ICCJ. Decizia nr. 342/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 342/2013
Dosar nr. 6133/101/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 24 ianuarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 11 mai 2012, sub nr. 1087/54/2012 reclamantul B.C.M. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti şi a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Sportului, solicitând obligarea pârâtei Universitatea "S.H." Bucureşti la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 1.500 RON penalităţi pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie a Universităţii „S.H.” din Bucureşti, fiind absolvent în promoţia 2009, Universitatea „S.H.” i-a eliberat adeverinţa de licenţiat din 23 iulie 2009, iar după împlinirea termenului de 12 luni de valabilitate a adeverinţei a solicitat decanului Facultăţii eliberarea diplomei de licenţă.
A mai arătat reclamantul că pârâta nu a răspuns la această adresă în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, astfel că a solicitat în instanţă obligarea la soluţionarea cererii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Legii învăţământului nr. 84/1995, Legii nr. 1/2011 şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Constituţia României.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 662/2012 pronunţată la data de 12 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1087/54/2012 a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul B.C.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. şi a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică locală, iar în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a soluţionării cauzei revine Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ.
2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei, prin declinare de competentă, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 3256 din data de 6 septembrie 2012 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că potrivit art. 1 din Legea nr. 443/2002 s-a înfiinţat Universitatea „S.H.” din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
A mai reţinut tribunalul că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin noţiunea de autoritate publică se înţelege orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităţilor publice în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
A concluzionat instanţa că, din interpretarea celor două texte legale, rezultă că Universitatea „S.H.” este asimilată unei autorităţi publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public, iar faţă de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise şi încheiate de autorităţile publice centrale sunt de competenţa, în primă instanţă a curţilor de apel, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Craiova.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior , de asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.C.M., pârâtul Universitatea S.H. şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3502/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
