ICCJ. Decizia nr. 2498/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2498/2013
Dosar nr. 2020/2/2012
Şedinţa publică de la 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC C.G.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Pensii Publice – Direcţia de Relaţii Internaţionale, solicitând suspendarea executării adresei nr. 3761/MLSF din 23 februarie 2012 emisă de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii de fond având ca obiect anularea aceluiaşi act, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit adresei nr. 3761/MLSF din 23 februarie 2012 s-a decis retroactiv retragerea unui număr de 11 formulare E 101 emise în anul 2009 şi 17 formulare E 101 şi documente portabile A1 emise pentru perioada 01 aprilie 2010 - 31 martie 2012, că aceste formulare reprezintă acte administrative, fiind certificate privind legislaţia în materie de securitate socială şi atestă faptul că nu are obligaţii de plată a contribuţiilor într-un alt stat, pentru salariaţii detaşaţi în Germania care au desfăşurat activitate de muncitori în construcţii în baza unor contracte încheiate cu parteneri germani.
Reclamanta a arătat că a formulat plângere prealabilă la Casa Naţională de Pensii Publice - Direcţia Relaţii Internaţionale, înregistrată sub nr. A/10836 din 9 martie 2012, prin care a solicitat revocarea actului vătămător, precum şi faptul că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată în vederea suspendării executării actului contestat.
Casa Naţională de Pensii Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Totodată, a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii faţă de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, arătând că reclamanta s-a adresat cu prezenta cerere instanţei de judecată fără a aştepta răspunsul la plângerea prealabilă, deşi termenul legal de 30 de zile nu expirase.
A invocat de asemenea excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, întrucât pentru modificarea sau desfiinţarea adresei atacate se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, iar actul atacat nu reprezintă un act administrativ de autoritate şi, ca atare, nu poate fi supus controlului instanţei de contencios.
Prin Sentinţa civilă nr. 2856 din 2 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtă, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC C.G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice - Direcţia de Relaţii Internaţionale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă către autoritatea pârâtă solicitând revocarea actului vătămător, plângere înregistrată sub nr. A/10836 din 9 martie 2012, iar instanţa de contencios administrativ a fost sesizată la data de 13 martie 2012; că împrejurarea că reclamanta nu a aşteptat expirarea termenului prevăzut de lege pentru a primi răspuns la plângerea prealabilă nu este de natură a justifica soluţia de respingere ca prematură, atâta timp cât nici după împlinirea acestui termen, pe parcursul soluţionării cauzei, nu a fost comunicat un astfel de răspuns.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că adresa atacată nu reprezintă un act de autoritate, Curtea a reţinut că, în raport de definiţia actului administrativ potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), din Legea nr. 554/2004 adresa nr. 3761/MLSF din 23 februarie 2012 îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerată act administrativ, astfel că excepţia a fost respinsă ca nefondată.
Cu privire la condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 Curtea a reţinut că prima condiţie este îndeplinită, adresa nr. 3761/MLSF din 23 februarie 2012 fiind, în mod indiscutabil, un act administrativ unilateral cu caracter individual, în raport de conţinutul său.
Instanţa a constatat, însă că în cazul de faţă, cercetând „aparenţa de legalitate” a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, nu există un caz bine justificat, deoarece toate argumentele invocate de reclamantă sunt în realitate critici de nelegalitate a actului, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri.
S-a apreciat de către instanţă că, aparent, adresa nr. 3761/MLSF din 23 februarie 2012 a fost emisă în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă, cu indicarea temeiurilor de drept, iar argumentele invocate de reclamantă se referă la aspecte care nu permit Curţii, în lipsa administrării unor dovezi pe fondul cauzei, să reţină eventuale indicii de nelegalitate, precum şi faptul că simplele susţineri ale reclamantei nu sunt suficiente pentru a considera îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, în lipsa unor împrejurări care să fie apte să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, fără a antama fondul, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din aceste considerente, Curtea a apreciat că cerinţa cazului bine justificat nu este îndeplinită în cazul de faţă.
În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa a reţinut, aşa cum s-a statuat constant de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, că executarea unei obligaţii bugetare stabilite printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, că din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului constituie o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, astfel că împrejurarea că reclamanta prin achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat în Germania ar suferi o perturbare a activităţii sale nu poate fi reţinută pentru a justifica „paguba iminentă”.
Instanţa a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului - adresa nr. 3761/MLSF din 23 februarie 2012 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C.G.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată este vădit netemeinică şi nelegală, fiind de fapt complet nemotivată; că aşa-zisele considerente ale hotărârii sunt de fapt simple aprecieri teoretice, cu caracter general, valabile pentru orice speţă, că sentinţa nu cuprinde nici un argument concret pentru care nu au fost reţinute susţinerile reclamantei; că instanţa a ignorat complet motivele acţiunii, precum şi probele administrate, ceea ce înseamnă că, practic, nici măcar nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, limitându-se la a face consideraţii teoretice şi afirmaţii nemotivate, unele chiar incorecte din punct de vedere juridic.
Arată recurenta că, în realitate, contrar celor reţinute în cuprinsul sentinţei recurate, în speţă sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente; că la o simpla cercetare aparentă a actului atacat, fără a fi necesară administrarea de probe pe fondul cauzei, se poate observa că acesta este nemotivat în fapt şi în drept, neavând aparenţa de legalitate; că împrejurările care se constituie în "indicii de nelegalitate"" reies dintr-o simplă lectură a adresei a cărei suspendare s-a solicitat; că există o serie de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat, fiind astfel îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat şi că instanţa nu a verificat dacă în speţă se poate vorbi de un prejudiciu material viitor şi previzibil în patrimoniul subscrisei.
Arată recurenta că, în realitate, există un asemenea prejudiciu, întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 3761/MLSF din 23 februarie 20I2 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice - Direcţia de Relaţii Internaţionale, pentru anul 2009 şi perioada 01 aprilie 2010-31 martie 2012 urmează a se aplica legislaţia germană de securitate socială, ceea ce implică obligaţia recurentei de plată în Germania a unor sume exorbitante, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale, sens în care autoritatea germana competentă - Asigurarea Germană de Pensii N. - a emis Decizia nr. 44349557 din 18 iunie 2012, prin care a stabilit în sarcina recurentei un debit de 810.310,33 euro, fixând ca termen de plată "antepenultima zi bancară lucrătoare a lunii ce urmează datei deciziei", ceea ce înseamnă data de 27 iulie 2012 (care a trecut).
Se mai arată în motivele de recurs că, î n măsura în care actul atacat nu s-ar fi emis, ar fi fost valabile certificatele retrase, în baza cărora societatea recurentă a plătit contribuţiile de asigurări sociale în România, conform legii române; că, având în vedere cuantumul foarte mare al sumelor respective raportat la situaţia financiară şi datoriile recurentei, precum şi iminenţa executării sale silite , sunt grav afectate atât desfăşurarea normală a activităţii societăţii, cât şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate sau proiectele aflate în derulare ale acesteia.
Recurenta apreciază că executarea actului atacat ar fi, fără putinţă de tăgadă, de natură a perturba activitatea economico-financiară prin modificarea fluxului financiar, astfel cum acesta este stabilit prin bugetul de venituri şi cheltuieli, respectiv imposibilitatea plaţii salariilor angajaţilor (în valoare totală medie lunară de 170.500 lei), ceea ce ar produce consecinţe defavorabile asupra raporturilor cu angajaţii prin păgubirea nejustificată a acestora şi că, drept urmare, până la soluţionarea acţiunii în anulare, executarea actului atacat se va fi finalizat, ceea ce constituie în mod cert o vătămare iremediabilă a intereselor sale legitime, precum şi a intereselor unor terţi, care s-ar putea evita numai prin admiterea prezentei cereri.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În speţă, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În sensul strict al termenului, motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prezentând în cuprinsul sentinţei pronunţate toate elementele care au condus la concluzia netemeiniciei cererii de chemare în judecată.
Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs formulată, nu sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca nefiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea adresei contestate.
Toate argumentele invocate de reclamantă sunt în realitate critici de nelegalitate a actului, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri, iar simplele susţineri ale reclamantei nu sunt suficiente pentru a considera îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, în lipsa unor împrejurări care să fie apte să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, fără a antama fondul, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt întemeiate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Or, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea, aşa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că executarea unei obligaţii bugetare stabilite printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, că din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului constituie o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, astfel că împrejurarea că reclamanta prin achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat în Germania ar suferi o perturbare a activităţii sale nu poate fi reţinută pentru a justifica „paguba iminentă”.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C.G.C. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 2856 din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2499/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
