ICCJ. Decizia nr. 3590/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3590/2013
Dosar nr. 6326/101/2012
Şedinţa publică de la 22 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 970/54/2012, la data de 25 aprilie 2012, reclamanta C.(C.)N.A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
Reclamanta a formulat şi cerere de chemarea în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin ministru, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat chematul în garanţie să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea plăţii de 1.500 RON penalităţi pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie din Bucureşti, specializarea psihologie din cadrul Universităţii „S.H.”, iar în anul 2009 a susţinut şi a promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, în urma căruia a obţinut media 10,00.
Urmare a promovării acestui examen, s-a arătat că i s-a eliberat adeverinţa din 23 iulie 2009 care atestă cele menţionate.
Datorită faptului că această adeverinţă avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, a solicitat conducerii Facultăţii eliberarea diplomei de licenţă.
A mai arătat reclamanta că întrucât cererea adresată conducerii Universităţii „S.H.” nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, a fost obligată să se adreseze instanţei de judecată.
Reclamanta a menţionat că a fost admisă să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat. Urmare a promovării acestui examen, Facultăţile din cadrul Universităţii „S.H.” au recunoscut titlul de licenţiată în psihologie, potrivit adeverinţei de studiu eliberată.
La data de 30 mai 2012, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
La data de 12 iunie 2012, pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Prin sentinţa nr. 735 pronunţată la data de 29 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 970/54/2012 a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.(C.)N.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.”şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ.
Curtea a apreciat că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată şi a fost admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat Facultatea de Psihologie din Bucureşti - specializarea Psihologie, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009.
Pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
În speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea „S.H.” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
A mai reţinut instanţa că Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
A concluzionat Curtea că în speţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 4870 din 21 noiembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Tribunalul a reţinut că pârâta Universitatea S.H. Bucureşti este asimilată autorităţii publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi a apreciat că nu este competent cu soluţionarea acestui litigiu, ci Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ fiscal.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunţării prezentei decizii şi care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind privind pe reclamanta C.(C.)N.A. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3527/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 407/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
