ICCJ. Decizia nr. 3502/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3502/2013
Dosar nr. 6370/2/2011
Şedinţa publică de la 19 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.G., constatarea calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 19 mai 2009, adresată Consiliului de către domnul Z.A., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului XX, dosar în care pârâtul a întocmit documentele, şi, ţinând cont de prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cererea formulată este legală.
Reclamantul a precizat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 24 mai 2011 şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, pârâtul, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Suceava, Serviciul Informaţii Interne, a participat activ la urmărirea informativă a petentului inclus în cadrul supravegherii informative generale ca fost deţinut politic.
Astfel, în procesul supravegherii informative, pârâtul a dirijat reţeaua din subordine pentru a pătrunde în intimitatea urmăritului.
Reclamantul a arătat că prin activităţile desfăşurate, pârâtul a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme, în speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat reţeaua informativă din subordine pe lângă persoana semnalată cu activitate duşmănoasă, iar prin reţinerea trimiterilor poştale s-a îngrădit şi dreptul la secretul corespondenţei.
În concluzie, reclamantul a apreciat că activităţile desfăşurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată, recunoscut şi garantat prin art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, astfel că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi, pe fond, ca nefondată.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâtul a motivat că, în speţă, din cererea formulată de petent, depusă la dosar de reclamant, nu rezultă faptul că acesta a solicitat să afle identitatea niciunui lucrător, iar cererea de verificare a calităţii este impersonală, nereferindu-se la el, invocând şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3276 din 07 iunie 2011.
Pe fond, pârâtul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că, în timpul desfăşurării activităţii sale ca ofiţer în cadrul Ministerului de Interne Inspectoratul Judeţean de Securitate Suceava, a desfăşurat activităţi care să conducă la concluzia că a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, acţiunea nefiind în concordanţă cu Nota de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii din 24 mai 2011 şi cu probele de la dosar. Cererea se bazează pe o singură notă informativă, din data de 06 octombrie 1987, aceasta nereprezentând o urmărire activă şi nici dovada că ar fi solicitat acea notă.
Mai arată că dosarul de supraveghere al petentului, astfel cum rezultă din probele depuse la dosar de către reclamant, este din anul 1972, deci nu el a dispus supravegherea acestuia pentru că, la acea dată, avea 11 ani. La data în care C.F. a făcut nota informativă, respectiv 06 octombrie 1987 era ofiţer de numai o lună, astfel că nu avea cum să dirijeze reţeaua pentru urmărirea petentului, reţea pe care nici nu ar fi avut timp să o formeze.
În consecinţă, pârâtul a susţinut că simplul fapt al recrutării unei persoane în îndeplinirea activităţilor de serviciu nu este de natură a conduce la concluzia că se suprimă sau îngrădesc drepturi fundamentale ale omului, invocând şi Decizia nr. 5909/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 435 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii prima instanţă a reţinut că nu poate fi primită întrucât cererea petentului Z.A. priveşte verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarelor XX şi YY, neavând obligaţia de a nominaliza aceşti angajaţi ai fostei Securităţi.
Pentru a face obiectul verificării, este suficient să se constate că un ofiţer sau subofiţer a contribuit la instrumentarea unuia din cele două dosare indicate în cerere. Din actele dosarului rezultă că pârâtul a contribuit la instrumentarea Dosarului XX, acesta, în calitatea de locotenent la I.J. de Securitate Suceava, a primit informaţii de la surse referitoare la Z.A., menţionând pe nota din 06 octombrie 1987 că „nota de va exploata la mapa S.I. Propun informarea Inspectoratului Şcolar Judeţean”.
Pe celelalte note depuse la dosar este menţionat numele pârâtului, rezultând că acesta avea atribuţii în dirijarea surselor implicate în supravegherea informativă a petentului Z.A..
Din actele depuse în Dosarul ZZ (raport cu propuneri de recrutare din 26 iunie 1988, raport cu propuneri de înregistrare în calitate de informator a numitului M.M. din 28 iunie 1988, raport din 05 mai 1988), rezultă că pârâtul a propus recrutarea unui informator pentru încadrarea informativă a comunităţii „Creştin după Evanghelie” din cadrul com. Salcea, această propunere fiind aprobată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin activităţile desfăşurate, astfel cum rezultă din probele administrate, pârâtul a suprimat, respectiv îngrădit drepturi fundamentale ale omului - dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, şi dreptul la libertatea de religie, prevăzut de art. 18 din aceleaşi pact internaţional.
Recursul
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâtul P.G..
În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât P.G. a arătat în esenţă următoarele:
-În mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea condiţiei de legalitate impusă de prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu s-a probat că petentul a solicitat şi aflarea identităţii ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei îndreptăţite.
-Consideră recurentul că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori acestea sunt contradictorii şi străine de natura pricinii cu care a fost sesizată.
Arată recurentul că în conţinutul Notei de constatare cât şi celelalte acte aflate la dosarul cauzei nu rezultă fără echivoc că a contribuit la instrumentarea dosarelor petentului.
Astfel, se arată de către recurent că nu rezultă ca recrutarea C.F. s-a realizat de acesta pentru încadrarea informativă a petentului şi nici că ar fi instruit şi dirijat pe C.F. să pătrundă în intimitatea persoanei urmărite şi să ofere informaţii despre activitatea acesteia, nu rezultă că a dispus instruirea unui informator pentru supravegherea petentului Z.A., nu a solicitat şi primit alte informaţii despre acesta, nu a întocmit un plan de măsuri de verificare informativă privind pe Z.A. sau să stabilească alte activităţi privind supravegherea informativă a unei persoane prin diverse mijloace, inclusiv interceptarea corespondenţei interne şi externe, introducerea mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul acestuia.
-Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurentul a arătat că din probele administrate de reclamant nu se face dovada că în timpul desfăşurării activităţii de ofiţer în cadrul Ministerului de Interne - Inspectoratul Judeţean Suceava a desfăşurat activităţi care să conducă la concluzia că a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În acest sens, se arată că în mod eronat concluzionează instanţa de fond că singura notă informativă din 6 octombrie 1987 - a fost solicitată de recurent.
În nota de informare C.F. relata că petentul avea faţă de colegi şi elevi un comportament deosebit de agresiv, face afirmaţii jignitoare la adresa acestora, lipseşte de la ore şi nu respectă regulamentul şcolii însă în cererea de chemare în judecată se pune accent pe informaţia că petentul a făcut apostrofări grosolane secretarei de partid pentru a da conotaţie politică.
A mai arătat recurentul că dosarul de supraveghere al petentului era din anul 1972 când recurentul avea 11 ani iar în 1987 era tânăr ofiţer de câteva zile nu avea cum să dirijeze reţeaua pentru urmărirea petentului.
-De asemenea a arătat recurentul că nu s-au produs dovezi că acesta ar fi dispus sau iniţiat interceptarea corespondenţei petentului.
- În fine, a arătat recurentul că potrivit legislaţiei de la acea dată, (C. pen., regulamente militare, legea de organizare a Ministerului de Interne şi Securităţii ca serviciu de informaţii etc) a desfăşura activităţi de culegere de informaţii, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, nu reprezenta o încălcare a legii sau o ingerinţă în viaţa privată.
Este adevărat, arată recurentul că a auzit ulterior de abuzuri şi încălcări ale legii cu care nu a fost de acord şi pe care nu le va accepta niciodată însă nu poate fi catalogată ca o persoană „indezirabilă” numai pentru simplu fapt că la vârsta de 23 ani a optat pentru o carieră militară.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 “Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă”.
Conform art. 2 lit. a) „lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;”
-În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii
Înalta Curte reţine că numitul Z.A. a formulat cerere în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 - pentru a afla în urma verificărilor C.N.S.A.S., întocmirii notei de constatare şi sesizării Curţii de Apel identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit la instrumentarea dosarului său. Această cerere există la dosar fond, fiind o cerere formular tipizat, fără a fi completat cu menţiuni distincte pentru verificare şi aflare identitate, esenţial fiind temeiul art. 1 alin. (7) în baza căruia este formulată cererea. În mod normal oricine face o sesizare în baza art. 1 alin. (7) - doreşte verificarea şi aflarea identităţii ofiţerilor securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii, acesta este unul din scopurile valorificării activităţii de verificare efectuate de C.N.S.A.S..
Din interpretarea actului normativ, din preambulul acestuia rezultă că activitatea de verificare de către C.N.S.A.S. este legată indisolubil de cea de a identifica ofiţerii şi colaboratorii Securităţii în scopul aducerii la cunoştinţa publicului sau a cererii petentului interesat, obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 24/2008 fiind în mod univoc menţionat „accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii”.
Instanţa de fond a soluţionat corect excepţia inadmisibilităţii, motivul de recurs arătat mai sus, este deci nefondat.
-În ceea ce priveşte temeinicia şi legalitatea hotărârii recurate, se constată că în mod corect s-a pronunţat instanţa de fond asupra probelor administrate în raport cu prevederile legale incidente.
Contrar celor afirmate de recurent, din probele administrate rezultă că acesta a contribuit la instrumentarea dosarelor petentului .
În acest sens, există:- raportul informativ din 14 ianuarie 1988 - întocmit şi semnat olograf de recurent (dosar fond) prin care sursa C.F. relatează despre numitul Z.A. iar ofiţerul recurent notează că Z.A. este în supraveghere informativă.
-Nota informativă din 6 octombrie 1987 la care recurentul a propus informarea Inspectoratului Şcolar Judeţean în urma informaţiilor furnizate de C.F. (dosar fond).
-Nota informativă din 8 octombrie 1987.
-Recurentul a primit şi exploatat notele de transcriere a corespondenţei titularului din datele de 8 octombrie 1987, 10 iunie 1988, 27 mai 1988, 5 februarie 1988, 30 ianuarie 1988, 19 ianuarie 1988, 5 ianuarie 1988, 1 august 1988, 1 septembrie 1988, 5 iulie 1988, 17 iunie 1988, 7 iunie 1988, 29 iulie 1988, 17 iulie 1988, 30 martie 1989, 15 ianuarie 1989 (dosar fond).
Adresa transmisă de Inspectoratul Judeţean Suceava către Inspectoratul Judeţean Mehedinţi din data de 17 februarie 1988 (dos) - a fost de asemenea valorificată de recurent, fiind trecut numele acestuia întrucât lucrează la dosarul tatălui investigatului - adică ZA.
Toate aceste probe conduc la concluzia contribuţiei certe a recurentului - ofiţer - locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean Suceava Serviciul 1 (1987-1987) neavând importanţă că numitul Z.A. avea dosar de supraveghere încă din 1972 iar la data prelucrării mai departe a informaţiilor şi instrumentării dosarului Z.A. de către recurent, acesta era tânăr ofiţer.
-Prin urmare, toate aserţiunile recurentului că nu există probe că a contribuit la instrumentarea dosarului petentului Z.A. sunt total nefondate.
-Referitor la calitatea informaţiilor valorificate, aceste activităţi desfăşurate trebuie să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.
Nu pot fi primite susţinerile recurentului că informaţiile considerate ca fiind instrumentate de acesta se refereau la atitudinea petentului faţă de elevi şi colegi lipsa nejustificată de la serviciu, că notele nu au fost solicitate de acesta care nu a avut o contribuţie activă.
În primul rând informaţiile dirijate sunt mult mai multe şi se desprind în special din prelucrarea notelor ce transcriu corespondenţa titularului coroborate cu faptul că titularul a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru răspândire de zvonuri în legătură cu reforma monetară iar orice informaţie era luată în atenţie pentru a verifica dacă sunt contrare ideologiei puterii totalitar comuniste.
De altfel din corespondenţa interceptată şi transcrisă se desprind în majoritate idei care critică viaţa şi societatea comunistă -, cum să facă rost de mâncare, de alte produse, hârtie foto alb negru, discuţii cu un coleg fizician care nu a mai plecat la spionaj industrial că a vorbit la Paris cu un legionar - (recurentul a făcut olograf o notă pentru verificări dacă este real ce spun) pâine pe cartelă.
Nu se poate aprecia că toate aceste informaţii păreau inofensive regimului comunist, astfel nu se explică de ce i se intercepta corespondenţa titularului şi de ce avea dosar de supraveghere, fiind de altfel şi condamnat pentru răspândire de zvonuri.
Recurentul nu se poate disocia de toate aceste activităţi şi realităţi, nu poate invoca sistemul şi normele legale ale perioadei respective deoarece dreptul la viaţa privată era prevăzut şi în Constituţia R.S.R. din 1965 (art. 31) şi de asemenea şi dreptul la secretul corespondenţei (art. 33), iar prin activităţile desfăşurate recurentul a suprimat şi îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale arătate mai sus.
Se consideră că imixtiunile în viaţa şi conştiinţa persoanelor, în timpul regimului comunist, în felul în care a procedat recurentul sunt printre cele mai periculoase acţiuni, încalcă dreptul fundamental la viaţă privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale fiinţei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a fi, de a gândi şi care trebuie să rămână inaccesibile.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi că nu există motive de casare sau de modificare a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei nr. 435 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4838/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
