ICCJ. Decizia nr. 3530/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3530/2013
Dosar nr. 2577/2/2009
Şedinţa publică de la 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20 martie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Statului a solicitat să se constate calitatea pârâtei P.I. de colaborator al Securităţii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 557 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta P.I., în sensul că a fost constatată calitatea pârâtei P.I. de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta a fost recrutată în calitate de colaborator la data de 24 martie 1978 de către I.J. Galaţi pentru acoperirea informativă a personalului din cadrul societăţii de ajutor de înmormântare "M." din Tecuci. În această calitate, a furnizat o serie de informaţii de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate şi prin care a susţinut activitatea aparatului represiv al statului.
Astfel, a reţinut instanţa de fond că pârâta a comunicat organelor de Securitate faptul că o persoană a încercat să ia legătura cu un predicator din cultul adventist. Aşa cum se susţine şi în nota de constatare, informaţia prezenta importanţă, fiind vorba de o încercare a unui cetăţean român de a lua legătura cu un cetăţean străin, care, în plus, era reprezentantul unui cult religios interzis pe teritoriul României.
De asemenea, a furnizat înscrisuri privind maşinile de dactilografiat din unitate, acestea fiind necesare pentru identificarea persoanelor care întocmeau înscrisuri denigratoare.
Faţă de aceste informaţii furnizate, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că pârâta se încadrează la definiţia dată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
3. Recursul declarat de P.I.
Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenta a criticat soluţia dată de instanţa de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocate, ca temei juridic al recursului declarat, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea flagrantă a regulilor privind citarea părţilor, fiindu-i creat un prejudiciu ce nu poate fi remediat decât prin anularea actului emis cu încălcarea legii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că excepţia de tardivitate a declarării recursului este neîntemeiată, având în vedere faptul că din toate înscrisurile dosarului a rezultat că sentinţa instanţei de fond nu a fost comunicată pârâtei, întrucât adresa de comunicare a sentinţei, dată de reclamant, nu era adresa de domiciliu a pârâtei.
Pentru aceste motive, data de la care se calculează termenul de recurs este data la care pârâta a luat cunoştinţă de hotărâre. În dosarul instanţei de fond, după pronunţarea hotărârii, este ataşată la dosar cererea pârâtei de a lua cunoştinţă de actele cauzei şi cererea de comunicare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în sensul menţionării exprese a filelor din dosar ce se solicită, cerere formulată la data de 8 februarie 2012, dată de la care începe să curgă termenul de recurs. În raport de cererea de recurs formulată la data de 23 februarie 2012, conform datei aflate pe plicul de corespondenţă, Înalta Curte apreciază ca fiind în termen recursul formulat, astfel încât excepţia invocată de intimatul-reclamant privind tardivitatea recursului este respinsă de instanţa de control judiciar ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte recursul formulat, Înalta Curte reţine că este obligaţia reclamantului, atunci când formulează o cerere în faţa instanţei de judecată, de a preciza datele de identificare ale părţilor cu care înţelege să se judece, conform dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ., pentru stabilirea cadrului procesual legal, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare pentru toate părţile implicate.
Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii dispoziţiile art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. au fost încălcate, întrucât procedura de citare a recurentei-pârâte la instanţa de fond a fost efectuată la o altă adresă decât cea de domiciliu, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.
Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 88 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că neconsemnarea datelor privind numele, domiciliul şi calitatea celui citat sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi văzând dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind vorba de o nulitate expresă, partea nu este obligată să facă dovada vătămării produse prin nerespectarea formelor legale, vătămarea fiind prezumată de lege.
Înalta Curte reţine că la instanţa de fond reclamantul a arătat că domiciliul pârâtei este în Bucureşti, str. F., sector 5, adresă la care a fost citată pe parcursul judecăţii la instanţa de fond şi la care a fost expediată hotărârea pronunţată în cauză.
Înalta Curte a constatat că pârâta nu a fost prezentă la niciun termen de judecată şi nu a luat în niciun fel cunoştinţă de existenţa procesului aflat pe rol, dovadă fiind faptul că de îndată ce a luat la cunoştinţă de măsura dispusă, a depus la dosar cerere de studiere a dosarului şi de comunicare a hotărârii, fiind depusă la dosarul cauzei o copie a actului de identitate, emis la data de 6 martie 2007, care dovedeşte faptul că domiciliul părţii este în Bucureşti, str. M.S., sector 5.
Constatând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată în condiţiile în care pârâta a fost nelegal citată şi a pricinuit astfel pârâtei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, situaţie în care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond va fi casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de P.I. împotriva Sentinţei nr. 557 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 378/2013. Contencios → |
|---|
