ICCJ. Decizia nr. 5540/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5540/2013
Dosar nr. 1136/36/2012
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC „M.F.” SA Năvodari, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Năvodari, Oraşul Năvodari şi Consiliul Oraşului Năvodari, dispunând suspendarea executării, până la soluţionarea pe fond a cauzei, a Deciziei de impunere nr. 1132 din 23 ianuarie 2012 şi a Dispoziţiei nr. 729 din 30 mai 2012 emise de pârâte; prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a sesizat Tribunalul Constanţa cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local Năvodari nr. 125/2009, nr. 75/2010, nr. 76/2010 şi nr. 171/2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 1132 din 23 ianuarie 2012 şi a Dispoziţiei nr. 729 din 30 mai 2012, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâţii, susţinând că este netemeinică şi nelegală sub aspectul admiterii cererii de suspendare a actelor administrative contestate, pentru motivele prevăzute de art. 309 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată, în esenţă, că prima instanţă a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate în cauză, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a fost dovedită întrunirea condiţiilor privind existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, şi că hotărârea nu este motivată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor legale menţionate, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” lit. ş) iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” lit. t).
În speţă, s-a făcut dovada că intimata-reclamantă a sesizat instanţa de judecată cu cererea de anulare a actelor administrative a căror executare se solicită a fi suspendată.
De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare, precum şi îndoiala serioasă ce poartă asupra legalităţii actelor respective, în raport de argumentele de fond şi formă invocate de intimata-reclamantă şi întemeiate pe înscrisurile prezentate instanţei de judecată şi pe dispoziţiile legale invocate, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unui caz bine justificat; aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a sesizat instanţa de contencios administrativ competentă cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unor acte normative emise de autorităţile recurente, ce au stat la baza emiterii actelor a căror executare a fost suspendată în cauză.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a treia condiţii, referitoare la paguba iminentă, se va reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligaţia fiscală reţinută în sarcina societăţii intimate, cât mai ales consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actelor contestate ar avea-o asupra activităţii desfăşurate de către aceasta, precum şi, implicit, asupra persoanelor angajate să o desfăşoare.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei de judecată pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actelor administrative contestate în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin hotărârea recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Ca o consecinţă a celor reţinute mai sus cu privire la temeinicia şi legalitatea hotărârii recurate, apare ca fiind neîntemeiat şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar încheierea atacată să fie menţinută, ca fiind temeinică, legală şi suficient motivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Oraşului Năvodari, Oraşul Năvodari şi Consiliul Oraşului Năvodari împotriva Încheierii din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← Obligarea D.G.A.M.C. - Serviciul rambursări T.V.A. la emiterea... | ICCJ. Decizia nr. 194/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
