ICCJ. Decizia nr. 2728/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2728/2013
Dosar nr. 943/59/2011
Şedinţa publică de la 5 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5 din 9 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Caraş-Severin şi U.N.B.R., a anulat hotărârea din 20 octombrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Caraş-Severin şi deciziile din 19 februarie 2011 şi din 03 decembrie 2011 emise de Consiliul U.N.B.R., şi a obligat Baroul Caraş-Severin la emiterea deciziei de primire în barou a reclamantei, ca avocat definitiv, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că actele contestate sunt nelegale, fiind emise cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Baroul Caraş-Severin, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost soluţionată cauza, în primă instanţă, de către Curtea de Apel Timişoara, faţă de împrejurarea că unul dintre pârâţi îşi are sediul în Bucureşti, pe de o parte, şi că măsura supunerii intimatei-reclamante unui interviu scris, pentru primirea în profesia de avocat, îşi are temeiul legal în dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile art. 3041 din acelaşi C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Cu privire la competenţa teritorială a judecării cauzei în fond, se va reţine că în mod corect pricina a fost soluţionată în primă instanţă de Curtea de Apel Timişoara, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care lasă acest aspect la alegerea reclamantului, care poate opta între instanţa de la domiciliul său şi cea de la domiciliul pârâtului. Or, prin introducerea acţiunii la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale, manifestând-şi deci opţiunea pentru instanţa de la domiciliul său.
Cu privire la fondul cauzei
Intimata-reclamantă a adresat Baroului Caraş-Severin o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin hotărârea din 20 decembrie 2010, Consiliul Baroului Caraş-Severin a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că petenta nu a întrunit un număr rezonabil de răspunsuri corecte la interviul scris organizat de barou în vederea verificării cunoştinţelor.
Prin decizia Consiliului U.N.B.R. din 20 februarie 2011 a fost admisă contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii din 2010 a Consiliului Baroului Caraş-Severin, exclusiv sub aspectul obligaţiei de comunicare către petentă a hotărârii contestate, iar prin decizia din 03 decembrie 2011, emisă de aceeaşi autoritate, a fost respinsă contestaţia petentei.
La data formulării cererii de primire în profesie, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, art. 21 alin. (2) a fost completat, în sensul că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
De asemenea, prin hotărârea din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă, suplimentar, şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii CEDO din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, citat mai sus, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal)
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că, în acest mod, este golită de conţinut prevederea legală.
Problema care se impune a fi lămurită în cauză este aceea dacă textul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 instituie un drept de apreciere al barourilor şi care sunt limitele acestui drept.
Înalta Curte reţine că formularea „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, utilizată de legiuitor în textul suspus analizei, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimata-reclamantă, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplineşte condiţiile expres arătate în text, respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurent în organizarea profesiei de avocat.
Or, din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea, ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac pe solicitant nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A accepta o asemenea interpretare, realizată de autoritatea recurentă, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în materia interpretării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, este constantă în a aprecia că, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, pe motiv că nu a fost promovată cerinţa verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la examen, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţilor şi, de aceea, au fost anulate actele emise de U.N.B.R. pentru acest motiv.
Faţă de această practică constantă şi în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, s-ar ajunge la soluţii contrare care au ca efect încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, se reţine că prin impunerea unui test scris pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesie cu scutire de examen se transformă într-una cu susţinerea unui examen scris - fiind instituită astfel o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Or, dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de legea cadru.
Această condiţie impusă, de verificare a cunoştinţelor solicitantului, este excesivă şi disproporţionată în raport cu condiţiile stabilite prin lege şi care, fără îndoială, sunt condiţii obiective (vechime în magistratură, consilier juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat).
Pentru considerentele arătate, constatându-se că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din acelaşi cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Baroul Caraş-Severin împotriva sentinţei nr. 5 din 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2729/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 216/2013. Contencios → |
|---|
