ICCJ. Decizia nr. 298/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 298/2013
Dosar nr. 6409/2/2011
Şedinţa de la 22 ianuarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 6409/2/2011, precizată la data de 9 septembrie 2011, reclamantul T.C.V. a chemat în judecată pârâţii I.G.P.R. şi I.P.J.P., solicitând obligarea acestora să oprească producerea zgomotelor în incinta imobilului situat în Câmpina, ce depăşesc nivelul maxim admis prevăzut de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997, să asigure şi să menţină starea de legalitate în acest imobil.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că imobilul situat în Câmpina, este deţinut de S.C. A.T. S.A., aflându-se într-o zonă rezidenţială cu destinaţia de hotel şi restaurant şi că, începând din anul 2010, în incinta acestui complex, au fost organizate evenimente festive, ce se desfăşoară cu precădere noaptea, de natură a tulbura liniştea vecinilor a căror nemulţumiri şi atenţionări au fost ignorate de persoanele ce deţin complexul.
Mai mult, în cadrul A.I. a fost desfiinţat un teren de tenis şi a fost ridicat un cort festiv, cu o suprafaţă de 600 m.p. şi capacitate de 250 de persoane, cu fundaţie de beton şi structură metalică, fără nicio autorizaţie. Evenimentele organizate în incinta complexului lezează drepturile vecinilor, respectiv dreptul la ocrotirea sănătăţii, la un mediu sănătos, dreptul la respectarea vieţii private, dreptul de proprietate şi la respectarea bunurilor şi încalcă obligaţiile de vecinătate şi sarcinile de mediu.
Reclamantul a arătat că organele de poliţie sesizate cu privire la această stare de fapt nu au înţeles să aplice sancţiunile adecvate pentru încălcările sesizate şi nici să sesizeze şi să acorde sprijinul necesar autorităţilor competente pentru soluţionarea plângerilor vecinilor nemulţumiţi, respectiv D.S.P.P., A.P.M.P. şi G.N.M..
Reclamantul s-a prevalat de dispoziţiile Legii nr. 218/2002 şi ale Legii nr. 554/2004.
În cererea precizatoare, acesta a arătat că, faţă de starea de pasivitate în care se află poliţia, intervenţia instanţei de judecată este necesară pentru a o obliga pe aceasta să oprească desfăşurarea faptelor ilicite ce lezează drepturile sale la un mediu sănătos, la ocrotirea sănătăţii şi respectarea vieţii private.
2.Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 5316 din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii reclamantului - obligarea pârâţilor la efectuarea nu a unor operaţiuni administrative, ci a unor operaţiuni tehnico-materiale prin luarea măsurilor de asigurare a liniştii publice, nu intră în sfera controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
3. Hotărârea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 3122 din 6 aprilie 2012, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sector 5 Bucureşti s-a raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi la obiectul litigiului care vizează obligarea pârâţilor să efectueze o operaţiune administrativă, ce ar avea drept consecinţă oprirea săvârşirii unor presupuse fapte ilicite, nefiind, deci, vorba de o obligaţie de a face, născută în baza unui raport juridic de drept civil, care să atragă competenţa generală a judecătoriei.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că, în speţă, obiectul acţiunii formulate de reclamant, astfel cum a fost precizată, îl constituie obligarea pârâţilor la efectuarea unor operaţiuni tehnico-materiale şi nu a unor operaţiuni administrative.
Distincţia între cele două categorii de operaţiuni, al căror conţinut nu este definit în Legea nr. 554/2004, se realizează prin urmărirea scopului pentru care sunt înfăptuite şi are drept consecinţă departajarea competenţei de soluţionare a cererilor având ca obiect obligarea autorităţii la îndeplinirea unei atari operaţiuni.
Operaţiunea administrativă constituie o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ şi, în privinţa refuzului îndeplinirii unei astfel de operaţiuni ce conduce implicit la imposibilitatea emiterii actului administrativ, legiuitorul a prevăzut prin dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 accesul la instanţa de contencios administrativ.
În prezenta cauză, însă, fiind vorba de luarea unor masuri de asigurare a ordinii şi liniştii publice, reprezentând operaţiuni tehnico-materiale, acestea exced competenţei instanţei de contencios administrativ.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora judecătoriile judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date în competenţa altor instanţe şi având în vedere natura obiectului cererii, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamantul T.C.V. şi pârâţii I.G.P.R. şi I.J.P.P. în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 301/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
