ICCJ. Decizia nr. 282/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 282/2013

Dosar nr. 2733/2/2012

Şedinţa de la 22 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.A.S. SRL (fosta SC B.M.A.S. SRL), în contradictoriu cu pârâtul O.I.R.P.O. sectorial «D.R.U.» - R.S.V.O. a solicitat suspendarea actului administrativ - proces verbal de constatare nr. 6695 din 25 octombrie 2011 emis de pârât, netemeinic şi nelegal, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului 614/2/2012, având ca obiect anularea acestui act administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin « Programul Operaţional Sectorial D.R.U. 2007-2013», finanţat în România, sub directa coordonare a Uniunii Europene, urmare a depunerii mai multor proiecte în cadrul POSDRU, AXA 5, DMI 5.1 "Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare", în sesiunea de propuneri de proiecte august-septembrie 2010, organizată de pârâtă pentru persoanele juridice interesate să obţină sprijin financiar nerambursabil în vederea implementării proiectelor proprii, acesta a semnat cu numele de B.M.A.S. SRL contractele de finanţare pentru proiectele mai sus menţionate, începând implementarea contractelor POSDRU/102/5.1/G/76183, POSDRU/102/5.1/G/76794, POSDRU/102/5.1/G/76954 cu data de 01 noiembrie 2011, când a şi demarat activităţile proiectelor mai sus menţionate, proiecte care sunt negeneratoare de venit, de interes public.

 Ulterior încheierii contractului de finanţare POSDRU/102/5.l/G/76794, a solicitat încheierea actului adiţional nr. 1 la contract şi, faţă de refuzul întâmpinat, fiind respinsă semnarea acestui act adiţional, a solicitat instanţei de judecată să anuleze actul administrativ emis, să oblige părţile la semnarea actului adiţional, precum şi obligarea funcţionarilor publici în solidar cu pârâtele la plata de despăgubiri - daune morale şi materiale.

Urmare a înregistrării pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii cu obiectul mai sus menţionat, pârâtul O.I.R.P.O. Sectorial « D.R.U. » - R.S.V.O. a dispus efectuarea unui control la sediul societăţii, soldat ulterior cu încheierea procesului-verbal de constatare nr. 6695 din 25 octombrie 2011, pe baza căruia a fost emis actul administrativ nr. 7326 din 16 noiembrie 2011, prin care s-a dispus rezilierea unilaterală a contractului de finanţare încheiat şi excluderea petentului de la participarea la selecţia publică de proiecte şi de la acordarea de finanţări nerambursabile pentru o perioada de 5 (cinci) ani.

Prin înregistrarea pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a dosarului nr. 614/2/2012, având ca obiect anulare act administrativ - proces-verbal de constatare nr. 6695 din 25 octombrie 2011, reclamantul a solicitat anularea acestui act administrativ, ca netemeinic si nelegal, considerând că acuzaţia de încălcare a prevederilor art. 181, alin (1), art. 182, alin (1), art. 183, alin (1) din Legea nr. 78/2000, reprezintă un denunţ calomnios care nu are la bază fapte reale şi care a fost construit prin interpretarea cu rea credinţa a informaţiilor privitoare la implementarea proiectului.

Pârâtul O.I.R.P.O. Sectorial "D.R.U." R.S.V.O. a formulat întâmpinare, invocând excepţiile lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, netimbrării acţiunii, precum şi inadmisibilitatea cererii, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii formulată ca fiind neîntemeiată.

2.Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2996 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul B.A.S. SRL, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea, deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, prin prisma susţinerilor părţilor, a probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei a constatat că aceasta este întemeiată.

Astfel, prima instanţă a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie suspendarea executării procesului-verbal întocmit de către pârât sub nr. 6695 din 25 octombrie 2011 prin care s-a reţinut în sarcina reclamantului, în urma controlului efectuat de către pârât în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003, existenţa unui debit fiscal în cuantum de 639.387 lei.

Prin urmare, instanţa de fond, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din OG nr. 79/2003, apreciind că un astfel proces-verbal poate fi suspendat în contenciosul administrativ şi fiscal numai în condiţiile prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv cu condiţia plăţii unei cauţiuni de până la 20 % din valoarea debitului contestat, precum şi faţă de împrejurarea că, deşi prin încheierea din data de 23 aprilie 2012 instanţa a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a face dovada consemnării unei cauţiuni de 1 % din cuantumul debitului pentru termenul din 07 mai 2012, aceasta nu s-a conformat acestei dispoziţii, a constatat că acţiunea este inadmisibilă urmare a refuzului nejustificat de a face dovada consemnării unei astfel de cauţiuni.

3. Recursul declarat de B.A.S. SRL

Recurentul a formulat cerere de recurs, fără a indica, însă, care sunt motivele pe care aceasta se întemeiază şi dezvoltarea lor.

4. Apărările intimatei – pârâte

Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, precum şi o cerere de suspendare a cauzei, în baza art. 244 alin. (2) C. proc. civ., motivat de existenţa pe rolul Tribunalului Bucureşti a dosarului penal nr. 38661/3/2012.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citat cu menţiunea timbrării – devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează recursul declarat de B.A.S. SRL, prin A.J.R.I. I.P.U.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2996 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 282/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs