ICCJ. Decizia nr. 4736/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Anulare act. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4736/2013
Dosar nr. 54963/3/2011
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A.G.G., O.L.S. şi C.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, anularea Deciziilor nr. 52 din 28 iunie 2011, nr. 53 din 28 iunie 2011 şi nr. 54 din 28 iunie 2011 emise de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că prin deciziile a căror anulare au solicitat-o s-a dispus reîncadrarea lor în funcţie, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, deciziile fiind, însă, contrare legii şi procedurii interne.
Prin Sentinţa civilă nr. 5992 din 22 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, examinând obiectul cauzei, a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, care arată că în ceea ce priveşte reîncadrarea reclamanţilor competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, revine instanţei de contencios administrativ competente.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 5702 din data de 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, cu privire la soluţionarea prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, Curtea, evocând dispoziţiile art. 30 şi 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 şi ale art. 7 din Legea nr. 285/2010, a arătat că aceste din urmă dispoziţii nu stabilesc o competenţă exclusivă în favoarea instanţelor de contencios administrativ, ci urmează ca, în funcţie de natura litigiului, să fie determinată instanţa competentă.
Apreciind că reclamanţii sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă şi nu sunt funcţionari publici, Curtea de apel a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc competenţa instanţelor de contencios administrativ în materia raportului de serviciu al funcţionarului public.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamanţilor A.G.G., O.L.S. şi C.T. privind anularea Deciziilor nr. 52 din 28 iunie 2011, nr. 53 din 28 iunie 2011 şi nr. 54 din 28 iunie 2011 emise de pârâtă.
Examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că reclamanţii sunt angajaţi cu contract individual de muncă ai pârâtei Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Reclamantul A.G.G. este titularul contractului individual de muncă din 1 ianuarie 2006, reclamata S.O.L. este titulara contractului individual de muncă din 18 iulie 2006, iar reclamantul T.C. este titularul contractului individual de muncă din 19 decembrie 2005.
Prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că se pot face noi reîncadrări ale personalului pe baza reevaluării posturilor la nivelul instituţiei.
Prin Deciziile Preşedintelui ANSPDCP x din 28 iunie 2011, y din 28 iunie 2011 şi z din 28 iunie 2011, contestate de către reclamanţi, s-au stabilit următoarele: reclamantului G.A.G. funcţia de expert, gradul I, gradaţia 2, clasa de salarizare 51; reclamantei S.O.L. funcţia de expert, gradul I, gradaţia 1, clasa de salarizare 49; reclamantului T.C. funcţia de expert, gradul II, gradaţia 2, clasa de salarizare 45.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 284/2010, împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris.
Astfel, dispoziţiile normative sus-citate nu stabilesc în mod exclusiv competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect deciziile emise în baza Legii nr. 284/2010, în favoarea instanţelor de contencios administrativ, ci fac trimitere la normele speciale aplicabile fiecărei categorii de personal care intră sub incidenţa Legii nr. 284/2010.
Legiuitorul a ales să nu creeze norme speciale de competenţă pentru actele emise în baza acestei legi, ci să menţină regulile de competenţă deja existente în materia raporturilor de serviciu a fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar (personal încadrat pe baza contractului individual de muncă, personal care ocupă funcţii de demnitate publică, personal care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate public, respectiv personal care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special), rămânând ca determinarea instanţei competente să se facă funcţie de categoria în care se încadrează persoana care solicită cenzurarea actului emis în baza Legii nr. 284/2010.
Or, în speţă, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de apel, reclamanţii nu au calitatea de funcţionari publici, iar prezenta cauză nu priveşte raportul de serviciu al funcţionarilor publici pentru a fi incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Litigiul dedus judecăţii se referă la un conflict de muncă exclusiv în sensul art. 231 C. muncii, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. muncii coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de soluţionare, în prima instanţă, aparţine tribunalului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A.G.G., O.L.S şi C.T. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4731/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4737/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
