ICCJ. Decizia nr. 4713/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4713/2013
Dosar nr. 6496/2/2011
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Notarilor Publici din România şi Camera Notarilor Publici Braşov, anularea hotărârii UNPR adoptată la 20 ianuarie 2011, anularea hotărârii Camerei Notarilor Publici Braşov adoptată la 17 noiembrie 2011, obligarea pârâtelor la angajarea răspunderii disciplinare a notarului public T.V. şi, în subsidiar, obligarea Camerei Notarilor Publici Braşov la exercitarea acţiunii disciplinare împotriva notarului public T.V.
Prin Sentinţa civilă nr. 373 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamantul C.T..
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin adresa din 17 noiembrie 2010 CNP Braşov a comunicat reclamantului faptul că urmare a analizei celor sesizate, Colegiul director a constatat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare a notarului public şi că orice act notarial este supus controlului judiciar conform art. 100 din Legea nr. 36/1995 şi ale Codului de procedură civilă. În ceea ce priveşte acuzaţia de fals, s-a răspuns că aceasta nu poate fi tratată în cadrul răspunderii disciplinare.
S-a mai reţinut că prin adresa din 20 ianuarie 2011, UNPR a comunicat reclamantului ca UNPR nu are competenta declanşării acţiunii disciplinare, ci Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Braşov. Totodată i s-a comunicat reclamantului faptul că UNPR a dispus efectuarea unui control tematic la BNP T.V. S-a menţionat ca UNPR nu este un organism abilitat să încadreze din punct de vedere al răspunderii penale faptele săvârşite de notari şi nu poate recomanda decât urmarea procedurilor legale.
Instanţa de fond a apreciat, în esenţă, că actele contestate sunt legale şi temeinice, că instanţa nu ar putea ca, pe calea controlului legalităţii răspunsului Camerei Notarilor Publici Braşov să reţină ea însăşi culpa notarului, neputând nici a se substitui organului administrativ în efectuarea cercetării disciplinare, şi nu poate obliga pârâtele la "angajarea răspunderii disciplinare".
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul C.T., susţinând că este netemeinică şi nelegală, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citat cu menţiunea timbrării corespunzătoare (dosarul de recurs), devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de C.T. împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 4712/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4714/2013. Contencios. Anulare act... → |
---|