ICCJ. Decizia nr. 366/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 366/2013
Dosar nr. 176/2/2012
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea în tot a Ordinului de eliberare din funcţie nr. 8915 din 19 octombrie 2011, a Ordinului nr. 7362 din 02 august 2011 şi a Preavizului nr. 39273 din 05 iulie 2011, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior, respectiv cea de inspector vamal grad profesional asistent, gradaţia 5, clasa de salarizare 43 la Biroul de Echipe Mobile din cadrul Direcţiei Regionale pentru accize şi operaţiuni vamale Bucureşti, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti, precum şi suspendarea executării Ordinului de eliberare din funcţie nr. 8915 din 19 octombrie 2011, cu menţinerea în funcţia publică de execuţie deţinută anterior emiterii acestuia până la soluţionarea acţiunii pe fondul cauzei.
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a susţinut că este pe deplin dovedită îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis ca o consecinţă a Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi a Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011, ordine care nu au fost publicate în M. Of.
A mai subliniat reclamantul nelegalitatea actelor contestate, în condiţiile în care reorganizarea instituţiei, respectiv a postului său, nu a fost reală şi efectivă, şi au fost încălcate dispoziţiile art. 100 şi art. 99 din Legea nr. 188/1999.
Sub aspectul pagubei iminente, au fost învederate lipsirea reclamantului de drepturile salariale cuvenite, şi deci a mijloacelor minime de subzistenţă, în condiţiile în care este singura sursă de venit pentru întreaga familie, iar posibilitatea sa de angajare este redusă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Încheierea din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea reclamantului Iordache Ionel privind suspendarea executării Ordinului de eliberare din funcţie nr. 8915 din 19 octombrie 2011.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a arătat, în esenţă, că, pe de o parte, reclamantul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, aspectele invocate referitor la legalitatea actului administrativ vizând preponderent fondul cauzei, iar, pe de altă parte, argumentele sale în dovedirea pagubei iminente nu se subsumează prevederilor art. 2 alin. (1).lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a declarat recurs reclamantul Iordache Ionel, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.
În motivarea cererii de recurs s-au reluat argumentele privind justificarea existenţei cazului bine justificat prin nepublicarea Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 şi a Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011 în M. Of., şi a pagubei iminente prin lipsirea recurentului şi a familiei sale de mijloacele de subzistenţă.
4. Soluţia instanţei de control judiciar
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că Ordinul nr. 8915 din 19 octombrie 2011, obiect al litigiului de faţă, a fost emis de Vicepreşedintele A.N.A.F. în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011,- Legii nr. 188/1999, revederilor Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcţii al A.N.V., precum şi având în vedere avizele A.N.F.P., preavizul nr. 39273/2011, lista funcţiilor vacante, opţiunea exercitată de reclamant şi rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 18-29 iulie 2011.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, în situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nici o împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
Se reţine că p rin Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011, a căror nelegalitate se invocă de către recurent ca fundament al existenţei cazului bine justificat în prezenta speţă, de natură a justifica suspendarea executării Ordinului nr. 8915 din 19 octombrie 2011, A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii ale A.N.V. - aparat central şi structuri subordonate, situaţie necontestată în cauză.
Ordinele respective privesc aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central şi teritorial al A.N.V., organigrama, respectiv aprobarea statului de funcţii al A.N.V. şi a structurilor subordonate, reprezentând acte administrative cu caracter individual, întrucât sunt date pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare din H.G. nr. 110/2009, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011; aşa fiind, nu a existat obligaţia legală de publicare a celor două ordine în M. Of. al României, Partea I, aşa cum, fără temei, susţine recurentul-reclamant.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanţei de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 359/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Contencios → |
|---|
