ICCJ. Decizia nr. 3296/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3296/2013
Dosar nr. 7045/2/2011
Şedinţa de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Primăria Oraşului Bolintin-Vale, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Giurgiu, suspendarea executării Deciziei nr. 6 din data de 6 ianuarie 2011 privind înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate, constatate şi consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 9472 din 10 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Giurgiu, precum şi Încheierii nr. VI 217 din 17 mai 2011 a Curţii de Conturi a României.
Prin întâmpinare, pârâta Camera de Conturi Giurgiu a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca netemeinică.
Prin Sentinţa nr. 605 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia inadmisibilităţii, cât şi cererea formulată de reclamanta Primăria Oraşului Bolintin-Vale, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Giurgiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că deşi reclamanta solicită suspendarea executării celor două acte emise în integralitatea lor, criticile vizează exclusiv cele trei categorii de drepturi băneşti acordate angajaţilor săi, pentru care s-a dispus înregistrarea ca debit şi recuperarea prin punctul nr. 2 al Deciziei Camerei de Conturi Giurgiu nr. 6/2011, referitoare la suma totală de 98.834 RON, din care: "87.196 RON reprezentând indemnizaţie de dispozitiv de 25%; 4.557 RON reprezentând spor de mobilitate în procent de 50%; 4.557 RON reprezentând spor de confidenţialitate în procent de 50%; 2.524 RON, d-lui V.A., prin majorarea cu 30% a salariului de bază ca specialist în management de proiect."
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că motivele pe care îşi întemeiază reclamanta aparenţa de nelegalitate vizează apărări ce ţin de însuşi fondul litigiului, care nu pot fi cercetate fără o analiză pertinentă a împrejurărilor de fapt şi de drept care au stat la baza acordării drepturilor imputate prin actele de control, a perioadelor pentru care ele au fost acordate şi a temeiurilor acordării, a împrejurării exercitării unor atribuţii specifice necesare pentru acordarea majorării salariale de 30%, astfel încât motivele expuse nu permit instanţei să reţină o îndoială serioasă de nelegalitate a deciziei contestate.
Prin urmare, prima instanţă a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât susţinerile reclamantei referitoare la acordarea sporului de dispozitiv în baza unor hotărâri judecătoreşti ţin de cenzura instanţei de fond, care este în măsură să verifice incidenţa şi aplicabilitatea acelor sentinţe în raport de soluţiile legislative din perioada în care sporul a fost acordat.
Curtea de apel a constatat că nici condiţia prevenirii unei pagube iminente nu a fost demonstrată în cauză, atâta vreme cât reclamanta nici măcar nu a indicat vreo împrejurare care să se circumscrie acestei cerinţe, referitoare la crearea vreunui prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public.
În fine, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, întrucât argumentele pârâtei aduse în susţinerea excepţiei, referitoare la imposibilitatea creării unui prejudiciu prin punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în Decizia Camerei de Conturi Giurgiu nr. 6/2011 denotă o vădită confuzie pe care pârâta o face între cerinţa pagubei iminente decurgând din executare, necesară pentru suspendarea actului administrativ, şi prejudiciul ce formează obiectul deciziei a cărei suspendare se solicită, care nu este de esenţa unui act administrativ şi nu se confundă cu paguba iminentă.
2. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs Primăria Oraşului Bolintin-Vale, prin Primar, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Considerente de fapt şi de drept
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, au în vedere locul autorităţii publice care emite sau, după caz, încheie un act administrativ în sistemul organelor administraţiei publice.
Reclamanta Primăria Oraşului Bolintin-Vale, prin Primar, a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a Deciziei nr. 6 din data de 6 ianuarie 2011, emisă de Camera de Conturi Giurgiu şi a Încheierii nr. VI 217 din 17 mai 2011 a Curţii de Conturi a României.
Actul administrativ, reprezentat de Decizia nr. 6 din 6 ianuarie 2011 a fost emis în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010.
Potrivit pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ, după care, la pct. 228, se prevede competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Dat fiind că, potrivit art. 140 din Constituţia României, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, "în condiţiile legii organice", iar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 prevede, de asemenea, competenţa instanţelor specializate, în stabilirea competenţei soluţionării cauzei, urmează a fi avute în vedere normele cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, norme de drept comun în materia contenciosului administrativ şi fiscal, de la care se poate deroga numai prin lege organică şi în raport cu care pct. 228 se află în contrarietate.
Pornind de la această premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente, prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea actului administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, act juridic supus executării şi care poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ.
Or, din interpretarea normelor cuprinse în Regulament (pct. 210 - "contestaţia suspendă executarea deciziei până la soluţionarea ei de către comisia de soluţionare a contestaţiilor"), rezultă că actul cu caracter executoriu care conţine măsurile de restabilire a legalităţii şi regularităţii este decizia camerei de conturi judeţene, în timp ce încheierea este actul prin care este soluţionată contestaţia administrativă prealabilă sesizării instanţei.
În consecinţă, reţinând că actul administrativ supus contestării este emis de o structură deconcentrată a Curţii de Conturi la nivel judeţean, iar conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, şi art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., în competenţa tribunalelor, în primă instanţă, sunt date procesele şi cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităţilor sau instituţiilor locale sau judeţene, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre nelegală pentru că a încălcat normele de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De altfel, în şedinţa plenului secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este decizia de măsuri emisă de Camera Judeţeană de Conturi, pentru că acesta este actul administrativ care dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor hotărâri divergente, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar deciziile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
1. Soluţia adoptată în recurs
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (61) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Primăria Oraşului Bolintin-Vale, prin Primar, împotriva Sentinţei civile nr. 605 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 366/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Contencios → |
|---|
