ICCJ. Decizia nr. 3298/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3298/2013
Dosar nr. 3614/2/2012
Şedinţa publică de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 4499 din 6 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia inadmisibilităţii cererii, cât şi cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5 din 30 martie 2012, formulată de reclamanta C.N.U. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a achitat cauţiunea stabilită în sarcina sa, în temeiul art. 215 din O.G. nr. 92/2003, de 150.000 RON, iar pe de altă parte, reclamanta a dovedit îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a cererii prev. de art. 14 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv adresarea contestaţiei administrative prealabile împotriva Deciziei de impunere nr. 5 din 30 martie 2012.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii legale, care numai cumulate pot conduce la suspendarea efectelor actului administrativ-fiscal, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, cu privire la cazul bine justificat, judecătorul fondului a constatat că susţinerile reclamantei privire la constatările organului fiscal din Raportul de inspecţie fiscală nr. 53149 din 30 martie 2012, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 5 din 30 martie 2012, reprezintă apărări de fond, neputând induce o îndoială puternică asupra legalităţii deciziei de impunere şi necesitând o analiză pe fond, bazată pe un probatoriu complex.
Referitor la condiţia privind iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a constatat că nici aceasta nu este dovedită a fi îndeplinită în cauză, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, reclamanta nedovedind începerea unei executări silite în baza deciziei de impunere şi care ar fi de natură să creeze dificultăţi majore în desfăşurarea activităţii sale.
Împotriva Sentinţei civile nr. 4499 din data de 6 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC C.N.U. SA, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de suspendare a executării, astfel cum a fost formulată.
Reclamanta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că este greşită concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că a fost dovedită în litigiu atât existenţa unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalităţii deciziei de impunere care rezultă din motivele contestaţiei formulate, cât şi iminenţa producerii unui prejudiciu.
S-a apreciat că, raportat la definiţia dată de lege pagubei iminente şi la calitatea societăţii recurente de unic producător de materie primă necesară funcţionării centralelor nucleare de la Cernavodă, instanţa de fond a evaluat greşit consecinţele executării silite anterior pronunţării pe fond, neavându-se în vedere că aceste consecinţe afectează nu numai activitatea societăţii reclamante, dar poate perturba activitatea altor agenţi economici şi a populaţiei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii atacate, arătându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Recursul declarat de reclamanta SC C.N.U. SA împotriva Sentinţei civile nr. 4499 din data de 6 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi va fi prin urmare respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În considerarea celor două principii incidente în materia actului administrativ - al legalităţii şi al executării din oficiu - suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin "cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii: "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin "pagubă iminentă" se desemnează "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării. Această condiţie, cum corect a reţinut instanţa de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât toate motivele de nelegalitate a actului administrativ-fiscal contestat, invocate de reclamantă, presupun într-adevăr o cercetare aprofundată asupra legalităţii actului, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată prin art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Judecătorul fondul a statuat în mod întemeiat că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamantei SC C.N.U. SA nici cerinţa prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte reţinând, sub acest aspect, pe de o parte, că eventuala executare a unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă (întrucât dacă din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului), şi, pe de altă parte, că nu au fost relevate în litigiu, de către recurentă, fapte şi împrejurări concrete care ar putea justifica concluzia că executarea creanţei bugetare stabilite prin Decizia de impunere nr. 5 din data de 30 martie 2012, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ar avea ca rezultat imposibilitatea continuării activităţii specifice.
Chiar dacă plata unor sume cu titlu de obligaţie fiscală reprezintă incontestabil o diminuare a resurselor financiare ale reclamantei-recurente, această situaţie nu conduce la o identitate cu paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ definind ca pagubă iminentă exclusiv "prejudiciul material viitor şi previzibil", adică acel prejudiciu material greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului formulat de către C.N.U. SA împotriva Sentinţei civile nr. 4499 din data de 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.N.U. SA împotriva Sentinţei civile nr. 4499 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 430/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 432/2013. Contencios → |
|---|
