentul naşterii copilului. Or, reclamanta a dublat venitul corespunzător lunii anterioare fără a ţine seama de faptul că, în luna în care a survenit naşterea copilului, persoana îndreptăţită a realizat venituri doar pentru o fracţiune de lună.
Faptul că aceste calcule sunt realizate printr-un program informatic unitar la nivel naţional nu exonerează reclamanta de răspundere, întrucât actele prin care s-au acordat indemnizaţii mai mari decât cele datorate emană de la reclamantă şi recuperarea sumelor nu se poate dispune decât tot de reclamantă.
2.2. În ceea ce priveşte măsura nr. V, Curtea a constatat faptul că organele de control au stabilit că reclamanta nu a procedat la sistarea plăţii indemnizaţiei atunci când se impunea acest lucru, în condiţiile în care beneficiarii nu mai îndeplineau condiţiile pentru acordarea acesteia.
Reclamanta nu neagă faptul că există situaţii în care, potrivit dispoziţiilor legale, se impunea suspendarea plăţii indemnizaţiei, însă afirmă că nu are nicio culpă decurgând din faptul că nu a fost suspendată plata, întrucât nu are posibilitatea să facă acest lucru fără informaţii pe care trebuie să le primească de la alte autorităţi.
Curtea apreciază că aceste susţineri sunt neîntemeiate, deoarece nu este relevant dacă reclamanta are sau nu o culpă decurgând din nesuspendarea plăţii indemnizaţiei. În speţă, relevant este să se stabilească dacă reclamanta era singurul organ competent să dispună această măsură.
În concepţia judecătorului fondului, în condiţiile în care reclamanta avea obligaţia să dispună măsura suspendării plăţii indemnizaţiei, aceasta avea obligaţia să uzeze de toate mijloacele legale pentru identificarea situaţiilor în care sunt incidente aceste dispoziţii legale.
Faptul că suspendarea se dispune pe baza unor informaţii furnizate de alte instituţii nu este de natură să exonereze reclamanta de obligaţia de a întreprinde toate demersurile pentru aplicarea legii, în condiţiile în care avea posibilitatea să solicite în mod expres furnizarea acestor informaţii de la autorităţile competente cu care trebuie să comunice în mod permanent, conform art. 17 din O.U.G. nr. 116/2007. Această comunicare nu este unilaterală şi nu justifică pasivitatea reclamantei în condiţiile în care obligaţia de a dispune măsura suspendării îi incumbă în totalitate.
2.3. În ceea ce priveşte măsura nr. VI, Curtea a constatat că organele de control au imputat reclamantei că nu a fost stabilită în mod corect baza de calcul pentru acordarea indemnizaţiei, întrucât – „în baza de calcul a indemnizaţiei au fost incluse şi alte venituri decât cele realizate din activităţi profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv veniturile din dividende care, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 sunt venituri din investiţii, contrar art. 1 din O.U.G. 148/2005 şi art. 2 alin. (4) din Normele Metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006.
Astfel, unele indemnizaţii au fost stabilite pe baza veniturilor nete impozabile realizate şi nu pe baza celor rezultate după deducerea impozitului pe venit, contrar prevederilor art. 5 din aceleaşi norme metodologice.
De asemenea, la stabilirea indemnizaţiilor s-au luat în calcul venituri pentru care nu există dovada realizării acestora sau a achitării impozitului pe venitul aferent, contrar prevederilor art. 6 alin. (5) din normele metodologice.
În plus, indemnizaţiile stabilite pe baza unor venituri anticipate din activităţi independente nu au mai fost recalculate ulterior, contrar prevederilor art. 19 din normele metodologice.”
Cu privire la aceste constatări reclamanta a invocat aceleaşi aspecte ca şi la punctul anterior, respectiv lipsa informaţiilor de la alte autorităţi publice, iar Curtea de apel a aplicat acelaşi raţionament.
2.4. În ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctele nr. IX şi nr. X din actul atacat, referitoare la verificarea condiţiilor de eligibilitate a persoanelor care beneficiază de alocaţie complementară sau de susţinere şi cu privire la condiţiile în care se suspendă aceste drepturi, Curtea constată că, similar punctelor anterioare, competenţa în emiterea actului revine reclamantei, fapt ce atrage răspunderea sa pentru legalitatea actului.
De asemenea, suspendarea dreptului se dispune de către autoritatea publică reclamantă, care are obligaţia de a comunica cu toate autorităţile publice pentru realizarea competenţelor sale. Faptul că, în acelaşi timp, o serie de autorităţi publice au obligaţia de a comunica aceste informaţii nu justifică atitudinea pasivă a reclamantei şi nici nu o exonerează de răspundere în situaţia emiterii de acte nelegale.
Mai mult, recuperarea sumelor nu se poate face decât prin acte emise de reclamantă, astfel încât obligarea acesteia să întreprindă toate măsurile pentru recuperarea sumelor achitate în mod nelegal este perfect justificată.
2.5. Cât priveşte suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Botoşani, Curtea constată că, în condiţiile în care nu au fost identificate motive de nelegalitate, nu se poate dispune măsura solicitată, întrucât nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
3. Recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Botoşani.
În memoriile de recurs, partea a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii în parte a acţiunii, în privinţa anulării şi suspendării efectelor măsurii prevăzute la pct. IV din Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Botoşani, menţinută prin încheierea nr. V/31/2010 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi a României – Departamentul V, Direcţia I.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
3.1. Prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
La acest punct, recurenta arată că sunt întrunite condiţiile impuse de textul legal anterior indicat - cazul bine justificat şi paguba iminentă – pentru a se putea dispune suspendarea punerii în executare a măsurii prevăzute la pct. IV din Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Botoşani.
Cu privire la prima condiţie, recurenta arată următoarele aspecte:
Instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că, o dată cu intrarea în vigoare a Ordinului M.M.F.P.S. nr. 68/2009, au fost aprobate Instrucţiunile de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1.025/2006 (s-a clarificat prin anexa 2 pct-ul II care sunt cele 12 luni ce se iau în calcul).
Astfel, instrucţiunile precizează că prima lună este luna naşterii copilului, iar cea de a 12-a lună este „a II-a lună anterioară lunii naşterii copilului". Instrucţiunile de aplicare a prevederilor legale în materie preiau aşadar, dispoziţiile art. 191 alin. (4) din H.G. nr. 1025/2006, dovedind fără echivoc faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu aplicarea greşită a legii.
Anexa 4 din H.G. nr. 1025/2006 prevede formularul tip al adeverinţei eliberate de angajator prin care este stabilita îndeplinirea condiţiei de a beneficia de dreptul la indemnizaţie (vocaţia la drept), respectiv faptul că solicitantul a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit sau stagiu de cotizare, în sistemul public de pensii, timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, de la data la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a aprobat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.
În plus, Anexa 2 la Ordinul M.M.F.P.S. nr. 68/2009 stabileşte si mai clar voinţa legiuitorului, reglementând distinct:
- prin punctul I: "Referitor la îndeplinirea condiţiilor de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului" - necesitatea îndeplinirii condiţiilor de acordare a dreptului prin precizarea perioadei de timp în care solicitantul a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit sau stagiu de cotizare în sistemul public de pensii (timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, de la data la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a aprobat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela, pentru a se acorda dreptul);
- iar, la punctul II: "Referitor la veniturile realizate în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului, reprezentând suma încasată de persoana îndreptăţită, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din instrucţiuni) în care este evidenţiată perioada necesară stabilirii bazei de calcul a indemnizaţiei: "prima lună este luna naşterii copilului" iar cea de a 12-a lună este „a II-a lună anterioară lunii naşterii copilului".
În opinia recurentei, prima instanţă a extras din context prevederile alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1025/2006, cu toate că acestea se completează cu prevederile alin. (4) din acelaşi articol, în virtutea regulii de interpretare sistematică a dispoziţiilor legale.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, recurenta arată există riscul producerii unui prejudiciu în situaţia punerii în executare a măsurii aflate în discuţie, întrucât se urmăreşte recuperarea unui prejudiciu nereal.
3.2. Măsura de la pct. 4 din Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani a fost menţinută de către prima instanţă cu aplicarea greşită a dispoziţiilor H.G. nr. 1025/2006.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat faptul că dublarea veniturilor din luna anterioară naşterii copilului este prevăzută de art. 191 alin. (4) din H.G. nr. 1025/2006: „Pentru luna în care s-a născut copilul se ia în calcul venitul realizat în luna anterioară celei în care s-a născut copilul.”
În opinia recurentei, luna naşterii copilului este una dintre cele 12 luni luate ca bază de calcul a indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Măsura privind dublarea veniturilor din luna anterioară lunii naşterii copilului a fost prevăzută de legiuitor ca o facilitate acordată beneficiarilor, întrucât în baza de calcul a indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare luni întregi, calendaristice, iar naşterea poate surveni în orice moment al lunii. La fel se acordă beneficiarului facilitate în cazul eligibilităţii referitor la luarea în calcul a lunii întregi calendaristice şi nu a fracţiunii de lună, conform art. 4 din H.G. nr. 1025/2006.
Modalitatea de calcul pe care Camera de Conturi Botoşani o indică în procesul-verbal de constatare aflat în discuţie, cât şi la pct. 5 din Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010, respectiv aceea de a include şi veniturile din a 12-a lună anterioară datei de naştere a copilului, este imposibil de pus în aplicare. În concret, calculul din formularul prevăzut în anexa nr. 2 la pct-ul II din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin Ordinul M.M.P.S. nr. 68/2009, se opreşte la a 11-a lună anterioară lunii naşterii copilului. Pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor intimatelor de la acest punct s-ar exceda prevederilor legale în materie, deoarece ar fi necesar să se solicite celor 3.284 de beneficiari să comunice veniturile din cea de-a 12-a lună anterioară datei naşterii copilului, în condiţiile în care documentaţia prevăzută de lege nu le evidenţiază. Fiecare dintre beneficiari ar trebui să solicite aceste adeverinţe de la angajatori.
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei atacate faptul că instituţia a utilizat aplicaţii informatice care au un algoritm de calcul eronat la stabilirea bazei de calcul a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi prin aceasta au fost luate în calcul şi venituri ce nu au fost realizate în mod efectiv de persoanele în cauză şi asupra cărora nu s-a aplicat cota de impozit pe profit.
Recurenta apreciază faptul că argumentaţia primei instanţe încalcă dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin Ordinul M.M.P.S. nr. 68/2009, ale art. 4, art. 41, art. 5 şi art. 191 din H.G. nr. 1025/2006.
Concluzia exprimată de către recurentă este aceea că judecătorul fondului nu a făcut distincţia corespunzătoare între prevederile legale prin care sunt reglementate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele pentru a beneficia de acest drept şi dispoziţiile care stabilesc modul de calcul al indemnizaţiei.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă, prin soluţia pronunţată în cauza de faţă, a menţinut măsurile statuate prin actele administrative ce fac obiectul litigiului, însă, în motivare, a arătat că modalitatea de calcul a indemnizaţiei pentru creşterea copilului este alta, prin luarea în calcul, la stabilirea indemnizaţiei, a lunii în care se naşte copilul, numai ca fracţiune de lună. Venitul corespunzător acestei luni urmează să se calculeze, potrivit art. 191 din H.G. nr. 1025/2006, proporţional cu fracţiunea de lună până la momentul naşterii copilului (în condiţiile în care actul normativ nu prevede stabilirea bazei de calcul a indemnizaţiei cu fracţiuni de lună).
4. Apărările formulate de intimata Curtea de Conturi a României
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (a se vedea filele 94-99 dosar I.C.C.J.).
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de către recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Botoşani a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect:
- anularea încheierii nr. V/31/2010 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi a României – Departamentul V, Direcţia I, înregistrată la A.J.P.S. Botoşani la data de 02 decembrie 2010;
- anularea parţială a Deciziei nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani, în privinţa măsurilor prevăzute la punctele IV, V, VI, IX şi X.
Totodată, reclamanta a solicitat şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 45 din 04 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Botoşani.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată pentru motivele prezentate la pct. I.2. din decizie.
Această soluţie nu este împărtăşită de către instanţa de control judiciar pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei.
Înalta Curte apreciază că sentinţa contestată este criticabilă din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., în privinţa modului în care a fost motivată soluţia de respingere a acţiunii, şi, în consecinţă, de menţinere a actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, examinând considerentele sentinţei, instanţa de control judiciar apreciază că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, curtea de apel nu a lămurit situaţia de fapt existentă în cauză în temeiul materialului probator existent la dosar.
Mai mult decât atât, judecătorul fondului a reţinut un mod de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului diferit de cel consemnat în actele fiscale deduse judecăţii şi, cu toate acestea, a apreciat că actele administrative contestate sunt legale.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei prezentată la pct. 3.2. din prezenta decizie.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii judecătoreşti sub aspectele de esenţă invocate în cauză echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială împotriva sentinţei nr. 4935 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoşani - S.C.A.F.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 240/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
