ICCJ. Decizia nr. 3258/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3258/2013
Dosar nr. 921/64/2011
Şedinţa publică de la 13 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 20 octombrie 2011 şi completată prin cererile depuse la 18 ianuarie 2012 şi la 23 februarie 2012, reclamantul D.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, să se dispună:
- anularea Actului administrativ nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, prin care a fost trecut în rezervă, cu obligarea pârâtului să procedeze la reîncadrarea sa pe funcţia deţinută anterior;
- obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite (inclusiv spor de risc, de calculator, prime, salariu de merit etc.), indexate şi majorate, recalculate cu plata dobânzii aferente, cu începere de la data emiterii actului administrativ contestat şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior;
- obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 430.366 RON pentru prejudiciul suferit prin afectarea gravă a imaginii, onoarei şi demnităţii sale de militar, datorită excluderii din rândul cadrelor militare, în care a activat neîntrerupt timp de 19 ani;
- obligarea pârâtului să organizeze o şedinţă cu toate cadrele militare ale U.M. X Braşov, cărora să le aducă la cunoştinţă hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză;
- anularea ordinului de zi pe unitate emis la data de 2 iunie 2011, prin care a fost pus la dispoziţie de conducerea UM X Braşov;
- anularea tuturor actelor administrative prin care a fost pus la dispoziţie în anul 2011 şi emise de pârât anterior ordinului de excludere: Ordinul de zi pe unitate din 2 iunie 2011 emis de şeful U.M. X Braşov, Ordinul şefului Direcţiei Judeţene de Informaţii Braşov nr. JP 038 din 5 iulie 2011, modificat prin Ordinul nr. JP 043 din 20 iulie 2011, prin care a fost pus la dispoziţie în perioada 2 iunie - 1 septembrie 2011 şi Ordinul S.R.I. nr. DP 0318 din 2 septembrie 2011, prin care punerea la dispoziţie a fost prelungită cu 3 luni.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, prin actele administrative contestate s-a dispus în mod nelegal punerea sa la dispoziţie ca urmare a limitării sau retragerii accesului la informaţii clasificate, dat fiind că nu există un impediment pentru continuarea activităţii sale în S.R.I., aşa cum a desfăşurat neîntrerupt în ultimii 3 ani, fără acces la informaţii clasificate.
Reclamantul a invocat şi nulitatea absolută a actelor deduse judecăţii pentru că nu au fost motivate în fapt, contrar dispoziţiilor art. 84, art. 89, art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi art. 268 C. muncii. Sub acest aspect s-a arătat că actele contestate nu cuprind referiri la alte documente interne care, în măsura în care s-ar fi prevăzut că fac parte integrantă din actele respective, ar fi complinit lipsa oricăror menţiuni la starea de fapt, iar simpla trimitere la prevederile legale nu corespunde cerinţei de motivare a actului administrativ, nefiind posibilă verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu. În cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective, reclamantul a arătat că trebuie prezentate elementele de fapt şi de drept care să permită verificarea temeiurilor şi efectelor deciziei administrative, precum şi a proporţionalităţii măsurii cu împrejurările în care a fost dispusă şi cu interesul public pe care este menită să-l ocrotească.
Ca argument suplimentar pentru caracterul arbitrariu al actelor contestate, reclamantul a invocat şi nerespectarea procedurii emiterii unui preaviz înainte de excludere, conform prevederilor Codului muncii, în sensul că nu i-au fost aduse la cunoştinţă demersurile anterioare prin care s-ar fi iniţiat o procedură de excludere, neavând posibilitatea să cunoască acuzaţiile care i se aduc şi să formuleze apărări.
Având în vedere că nu a existat o anchetă prealabilă emiterii actelor contestate, reclamantul a arătat că pârâtul a încălcat prevederile art. 268 C. muncii.
Chiar dacă s-ar admite apărarea pârâtului referitoare la informaţiile clasificate secret de stat care fundamentează actele contestate, s-a susţinut că nicio persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranţă naţională nu trebuie lipsită de garanţii contra arbitrariului şi, în special, trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent şi imparţial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente, pentru a statua asupra legalităţii măsurii şi a sancţiona un eventual abuz al autorităţilor.
Reclamantul a invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 85 lit. n) din Legea nr. 80/1995, arătând că acestea nu sunt incidente cazului său, întrucât după retragerea accesului la informaţii clasificate nu i s-a acordat niciun alt nivel de acces.
Aplicarea acestor prevederi legale a fost considerată de reclamant şi neconstituţională, cu motivarea că, atât cadrele militare ale M.Ap.N., cât şi cele ale S.I.E. se pun la dispoziţie doar la propunerea consiliilor de judecată şi îşi pot desfăşura activitatea chiar dacă sunt trimise în judecată pentru o faptă în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, ceea ce reprezintă o diferenţiere nejustificată între cadrele militare cu acelaşi statut.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 254/F - CONT din 6 iunie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi completată de reclamant.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Ordinul nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, reclamantul a fost trecut în rezervă în baza dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a retragerii dreptului de acces la informaţii clasificate.
Ordinul respectiv este însoţit de raportul şefului Direcţiei Judeţene de Informaţii Braşov, din care rezultă că la data de 6 iunie 2008 s-a aprobat retragerea accesului reclamantului la informaţii clasificate prin Raportul D.G.S.I. nr. 001362365 din 28 mai 2008, iar prin Adresa nr. 01495169 din 10 august 2011, D.G.S.I. a comunicat faptul că la nivelul Direcţiei Judeţene de Informaţii Braşov nu a fost identificată nicio funcţie de ofiţer care să nu presupună accesul la informaţii clasificate.
De asemenea, s-a avut în vedere că, prin Sentinţa nr. 6 din 7 februarie 2012, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Din acest motiv, instanţa de fond a reţinut că temeiul punerii la dispoziţie a reclamantului nu a fost limitarea accesului la informaţii clasificate, ci trimiterea lui în judecată pentru o infracţiune în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiei în care era încadrat, conform prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995.
Reglementarea sus-menţionată prevede că situaţia ofiţerilor, magistraţilor militari şi subofiţerilor în activitate, care sunt puşi la dispoziţie, se soluţionează în termen de cel mult 3 luni pentru cei puşi la dispoziţie în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere, iar în cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului apărării naţionale, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.
În cazul reclamantului, cazul excepţional care a justificat prelungirea cu încă 3 luni a stării de punere la dispoziţie a fost faptul că, deşi dosarul său penal s-a întors la Parchetul Militar şi nu mai era persoană trimisă în judecată, era valabil ordinul prin care i s-a retras accesul la informaţii clasificate şi la nivelul instituţiei pârâte nu a fost identificat un post care să nu presupună accesul la acest tip de informaţii.
Prin urmare, retragerea accesului la informaţii clasificate a constituit doar temeiul Ordinului nr. DP 0366 din 27 septembrie 2011, prin care reclamantul a fost trecut în rezervă, iar nu şi temeiul punerii sale la dispoziţie, respectiv prelungirii acestei puneri la dispoziţie, care au fost dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995.
În consecinţă, s-a apreciat că situaţiei juridice a reclamantului îi erau deplin aplicabile dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, în forma modificată prin Legea nr. 53/2011, întrucât se afla după punerea la dispoziţie, potrivit legii, aceasta fiind o etapă preliminară trecerii în rezervă, ca urmare a limitării nivelului de acces la informaţii clasificate, atunci când nu se identifică o funcţie corespunzătoare gradului deţinut cu o prevedere a nivelului de acces la informaţii clasificate înscrisă în fişa postului, la nivelul acordat după limitare.
Din modul în care au fost redactate dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, instanţa de fond a reţinut că, în cazul trecerii în rezervă ca urmare a limitării nivelului de acces la informaţii clasificate şi imposibilităţii identificării unei funcţii corespunzătoare accesului astfel restricţionat, punerea la dispoziţie este o etapă preliminară, justificată de împrejurarea obiectivă că identificarea unei funcţii corespunzătoare necesită o anumită perioadă de timp, perioadă în care situaţia juridică a persoanei pentru care se încearcă identificarea unei astfel de funcţii nu poate rămâne neclarificată şi trebuie să i se găsească un corespondent în textul de lege.
Ca finalitate juridică, s-a considerat că acest corespondent în lege nu poate fi decât situaţia punerii la dispoziţie, care rezultă expres din conţinutul art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995.
Apărările reclamantului privind inaplicabilitatea în cazul său a dispoziţiilor legale sus-menţionate au fost respinse cu motivarea că, dacă simpla limitare a nivelului de acces la informaţii clasificate justifică trecerea în rezervă, asemenea măsură se impune cu atât mai mult în cazul retragerii accesului total la informaţii clasificate, nefiind relevant că după retragerea accesului nu a fost acordat un alt nivel de acces.
Critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995 nu a fost examinată, reţinându-se că instanţa de fond nu se poate substitui rolului Curţii Constituţionale, căreia îi revine monopolul controlului de constituţionalitate al actelor normative.
În ceea ce priveşte necomunicarea ordinelor de punere la dispoziţie, s-a avut în vedere că, potrivit Regulamentului de ordine interioară în unitate, punerea la dispoziţie se înscrie în ordinul de zi pe unitate şi acest ordin este cunoscut de persoanele stabilite de comandantul unităţii militare sub semnătură şi răspund de comunicarea lui.
În atare situaţie, s-a apreciat că necomunicarea acestor ordine care au precedat ordinul de trecere în rezervă a reclamantului poate atrage cel mult sancţiuni pentru persoana având atribuţii în privinţa comunicării, fără a fi posibilă constatarea nulităţii, care se raportează exclusiv la momentul adoptării ordinului.
În cauză s-a reţinut că începând cu data de 18 martie 2008, reclamantul se afla pus la dispoziţie, situaţie juridică pe care o cunoştea, iar începând cu data de 2 iunie 2011, starea de punere la dispoziţie s-a menţinut, fiind modificat numai temeiul de drept, ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale care nu-i mai permiteau să acceadă la o funcţie care să presupună acces la informaţii clasificate.
Necomunicarea demersurilor făcute de instituţie pentru a găsi reclamantului un loc de muncă adecvat a fost considerată de prima instanţă ca nefiind de natură să atragă sancţiunea nulităţii, întrucât Legea nr. 80/1995 nu impune comunicarea către cadrul vizat a fiecărei etape intermediare.
Motivul de nelegalitate privind nulitatea absolută a actelor atacate pentru lipsa motivării a fost respins, reţinându-se că, din conţinutul acestor acte rezultă temeiul punerii la dispoziţie a reclamantului, şi anume art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995.
Faptul că Ordinul nr. 0318 din 2 septembrie 2011 nu arată expres situaţia excepţională care justifică prelungirea punerii la dispoziţie nu a fost apreciată ca fiind un motiv de nulitate, dat fiind că din conţinutul ordinului rezultă temeiul de drept aplicabil situaţiei reclamantului, respectiv art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995.
Constatând că este neîntemeiat capătul de cerere principal din acţiune, instanţa de fond nu a mai examinat cererile accesorii formulate de reclamant.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.D., solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi completată.
Ca prim motiv de recurs, s-a invocat omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra principiului constituţional al neretroactivităţii legii faţă de aplicarea retroactivă a unei dispoziţii legale în vigoare de la 29 aprilie 2011 pentru o situaţie de fapt existentă şi cunoscută din luna iunie 2008, şi anume retragerea accesului la informaţii clasificate.
Chiar dacă punerea sa la dispoziţie pentru identificarea unei funcţii fără acces la informaţii clasificate s-a realizat la data 29 aprilie 2011, recurentul a precizat că retragerea accesului la informaţii clasificate s-a făcut la 6 iunie 2008 şi, în consecinţă, trecerea în rezervă la 27 septembrie 2011 s-a realizat pentru un motiv ivit înainte de data de 29 aprilie 2011, la care a intrat în vigoare art. 85 lit. n) din Legea nr. 80/1995.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia de menţinere a actului de excludere din Serviciul Român de Informaţii anterior soluţionării irevocabile a Dosarului nr. 6227/1/3/2008 în care a fost contestat ordinul de retragere a accesului la informaţii clasificate, arătându-se că decizia intimatului reprezintă un exces de putere faţă de statutul profesional al recurentului şi o imixtiune vădită în actul de justiţie.
Cel de-al treilea motiv de recurs a fost formulat pentru interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a temeiului juridic în baza căruia recurentul a fost pus la dispoziţie şi, ulterior, a fost trecut în rezervă.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că aceste măsuri au fost dispuse ca urmare a trimiterii în judecată a recurentului pentru o infracţiune în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiei în care este încadrat, deşi trimiterea în judecată s-a realizat după emiterea ordinului de trecere în rezervă şi nu a fost indicată de intimat ca temei al actelor întocmite pentru punerea la dispoziţie, prelungirea punerii la dispoziţie şi, ulterior, trecerea în rezervă.
În acest mod, recurentul a considerat că prima instanţă a încălcat principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, reţinând ca argument pentru legalitatea actelor contestate o hotărâre penală care nu era definitivă şi care nu a fost avută în vedere de către autoritatea emitentă.
În următoarele două motive de recurs s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond nu a constatat nulitatea absolută a actelor de punere la dispoziţie, de prelungire a punerii la dispoziţie şi de excludere din S.R.I. pentru faptul că nu au fost comunicate, împreună cu înscrisurile prevăzute de lege pentru procedura prealabilă, lipsindu-l astfel pe recurent de informaţiile referitoare la situaţia sa, ceea ce constituie un tratament degradant, conform dispoziţiilor art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În mod distinct, prin alte două motive de recurs, a fost reiterată excepţia nulităţii absolute cu privire la actul de excludere, cu motivarea că măsurile dispuse de intimat nu sunt întemeiate pe propunerile şefilor ierarhici şi avizele eşaloanelor superioare, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din O.D. 833/2002.
Recurentul a învederat că, în conţinutul actelor contestate nu sunt menţiuni sau referiri la alte documente justificative, iar raportul cu propunerea de trecere în rezervă întocmit de şeful U.M. X Braşov nu este menţionat ca făcând parte integrantă din cuprinsul ordinului de trecere în rezervă.
Recurentul a mai arătat că, deşi instanţa de fond i-a încuviinţat la termenul din 2 mai 2012 proba cu înscrisuri pentru a dovedi modalitatea complet nelegală în care a fost pus la dispoziţie, nu a stăruit pentru depunerea lor de către intimat.
În ultimul motiv de recurs s-a solicitat modificarea hotărârii atacate şi sub aspectul daunelor morale în cuantum de 430.366 RON pentru suferinţele fizice şi psihice produse de conduita nelegală a intimatului. Prin excluderea sa intempestivă din S.R.I., recurentul a arătat că i-a fost întreruptă cariera militară de 19 ani, chiar cu puţin timp înainte să poată beneficia de protecţia socială acordată militarilor cu o vechime de 20 de ani în rândul cadrelor militare active.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Recurentul D.D. a fost angajat în Serviciul Român de Informaţii la data de 1 noiembrie 2002 şi a fost numit în funcţia de ofiţer IV, nivelul 2 (căpitan) la S.J.I. Braşov.
La data de 18 martie 2008, secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală împotriva recurentului pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri şi uz de fals în Dosarul nr. 1.563/P/2008.
Prin Ordinul de zi pe unitate nr. 55 din 18 martie 2008, în temeiul art. 78 alin. (1) şi art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, recurentul a fost pus la dispoziţia şefului unităţii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a situaţiei sale juridice.
Prin Raportul Direcţiei Generale Securitate Internă nr. 001362365 din 28 mai 2008 s-a aprobat retragerea dreptului recurentului de acces la informaţii clasificate (autorizaţia de acces la informaţii clasificate din 11 iulie 2005).
Prin Ordinul nr. D.P. 0366 din 27 septembrie 2011 emis de Directorul Serviciului Român de Informaţii, recurentul a fost trecut în rezervă, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. n) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Trecerea în rezervă a recurentului a fost consecinţa de drept a retragerii accesului său la informaţii clasificate, fără identificarea ulterioară a unui post de ofiţer care să nu prevadă acces la informaţii clasificate.
Situaţia de fapt, necontestată în cauză, a determinat emiterea ordinului de trecere în rezervă a recurentului pentru aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 53/2011.
Conform acestei reglementări, în vigoare de la data de 29 aprilie 2011, ofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după punerea la dispoziţie, ca urmare a limitării nivelului de acces la informaţii clasificate, atunci când nu se identifică o funcţie corespunzătoare gradului deţinut cu o prevedere a nivelului de acces la informaţii clasificate înscrisă în fişa postului, la nivelul acordat după limitare.
În acest caz, trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Actul administrativ de trecere în rezervă a recurentului a fost emis la data de 27 septembrie 2011 şi a produs efecte juridice numai după această dată, astfel că este vădit nefondată susţinerea din recurs privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor legale sus-menţionate şi încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., judecătorul fondului a expus în mod corect raţionamentul juridic care a determinat incidenţa noului caz de trecere în rezervă sau direct în retragere a ofiţerilor în activitate, dovedind o corectă aplicare a legilor în timp faţă de situaţia concretă a recurentului la data intrării în vigoare a modificării aduse statutului cadrelor militare.
Motivul de nelegalitate invocat pentru emiterea ordinului de trecere în rezervă anterior soluţionării irevocabile a Dosarului nr. 6.227/1/3/2008, în care s-a solicitat anularea actului administrativ de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate din 11 iulie 2005, a fost corect respins de instanţa de fond, deoarece actul administrativ are caracter executoriu, din oficiu, ca efect al prezumţiei de legalitate de care beneficiază.
Aplicarea acestei reguli generale nu a fost înlăturată în cauză întrucât cererea recurentului de suspendare a executării actului respectiv în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4.915 din 11 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Critica formulată de recurent în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată, constatându-se că instanţa de fond a interpretat legea în mod corect, prin prisma normelor juridice aplicabile situaţiei de fapt dovedite prin materialul probator administrat de părţi.
Legalitatea ordinului de trecere în rezervă a recurentului a fost stabilită în mod judicios faţă de dovedirea cerinţelor cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, şi anume retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate comunicată recurentului cu Adresa nr. 3.340.89 din 11 iunie 2008 şi împrejurarea, atestată prin Adresa nr. 01495169 din 10 august 2011, că la nivelul Direcţiei Judeţene de Informaţii Braşov nu a fost identificată nicio funcţie de ofiţer care să nu presupună accesul la informaţii clasificate.
Ca atare, în hotărârea instanţei de fond s-a reţinut în mod corect că trecerea în rezervă a recurentului s-a datorat inexistenţei funcţiei corespunzătoare gradului militar, pregătirii profesionale şi nivelului de acces la informaţii clasificate, iar nu ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, astfel că este nefondată susţinerea din recurs privind încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
Recurentul a susţinut, de asemenea în mod nefondat, că nu sunt aplicabile situaţiei sale dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, motivat de faptul că, după retragerea accesului la informaţii clasificate nu i s-a mai acordat niciun alt nivel de acces. Argumentele invocate de recurent nu corespund ipotezei juridice reglementate pentru acest caz de trecere în rezervă, interpretat corect de judecătorul fondului, care a reţinut că, dacă simpla limitare a nivelului de acces poate justifica trecerea în rezervă, retragerea accesului total la informaţii clasificate face cu atât mai improbabilă posibilitatea identificării unei funcţii care să nu presupună accesul la informaţii clasificate.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în urma evaluării realizate la nivelul tuturor unităţilor din subordinea instituţiei intimate nu a fost identificat niciun post de ofiţer care să nu presupună accesul la informaţii clasificate, deoarece natura atribuţiilor cuprinse în fişele posturilor tuturor funcţiilor de ofiţer, indiferent de profilul de activitate, incumbă lucrul cu documente care conţin informaţii clasificate, reglementate în legislaţia naţională privind protecţia informaţiilor clasificate.
De altfel, nici recurentul nu a indicat o anumită funcţie din structura intimatului care nu ar presupune accesul la informaţii clasificate şi nici nu poate beneficia de dreptul de a ocupa un asemenea post, cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează regimul documentelor clasificate şi activitatea instituţiei.
În acest sens, se are în vedere că, şi în situaţia identificării unei astfel de funcţii, exercitarea atribuţiilor specifice acesteia implică accesul persoanei respective în zone de securitate, fapt care, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 şi art. 106 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România, presupune obligativitatea efectuării verificărilor de securitate şi avizarea accesului la informaţii clasificate.
Prin punerea recurentului la dispoziţia unităţii cu începere de la data de 18 martie 2008 şi prin prelungirea punerii la dispoziţia unităţii până la data de 27 septembrie 2011 nu i-a fost recunoscut dreptul de a ocupa funcţia de ofiţer şi după schimbarea cadrului legislativ, prin intrarea în vigoare, la 29 aprilie 2011, a Legii nr. 53/2011, care a modificat dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, reglementând un nou caz de trecere în rezervă sau direct în retragere, din oficiu.
Aflându-se în acest caz pentru care trecerea în rezervă este obligatorie, recurentul a solicitat fără temei legal ocuparea în structura instituţiei intimate a unei alte funcţii corespunzătoare gradului militar şi pregătirii sale profesionale, dat fiind că situaţia sa concretă este incompatibilă atât cu specificul domeniului de activitate, cât şi cu regimul legal şi regulamentar de protecţie a informaţiilor clasificate.
Instanţa de fond a respins întemeiat şi cererile recurentului de a se constata nulitatea absolută a actelor administrative de punere a sa la dispoziţia unităţii şi de trecere în rezervă pentru necomunicarea lor, reţinându-se că, prin obiectul lor, aceste acte sunt supuse regimului stabilit prin Regulamentul de ordine interioară în unitate referitor la exercitarea autorităţii comandantului unităţii.
Conform acestei reglementări, ordinele de personal emise în cazul cadrelor militare în activitate nu se transmit persoanelor în cauză, în integralitate sau în extras, pentru luare la cunoştinţă, fiind necesară şi suficientă procedura realizată de comandantul unităţii, care conduce inclusiv activitatea de resurse umane, completată prin efectuarea înscrierilor corespunzătoare în ordinul de zi pe unitate.
În consecinţă, se reţine că actele administrative contestate cuprind temeiul legal, motivul punerii la dispoziţie şi trecerii în rezervă, autoritatea competentă să le emită şi, fiind întocmite în domeniul managementului resurselor umane, au fost aduse la cunoştinţa persoanelor cărora le sunt opozabile prin citirea lor de către şeful unităţii sau şeful structurii de management resurse în prezenţa celui în cauză şi a efectivului unităţii sau, după caz, a cadrelor militare stabilite de şeful unităţii, în funcţie de conţinutul ordinului.
Contrar susţinerilor din recurs, prin răspunsurile de la interogatoriul administrat la instanţa de fond, recurentul a confirmat că a semnat la data de 29 septembrie 2011 pentru luarea la cunoştinţă a ordinului de trecere a sa în rezervă, având astfel posibilitatea, de altfel valorificată, de a formula apărări şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege pentru ocrotirea drepturilor sale pretins a fi fost încălcate de către instituţia intimată.
În mod corect a fost respinsă şi excepţia nulităţii absolute invocată cu privire la ordinul de trecere în rezervă, considerat de către recurent ca nefiind motivat.
Ca act administrativ cu caracter individual, ordinul de trecere în rezervă a recurentului corespunde exigenţelor de motivare, întrucât cuprinde temeiul legal al deciziei de încetare a raporturilor de funcţie, a cărui aplicare a fost determinată de elementele de fapt obiective care caracterizau situaţia profesională şi statutară a militarului la data schimbării cadrului legislativ cu privire la cazurile de trecere în rezervă, din oficiu.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond a reţinut cu just temei că nu se impune sancţiunea nulităţii absolute a actului contestat pentru lipsa menţiunilor referitoare la alte documente justificative şi la faptul că raportul cu propunerea de trecere în rezervă întocmit de şeful U.M. X Braşov face parte integrantă din cuprinsul ordinului de trecere în rezervă.
Critica din recurs privind soluţionarea cauzei pe baza unui material probator insuficient şi incomplet va fi respinsă, constatându-se că, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de fond a exercitat rol activ pentru lămurirea în întregime a procesului, în limitele învestirii sale prin cererile de probatorii formulate de părţi, cu respectarea principiului disponibilităţii în litigiile de natura celui dedus judecăţii în prezenta cauză.
Susţinerea recurentului privind greşita respingere a cererii sale de acordare a daunelor morale este vădit nefondată, întrucât această cerere are caracter accesoriu şi nu poate fi admisă în condiţiile în care au fost respinse cererile principale, având ca obiect anularea actelor administrative întocmite de intimat.
Faţă de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva Sentinţei civile nr. 254/F-CONT din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 359/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 366/2013. Contencios → |
|---|
