Obligarea D.G.A.M.C. - Serviciul rambursări T.V.A. la emiterea procesului-verbal privind calculul dobanzilor
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secția de contencios administrativ Și fiscal, decizia nr. 3520 din 19 martie 2013
Prin Sentinţa nr. 5242 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâţii, M.F.P. – A.N.A.F. şi D.G.A.M.C. - Serviciul rambursări T.V.A., compensări, restituiri alte impozite; pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor, avizat de conducătorul autorităţii, şi referatul cuprinzând motivaţia depăşirii termenului legal de soluţionare a cererii de restituire, avizat de conducătorul autorităţii, conform Cap. II, pct. 6 alin. (3) şi pct. 6 din Procedura aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii. De asemenea, a fost obligată pârâta să comunice reclamantei procesul verbal privind calculul dobânzilor şi actele subsecvente, conform Cap. II, pct. 10 din Procedura aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004, în termen de 40 de zile de la pronunţare. A fost respinsă, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. şi a D.G.M.C. la emiterea unui act administrativ de plată a sumei de 1.752.850 lei şi la plata efectivă a sumei reprezentând dobândă aferentă sumei de 821.392 lei, reprezentând T.V.A., restituit în baza Sentinţei Curţii de Apel Constanţa, nr. 897/ CA din 13 noiembrie 2008, calculată până la data de 30 aprilie 2010, data achitării sumei şi pentru 2134 zile de întârziere.
Reclamanta a depus la A.N.A.F., D.G.M.C. cererea de plată a dobânzii la data de 19 iulie 2010 (fila 71) şi după expirarea celor 45 zile reglementate de art. 70 C. proc. fisc. în favoarea autorităţii publice, a solicitat instanţei obligarea pârâţilor să emită actul administrativ şi să-i achite suma cu titlu de dobânzi de întârziere.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Instanţa soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".
Art. 8 alin. (1) teza ultimă reglementează expres ipoteza în care „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative „necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Autoritatea publică pârâtă A.N.A.F. a formulat apărări în cauză numai pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a confirmat împrejurarea că reclamanta are înregistrată o cerere de acordare dobânzi cu privire la care a susţinut că se află în curs de soluţionare, (fila 37) termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. fiind un termen de recomandare.
Se constată că reclamanta a îndeplinit cerinţa Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea;termenului legal, în sensul că „plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai pe baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent" (cap.II, Anexa 1, pct. 4).
Potrivit Cap.II, Anexa 1, pct. 6 din Procedura de restituire (Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004) „după primirea cererii de plată a dobânzii, organul fiscal competent va verifica de ;îndată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 199 alin. (1) şi (2) sau a termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, respectiv a termenului în care a fost soluţionată cererea de restituire sau rambursare, pentru a cărei întârziere peste termenul legal contribuabilul solicită dobânda".
În speţă, reclamanta a depus cererea la data de 19 iulie 2010, iar autoritatea pârâtă A.N.A.F. nu a soluţionat această cerere, lăsând să treacă un interval mai mare de un an, deşi orice termen rezonabil care putea fi invocat de autoritate ca fiindu-i necesar în demersurile de soluţionare nu poate depăşi un interval de 6 luni de la înregistrare.
În Cap. II pct. 5 din Procedura de acordare a dobânzilor se prevede că organul fiscal competent soluţionează cererea de plată a dobânzii în termenul prevăzut la art. 199 din O.G. nr. 92/2003, iar art. 199 C. proc. fisc., prevede că: „prescripţia dreptului de a cere executarea silită operează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante".
Pct. 5 din procedură se referă aşadar la soluţionarea acestor cereri dacă au fost formulate în termenul de prescripţie. Intervalul în care organul fiscal are obligaţia să soluţioneze cererea este prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. care stabileşte imperativ şi nu cu caracter de recomandare, termenul de 45 de zile de la înregistrare.
În speţă, acest termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantei a fost depăşit de pârâtă cu încălcarea art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.
Atitudinea autorităţii pârâte de a nu oferit răspuns reclamantei în termenul legal a dobândit astfel caracterul de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor să emită un act administrativ de plată a dobânzii, se constată că în Cap.II pct. 6 alin. (3) din Procedura reglementată de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 s-a prevăzut calea de urmat în ipoteza în care organul competent constată că cererea formulată de contribuabil pentru plata dobânzii este întemeiată. Organul fiscal competent trebuie să întocmească de îndată un proces verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, al cărui model este aprobat prin Ordinul M.F.P.. Procesul verbal trebuie să fie însoţit de un referat avizat de conducătorul organului fiscal competent, referat care cuprinde motivaţia depăşirii termenului legal de soluţionare a cererii de restituire.
Pct. 7, Cap. II din Procedură, prevede că procesul verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului se încheie în trei exemplare şi se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.
Se constată, deci, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor să emită un act ca urmare a refuzului nejustificat de soluţionare a cererii sale este întemeiată, acest capăt de cerere urmând a fi admis, cu obligarea pârâţilor să emită procesul verbal privind calculul dobânzilor avizat de conducătorul autorităţii şi referatul care va cuprinde motivaţia depăşirii termenului legal de soluţionare a cererii de restituire avizat şi aprobat de conducătorul unităţii, conform Cap. II pct. 6 alin. (3) şi pct. 7 din Procedura aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 şi să comunice aceste acte conform pct. 10 din Procedură; în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, se vor stabili termene de executare de 30 şi respectiv 40 de zile de la data pronunţării hotărârii, având în vedere intervalul mare de timp în care pârâţii au lăsat cererea reclamantei în nelucrare.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor să menţioneze în actul pe care îl vor emite suma de 1.752.850 lei şi să se dispună obligarea la plata efectivă a acestei sume, se constată că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Astfel, în baza Procedurii de acordare a dobânzilor, cap. II, pct. 3 „dobânda se calculează de organul fiscal competent".
În speţă suma de 1.752.850 lei a rezultat în urma unui calcul efectuat de reclamantă, iar instanţa nu se poate substitui autorităţii pârâte prin stabilirea în mod unilateral şi cu încălcarea competenţelor organului fiscal a dobânzilor datorate. După îndeplinirea atribuţiilor de către pârâtă prin emiterea actelor administrative arătate la analizarea primului capăt de cerere, reclamanta va avea posibilitatea de a contesta actele emise sub aspectul modului de acordare sau de calculare a dobânzilor în cazul în care va aprecia că nu au fost corect ori legal stabilite.
În consecinţă, atât solicitarea de obligare a autorităţilor să emită acte în care să prevadă expres suma de 1.752.850 lei cât şi solicitarea de obligare la plata efectivă a acestei sume, se constată că sunt neîntemeiate şi vor fi respinse ca atare.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere că pretenţiile au fost admise în parte, se va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi va fi obligată pârâta la plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite că au fost făcute, conform contractului de asistenţă juridică nr. 149 din 12 mai 2010 şi O.P. nr. 1102 din 11 iunie 2010.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâtul M.F.P. – A.N.A.F.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.A.F.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate cât şi în ceea ce priveşte soluţia pe fond dispusă de admitere în parte a acţiunii.
În raport de termenele de executare a sentinţei atacate menţionate în dispozitiv se invocă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind efectul suspensiv al recursului.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate recurenta-pârâtă arată că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În ceea ce priveşte excepţia dreptului la acţiune se arată de recurentă că în raport de data formulării acţiunii 10 septembrie 2010, dreptul recurentei de a solicita dobânzi pentru achitarea cu întârziere a T.V.A. era prescris în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că termenul de 6 luni se calculează de la data comunicării refuzului de soluţionare a cererii.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii recurenta arată că această excepţie a fost respinsă în mod greşit de prima instanţă, acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, fiind inadmisibilă, în raport de dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 aplicabile pe fond în raport de obiectul cererii reclamantei acordarea de dobânzi pentru restituirea cu întârziere a T.V.A. şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se apreciază că acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este inadmisibilă deoarece autoritatea fiscală nu a dat o soluţie administrativă cererii de acordare de dobânzi, iar reclamanta-intimată a solicitat plata sumei reprezentând dobânzi.
Pe fondul cauzei se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 în sensul că pe de o parte textul de lege invocat instituie un termen de 45 de zile, care este un termen de recomandare, iar în ceea ce priveşte calculul sumelor reprezentând dobânzi acesta se realizează conform Ordinul M.F.P. nr. 1899/2008, organul fiscal fiind competent în ceea ce priveşte calculul sumelor reprezentând dobânzi şi nu reclamanta-intimată în calitate de contribuabil.
Se solicită admiterea recursului, în principal în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor şi în subsidiar modificarea şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă.
Motivele de recurs invocată conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de acţiune cu privire la obligarea pârâţilor la plata afectivă a sumei de 1.752.850 lei.
Se arată că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 124 C. proc. fisc. prin respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea pârâtelor la plata efectivă a sumei reprezentând dobânzi aferente unui număr de 2134 zile de întârziere înregistrate până la momentul achitării sumei de 821.392 lei reprezentând T.V.A. de rambursat pentru luna aprilie 2004 respectiv data restituirii efective 30 aprilie 2010.
Se arată că prima instanţă prin soluţia dispusă nu a aplicat dispoziţiile art. 124 C. proc. fisc. care prevede atât modalitatea de solicitare a dobânzilor şi modalitatea de calcul a perioadei pentru care reclamanta are dreptul la dobânzi, cât şi cuantumul acestora.
Astfel în ceea ce priveşte perioada reclamantei apreciază că avea dreptul la dobânzi pentru perioada 27 iunie 2004 - 30 aprilie 2010, iar în ceea ce priveşte modalitatea de calcul erau aplicabile dispoziţiile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc.
Se arată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că dispunând obligarea pârâţilor şi la plata efectivă a sumelor s-ar fi substituit organului fiscal în ceea ce priveşte competenţa de a calcula valoarea dobânzii solicitate. Aceasta deoarece dispoziţiile legale aplicabile sunt clare şi nu împiedica instanţa a se pronunţa asupra acestui capăt al acţiunii şi a dispus obligarea pârâţilor la plata efectivă a sumei de 1.752.850 lei reprezentând dobânda aferentă unui număr de 2134 zile de întârziere înregistrate la momentul achitării sumei de 821.392 lei.
La dosar recurenta-reclamantă a depus întâmpinare faţă de recursul A.N.A.F. solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că ambele recursuri sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii.
Recursul declarat de recurenta - pârâtă A.N.A.F.
Criticile formulate prin motivele de recurs, care privesc soluţionarea excepţiilor cât şi soluţionarea fondului cauzei, nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente.
În mod corect prima instanţă a respins conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii astfel cum a fost formulat.
Prima instanţă a apreciat corect obiectul acţiunii respectiv refuz nejustificat de soluţionare a cererii de dobânzi în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. În raport de acest obiect acţiunea reclamantei – intimate este admisibilă şi este formulată în termen în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel reclamanta a formulat cerere de acordare a dobânzilor în baza art. 124 rap la art. 120 C. proc. fisc. la data de 19 iulie 2010 – filele 33 - 34 dosar fond.
Cum nu a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile prevăzută de art. 70 alin. (1) C. proc. civ. şi în consecinţă reclamanta a formulat prezenta acţiune în termen la data de 10 septembrie 2010, în cadrul termenului de 6 luni, fiind contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţilor administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la înregistrarea cererii de acordare a dobânzilor solicitate.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, soluţia dată de prima instanţă este corectă, în raport de calificarea corectă dată obiectului acţiunii.
În mod corect prima instanţă a calificat corect obiectul acţiunii ca fiind refuz nejustificat al părţilor – autorităţii administrative de a soluţia – favorabil sau nu cererea reclamantei de acordare a dobânzilor din 19 iulie 2010 formulată de reclamantă în baza art. 124 C. proc. fisc.
În mod corect s-a constatat că reclamanta are un drept recunoscut de lege vătămat – dreptul de a-i fi soluţionată administrativ cererea de acordare a dobânzilor solicitate în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. conform procedurii speciale prevăzute în Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. Aceasta indiferent e poziţia pe care organul fiscal o poate exprima prin decizie motivat cu privire la perioada cuvenită şi cuantumul concret al dobânzilor de întârziere cuvenite reclamantei-intimate.
Aceasta deoarece având în vedere izvorul cererii de plată a dobânzilor, temeiurile de fapt şi de drept ale acesteia, complexitatea şi tehnicitatea verificărilor în cauză nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic fiscal respectiv soluţionarea cererii de dobânzi de către instanţă, în lipsa unei decizii de soluţionare administrativă a cererii de acordare a dobânzilor.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 124 C. proc. fisc. şi a dispoziţiilor Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
În cauză se critică de către reclamanta-recurentă faptul că deşi instanţa a recunoscut dreptul reclamantei de a-i fi soluţionată cererea în baza art. 124 C. proc. civ. instanţa nu a soluţionat ea însăşi aceasta cerere şi a obligat pârâţii – autorităţi fiscale la obligarea soluţionării acestei cereri în condiţiile prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
Analizând actele de legalitate invocate, Curtea împărtăşeşte concluzia la care a ajuns curtea de apel, în sensul că atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată în sensul emiterii unei decizii motivate privind soluţionarea cererii de dobânzi, instanţa de judecată nu poate păşi la analiza fondului cauzei şi la stabilirea existenţei sau inexistenţei dreptului la plata dobânzilor şi la întinderea acestora în condiţiile în care calculul dobânzilor se realizează de organul fiscal competent conform procedurii stabilite prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
În mod corect prima instanţă a apreciat că nu se poate substitui autorităţii administrative prin stabilirea direct şi unilateral a cuantumului dobânzii datorate şi a respins cererea de obligarea la plata efectivă a sumei de 1.752.850 lei solicitată de reclamanta-recurentă.
În acest sens este şi practica constatată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, exprimată prin Decizia nr. 1253 din 7 martie 2012 Decizia nr. 3351 din 29 iunie 2012, Decizia nr. 1084 din 29 februarie 2012, din care rezultă ca situaţie premisă a acordării cererii de dobânzi – soluţionarea administrativă a cererii de dobânzi şi de la caz la caz efectuarea unei raport de expertiză în cazul contestării cuantumului stabilit în faza administrativă a soluţionării cererii.
Faţă de cele expun mai sus, curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. a respins recursurile ca nefondate, Și a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5542/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5540/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
