ICCJ. Decizia nr. 3523/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3523/2013
Dosar nr. 6885/320/2009/a1
Şedinţa publică de la 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Curtea de apel Târgu Mureş a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate de către S.S. în Dosarul nr. 6888/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureş, de către C.A. în Dosarul nr. 6886/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureş şi de către J.M. în Dosarul nr. 6885/320/2009/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş, vizând nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 privind trecerea în domeniul public al Statului a imobilelor din anexă, denumire "Garaj şi locuinţe, SC = 442 mp, Sd = 442 mp, vecinătăţi, raiser, seră flori, D.G.N., locuinţe, situate administrativ în Târgu Mureş.
Întrucât excepţia de nelegalitate invocată în cele 3 dosare anterior menţionate viza acelaşi act administrativ s-a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea celor trei cauze.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interesul Guvernului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (invocând dreptul său de administrare asupra imobilului trecut în proprietatea publică a Statului Român prin hotărârea de guvern atacată) şi Ministerul Finanţelor Publice (în calitate de iniţiator al hotărârii de guvern atacate). Aceste cereri de intervenţie accesorii au fost admise în principiu prin încheierea interlocutorie din 17 ianuarie 2012.
Prin întâmpinarea formulată de Guvernul Român s-a solicitat respingerea excepţiei arătându-se că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi a prevederilor art. 20 din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
În cererea de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României, Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate, rezultând din caracterul normativ al actului administrativ atacat, iar, pe fond, a solicitat respingerea excepţiei, ca neîntemeiată.
La rândul său Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate pentru aceleaşi motive formulate de Guvernul României.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de către reclamanţii I.M., C.A. şi S.S. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mureş, Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa a admis cererile de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României formulate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a respins excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei este neîntemeiată, din moment ce prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2009 nu disting între actele administrative unilaterale cu caracter normativ şi actele administrative unilaterale cu caracter individual, atunci când reglementează domeniul de aplicare a excepţiei de nelegalitate.
Analizând pe fond excepţia invocată, Curtea a reţinut că, în susţinerea excepţiei, reclamanţii au arătat că prevederile din H.G. nr. 1705/2006 privind trecerea în domeniul public al statului a imobilelor cuprinse în anexă, ar contraveni dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
A reţinut instanţa că potrivit acestor dispoziţii legale "chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.
De prevederile alineatului precedent beneficiază şi chiriaşii care ocupă spaţii locative realizate prin extinderea spaţiului iniţial construit.
În cazul vânzării apartamentelor cu plata în rate, la încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din preţul apartamentului. Ratele lunare pentru achitarea contravalorii apartamentului se vor eşalona pe o perioadă de maximum 15 ani, cu o dobândă reprezentând jumătate din dobânda de referinţă stabilită anual de BNR.
Tinerii căsătoriţi, în vârstă de până la 30 de ani, precum şi persoanele trecute de 60 de ani vor plăti un avans de 10%, iar plata în rate lunare se eşalonează pe o perioadă de maximum 20 de ani.
Comisionul cuvenit unităţilor specializate care evaluează şi vând apartamente este de 1% din valoarea acestora.
Fac excepţie de la prevederile alin. (1) chiriaşii titulari sau membrii familiei lor - soţ, soţie, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuinţă proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.
Chiriaşii care nu dispun de posibilităţi materiale pentru a cumpăra apartamentul în care locuiesc pot să rămână în continuare în spaţiul locativ respectiv, plătind chiria stabilită prin lege.
Instanţa a constatat că reclamanţii nu şi-au motivat susţinerile privind neconcordanţa prevederilor H.G. nr. 1705/2006 cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Actul administrativ atacat, respectiv H.G. nr. 1705/2006 a fost emis în concordanţă cu art. 20 din Legea nr. 213/1998 şi, aşa cum reiese din cuprinsul Notei de fundamentare ce a însoţit proiectul actului contestat, necesitatea adoptării a rezultat din faptul că de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 şi până la adoptarea H.G. nr. 1705/2006, în inventarele bunurilor din domeniul public al statului interveniseră modificări ca urmare a mişcărilor şi transferurilor de bunuri din/în domeniul public al statului, care nu fuseseră operate la momentul efectuării acestora.
Instanţa sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a constatat că nu pot fi reţinute elemente de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 sau împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii actului atacat.
Instanţa a reţinut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 condiţionează admisibilitatea cererilor în contencios administrativ (inclusiv a excepţiilor de nelegalitate) de vătămarea unui drept sau interes legitim al părţii reclamante.
Totodată este necesar ca dreptul sau interesul invocat să existe la momentul adoptării actului administrativ vătămător, întrucât aprecierea îndeplinirii condiţiilor de valabilitate se face în raport de acest moment.
Din moment ce reclamanţii susţin că au calitatea de chiriaşi, care le-a conferit vocaţia de a cumpăra imobilele apartamente, a reţinut instanţa că este evident că nu sunt titularii unui drept de proprietate care să fi fost încălcat prin emiterea actului administrativ.
Totodată, a reţinut instanţa că reclamanţii nu aveau formulate, la data emiterii actului administrativ atacat, cereri adresate titularului dreptului de proprietate sau de administrare a bunului prin care să solicite cumpărarea acestor imobile.
3. Recursul declarat de C.A., S.S. şi I.M.
Recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că imobilele, obiect al cererii deduse judecăţii, au intrat în domeniul privat al statului prin naţionalizare, neexistând nici un act al pârâţilor prin care să se facă dovada că imobilele au intrat în domeniul public al statului în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998.
S-a susţinut că înscrisurile dosarului fac dovada că imobilul în discuţie a fost naţionalizat, rezultând că pârâta Direcţia pentru Agricultură Mureş are un drept de administrare asupra acestui imobil, iar anterior emiterii H.G. nr. 1705/2006 terenul se afla în domeniul privat al statului.
S-a susţinut că excepţia de nelegalitate nu vizează încălcarea textului de lege vizat, ci modul de dobândire a dreptului de proprietate publică asupra imobilelor în litigiu de către Statul Român.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Alin. (2) din articolul prezentat mai sus prevede faptul că, în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentinţa a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 20 septembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 1 octombrie 2012, cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 şi 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.A., S.S. şi I.M. împotriva Sentinţei nr. 116 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3501/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3525/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
