ICCJ. Decizia nr. 3104/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3104/2013
Dosar nr. 710/45/2012
Şedinţa publică de la 8 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin adresa înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 710/45/2012, a fost înaintat Dosarul nr. 1523/245/2008 al Tribunalului Iaşi, dosar în care a fost invocată de către intimaţii G.C.D., D.R.D., M.C.A. şi P.V. excepţia de nelegalitate a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y emis la data de 08 iunie 1997.
În motivarea excepţiei, reclamanţii au susţinut că legile proprietăţii interzic includerea în patrimoniul societăţilor comerciale a terenurilor pentru care s-au formulat cereri de reconstituire.
Pârâtul M.E.C.M.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile de prematuritate, tardivitate şi inadmisibilitate a acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 286 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, fiind respinsă în consecinţă excepţia de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y emis la data de 08 iunie 1997.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat prin art. 1 C. civ., art. 15 din Constituţie şi principiul fundamental al contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ se verifică şi se apreciază în raport cu prevederile legale în vigoare la data adoptării sau emiterii actului administrativ respectiv.
S-a mai reţinut că în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că procedura specială privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, reglementată prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este aplicabilă numai actelor administrative care au fost adoptate sau emise după caz, după intrarea în vigoare a acestei legi, interpretarea sistematică şi teleologică a art. 4 din Legea nr. 554/2004 conducând la concluzia că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate referitoare la actele administrative care au fost adoptate sau emise după caz, anterior intrării în vigoare a acestei legi, întrucât acceptarea tezei contrare ar duce la încălcarea principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, principii fundamentale consacrate şi de jurisprudenţa C.E.D.O. şi C.J.C.E.
S-a mai reţinut că şi după modificarea art. 4 al Legii nr. 554/2004, survenită prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a promovat concepţia iniţială în detrimentul textului de lege expres introdus în 2007 şi a exclus de la aplicare acest text de lege , în măsura în care excepţia de nelegalitate ar fi aplicabilă şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004.
Reţinând că certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost emise anterior datei de 7 ianuarie 2005, prima instanţă a considerat că se impune respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu poate fi soluţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât legea civilă nu poate retroactiva, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie şi având în vedere principiul securităţii raporturilor juridice, principiul fundamental garantat de C.E.D.O. şi consacrat în jurisprudenţa sa precum şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (în acest sens fiind invocate hotărârile C.E.D.O. din 2007 date în cauza D.P. contra României şi în cauza Bejan).
S-a mai apreciat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentă, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale, cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi practicii C.E.D.O.
A fost avută de asemenea în vedere şi soluţia de principiu adoptată la data de 26 mai 2008 în şedinţa Plenului Judecătorilor Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea unificării practicii, precum şi jurisprudenţa constantă şi unitară a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs G.D., D.R.D., M.C.A. şi P.C.V., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Au opinat recurenţii că excepţia de nelegalitate a fost invocată sub imperiul Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ permiţând cercetarea oricând a legalităţii actului administrativ, indiferent de data emiterii acestuia.
Au fost invocate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. şi ale art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, subliniindu-se că art. 4 din Legea nr. 554/2004 permite analizarea legalităţii unui act administrativ cu caracter unilateral oricând, neexistând vreo normă europeană care să îngrădească dreptul de a cere unei instanţe să cerceteze legalitatea unui act, pentru simplul motiv că o ilegalitate nu poate dăinui.
S-a mai arătat că textul art. 4 din actul normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, a fost analizat şi de Curtea Constituţională, fiind declarat constituţional prin Deciziile nr. 425/2008, nr. 426/2008, nr. 404/2008, nr. 702/2008 şi nr. 34/2009.
Or, instanţa de contencios constituţional a considerat că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice, cu principiul neretroactivităţii legii şi cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, respectiv art. 126 alin. (6), deciziile pronunţate de Curtea Constituţională fiind general obligatorii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y emis la data de 08 iunie 1997.
Necontestat, aceste certificate sunt veritabile acte administrative individuale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
După cum în mod corect a reţinut instanţa fondului, aceste acte au fost emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut, într-adevăr, că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, trebuie precizat însă că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenţiei Europene). În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
Raportându-se, aşadar, în special la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la practica CEDO, Înalta Curte va reţine că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia e uropeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Bejan contra României).
În acest sens, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată ... trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie”, garantat de art. 6 din Convenţie.
Argumentele C.E.D.O. expuse în speţa citată, sunt perfect valabile şi în cauza de faţă, validitatea lor fiind susţinută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pentru a nu permite ca promovarea unui drept să se facă prin intermediul unei ilegalităţi, trebuie amintit că şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, se putea invoca excepţia de nelegalitate, dar în faţa instanţei investită cu soluţionarea pe fond a litigiului, iar efectul admiterii acesteia constă în înlăturarea, la soluţionarea cauzei, a efectelor unui act administrativ cu nesocotirea legii.
În consecinţă, o astfel de excepţie poate fi cercetată de instanţa în faţa căreia a fost invocată ca mijloc de apărare, dacă vizează un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dar nu poate fi analizată de către instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se încalcă principiul dreptului la un proces echitabil.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine, astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.D., D.R.D., M.C.A. şi P.C.V. împotriva Sentinţei nr. 286/2012 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7778/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3108/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
