ICCJ. Decizia nr. 5914/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5914/2013
Dosar nr. 953/45/2012
Şedinţa de la 21 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, sub nr. 1959/89/2012, reclamanta J.M. a chemat în judecată pe pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând obligarea pârâtei Universitatea S.H. să-i elibereze diploma de licenţă, şi suplimentul la diploma ca urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Psihologie în sesiunea iulie 2009.
În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că este absolventă a Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii S.H. şi a susţinut examenul de licenţă, în sesiunea iulie 2009, obţinând titlul de licenţiată în psihologie.
După de ce a susţinut şi promovat examenul de licenţă, în sesiunea iulie 2009, obţinând titlul de licenţiată în psihologie, Universitatea S.H. i-a eliberat adeverinţa din 23 iulie 2009, cu menţiunea de valabilitate până la eliberarea diplomei de licenţă.
Precizează reclamanta că potrivit ordinului nr. 2.284/2007 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, art. 38, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenţilor li se eliberează Adeverinţă de absolvire a studiilor, a cărui termen de valabilitate este de maxim 12 luni, iar potrivit art. 20 al aceluiaşi ordin, titularii sau împuterniciţii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituţiei, care poate fi cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând obligarea acesteia la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamanta sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
La termenul din data de 10 septembrie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Vaslui.
Prin sentinţa civilă nr. 711 din 10 septembrie 2012, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, faptul că, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţa reclamantei care este absolventă a Ciclului I, studii universitare de licenţa (sistem Bologna), Facultatea de Psihologie, din cadrul Universităţii S.H. şi obligarea unei autorităţi a administraţiei publice centrale, Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi supliment la diplomă.
Tribunalul a reţinut că pârâta Universitatea S.H. este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 care include în acestă definiţie persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obţinut statutul de autoritate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoana juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare, în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
De asemenea, tribunalul a reţinut că, pentru stabilirea competentei materiale, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie doua criterii: cel al rangului autorităţii care emite, sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior.
Curtea de Apel este competentă să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ faţă de împrejurarea ca pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului este o autoritate publică centrală. Sub acest aspect au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamanta optând pentru instanţa de la domiciliul său.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
Prin decizia nr. 2838 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul ca inadmisibil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 953/45/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă constă în obligarea pârâtei Universitatea S.H. Bucureşti să elibereze actul de studii cu regim special, denumit „diplomă de licenţă”, precum şi „suplimentul de diplomă” prin care să ateste că reclamanta a susţinut şi promovat examenul de licenţa în specialitatea psihologie, obţinând titlul de „licenţiat” şi obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, respectiv „diploma de licenţa” şi „suplimentul de diploma” în vederea realizării dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial, cu regim special, prin care sa confirme studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii S.H. Bucureşti.
Obiectul cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de către Universitatea S.H., este identic cu cel formulat de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cererea fiind amplu dezvoltată şi argumentată de către Universitatea S.H., singura entitate care în virtutea raporturilor sale cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, are şi calitatea de a formula o astfel de cerere.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că obiectul principal al acţiunii reclamantei îl constituie obligarea Universităţii S.H. de a-i elibera actele de studii conform specializării urmate, iar cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este în mod evident absorbită în conţinutul cererii de chemare în garanţie.
Prin urmare, obiectul principal al acţiunii este formulat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. care nu este o unitate centrală, a cărei prezenţă în proces să atragă competenţa Curţii de Apel, în timp ce chemarea în garanţie de către pârâta Universitatea S.H. a unei instituţii centrale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu este de natură să atragă competenţa Curţii de Apel de a judeca litigiul conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Înalta Curte a constatat că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior, respectiv Universitatea S.H., la eliberarea diplomei de licenţă, către reclamanta, absolventă a unui examen de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Vaslui, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
Capătul de cerere privind obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale să aprobe tipărirea formularelor tipizate, respectiv „diploma de licenţa” şi „suplimentul de diploma” în vederea realizării dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial, cu regim special, prin care sa confirme studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii „S.H.” Bucureşti este un capăt accesoriu care intră în competenţa materială de soluţionare a instanţei competente să soluţioneze capătul principal de cerere conform art. 17 C. proc. civ. aplicabil şi în această materie potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Vaslui, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta J.M. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educației Nationale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului), în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 286/2013. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 239/2013. Contencios → |
---|