ICCJ. Decizia nr. 4731/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4731/2013
Dosar nr. 4522/1/2012
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.M. a chemat în judecată Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin ministrul său, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie amendat conducătorul instituţiei pârâte cu 148 RON/zi începând din data când se va emite reclamantului ordinul de profesor universitar Algebră, poziţia 22 la Catedra de matematică a Universităţii "S.H." Bucureşti, începând cu semestrul II al anului universitar 2003/2004 şi să-i fie acordate despăgubiri de 20.000 RON, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 4070 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea reclamantului ca lipsită de interes în privinţa aplicării amenzii, iar cererea de despăgubiri ca neîntemeiată.
Au fost obligaţi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la plata sumei de 1000 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, executarea Sentinţei nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, trebuia să se facă până la data de 19 decembrie 2010 pentru că a rămas irevocabilă prin nerecurare la 19 noiembrie 2010, iar obligaţia a fost executată la 30 mai 2011, după introducerea acţiunii.
Pe de altă parte, s-a constatat că la data de 30 mai 2011 ministrul M.E.C.T.S. a emis actul administrativ prin care se confirmă reclamantul pe postul de profesor universitar poziţia 22 algebră la catedra de matematică - Facultatea de matematică-informatică a Universităţii S.H. din Bucureşti, astfel că fiind executată decizia, reclamantul nu mai justifică un interes practic în cererea de aplicare a amenzii.
În ceea ce priveşte despăgubirile, s-a constatat că reclamantul nu a administrat probe în dovedirea prejudiciului şi a cuantumului daunelor pretinse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs atât pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cât şi reclamantul L.M.
Prin Decizia civilă nr. 1436 din 16 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 4070 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios şi administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei; a respins recursul declarat de reclamantul M.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că cererea adresată instanţei de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi acordarea de despăgubiri pentru neemiterea ordinului timp de 7 ani, titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă fiind Sentinţa nr. 1629/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin nerecurare la 19 noiembrie 2010.
Reclamantul a solicitat executarea acestei sentinţe la 9 decembrie 2010, a revenit la 31 ianuarie 2011.
A mai reţinut că la 12 noiembrie 2010, reclamantul M.L. a formulat o cerere în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 2812 C. proc. civ., respectiv îndreptarea erorii materiale şi completarea Sentinţei civile nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal; cererea a fost respinsă de instanţa de fond prin Încheierea din 22 decembrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 2568/2/2008, dar prin Decizia nr. 2248 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, a fost admis recursul, a fost casată încheierea, a fost admisă în parte cererea în sensul că se va trece în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal "Constată nelegalitatea Ordinului M.E.C.T.S. nr. 4641/2004", "Obligă pârâtul la 6.426,05 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare", a fost respinsă cererea în rest.
Ulterior, a fost emis, la 30 mai 2011, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Ordinul nr. 4309/2011 prin care a fost pusă în executarea Sentinţei nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A apreciat că, în condiţiile în care s-a constatat că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru că executarea nu s-a făcut deoarece a existat o cerere de completare a dispozitivului sentinţei, nu pot fi acordate nici despăgubiri, reclamantului-recurent conform art. 24 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de M.E.C.T.S. a fost apreciat ca fondat, în condiţiile în care cererea reclamantului formulată potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca lipsită de interes în ceea ce priveşte aplicarea amenzii şi ca neîntemeiată în privinţa despăgubirilor şi deci nu se poate considera că reclamantul "a căzut în pretenţii", în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 1436 din 16 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare recurentul M.L., solicitând anularea hotărârii instanţei de recurs şi admiterea tuturor capetelor de cerere din cauza nr. 266/2/2011, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, s-a susţinut, în esenţă, că decizia contestată este rezultatul unor greşeli materiale involuntare şi evidente, rezultate fie prin confundarea unor date calendaristice la care contestatorul a făcut trimitere, fie prin confundarea unor elemente apărute în timpul dezlegării recursului.
Astfel, se critică faptul că instanţa de recurs a omis faptul că OM.E.C.T.S. nr. 4309 din 30 mai 2011 a fost prezentat de intimatul-pârât numai după ce acesta a fost acţionat în instanţă, căci acesta nu a vrut să execute de bunăvoie Sentinţa nr. 1629/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, deşi a fost somat în repetate rânduri; că în mod eronat a reţinut că ordinul ar fi fost emis în termenul legal de 30 de zile; că instanţa de control judiciar nu a reţinut unele dintre considerentele instanţei de fond; că întârzierea intimatului-pârât în emiterea ordinului i-a adus prejudicii materiale contestatorului.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, şi o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze înscrisurile cauzei sau prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Faţă de cele ce preced, analizând decizia criticată, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă nu pot fi identificate elemente de natură a contura existenţa unei erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Nici aspectele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori materiale în sensul dispoziţiilor procedurale sus-citate.
Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor invocate în recurs, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de control judiciar a analizat temeinic motivele de recurs şi argumentele contestatorului apreciate a fi pertinente în cauză, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. numai pentru că instanţa de recurs nu a adoptat interpretarea dorită de către contestator.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental".
De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105 din 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.L. împotriva Deciziei nr. 1436 din 16 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4730/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4736/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
