ICCJ. Decizia nr. 2519/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2519/2013

Dosar nr. 7588/1/2011

Şedinţa publică de la 1 martie 2013

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 334/2011 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.N. împotriva Sentinţei nr. 1435 din data de 2 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2276/63/2010, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul - reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 1740 din 8 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13343/63/2009.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurentul N.N., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

La termenul din 9 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că în termen de un an de la suspendare nici una dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.

Cum, în speţă, de la data suspendării cauzei şi până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor şi având în vedere că nu s-au îndeplinit nici un fel de acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de N.N. împotriva Deciziei nr. 334 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2519/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond