ICCJ. Decizia nr. 286/2013. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 286/2013
Dosar nr. 3278/2/2011
Şedinţa de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., a solicitat obligarea A.N.P.C., prin secretarul de stat C.C., să efectueze controlul la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi în subsidiar SC O.V.I.G. SA şi SC A.T.A. SA asupra respectării legislaţiei prin contractele de asigurare, iar rezultatele controlului să fie făcute public cu maximă urgenţă, precum şi obligarea pârâtei să ţină la zi site-ul instituţiei, în special în ceea ce priveşte actele normative privind organizarea şi funcţionarea ANPC.
2.Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 5252 din 21septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost anulată acţiunea formulată de către reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., ca insuficient timbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că reclamantul S.S. nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată integrală a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă de instanţă prin citaţia pentru termenul de judecată din data de 21 septembrie 2011, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, acesta înţelegând să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei.
3. Recursul declarat de S.S.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală, sub următoarele aspecte:
- Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a anulat în mod nejustificat acţiunea ca insuficient timbrată, invocând, pe de o parte, faptul că cererea sa era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001, iar, pe de altă parte, întrucât a plătit o taxă judiciară de timbru de 4 lei, astfel încât instanţa se putea pronunţa cel puţin pe un capăt de cerere dintre cele două ale acţiunii introductive.
- Judecătorul fondului, în mod greşit, a stabilit că obiectul cererii priveşte „Comunicare informaţii de interes public (Legea nr. 544/2001)” şi nu „Refuz nejustificat de a soluţiona o cerere”, cum corect ar fi fost.
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
4. Apărările intimatei – pârâte
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca fiind neîntemeiată, arătând că susţinerile recurentului sunt nefondate.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs, formulate în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, motive care în drept se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte constată că acţiunea formulată de reclamantul S.S. este o acţiune în contencios administrativ împotriva refuzului autorităţii pârâte A.N.P.C. de a comunica informaţiile de interes public solicitate de către acesta în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, având două capete de cerere cu finalitate diferită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, t axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol prevăd că „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, (…), instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.”
În cauză, judecătorul fondului a dispus prin rezoluţie ca cererea de chemare în judecată să se timbreze cu taxă judiciară de timbru în valoare de 8 lei şi nu 4 lei aşa cum a timbrat reclamantul.
reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată integrală a taxei judiciare de timbru, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă de instanţă prin citaţia pentru termenul de judecată din data de 21 septembrie 2011, termen la care instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia insuficientei timbrări a acţiuni.
În pofida susţinerilor reclamantului, în mod justificat a apreciat Curtea faptul că nu se poate face aplicarea art. 20 alin. 4 din Legea nr. 146/1997, text legal care prevede că „dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal” şi aceasta întrucât, în momentul înregistrării sale, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant nu a fost taxată corespunzător (reclamantul nu a înţeles să plătească decât o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, deşi taxa datorată era 8 lei) şi nici nu a fost modificată ulterior.
De asemenea, prima instanţă corect a reţinut că nu se putea face aplicarea art. 14 din acelaşi act normativ, având în vedere că pentru fiecare dintre cele două capete ale cererii de chemare în judecată taxa de timbru era aceeaşi, iar reclamantul, în pofida obligaţiilor prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. nu a învederat pentru care dintre capetele de cerere nu înţelege să plătească taxa judiciară de timbru.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod legal, a făcut aplicarea reglementărilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care dispun că, neîndeplinirea obligaţiei plată a taxelor judiciare de timbru se sancţionează cu anularea cererii.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în raport de soluţia primei instanţe, celelalte critici formulate de recurent nu se mai impun a fi analizate.
Pentru aceste motive, criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanţa de control judiciar şi nefiind motive de casare sau modificare a sentinţei instanţei de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de S.S. împotriva sentinţei nr. 5252 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5914/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
