ICCJ. Decizia nr. 3529/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3529/2013
Dosar nr. 3996/2/2011
Şedinţa publică de la 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A.T.G. SA a solicitat în contradictoriu cu C.N.A. anularea Deciziei nr. 276 din 7 aprilie 2011 emisă de pârât şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON. În subsidiar, a solicitat să se constate că sancţiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporţionată faţă de gravitatea faptei reţinute şi să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice. De asemenea, a solicitat suspendarea deciziei atacate până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 229 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A.T.G. SA în contradictoriu cu C.N.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 276 din 7 aprilie 2011 emisă de pârât, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea, în cadrul emisiunii "A." din 4 februarie 2011, difuzată de postul de televiziune A.A., a art. 2, art. 3 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, prevederi potrivit cărora:
"- art. 2: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte principiul interesului superior al minorului.
- art. 3 alin. (1): Minorul are dreptul la protejarea imaginii şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
- art. 6 alin. (1): Minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani acuzat de comiterea unei infracţiuni sau victimă a unei infracţiuni ori abuzat fizic, psihic sau sexual poate fi prezentat în programele de ştiri, în emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) existenţa consimţământului scris al acestuia;
b) existenţa prealabilă a consimţământului părinţilor sau al reprezentantului legal, în formă scrisă;
c) asistarea pe parcursul transmisiei sau al înregistrării de către un părinte ori de către reprezentantul legal, respectiv de către avocat în cazul cercetării penale sau arestării. Minorul nu poate fi asistat de către părintele presupus autor al abuzului.".
Pârâtul a reţinut în conţinutul deciziei că sesizarea Consiliului în legătură cu emisiunea "A." din 4 februarie 2011 a fost formulată de organizaţia R.O. Piteşti (înfiinţată în anul 1999), ce are ca obiect de activitate asistenţa, protecţia şi reintegrarea victimelor traficului de fiinţe umane.
Organizaţia a considerat că, prin conţinutul ei, emisiunea a afectat dreptul la viaţă intimă şi privată a două minore, victime ale traficului de fiinţe umane, care au constituit subiect al emisiunii, aflate într-un program de consiliere în cadrul organizaţiei, la Centrul de la Valea Ursului din judeţul Argeş.
Consiliul a vizionat înregistrarea audio-video, a analizat sesizarea, raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate din cadrul C.N.A. şi a audiat pe preşedinta organizaţiei menţionate (la solicitarea acesteia), precum şi pe avocatul reclamantei, în şedinţa publică din 7 aprilie 2011, rezultând următoarele:
Subiectul ediţiei "A." din 4 februarie 2011, transmisă sub titlul: "Acuzaţie şoc: Minore abuzate sexual; Copilele au fost chinuite cu electroşocuri", a fost prezentat astfel: "S.G.: Mergem mai departe cu un caz şocant. Două mame susţin că fiicele lor sunt sechestrate, terorizate cu electroşocuri şi abuzate sexual. Disperate, femeile arată cu degetul către conducerea Centrului de plasament în care fetele trăiesc de 2 ani. Minorele au fost luate de lângă familiile lor după mai multe anchete sociale şi o hotărâre judecătorească. În scandal ar fi implicat şi un actor".
La data difuzării emisiunii, drepturile parentale ale celor două mame ce au sesizat postul A.A. erau suspendate de Tribunalul Vaslui (în cazul N.D.) şi, respectiv, Piteşti (în cazul M.D.), din cauza violenţei şi abuzului prin neglijenţă manifestate de familie faţă de cele două minore.
Cu două zile înainte de difuzarea emisiunii, respectiv în data de 2 februarie 2011, preşedinta organizaţiei, d-na I.M., a avut o întâlnire, la sediul Centrului de la Valea Ursului, cu reporterul E.S., căruia i-a pus la dispoziţie informaţii cu privire la statutul organizaţiei, precum şi la situaţia celor două minore, sugerându-i să ia legătura cu Direcţia de protecţie a copilului Argeş, instituţie a statului competentă în domeniu şi care cunoştea situaţia familială a minorelor ce au fost subiect al emisiunii.
Cu toate acestea, în ziua de 4 februarie 2011, în timpul emisiunii "A.", reporterul reclamantei a efectuat o transmisiune în direct de la sediul centrului menţionat, unde a intrat în absenţa conducerii organizaţiei şi fără a avea un acord din partea acesteia de a filma în incinta centrului, însoţit de mamele minorelor.
Pe parcursul emisiunii, dl. E.S. s-a raportat numai la afirmaţiile acestor persoane, ignorând informaţiile oferite de conducerea organizaţiei, insistând pe ideea prezentării unor elemente "şocante" din viaţa unor minore, cu preţul afectării vieţii intime a acestora.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, fără a se ţine cont de interesul superior al copilului, situaţia minorelor a fost prezentată de reclamantă într-o manieră de natură a le prejudicia, urmărindu-se doar aspecte "senzaţionale" ce ar fi putut să influenţeze ratingul emisiunii, aspecte precum "electroşocuri în fund, întreţinere de relaţii sexuale, boli venerice", care nu au putut fi susţinute de reclamantă ca fiind reale şi care să justifice intruziunea brutală în viaţa unor copii pe care viaţa i-a plasat într-un mediu familial ostil şi care au trăit experienţe traumatizante la vârsta copilăriei.
Curtea a constatat că potrivit raportului de monitorizare, mamele celor două minore au afirmat, printre altele, că fiicele lor au fost duse la nişte filmări la Constanţa, sugerându-se că ar fi vorba despre un film pentru adulţi, în care acestea au fost protagoniste.
În legătură cu aceste filmări, se constată că membrii Consiliului au solicitat clarificări d-nei I.M., preşedinta organizaţiei R.O. Piteşti, prezentă în cadrul şedinţei Consiliului din 7 aprilie 2011.
D-na I.M. a explicat că cele două minore au participat la un casting pentru un film L., care şi-a propus ca subiect problema traficului de fiinţe umane prin metoda "îndrăgostirii", film regizat de C.M. (care a avut premiera în luna mai 2011), pentru a cărui documentare au fost consultate şi autorităţi ale statului cu competenţe în acest domeniu.
Pentru participarea minorelor la aceste filmări, ce au avut loc la Constanţa, pe parcursul a două luni, organizaţia a întocmit un dosar ce a fost supus aprobării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.
La filmări, pentru care minorele şi-au dat acordul, acestea au fost însoţite de d-na I.M., iar scopul participării acestora la o astfel de producţie - ce trata un subiect traumatizant pentru ele - a fost unul terapeutic şi de reintegrare.
Având în vedere toate aceste elemente care au constituit situaţia de fapt, pârâtul a constatat că în mod intenţionat reclamanta nu a făcut vorbire despre aceasta, aşa cum a fost reţinută de Consiliu în baza raportului de monitorizare, precum şi a celorlalte documente ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, întrucât nu a avut niciun contraargument pertinent.
În legătură cu precizarea făcută de reclamantă referitoare la faptul că a prezentat punctele de vedere ale celor două mame, dar şi a actorului bănuit că a întreţinut relaţii sexuale cu una dintre minore, Curtea a reţinut că acest aspect nu este de natură să înlăture constatările Consiliului cu privire la încălcarea reglementărilor audiovizuale referitoare la protecţia copiilor.
De asemenea, afirmaţia reclamantei potrivit căreia preşedinta organizaţiei R.O. "nu a dorit să apară în emisiune" nu echivalează cu faptul că reclamanta nu cunoştea punctul ei de vedere referitor la situaţia din cadrul Centrului, înainte de difuzarea emisiunii, d-na I.M. nedorind să îşi exprime opinia în faţa camerelor de luat vederi, iar acest fapt nu înlătura obligaţia postului A.A. de a difuza emisiunea, al cărei subiect viza situaţia unor minore, cu respectarea principiului interesului superior al copilului.
Curtea a reţinut că susţinerile reclamantei, care consideră că prejudicierea intereselor minorelor este o simplă afirmaţie neargumentată în cuprinsul deciziei contestate, sunt nefondate, având în vedere că prin conţinutul său, emisiunea "A." din 4 februarie 2011 a fost de natură să afecteze viaţa intimă a unor minore, aflate într-un centru de consiliere pentru persoane ce au fost victime ale traficului de fiinţe umane, urmărindu-se doar senzaţionalul unei poveşti de această natură, cu preţul expunerii publice a minorelor, fără a se dovedi existenţa unui interes legitim în acest sens, respectiv că acestea ar fi supuse unor abuzuri.
Curtea a reţinut că subiectul emisiunii a fost prezentat astfel: "S.G.: Mergem mai departe cu un caz şocant. Două mame susţin că fiicele lor sunt sechestrate, terorizate cu electroşocuri şi abuzate sexual. Disperate, femeile arată cu degetul către conducerea Centrului de plasament în care fetele trăiesc de 2 ani. Minorele au fost luate de lângă familiile lor după mai multe anchete sociale şi o hotărâre judecătorească. În scandal ar fi implicat şi un actor.".
Cu privire la critica vizând limitarea libertăţii de informare şi de exprimare prin emiterea actului administrativ adoptat de către pârât, Curtea a constatat că este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată, având în vedere principiile jurisprudenţiale desprinse din analiza hotărârilor pronunţate în aplicarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, instanţa constată că una dintre limitele convenţionale de exercitare a libertăţii de exprimare o constituie respectarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, în special a intereselor superioare ale minorilor, prin prisma aplicării art. 8 din aceeaşi convenţie europeană.
Coroborând aceste principii cu situaţia de fapt expusă, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta nu a prezentat cu bună-credinţă situaţia celor două minore, sugerând şi afirmând lipsa de diligenţă din partea autorităţilor statului şi lipsirea nelegală a părinţilor minorelor de drepturile părinteşti, prin plasarea acestora în centre de ocrotire în cadrul cărora ar fi expuse în continuare unor riscuri directe şi imediate, fără a prezenta dovezi minime asupra acestor susţineri, după cum chiar reporterul aflat la faţa locului şi însăşi persoana care a fost moderatorul emisiunii în cauză recunosc, la întrebarea invitaţilor cu privire la dovezile deţinute asupra susţinerilor mamelor minorelor în cauză.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a solicitat în prealabil difuzării emisiunii, conform art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul Audiovizualului, acordul scris al celor două minore în vârstă de peste 15 ani şi nu a obţinut consimţământul persoanei care conducea centrul de ocrotire în care au fost internate, iar reclamanta a avut în considerare exclusiv simpla expunere a opiniei subiective a celor două mame ale minorelor, cu privire la situaţia concretă a acestora şi a permis totodată divulgarea numelui uneia dintre minore, prezentând imagini blurate ale unor persoane de sex feminin, inducând ideea că ar fi vorba tocmai de aceste minore, în ipostaze care sugerează un anumit comportament.
Instanţa a constatat că prin imaginile difuzate a fost identificată locaţia centrului de ocrotire şi a fost arătat că minorelor le este aplicat un tratament degradant şi de tortură în cadrul centrului în cauză, fără a prezenta un minim de probe în acest sens, precum şi faptul că minorele au participat la realizarea unui film pentru adulţi, întreţinând chiar raporturi sexuale cu actorul protagonist al producţiei în cauză şi că ar fi consumat şi băuturi alcoolice.
Toate aceste împrejurări coroborate cu relatările reporterului de la faţa locului, care a declarat explicit că este îngrozit de condiţiile din centrul de ocrotire respectiv, care ar avea un gard electrificat, lipsind de libertate minorele în cauză, chiar împotriva consimţământului acestora, fără a se furniza un minim de dovezi în acest sens şi fără a da curs obligaţiei de verificare minimă a declaraţiilor celor două mame ale minorelor şi a înregistrărilor telefonice prezentate de către acestea, au condus instanţa la concluzia că în mod corect pârâtul a procedat la aprecierea vinovăţiei reclamantei în sensul nerespectării principiului interesului superior al minorului, reclamanta evitând să prezinte situaţia reală din viaţa familială şi privată a celor două minore.
Cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate reclamantei, Curtea a apreciat având în vedere deciziile anterioare pronunţate de către pârât faţă de reclamantă, tot pentru încălcări de acelaşi tip, fiind sancţionată prin somaţie publică şi publicarea acestei sancţiuni în cadrul difuzării emisiunilor realizate de către reclamantă, precum şi limitele maxime şi minime ale amenzii prevăzute pentru fapta reţinută în sarcina reclamantei. Instanţa a avut în vedere şi comportamentul concret al acesteia atât anterior, în timpul difuzării şi ulterior în faţa pârâtului cu privire la situaţia minorelor, reţinând că pârâtul a aplicat în mod corect criteriile de individualizare a sancţiunii, aplicând o amendă orientată către minimul legal prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare la data săvârşirii faptei.
3. Recursul declarat de SC A.T.G. SA
Prin cererea de recurs formulată recurenta a reluat în fapt cererea de chemare în judecată, prezentând aceleaşi motive care au stat la baza formulării acţiunii introductive, schimbând numai temeiul juridic al formulării cererii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii atacate, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., conform cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, a constatat că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Întrucât recurenta nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea recursului formulat de SC A.T.G. SA împotriva Sentinţei nr. 229 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3528/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
