ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 751/2013
Dosar nr. 7675/2/2011
Şedinţa de la 13 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul O.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.R., a solicitat obligarea pârâtei atât la acordarea despăgubirilor pentru imobilul demolat sau acordarea unei locuinţe cu două camere din fondul A.N.L., cât şi la plata daunelor în sumă de 900.000 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acţiunilor abuzive ale statului comunist, reprezentate de demolarea imobilului ce a aparţinut familiei sale, fapt ce a condus şi la moartea tatălui său.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul arată că deşi este titularul dosarului nr. 11967/CC, depus la A.N.P.R., constituit ca urmare a dispoziţiei nr. 668 din 09 februarie 2006 a P.O.M., judeţ Giurgiu, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul clădire în suprafaţă de 146 m.p., cererea de despăgubire nu s-a finalizat nici până în prezent.
2.Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 7678 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins acţiunea formulată de reclamantul O.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.R., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că potrivit articolului 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţiile prin care se propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D..
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că A.N.P.R. nu are competenţe în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a dosarelor cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, această competenţă revenind exclusiv C.C.S.D., autoritate înfiinţată potrivit prevederilor art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat că persoana nemulţumită de întârzierea procedurii administrative de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri poate chema în judecată C.C.S.D. şi nu A.N.P.R., ale cărei atribuţii devin actuale numai după emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamantul O.A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
După cum se constată, reclamantul O.A. a solicitat iniţial acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul ce formează obiectul dispoziţiei nr. 668 din 09 februarie 2006 a P.O.M..
În considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond deşi reţine că acordarea măsurilor reparatorii este de competenţa exclusivă a C.C.S.D., totuşi constată că se impune respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fără a manifesta rolul activ în stabilirea cadrului procesual pasiv raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 pct. 5 Cod procedura civilă – „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor, necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, fără a dispune completarea cadrului procesual pasiv, ceea ce a determinat nesoluţionarea fondului cauzei.
Chiar dacă recurentul-reclamant a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta A.N.P.R., instanţa de fond trebuia, ca în temeiul art. 129 alin. (2)-(5) C. proc. civ., să stabilească obiectul cauzei şi în raport de obiectul cauzei şi cadrul procesual pasiv, cu atât mai mult cu cât din coroborarea actelor de a dosar, rezultă că la toate petiţiile formulate de reclamant a răspuns A.N.P.R., fiind evidentă astfel convingerea reclamantului că aceasta este autoritatea care trebuie să-i soluţioneze cererea.
În speţa de faţă, Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă, din oficiu, să dispună completarea cadrului procesual pasiv, prin introducerea în cauză a C.C.S.D., autoritatea competentă în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a dosarelor cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii.
Aşadar, în faţa primei instanţe nu s-a stabilit în mod corect cadrul procesual pasiv în raport de obiectul acţiunii promovate de recurentul-reclamant conturat prin prisma motivele de fapt şi de drept invocate de acesta în cererea de chemare în judecată cu care a investit instanţa de fond, ceea ce a determinat pronunţarea unei hotărâri netemeinice.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond urmează a reanaliza şi fondul cererii reclamantului, în contextul stabilirii motivate, cu prioritate a cadrului procesual pasiv în raport de obiectul acţiunii cu care a fost investită.
Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul formulat de O.A. împotriva sentinţei nr. 7678 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 753/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
