ICCJ. Decizia nr. 265/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 265/2013
Dosar nr. 161/39/2010
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P.R. SRL – prin lichidator A.I.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.F.P.J.S. anularea Deciziei de impunere nr. 76723 din 27 septembrie 2006 emisă pentru suma de 748.059 lei şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 76723 din 27 septembrie 2006, a Deciziei de impunere nr. 77523 din 3 noiembrie 2006 emisă pentru suma de 12.882.155 lei şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 77523 din 3 noiembrie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea celor două decizii de impunere şi a actelor subsecvente acestora.
Cu referire la Decizia de impunere nr. 76723 din 27 septembrie 2006, reclamanta a precizat că aceasta este nelegală, deoarece suma de 748.059 lei, la a cărei plată a fost impusă suplimentar, a fost eronat stabilită pentru nedepunerea garanţiei pentru Autorizaţia de Antrepozit Fiscal nr. 724/20 aprilie 2005, revocarea ei ca urmare a Deciziei nr. 228/2005 a M.F. fiind astfel, legală.
Reclamanta a precizat că garanţia în discuţie nu a fost depusă şi din motive culpabile pârâtei, care nu a răspuns cererii sale de revizuire a acesteia, conform noilor prevederi legale.
Reclamanta a susţinut că perioada de valabilitate a Autorizaţiei de Antrepozit Fiscal nr. 724 din 20 aprilie 2005 este perioada 20 aprilie 2005 (când aceasta a fost emisă) – 24 august 2005, dată la care plângerea sa a fost respinsă de D.G.F.P., astfel că cele două livrări efectuate conform D.A.I. 939241/16 iulie 2005, marfa livrată către SC T.O. SA Suceava, respectiv D.A.I. 939242 din 01 august 2005 marfa livrată către SC E.H. SRL, s-au făcut cu îndeplinirea obligaţiilor legale prevăzute de Legea nr. 571/2003.
Mai mult decât atât, a arătat reclamanta că, dacă decizia de impunere va produce efecte, pentru suma de plată stabilită suplimentar în cuantum de 467.303 lei „în cazul în care ar trebui să plătească acciza şi taxa pe valoarea adăugată, aferentă pentru cele două livrări de alcool etilic în regim suspensiv, şi SC P.R. SRL Rădăuţi, atunci pentru acelaşi bun s-ar încasa la bugetul de stat de două ori suma cuvenită (dubla impunere)” (pag.21 alineat ultim din Rezoluţia Parchetului) întrucât „accizele şi taxa pe valoarea adăugată aferentă au fost plătite bugetului de stat de operatorii care au eliberat spre consum băuturile spirtoase” (pag.21 alineat penultim, ultima teză din Rezoluţia Parchetului).
Un alt argument suplimentar că Autorizaţia de Antrepozit Fiscal nr. 724 din 20 aprilie 2005 şi-a produs efecte în continuare este şi faptul că în baza acestei autorizaţii, societatea a obţinut, în continuare, alte 8 autorizaţii de utilizator final în perioada 25 octombrie 2005 – 12 iunie 2006.
Cu referire la Decizia de impunere nr. 77523 din 3 noiembrie 2006 în sumă de 12.882.155 lei şi motivată pe cele 8 livrări efectuate de ea în baza a 8 autorizaţii de utilizator final, reclamanta a precizat că nici aceasta nu este legal emisă, deoarece beneficiarii săi nu au îndeplinit condiţiile legale pentru livrarea de produse alcoolice denaturate (respectiv solvent concentrat) şi, ca atare, le-au prelucrat la rândul lor, folosindu-le ca materie primă. A susţinut că, aceste produse, respectiv soluţie parbriz, soluţie antiseptică şi soluţie etoxid de sodiu, au fost puse în vânzare cu respectarea prevederilor art. 200 alin. (1) C. fisc., care prevăd că: Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 162, atunci când sunt: complet denaturate, conform prescripţiilor legale; denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman.
Faptul că beneficiarii care au ridicat de la societate aceste produse finite alcoolice denaturate puteau să le revândă exact în această stare sau folosind o nouă diluţie, nu este un lucru care să atragă plata de către ei a unor accize. Legiuitorul prevede la pct. 22.15.1 din HG nr. 44/2004 faptul că „Denaturarea alcoolului etilic se realizează numai în antrepozitele fiscale de producţie, acolo unde a fost produs alcoolul etilic”.
Pârâta nu a procedat la impunerea acestor societăţi cu valoarea accizelor şi a TVA-ului tocmai datorită faptului că acestea, la rândul lor, au vândut produsul aplicându-i atât acciza cât şi TVA-ul, şi, într-o atare situaţie, ar fi trebuit să solicite de la bugetul de stat restituirea contravalorii accizei şi TVA-ului.
Reclamanta a arătat că, în fapt, deodată ce aceste societăţi şi-au achitat obligaţiile de plată ale accizei şi TVA-ului odată cu livrarea produselor SC P.R. SRL către alţi cumpărători, se realizează o impunere dublă atât a TVA-ului, cât şi a accizei.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată. În motivare, pârâta a reiterat considerentele din cele două decizii de inspecţie.
Cu referire la decizia de impunere nr. 76723 din 27 septembrie 2006, a precizat că SC P.R. SRL Rădăuţi nu a depus garanţia stabilită la autorizare în termenul legal de 60 de zile (până la data de 1 iulie 2005), nu beneficiază de regimul suspensiv de la plata accizelor pentru alcoolul etilic livrat după acest termen, fiind astfel obligată la plata accizelor aferente.
Cu referire la Decizia de impunere nr. 77523 din 3 noiembrie 2006, a precizat că pentru livrările de alcool etilic rafinat denaturat şi alcool tehnic denaturat nu s-au respectat condiţiile din autorizaţiile de utilizator final, întrucât SC P.R. SRL Rădăuţi nu a realizat în cadrul antrepozitului fiscal de producţie alcool etilic produse finite, destinate a fi consumate ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări, încălcându-se prevederile art. 22 alin. (3) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat prin pct. 16 din HG nr. 610/2005, în vigoare la data acordării autorizaţiilor de antrepozit final, potrivit cărora scutirea se acordă direct pentru alcoolul etilic de antreprenorii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat, respectiv care utilizează alcoolul etilic pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări.
Din analiza specificaţiilor tehnice rezultă că produsele alcoolice denaturate realizate de contestatoare erau destinate livrării către societăţi care urmau să le utilizeze ca materie primă pentru obţinerea altor produse finite.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, intervenienta SC N.G. SRL Rădăuţi. Aceasta a solicitat admiterea acţiunii, motivând că, în calitate de creditoare care a solicitat declanşarea procedurii insolvenţei reclamantei, are interes în a-şi realiza creanţa, la fel ca şi D.G.F.P. Suceava, care, de asemenea, s-a înscris în tabloul creditorilor, cu presupusa creanţă din cele două decizii de impunere, creanţă care în situaţia realizării, având un rang superior şi un cuantum deosebit de mare, ar duce la imposibilitatea realizării creanţei sale de rang inferior.
Pârâta a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.
Excepţia a fost respinsă ca nefondată de către instanţa de fond prin Încheierea din 31 mai 2010, concomitent cu admiterea în principiu a cererii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 442 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia a II a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de contestatoarea SC P.R. SRL – prin lichidator A.I.S., în contradictoriu cu intimatul M.F.P. – A.N.A.F. - D.G.S.C. şi D.G.F.P.J.S., şi, pe cale de consecinţă, a admis cererea de intervenţie formulată de SC N.G. SRL Rădăuţi, a anulat decizia de impunere nr. 76723 din 27 septembrie 2006 a D.G.F.P. Suceava, Decizia de impunere nr. 77523 din 3 noiembrie 2006 a D.G.F.P. Suceava, precum şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 76723 din 27 septembrie 2006 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 77523 din 3 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, în raport de înscrisurile depuse de părţi şi de concluziile raportului de expertiză tehnico-contabilă efectuată, a reţinut, referitor la Decizia nr. 76723/2005 şi Raportul de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, faptul că expertul contabil a concluzionat că, deşi aceste livrări nu au întrunit toate condiţiile de livrările în regimul suspensiv prevăzut de art. 186 din Legea nr. 571/2003, acestea au fost însoţite de documentele prevăzute de art. 187 C. fisc., fiind vizate de către supraveghetori fiscali, cele două societăţi având de la autorităţile competente certificarea documentelor administrative de însoţire a produselor accizabile primite de la reclamantă, precum şi că aceste două societăţi, având calitate de antrepozitari fiscali, duc la concluzia că livrările efectuate lor de către reclamantă nu reprezintă livrări către depozite neautorizate ca antrepozite fiscale.
Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, faptul că expertiza a conchis în sensul că cele două societăţi beneficiare şi-au achitat obligaţiile privind accizele şi TVA, astfel cum s-a reţinut şi în Rezoluţia pronunţată de DNA în dosarul nr. 42/P/2006.
În aceste împrejurări, expertul a precizat că în conformitate cu cele reţinute în acelaşi dosar penal privind Rezoluţia din 2.XII.2008, prejudiciul nu poate exista în speţă, odată respectat circuitul economic prevăzut de lege.
Referitor la Decizia de impunere 77523/2006 şi Raportul de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Conform expertizei efectuate, livrările de alcool efectuate de către reclamantă au respectat autorizaţiile ca atare, respectiv era un alcool denaturat şi transferat în scopul producerii produselor pentru care autorizaţiile au fost eliberate. Expertul a învederat că aceste operaţiuni au fost avizate de către supraveghetorii fiscali, prevederile H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 fiind respectate, că dacă reclamanta ar fi facturat produsele livrate cu acciză, beneficiarul livrărilor ar fi putut beneficia de scutire indirectă de acciză, conform art. 200 C. fisc. şi Normelor de aplicare ale acestui text de lege, stabilit prin HG nr. 44/2004. S-a concluzionat astfel că din produsele livrate s-au obţinut produse care nu erau destinate consumului uman, astfel că nici în situaţia acestor livrări nu este dat un prejudiciu, situaţie reţinută şi în Rezoluţia DNA din 9.XII.2008 – Dosar nr. 42/P/2006.
Din aceste considerente, prima instanţă a tras concluzia că lipseşte prejudiciul în situaţiile ce fac obiectul celor două decizii de impunere cu rapoartele de inspecţie fiscală aferente, astfel că a admis acţiunea şi, pe cale de consecinţă, cererea de intervenţie formulată în cauză.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta D.G.F.P.S., în nume propriu şi ca reprezentant al A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
- A arătat recurenta că sentinţa de fond nu este motivată, instanţa de fond nu face o analiză a temeiurilor juridice incidente în speţă, mai arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei - pârâte.
- Instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, se arată de recurentă că deşi prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea doar a deciziilor de impunere nr. 76723 din 27 septembrie 2006 şi nr 77523 din 3 noiembrie 2011, prima instanţă a dispus şi anularea a două rapoarte de inspecţie fiscală .
- Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Arată recurenta că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a anulat Decizia de impunere nr. 76723 din 27 septembrie 2006 întrucât reclamanta nu a constituit în termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 20 alin. (14) din H.G. nr. 44/2004, garanţia obligatorie prevăzută la autorizaţia de antrepozit fiscal nr. 724 din 1 mai 2005 şi nu mai beneficia de regimul suspensiv la plata accizelor, urmând a avea obligaţia de a calcula acciza datorată bugetului general consolidat.
S-a mai arătat că produsele alcoolice denaturate realizate de S.C. P.R. S.R.L. au fost utilizate ca materii prime de către beneficiarii către care au fost livrate în regim scutire directă de la plata accizelor, prin schimbarea conţinutului şi a concentraţiei alcoolice, aceştia din urmă realizând produse finite destinate a fi consumate ca atare, în acest fel societatea reclamantă nu a acţionat ca un antrepozitar care funcţionează în sistem integrat.
-A mai criticat de asemenea recurenta – pârâtă, soluţia pronunţată de instanţa de fond sub aspectul soluţiei de admitere a cererii de intervenţie formulată de S.C. N.G. S.R.L. Rădăuţi deoarece există o procedură specială de contestare a unui act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, fiind obligatorie procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304, pct. 5,6,7,9, art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Reclamanta – intimată S.C. P.R. SRL – şi intimatul - intervenient au formulat note de concluzii scrise şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine ca fiind fondată critica referitoare la nemotivarea sentinţei de fond, ceea ce atrage incidenţa unui motiv de casare a acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În sentinţa de fond, nu sunt respectate rigorile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, prima instanţă a trecut pe scurt în revistă concluziile expertizei efectuate fără a face nici o analiză suplimentară, fără a analiza temeiurile de drept incidente în cauză şi în baza cărora s-au emis actele contestate .
De asemenea, nu a analizat instanţa de fond argumentele pârâtei şi nu a arătat de ce expertiza şi Rezoluţia DNA are o înrâurire asupra condiţiilor regimului suspensiv privind plata accizelor.
Instanţa de fond va prezenta raţionamentul conform căruia raportat la situaţia de fapt şi în conformitate cu prevederile legale incidente, reţinute de organul fiscal, reclamanta nu datorează accize.
Faptul că prin Rezoluţia DNA s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru neîntrunirea elementelor constitutive al infracţiunilor de evaziune fiscală şi neglijenţă în serviciu - nu duce la concluzia că nu există un prejudiciu al bugetului de stat, situaţia de fapt reţinută de organele penale fiind similară cu cea a organelor fiscale cu precizarea procurorului că s-a aplicat regimul de scutire directă, datorită prevederilor legale inexacte (f.15 dosar fond).
Este în sarcina instanţei de fond să verifice aceste dispoziţii şi să motiveze dacă reclamanta datorează sau nu accize şi TVA, pentru cele două livrări de alcool etilic în regim suspensiv.
- Celelalte motive de recurs privind acordarea a ceea ce nu s-a cerut, respectiv anularea a două RIF, şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei nu sunt fondate. În acţiunea sa, reclamanta a arătat că solicită şi anularea actelor subsecvente deciziile de impunere, iar cererea de intervenţie în interesul reclamantei, urmează regulile prevăzute de art. 48 şi următoarele C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 5 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de D.G.F.P.J.S. împotriva Sentinţei nr. 442 din 19 decembrie 2011 şi a Încheierii din 31 mai 2010 ale Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Contencios → |
|---|
