ICCJ. Decizia nr. 3271/2013. Contencios

Decizii ICCJ 2013 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3271/2013

Dosar nr. 62271/3/2008

Şedinţa publică de la 13 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată la 15 februarie 2008 şi completată prin petiţiile depuse la 28 august 2008 şi la 6 octombrie 2008, reclamantul D.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, G.C.M., director S.R.I., V.P.R. şi B.M., din cadrul U.M. X Braşov să se dispună:

- anularea aprecierii de serviciu pe anul 2007 şi a calificativului "corespunzător";

- anularea celor două sancţiuni disciplinare acordate de conducerea unităţii în anul 2007, respectiv avertisment şi mustrare scrisă;

- obligarea pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 100.000 RON pentru prejudiciul suferit prin afectarea gravă a imaginii, onoarei şi demnităţii de militar, datorită modalităţii în care s-a acţionat pentru distrugerea carierei sale profesionale;

- anularea actului administrativ prin care i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate seria A.A. nr. X din 11 iulie 2005 şi suspendarea executării acestui act;

- obligarea pârâtului S.R.I. la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON pentru prejudiciul suferit prin afectarea gravă a sănătăţii şi imaginii, onoarei şi demnităţii de ofiţer, datorită modalităţii în care s-a acţionat pentru forţarea excluderii sale din S.R.I., contrar dispoziţiilor instanţelor judecătoreşti;

- obligarea pârâtului S.R.I. la plata tuturor drepturilor băneşti cuvenite (inclusiv sporul de confidenţialitate, sporul de risc, primele acordate, salariul de merit etc.) de care ar fi beneficiat, conform prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, indexate, majorate şi recalculate cu plata dobânzii aferente, pe care le-a pierdut pe nedrept, începând cu data emiterii actului administrativ contestat - 11 iunie 2008;

- obligarea pârâtului S.R.I. să organizeze o şedinţă cu toate cadrele militare din U.M. X Braşov, în care să le aducă la cunoştinţă conţinutul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză;

- anularea calificativului "corespunzător" acordat la aprecierea de serviciu pe anul 2007 şi obligarea pârâtului S.R.I. să-i acorde un calificativ proporţional cu activitatea depusă, prestaţie reflectată prin indicatorii statistici profesionali existenţi la nivelul unităţii centrale şi locale, precum şi prin calificativul "bun" propus iniţial de şeful de birou;

- obligarea pârâtului S.R.I. să depună integral ordinul nr. S/864/2002 privind modalitatea de întocmire a aprecierilor de serviciu în S.R.I.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că pentru anul 2007 nu se impunea evaluarea activităţii sale, deoarece nu se cunoştea soluţia în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu toate acestea, i s-a acordat calificativul "corespunzător" pentru activitatea depusă în perioada 20 martie - 31 decembrie 2007, ceea ce reprezintă o măsură abuzivă, având ca scop declararea incompetenţei sale şi pe cale de consecinţă, trecerea sa în rezervă.

Calificativul acordat a fost contestat şi faţă de nerespectarea bazei statistice profesionale impusă de O.D. 981/2004 şi O.D. 864/2002, arătându-se totodată că, indicatorii propuşi iniţial de şeful biroului (care a propus calificativul de "bun") au fost modificaţi în mod nejustificat şi nemotivat de conducerea unităţii.

Actele prin care s-au aplicat sancţiunile de "avertisment" şi de "mustrare scrisă" au fost contestate pentru faptul necomunicării lor, conform dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 215/2001, precum şi pentru obligaţia de a fi fost motivate, conform dispoziţiilor art. 84, art. 89 şi art. 93 din Legea nr. 188/1999, art. 268 C. muncii şi art. 35 din Legea nr. 14/1992.

Retragerea accesului la informaţii clasificate a fost considerată de reclamant ca fiind o măsură nelegală şi abuzivă, cu motivarea că, fără acces la informaţii clasificate, nu are dreptul să intre în biroul în care a fost repartizat să-şi desfăşoare activitatea pentru funcţia deţinută de drept, astfel că îi sunt afectate grav şi interesele patrimoniale, prin pierderea drepturilor salariale acordate ofiţerilor din operativ.

Nelegalitatea acestui act a fost invocată atât pentru necomunicarea în scris, cât şi pentru nemotivarea în fapt, contrar prevederilor art. 50 din Legea nr. 215/2001, art. 84, 89, 93 şi art. 101 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 268 din Legea nr. 53/2003 şi art. 35 din Legea nr. 14/1992.

Reclamantul a învederat că, simpla trimitere la prevederile legale, fără nici o referire la existenţa şi natura situaţiei temeinic justificate, nu acoperă cerinţa motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu.

Ca argument suplimentar pentru caracterul arbitrariu al actului administrativ supus judecăţii s-a invocat şi nerespectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 182/2002 şi Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, acte normative care reglementează procedura emiterii/retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

Reclamantul a precizat că nu i-au fost aduse la cunoştinţă demersurile anterioare, prin care s-a iniţiat procedura de revalidare a autorizaţiei deţinute, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a cunoaşte acuzaţiile aduse şi de a formula apărări.

2. Soluţia instanţei de recurs

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 364 din 30 mai 2012, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat sancţiunea disciplinară "mustrare scrisă" aplicată în decembrie 2007, a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta U.M. X Braşov să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parţiale către reclamant în sumă de 100 RON.

Cu privire la sancţiunea "avertismentului" aplicată la 1 iunie 2007, s-a reţinut că reclamantul a fost sancţionat disciplinar pentru părăsirea fără aprobare a unităţii sau a locului de îndeplinire a misiunilor, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. S/867/2002 emis de directorul S.R.I.

Motivele de nelegalitate invocate pentru încălcarea dispoziţiilor C. muncii şi ale Legii nr. 188/1999 prin necomunicarea în scris şi nemotivarea în fapt a actului contestat au fost respinse de instanţa de fond, reţinându-se că aceste reglementări nu sunt aplicabile reclamantului care, fiind militar, este supus statutului cadrelor militare, aprobat prin Legea nr. 80/1995.

De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit rapoartelor de la dosarul nr. 6227/3/2008, reclamantul a refuzat să semneze de luare la cunoştinţă pentru sancţiunea aplicată comunicarea scrisă, asemenea celei de sancţionare, aşa după cum rezultă chiar din conţinutul contestaţiei, în care s-au indicat numărul şi data comunicării.

Cu privire la sancţiunea "mustrare scrisă" aplicată la data de 12 decembrie 2007, instanţa de fond a constatat că este întemeiată cererea de anulare formulată de reclamant, pentru că pârâtul nu a prezentat înscrisurile avute în vedere la aplicarea acestei sancţiuni.

Cu privire la aprecierea de serviciu şi calificativul "corespunzător" acordat pentru anul 2007, instanţa de fond a respins cererile de anulare, cu motivarea că, reclamantul a fost corect evaluat pentru anul 2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Ordinul nr. 864/2002 emis de directorul S.R.I., care prevăd expres că aprecierile de serviciu se întocmesc anual pentru cadrele militare în activitate.

Cum la data întocmirii aprecierii contestate, reclamantul era cadru militar în activitate, calitate menţinută şi pe parcursul soluţionării dosarelor referitoare la statutul său profesional, instanţa de fond a considerat că erau aplicabile normele care prevăd obligaţia evaluării, prin aprecierile de serviciu încheiate pentru activitatea desfăşurată de cadrele militare.

Cererea de modificare a calificativului acordat la aprecierea de serviciu pentru anul 2007 a fost respinsă, reţinându-se pe baza documentelor aflate la dosarul cauzei că, acordarea calificativului "corespunzător" a fost justificată de sancţionarea disciplinară a reclamantului în cursul anului 2007, ceea ce denotă că disciplina şi acceptarea normelor şi regulilor impuse nu au fost la nivelul exigenţelor care există într-o unitate militară.

Cererea de acordare a daunelor morale a fost respinsă de prima instanţă, care a reţinut că nu sunt întrunite în cauză elementele prevăzute de lege pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâţilor chemaţi în judecată.

Deşi a fost anulată sancţiunea cu "mustrare scrisă", s-a considerat că această dispoziţie nu justifică acordarea daunelor morale solicitate, pentru că sancţiunea respectivă nu era de natură să afecteze imaginea, onoarea ori demnitatea reclamantului, în condiţiile în care reclamantul nu a avut o carieră ireproşabilă, fiind sancţionat disciplinar atât în perioada studiilor militare, cât şi ulterior, în perioada în care a îndeplinit funcţia de ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale.

Cu privire la actul administrativ prin care reclamantului i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate seria AA nr. 40948 din 11 iulie 2005, a fost respinsă cererea de anulare, constatându-se legalitatea actului emis pentru protecţia informaţiilor clasificate în baza Legii nr. 182/2002 şi a Hotărârii Guvernului nr. 585/2002.

Reţinând că actul respectiv nu intră în sfera de aplicare a C. Muncii şi Legii nr. 188/1999, instanţa de fond a constatat respectarea cerinţei de motivare a măsurii dispuse prin aspectele menţionate pe larg la punctele 1 - 5 din raportul prin care s-a propus retragerea autorizaţiei, aspecte care se încadrează în prevederile legale şi care demonstrează existenţa unor riscuri şi vulnerabilităţi de securitate care impuneau retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate deţinută de reclamant.

Apărarea reclamantului că nu i-au fost aduse la cunoştinţă demersurile anterioare emiterii actului a fost respinsă de instanţa de fond, deoarece la data de 15 aprilie 2008 i s-a luat un interviu de securitate, aflat la dosarul nr. 6.227.1/3/2008. Concluzia instanţei de fond a fost că măsura retragerii autorizaţiei reclamantului nu a fost dispusă intempestiv, ci pe baza unor cercetări efectuate de structura de securitate competentă, a unui interviu de securitate luat titularului autorizaţiei şi a unor motive expuse pe larg în raportul cuprinzând propunerea măsurii respective.

Instanţa de fond a mai reţinut că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu reprezintă o sancţiune disciplinară, nefiind aplicată în baza dispoziţiilor Legii nr. 80/1995, ale regulamentelor militare (RG3) şi Ordinului nr. S/867/2002 emis de directorul S.R.I., care reglementează răspunderea disciplinară a militarilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul D.D. solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi completată ulterior.

Ca prim motiv de recurs, s-a invocat încălcarea drepturilor la un proces echitabil, care potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune ca instanţa naţională să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei şi să nu se limiteze la a relua concluziile pârâtei.

Prin prisma respectării prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ., recurentul a susţinut că nu a beneficiat de o anchetă aprofundată şi efectivă, datorită refuzului sistematic al primei instanţe de a încuviinţa administrarea unor înscrisuri pe care şi-a întemeiat pretenţiile.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost reiterată excepţia nulităţii absolute cu privire la actul administrativ prin care a fost retras accesul la informaţii clasificate, pentru următoarele considerente:

- a fost emis fără declanşarea unei proceduri de cercetare prealabilă, contrar prevederilor art. 268 C. muncii, fapt recunoscut expres de intimatul S.R.I. în cadrul interviului de securitate din data de 15 aprilie 2008;

- nu a fost comunicat recurentului, care a primit numai o înştiinţare despre retragerea accesului la informaţii clasificate, fără prezentarea tuturor motivelor de drept avute în vedere, determinând o stare de nelinişte cauzată de lipsa de informaţii, ceea ce constituie un tratament degradant, în sensul dispoziţiilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

- prin emiterea actului administrativ contestat - raportul din 28 mai 2008 întocmit de U.M. X Bucureşti, recurentul a fost sancţionat în fapt şi în drept pentru a patra oară în considerarea aceloraşi motive, iar instanţa de fond nu a stabilit natura juridică a măsurii de retragere a accesului la informaţii clasificate, reţinând doar că aceasta nu reprezintă o sancţiune disciplinară sau contravenţională.

- prin modalitatea în care s-a fundamentat în drept actul contestat, au fost încălcate următoarele dispoziţii legale, interpretate eronat şi de instanţa de fond: art. 11, art. 12 lit. d), art. 47, art. 90, art. 92 şi art. 97 din O.D. nr. 0872/2002 - Norme generale privind protecţia informaţiilor clasificate din S.R.I., conform cărora, competenţa de aplicare a contravenţiilor şi sancţiunilor la regimul informaţiilor clasificate din S.R.I. aparţine şefului unităţii pentru cadrele din subordine şi acesta trebuie să întocmească un raport cu propunerea motivată adresată structurii de securitate pentru retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, pe baza raportului comisiei de coordonare a structurilor de securitate din cadrul S.R.I.;

- actul contestat nu menţionează natura juridică a măsurii de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, iar instanţa de fond nu a stabilit nici o calificare în drept, deşi intimatul S.R.I. a precizat ca măsura luată nu se referă la răspunderea contravenţională sau disciplinară, cu atât mai mult cu cât, aplicarea sancţiunii contravenţionale s-a prescris, conform art. 338 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, iar sancţionarea disciplinară nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute expres de art. 39 din Legea nr. 182/2002;

- prin nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, în mod abuziv, s-a reţinut în conţinutul actului contestat întocmirea unui document clasificat, deşi nu a fost finalizat procesul penal aflat pe rolul instanţelor militare şi nu s-a stabilit vinovăţia recurentului;

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, a fost criticată soluţia de menţinere ca legale a actelor administrative întocmite pentru aprecierea de serviciu pe anul 2007 şi pentru aplicarea sancţiunii disciplinare cu "avertisment".

Recurentul a învederat că, instanţa de fond nu a avut în vedere că, actele respective nu sunt motivate prin înscrisuri justificative ori cu argumente suficient de explicite şi consistente, contrar jurisprudenţei în domeniu care sancţionează cu nulitatea nemotivarea actelor administrative individuale.

În acest sens, s-a arătat că, actele contestate nu conţin motivele de fapt pentru care au fost emise, nu fac referire la alte înscrisuri care ar face parte integrantă din cuprinsul lor şi nu menţionează termenul sau instanţa în care pot fi contestate, lăsând totul la nivelul caracterului arbitrariu şi puterii discreţionare a intimatului S.R.I.

Recurentul a susţinut că hotărârea de respingere a cererii de anulare a sancţiunii disciplinare cu avertisment este şi netemeinică, întrucât au fost preluate în mod greşit apărările instituţiei intimate cu privire la atribuirea şi unicitatea ecusonului electronic nr. 151, deşi nu există probe certe privind repartizarea acestui ecuson de acces şi întocmirea unui proces-verbal de predare-primire.

În ultimele patru motive de recurs, a fost criticată soluţia de respingere a cererilor formulate pentru obligarea intimaţilor la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată, precum şi pentru obligarea intimatului S.R.I. la organizarea unei şedinţe cu toate cadrele militare din U.M. X Braşov, în care să fie adus la cunoştinţă conţinutul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză.

Recurentul a susţinut că, actele administrative deduse judecăţii, fiind emise în condiţii de nelegalitate, au adus grave prejudicii sănătăţii şi personalităţii sale, având efecte negative în familie şi în societate şi i-au lezat valori nepatrimoniale, precum cinstea, onoarea, demnitatea, imaginea şi numele.

Referitor la despăgubirile morale compensatorii solicitate prin cererea introductivă, s-a arătat că, acestea nu sunt disproporţionate în raport cu suferinţele fizice şi psihice produse recurentului de conduita nelegală a intimaţilor, iar efectele negative produse prin emiterea actelor administrative nelegale se subsumează efectelor generate de prelungirea în timp a procedurilor judiciare în cauză. Ca argument în acest sens, a fost invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a reţinut existenţa unei prezumţii solide că durata excesivă a unei proceduri determină un prejudiciu moral.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Hotărârea supusă prezentului recurs a fost pronunţată de instanţa de fond cu respectarea dreptului recurentului D.D. la un proces echitabil, în sensul definit de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât ca ansamblul garanţiilor procedurale enunţate în această dispoziţie convenţională, cât şi dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei, ceea ce presupune inclusiv motivarea hotărârilor, principiul contradictorialităţii şi modul de administrare a probelor, pentru care au fost formulate critici în primul motiv de recurs.

Sub aspectul motivării hotărârii atacate, se constată că au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus considerentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea pentru respingerea acţiunii formulate, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâţilor.

Cum motivarea hotărârii nu impune ca judecătorul să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, se constată că în cauză a fost îndeplinită cerinţa motivării prin prezentarea argumentelor decisive în soluţionarea pricinii, din care rezultă în mod neechivoc examinarea tuturor probelor administrate şi a dispoziţiilor legale care au determinat respingerea cererilor formulate.

În conformitate cu prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 128 alin. (5) şi art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că hotărârea atacată cuprinde o motivare coerentă, clară şi lipsită de contradicţii sau ambiguităţi, cu dezvoltarea raţionamentului juridic avut în vedere la soluţionarea cauzei, ceea ce reprezintă un răspuns specific, explicit la problema dedusă judecăţii (CEDO, hotărârea din 15 martie 2007 în cauza Gheorghe c. României).

De asemenea, se constată că litigiul a fost soluţionat în primă instanţă cu respectarea principiului contradictorialităţii şi printr-o corectă administrare a elementelor probatorii în prezenţa părţilor, în şedinţă publică pentru asigurarea unei dezbateri contradictorii, iar concluziile deduse de judecător corespund faptelor prezentate.

Constatându-se că, la prima instanţă, părţile au beneficiat de o procedură echitabilă, publică, desfăşurată într-un termen rezonabil şi că, aprecierea probelor făcută de judecătorul fondului corespunde situaţiei de fapt dovedită, neavând caracter injust sau arbitrar, se vor respinge ca nefondate criticile formulate în recurs în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Critica adusă de recurent soluţiei de menţinere a actului administrativ prin care i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate seria A.A. nr. 40948 din 11 iulie 2005 va fi respinsă ca nefondată, deoarece sentinţa atacată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale şi regulamentare incidente în cauză, precum şi o evaluare adecvată a materialului probator administrat de părţi.

La data de 6 iunie 2008 i s-a retras recurentului autorizaţia de acces la informaţii clasificate, reţinându-se că, activităţile desfăşurate de acesta constituiau criterii de incompatibilitate pentru accesul său la informaţii clasificate, conform dispoziţiilor art. 160 lit. a), f) şi g) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Instanţa de fond a constatat în mod corect legalitatea acestei măsuri, contestată numai sub aspect procedural de către recurent, care a recunoscut, în cadrul interviului de securitate derulat la data de 15 aprilie 2008, existenţa criteriilor de incompatibilitate pentru accesul său la informaţii clasificate, prin nerespectarea reglementărilor privind protecţia informaţiilor secrete de stat din domeniul său de activitate.

Motivele de nelegalitate invocate din punct de vedere formal cu privire la acest act administrativ au fost respinse în mod întemeiat, reţinându-se că măsura aplicată are ca scop eliminarea unor elemente de risc în planul protecţiei informaţiilor clasificate şi nu reprezintă un act de stabilire a răspunderii contravenţionale sau disciplinare pentru titularul dreptului de acces la informaţii clasificate.

Stabilind judicios caracterul administrativ al măsurii dispuse în scop de prevenţie pentru protecţia informaţiilor clasificate, judecătorul fondului a constatat corect că nu sunt aplicabile în cauză prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale C. muncii referitoare la procedura de cercetare prealabilă, la forma şi conţinutul actului de aplicare a sancţiunii disciplinare.

Pentru acelaşi considerent, a fost corect respinsă şi susţinerea prin care recurentul a invocat sancţionarea sa pentru a patra oară consecutiv şi pentru aceleaşi motive.

Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu are natură disciplinară sau contravenţională şi nu reprezintă o sancţiune pentru acţiunile sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate, fiind un act administrativ prevăzut de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecţie a informaţiilor clasificate.

Conform dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi art. 155 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, dreptul de acces la informaţii clasificate se acordă numai pentru o perioadă limitată de până la 4 ani şi în această perioadă pot fi reluate oricând verificările, în sensul de a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, astfel că, pentru efectuarea verificărilor şi pentru a se lua măsura de retragere a autorizaţiei nu este necesară şi nici obligatorie nici o sesizare şi nici o solicitare de revalidare.

Faţă de aceste prevederi legale, s-a reţinut în mod corect în hotărârea instanţei de fond că, în cauză, nu era necesară întocmirea unui alt raport de către şeful D.J.I. Braşov, întrucât verificarea şi retragerea autorizaţiei se poate dispune de structura de securitate, iar prevederile art. 47 din O.D. nr. 875/2002 nu impuneau existenţa unui raport distinct cu propunerea de retragere a autorizaţiei în cazul recurentului, în privinţa căruia s-au constatat elemente de incompatibilitate pentru accesul la informaţii clasificate, rezultate din încălcarea reglementărilor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, prin documentul din 28 mai 2008, depus în extras declasificat la dosarul de fond.

Recurentul a susţinut fără temei încălcarea dispoziţiilor O.D. nr. 875/2002 pentru aprobarea "Normelor generale privind protecţia informaţiilor clasificate în Serviciul Român de Informaţii", act emis în aplicarea Legii nr. 182/2002 şi a Hotărârii nr. 585/2002, care nu condiţionează măsura de retragere a accesului la informaţii clasificate de realizarea operaţiunilor procedurale expuse în memoriul de recurs.

De asemenea, fără temei, s-a invocat în recurs încălcarea de către instituţia intimată a prezumţiei de nevinovăţie de care beneficia recurentul până la soluţionarea Dosarului penal nr. 32/752/2001 al Tribunalului Militar Cluj, în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a fost corect calificată de prima instanţă ca având natura juridică a unei măsuri administrative, prevăzută de legislaţia referitoare la protecţia informaţiilor clasificate pentru cazul existenţei unor riscuri şi vulnerabilităţi de securitate, cum s-au demonstrat în cauză, iar nu ca o consecinţă a acuzaţiilor penale de fals.

Nefondată este şi susţinerea recurentului privind necomunicarea actului administrativ de retragere a accesului la informaţii clasificate şi privarea sa, în acest mod, de posibilitatea de a cunoaşte toate motivele de drept avute în vedere de către autoritatea emitentă şi de a formula apărări.

Din actele dosarului, rezultă că, prin adresa nr. 3.340.189 din 11 iunie 2008, recurentului i s-a adus la cunoştinţă încetarea valabilităţii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi deci retragerea acesteia, existând astfel posibilitatea efectivă de contestare, care de altfel a şi fost valorificată, atât în procedura administrativă, prin recursul graţios exercitat la data de 19 iunie 2008, cât şi în procedura judiciară, prin acţiunea în anulare formulată la 28 august 2008, în completarea cererii iniţiale de chemare în judecată din 15 februarie 2008.

În atare situaţie, se apreciază ca fiind vădit nefondate susţinerile recurentului privind lipsa comunicării şi lipsa motivării cauzelor care au determinat retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, la completarea chestionarului de securitate, a fost de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată, astfel cum se prevede expres în H.G. nr. 585/2002.

Ansamblul circumstanţelor concrete ale cauzei exclude şi constatarea unor acţiuni sau inacţiuni ale intimaţilor incompatibile cu dispoziţiile art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi în consecinţă, susţinerile recurentului având ca obiect supunerea sa la tratamente inumane sau degradante sunt lipsite de un temei plauzibil în raport cu faptele pretinse, fără administrarea unor mijloace de probă adecvate, apte să elimine orice îndoială rezonabilă.

Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs cu privire la soluţia de respingere a cererilor de anulare a aprecierii de serviciu pe anul 2007, a calificativului acordat şi a sancţiunii disciplinare cu avertisment, va fi respinsă ca nefondată.

Legalitatea întocmirii aprecierii de serviciu a recurentului pentru anul 2007 a fost corect constatată de instanţa de fond în raport cu dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din O.D. nr. S/864/2002, potrivit cărora, aprecierea de serviciu anuală se întocmeşte numai cadrelor militare în activitate.

Recurentul a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. DP 1651 din 22 noiembrie 2006, pentru care s-a dispus suspendarea executării, în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov, irevocabilă prin Decizia nr. 3244 din 26 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că, în perioada 22 noiembrie 2006 - 19 martie 2007, nu a avut calitatea de cadru militar în activitate, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru întocmirea aprecierii de serviciu. Această apreciere a fost corect întocmită de la data numirii recurentului în funcţia deţinută anterior trecerii în rezervă, de ofiţer III, nivel 2, prin O.D. S.R.I. nr. 351 din 19 martie 2007, emis în executarea încheierii din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov.

Instanţa de fond a constatat, de asemenea în mod corect, legalitatea calificativului "corespunzător" acordat pentru anul 2007 faţă de punctajele obţinute de recurent la indicatorii din aprecierea de serviciu anuală şi faţă de starea precară de disciplină militară asumată şi materializată de acesta, dat fiind că, pe parcursul anului respectiv, a fost sancţionat disciplinar de două ori, cu avertisment şi mustrare scrisă.

Atât actul de acordare a calificativului pentru anul 2007, cât şi actul de constatare nr. S/3436514 din 28 februarie 2008 emis pentru soluţionarea contestaţiei administrative au fost amplu motivate în fapt şi în drept, astfel că recurentul a avut cunoştinţă de considerentele avute în vedere la aprecierea sa de serviciu, precum şi posibilitatea contestării lor, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Soluţia de menţinere a actului administrativ din 1 iunie 2007, prin care recurentului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a avertismentului, este legală şi temeinică, iar criticile aduse în recurs sunt nefondate.

Instanţa de fond a constatat cu just temei legalitatea sancţiunii disciplinare aplicate recurentului pentru părăsirea fără aprobare a unităţii sau a locului de îndeplinire a misiunilor, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) lit. a) din O.D. nr. S/867/2002.

Din raportul întocmit la 1 iunie 2007 rezultă faptele repetate ale recurentului de părăsire a locului de muncă, fără aprobarea şefilor ierarhici, în perioada 2 - 30 mai 2007. Recurentul a contestat în mod neîntemeiat această situaţie de fapt, motivând că nu i s-a predat ecusonul de acces electronic nr. X, deşi acesta este unic şi i-a fost atribuit la data de 21 martie 2007, astfel după cum rezultă din certificatul din 2 septembrie 2010 întocmit de U.M. X Braşov cu privire la sistemul automat de auditare a accesului în sediul unităţii.

Recurentul a contestat, de asemenea fără temei, comunicarea actului de aplicare a sancţiunii avertismentului, în condiţiile în care, potrivit raportului întocmit la data de 1 iunie 2007, în prezenta locţiitorului şefului unităţii şi a şefului compartimentului managementul resurselor umane, a refuzat să semneze de luare la cunoştinţă despre sancţiunea aplicată, notându-şi însă numărul şi motivarea actului de sancţionare, pe care le-a indicat ulterior în contestaţiile formulate.

Şi cu privire la acest ultim act, instanţa de fond a constatat corect că recurentul nu a fost împiedicat să-şi exercite dreptul la apărare, valorificat atât în procedura administrativă, cât şi în procedura judiciară.

Ultimele critici formulate în recurs se referă la cererile cu caracter accesoriu din acţiunea recurentului-reclamant, care nu au constituit obiectul judecăţii la instanţa de fond, ca urmare a respingerii cererilor principale de anulare a actelor administrative întocmite de intimatul S.R.I. şi în consecinţă, nu există temei pentru a fi examinate de instanţa de recurs.

Admiterea acţiunii în parte, numai în privinţa cererii de anulare a sancţiunii disciplinare cu "mustrare scrisă", nu justifică admiterea acestor cereri accesorii formulate şi motivate în fapt şi în drept pentru efectele pretins a fi fost produse de celelalte acte administrative deduse judecăţii şi a căror legalitate a fost corect constatată de instanţa de fond.

De altfel, instanţa de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele prevăzute de lege pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a intimaţilor, în condiţiile în care aceştia nu au săvârşit fapte de natură a afecta imaginea, onoarea şi demnitatea recurentului, iar sancţiunea disciplinară cu "mustrare scrisă" a fost anulată pentru considerente procedurale şi nu pentru inexistenţa faptei, reţinută ca abatere disciplinară.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.

În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva Sentinţei civile nr. 3644 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 326/2013. Contencios. Obligare emitere act...  ICCJ. Decizia nr. 3414/2013. Contencios. Anulare act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3271/2013. Contencios