ICCJ. Decizia nr. 93/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 93/2013
Dosar nr. 1708/33/2009
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.D.O. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Guvernul României, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Cluj şi Inspecţia Muncii solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Ordinului nr. 441 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior - inspector şef, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I la ITM Cluj şi obligarea pârâţilor de rd. 1-3, în solidar, la plata salariilor indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, de la data de 25 mai 2009 şi până la reintegrarea în funcţia avută anterior, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât încalcă prevederile art. 41 alin. (1), art. 53 alin. (3), art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că, prin ordinul contestat, a fost eliberat din funcţia publică de conducere mai sus indicată, la data de 25 mai 2009, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, cu toate că se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Reclamantul susţine că autoritatea publică unde îşi desfăşura activitatea nu a respectat termenul de preaviz, prevăzut de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, în cadrul I.T.M. Cluj au existat funcţii publice vacante care nu au fost puse la dispoziţia reclamantului, ceea ce a condus la situaţia rămânerii sale fără venituri.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză:
1. Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, şi a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, pârâtul a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Pârâta Inspecţia Muncii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive raportat la obiectul acţiunii promovate de reclamant şi la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 108/1999, care stabilesc că, în cauza de faţă, ordonatorul principal de credite este Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
3. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Cluj a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 108/1999 şi art. III din O.U.G. nr. 37/2009 care precizează faptul că numirea în funcţii publice se face doar de către ordonatorul principal de credite, calitate deţinută de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Prima instanţă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, iar aceasta din urmă, prin decizia nr. 800 din 03 iunie 2010, a respins excepţia ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 662 din 10 noiembrie 2011, a admis în parte acţiunea reclamantului P.D.O., a dispus anularea ordinului nr. 441 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior - inspector şef, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I la ITM Cluj şi a obligat pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ITM Cluj la plata salariilor indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, ţinând cont şi de restrângerile salariale ce ar fi afectat şi persoana acestuia.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. După adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, a fost emis ordinul contestat în cauză prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector şef la I.T.M. Cluj şi eliberarea reclamantului din această funcţie.
2. Plângerea prealabilă formulată de reclamant a fost respinsă ca rămasă fără obiect, cu motivarea că funcţia aflată în discuţie nu mai există.
3. Pârâta Inspecţia Muncii nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite şi nu este emitenta actului administrativ dedus judecăţii.
4. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât reclamantul doreşte să fie reîncadrat în funcţia de inspector şef la această autoritate publică şi să i se plătească drepturile salariale restante.
5. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009; aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi în privinţa O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat prevederile primei ordonanţe.
6. În cauză, nu au fost respectate dispoziţiile art. 28, ale art. 97 lit. c) raportat la art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare - ordinul contestat nu a fost comunicat reclamantului în termenul legal - precum şi cele ale art. 99 alin. (3) din acelaşi act normativ, întrucât raportul de serviciu al reclamantului a fost suspendat în perioadele 14 mai 2009 - 18 mai 2009, 20 mai 2009 - 10 iulie 2009, iar în aceste intervale de timp nu putea fi luată măsura eliberării sale din funcţia publică, fără să se încerce punerea la dispoziţie a altei funcţii publice corespunzătoare.
7. Expertiza tehnică efectuată în speţă a stabilit venitul lunar al reclamantului pe ultimele 6 luni de activitate la I.T.M. Cluj şi a concluzionat că aceste venituri sunt în sumă de 35.843 lei, cu o medie lunară de 5.973,83 lei. În această sumă au fost incluse stimulentele, premiile ocazionale, premiile anuale şi primele de vacanţă.
În raport de prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi de cele ale Legii nr. 329/2009 şi Legii nr. 118/2010, reclamantului i se datorează doar acele drepturi salariale pe care le-ar fi primit şi în situaţia în care ar fi continuat să ocupe funcţia publică, conform Ordinului nr. 607/2005.
8. În baza art. 274 C. proc. civ., reclamantului i se vor acorda cheltuieli de judecată în sumă de 8.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial, raportat la dificultatea cauzei şi la pretenţiile admise.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul P.D.O. şi pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj.
I. Recurentul P.D.O. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la acoperirea prejudiciului creat prin emiterea Ordinului nr. 441 din 23 aprilie 2009, în cuantumul stabilit de expertiza contabilă întocmită în cauză, respectiv 35.843 lei, precum şi a obligării intimaţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză: 9.950 lei - onorariu avocaţial - şi 3.000 lei - onorariu de expert.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat faptul că soluţia primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentul-reclamant următoarele critici de nelegalitate:
1. În mod greşit prima instanţă nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în care se arată că veniturile salariale încasate în ultimele 6 luni de activitate de către reclamant (decembrie 2008 - mai 2009) au fost în cuantum de 35.843 lei, ceea ce duce la o medie lunară de 5.973,83 lei.
2. Curtea de apel nu a avut în vedere faptul că partea reclamantă a solicitat repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului de eliberare din funcţia publică şi nu plata drepturilor salariale restante. Ca atare, pentru soluţionarea acestui capăt de cerere, nu prezintă relevanţă juridică susţinerea instanţei în sensul că stimulentele nu pot fi acordate, în condiţiile în care acestea nu sunt o componentă salarială. Temeiul juridic al acestui capăt de cerere îl reprezintă art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, ce permite şi acordarea celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
3. Soluţia pronunţată de prima instanţă pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României este eronată, în condiţiile în care această autoritate publică este emitentul celor două ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, iar acţiunea dedusă judecăţii s-a întemeiat şi de prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
4. Curtea de apel trebuia să acorde cheltuieli de judecată în sumă de 9.950 lei, reprezentând onorariul avocaţial corespunzător celor 16 termene de judecată şi onorariu de expertiză.
II. Recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.
În memoriul de recurs partea a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii, fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată:
1. Instanţa de fond trebuia să observe faptul că emitentul ordinului contestat în cauză a respectat legislaţia în vigoare şi a avut în vedere desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant.
Prin adresa nr. 5896/ MA din 14 mai 2009, a comunicat reclamantului posturile vacante din cadrul ITM Cluj, corespunzătoare pregătirii profesionale şi vechimii în specialitatea studiilor absolvite.
2. Curtea de apel trebuia să admită excepţia lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, şi să respingă ca inadmisibilă acţiunea reclamantului.
3. Capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de inspector şef, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I la I.T.M. Cluj este inadmisibil, în condiţiile în care această funcţie a fost desfiinţată din data de 25 mai 2009, urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
4. Capătul de cerere privind acordarea diferenţelor salariale reclamantului este neîntemeiat, întrucât nu se mai poate dispune reintegrarea sa în funcţia anterior arătată.
5. Prima instanţă trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi să reducă la un nivel rezonabil cuantumul cheltuielilor de judecată.
III. Recurentul Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a solicitat, în baza art. 3041 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea căii de atac, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate în privinţa hotărârii atacate:
1. Concluzia instanţei de fond în sensul necomunicării ordinului contestat în termenul legal este eronată: din dosarul de corespondenţă al compartimentului resurse umane rezultă faptul că ordinul contestat a intrat la I.T.M. Cluj, prin poşta secretă, la data de 19 mai 2009, a fost preluat de către inspectorul şef adjunct şi a fost repartizat spre arhivare compartimentului anterior arătat.
2. Prima instanţă nu a avut în vedere faptul că doi dintre membrii conducerii I.T.M. Cluj au fost repartizaţi pe posturile vacante, în urma opţiunilor exprimate de aceştia, însă recurentul-reclamant nu a solicitat un post vacant şi a folosit concediul medical pentru a bloca încetarea raportului de serviciu şi pentru a preconstitui „probe” pentru anularea deciziei nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
3. Soluţia pronunţată de prima instanţă pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.T.M. Cluj este greşită, întrucât nu este emitentul actului administrativ contestat în cauză şi nu are competenţa de a dispune reintegrarea recurentului - reclamant pe funcţia de conducere deţinută anterior.
În cauză au fost formulate întâmpinări de către:
1) Recurentul-reclamant care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenţii - pârâţi (a se vedea filele 66-70 dosar);
2) Intimata Inspecţia Muncii care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant ca neîntemeiat (a se vedea filele 47-49 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat doar recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în limitele şi pentru considerentele care vor fi prezentate în cele ce urmează.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ este anularea Ordinului nr. 441 din 23 aprilie 2009 prin care Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj; totodată, în baza art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, emitentul acestui act administrativ unilateral cu caracter individual a dispus eliberarea recurentului-reclamant P.D.O. din funcţia publică anterior arătată, la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25 mai 2009.
1. Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentului-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale referitoare la inadmisibilitatea acţiunii reclamantului, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.
Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevede că în cazul acţiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau prin dispoziţii din ordonanţe nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În speţa de faţă, în baza art. 9 din legea anterior arătată, reclamantul contestă un act administrativ emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, motiv pentru care sunt incidente prevederile legale anterior citate.
2. Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat nelegalitatea actului administrativ dedus judecăţii, în condiţiile în care, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar prin decizia aceleiaşi instanţe nr. 1629/2009 a fost declarată neconstituţională O.U.G. nr. 105/2009.
Cu alte cuvinte, actul administrativ prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere este lipsit de fundament legal, întrucât actul normativ în temeiul căruia a fost emis a fost declarat neconstituţional.
3. Instanţa de control judiciar consideră că este nefondată critica recurentului-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale referitoare la greşita soluţionare de către judecătorul fondului a capătului de cerere privind reintegrarea recurentului-reclamant în funcţia publică de conducere de inspector şef, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I la I.T.M. Cluj.
Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere situaţia expusă anterior, respectiv neconstituţionalitatea prevederii legale care a stat la baza desfiinţării funcţiei publice de conducere deţinută de recurentul-reclamant.
4. Este nefondată critica recurentului-reclamant referitoare la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi la neacordarea sumei de 35.843 lei pentru acoperirea prejudiciului cauzat în urma emiterii ordinului contestat.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, judecătorul fondului a reţinut, pe de o parte, faptul că în suma stabilită de expert au fost incluse şi stimulentele, premiile ocazionale, premiile anuale şi primele de vacanţă şi că, pe de altă parte, părţile au contestat calculul efectuat întrucât au intervenit reduceri salariale ce nu au fost avute în vedere de către expert, iar stimulentele nu sunt o componentă salarială şi nu au fost acordate de către Ministerul Muncii.
Prima instanţă a apreciat că recurentul-reclamant este îndreptăţit să primească doar acele drepturi salariale de care ar fi beneficiat dacă s-ar fi aflat în activitate.
Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este corectă pentru următoarele motive:
În primul rând, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că, prin Legea nr. 329/2009 şi Legea nr. 118/2010, au intervenit reduceri salariale care nu au fost avute în vedere de către expert la calcularea drepturilor cuvenite recurentului - reclamant.
În al doilea rând, Înalta Curte reţine faptul că stimulentele se acordă conform Normelor aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 229 din 24 februarie 2009. Pe acest aspect, prezintă relevanţă şi Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1361 din 10 iunie 2009 de aprobare a Metodologiei privind constituirea şi acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Inspecţiei Muncii şi din inspectoratele teritoriale de muncă.
Potrivit prevederilor mai sus menţionate, stimulentul nu este un drept salarial cuvenit automat; el este lăsat la aprecierea conducătorului autorităţii publice care îl poate majora, diminua sau anula, după criteriile reglementate de art. 3 alin. (3) din Norme.
Pentru că nu este un drept al funcţionarului public, ci doar o vocaţie care se transformă în drept numai în condiţiile în care criteriile legale sunt îndeplinite, anularea actului administrativ de sancţionare a funcţionarului public nu conduce automat la concluzia că i s-ar cuveni stimulente pentru perioada în care sancţiunea şi-a produs efectele, având în vedere că pentru acordarea acestora sunt necesare şi alte condiţii decât simpla deţinere a funcţiei publice.
Autoritatea publică a susţinut faptul că stimulentele nu au fost acordate de către Ministerul Muncii, aspect care nu a fost combătut de partea adversă.
1. Soluţia pronunţată de prima instanţă pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.T.M. Cluj este corectă, întrucât hotărârea trebuie să-i fie opozabilă, în vederea executării dispoziţiilor privind reintegrarea recurentului-reclamant în funcţia publică deţinută anterior şi plata drepturilor salariale restante.
2. Critica recurentului-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate recurentului-reclamant este fondată.
Astfel, art. 274 alin. (3) C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată în situaţia în care judecătorul cauzei apreciază că acestea sunt nepotrivit de mari, în raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii şi de munca îndeplinită de avocat.
În plus, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Prima instanţă a apreciat în mod necorespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată cuvenite recurentului-reclamant, în raport de dispoziţia legală anterior citată, de practica instanţei europene, dar şi de pretenţiile admise în speţă.
Totodată, pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere şi faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză nu a putut fi luată în considerare la stabilirea drepturilor salariale cuvenite recurentului-reclamant. Ca atare, nu există justificare pentru acordarea onorariului de expert, conform solicitării formulate de recurentul - reclamant.
3. Critica recurentului - reclamant referitoare la faptul că judecătorul fondului cauzei trebuia să-i acorde cheltuieli de judecată în sumă de 9.950 lei este nefondată, în raport de aspectele prezentate la pct. 6.
4. Critica recurentului-reclamant referitoare la faptul că pârâtul Guvernul României are calitate procesuală pasivă în cauză este nefondată.
Astfel, în acţiunea introductivă de instanţă, partea aflată în discuţie a solicitat repararea prejudiciului reprezentând contravaloarea salariului pe care l-a pierdut începând cu momentul eliberării din funcţia publică - 25 mai 2009 - şi până la repunerea efectivă în funcţie.
Însă, după cum a menţionat şi prima instanţă, Guvernul României nu are nici calitatea de ordonator de credite şi nici de autoritate publică cu care recurentul-reclamant să fi avut raport de funcţie pentru a putea fi obligat la plata salariilor solicitate.
5. Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor aflate la pct. III. - 1 şi 2 în raport de motivul de nelegalitate al ordinului contestat în speţă mai sus prezentat.
În consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 5.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.; totodată, va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant P.D.O. şi de recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul P.D.O. şi de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Cluj împotriva sentinţei civile nr. 662 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la 5.000 lei cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 935/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 298/2013. Contencios → |
|---|
