ICCJ. Decizia nr. 4750/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4750/2013
Dosar nr. 7954/2/2011
Şedinţa publică de la 29 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC E.B.C. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat să se dispună suspendarea măsurii de blocare a accesului său la aplicaţia EMCS-RO şi la orice altă aplicaţie conexă sau sub-aplicaţie a acesteia, precum şi a înregistrării ca nevalidă în domeniul SEED a autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO0120604PP01 al cărei titular este, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestei înregistrări.
Ulterior, reclamanta a depus cereri completatoare la acţiune. Prin cererea completatoare din data de 25 noiembrie 2011, reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând anularea Deciziei nr. 159 din 31 august 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate; Anularea parţială a Deciziei nr. 175 din 30 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în sensul anulării art. 3 din această decizie.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că Decizia nr. 159 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate fost emisă şi motivată post factum, după formularea de către societate a plângerii prealabile şi a cererii de suspendare.
În scopul de a acoperi vidul administrativ dintre momentul blocării efective a accesului societăţii la cele două sisteme informatice (01 septembrie 2011) şi momentul comunicării efective a acestei decizii (22 septembrie 2011), Decizia contestată poartă data de 31 august 2011, deşi nu a fost niciodată comunicată societăţii în răstimpul de aproape o lună de zile cât şi-a produs efectele "din umbră", deşi societatea era singurul subiect de drept afectat de conţinutul acesteia, cu încălcarea tuturor principiilor care guvernează emiterea actului administrative.
Reclamanta a mai arătat că decizia contestată a fost comunicată societăţii la aproximativ 22 de zile de la data pretinsei emiteri de către o cu totul altă entitate decât cea emitentă - Direcţia Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific şi poartă număr oficial de ieşire din registrul public al acestei Direcţii, nicidecum al entităţii publice emitente.
Consecinţa juridică este aceea că, în lipsa comunicării actului administrativ unilateral cu caracter individual către unicul destinatar al acestuia, actul administrativ nu-şi produce efectele juridice pentru care a fost emis până la data emiterii sale efective, deoarece nu poate retroactiva, astfel încât şi măsura blocării accesului la cele două sisteme informatice pe perioada cât acest act nu a fost în vigoare este nelegală şi abuzivă. A făcut referire la prevederile art. 20628alin. (7) din C. fisc. şi ale art. 9 alin. (4) C. vam. comunitar.
Reclamanta a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 20624 alin. (8) C. fisc., în cursul soluţionării cererii de reautorizare, perioada de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal se prelungeşte până la data soluţionării cererii de reautorizare.
Cererea de reautorizare a fost formulată pe data de 29 iunie 2011, cu 63 de zile înainte de data expirării.
În condiţiile în care decizia de revocare produce efecte de la data comunicării, comunicare ce implică în mod necesar soluţionarea cererii, este evident că dacă această soluţionare a cererii intervine cu depăşirea perioadei de 60 de zile, ea va produce efecte numai de la acea dată, pe perioada anterioară până la comunicare autorizaţia producându-şi efectele.
În cauză, pârâtele au blocat accesul la aplicaţia EMCS-RO la momentul cât încă era oficial în vigoare autorizaţia de antrepozit fiscal veche, societatea aflându-se în plină procedură de reautorizare.
Reclamanta a mai susţinut că Decizia nr. 159/2011 este nemotivată şi că nemotivarea unui act administrativ constituie de plano un motiv de nulitate a acestuia, actul administrativ trebuind să fie motivat în fapt şi în drept cu suficientă claritate, astfel încât să permită într-un mod transparent cunoaşterea cauzelor care au determinat pierderea sau restrângerea unor drepturi subiective sau a unor interese legitime. În Decizia nr. 159 nu se menţionează motivele de respingere ale cererii de reautorizare ca antrepozit fiscal, presupusul motiv de refuz desprinzându-se din trimiterile făcute de autoritate în preambulul actului. După aceste precizări făcute în partea introductivă a actului administrativ nu mai urmează o motivare propriu-zisă a actului administrativ, prin care să se explice cum se coroborează temeiurile de drept pe care le enumera autoritatea cu probele de care dispune şi de ce se impune adoptarea măsurii dispuse. Aparent, unicul motiv de respingere a cererii de reautorizare a antrepozitului fiscal al societăţii îl constituie existenţa unor obligaţii fiscale pretins nestinse, pe care societatea le-ar fi datorat bugetului de stat.
Or, în cauză, pretinsele sume datorate cu titlu de obligaţii fiscale de către subscrisa trebuiau a fi compensate din oficiu cu creanţele fiscale avute de societate asupra bugetului de stat, care erau de o valoare superioară pretinselor datorii invocate de autoritatea publică pârâtă.
În acest sens, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 116 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. fisc.: "... compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile", respectiv "Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu."
De asemenea, a precizat că, deşi avea de primit de la bugetul de stat o sumă de peste 900.000 RON la data de 01 septembrie 2011 - înainte de comunicarea efectivă a Deciziei nr. 159, societatea a achitat integral întreaga pretinsă restanţă la bugetul de stat, cu toate că nu avea obligaţia legală să o facă, în condiţiile existenţei unei creanţe reciproce superioare asupra bugetului public.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4013 din data de 14 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, a anulat Decizia nr. 159 din 31 august 2011 şi parţial Decizia nr. 175 din 30 septembrie 2011 emise de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, în sensul că a anulat art. 3 din această decizie şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate să plătească reclamantei suma de 28 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta SC E.B.C. SA face parte din categoria contribuabililor mijlocii, iar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2010 deţinea autorizaţie de antrepozit fiscal valabilă până la 31 august 2011 - termenul de începere a valabilităţii fiind 01 septembrie 2008. Faţă de această situaţie, societatea a depus cerere de reautorizare în condiţiile alin. (7) al art. 20624 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, documentaţia depusă fiind analizată cu prioritate, astfel încât să poată fi luată o decizie referitoare la cererea de reautorizare până la data expirării autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Prin Decizia nr. 159 din 31 august 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizare a fost respinsă cererea prin care reclamanta a solicitat reautorizarea antrepozitului fiscal, reclamanta formulând la data de 23 septembrie 2011 contestaţie împotriva acestei decizii.
Prin Decizia nr. 175 din 30 septembrie 2011 de soluţionare a plângerii prealabile, s-a admis contestaţia formulată de reclamantă şi s-a aprobat cererea de reautorizare a antrepozitului. S-a stabilit că decizia va produce efecte doar de la data reautorizării, respectiv de la data de 01 octombrie 2011, dată de la care urmează să devină valabilă autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO 01120604 PP01.
Instanţa de fond a reţinut că s-a stabilit că decizia va produce efecte doar de la data reautorizării, respectiv 01 octombrie 2011, dată de la care urmează să devină valabilă autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO 01120604 PP01.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a menţionat expres că revocă actul administrativ contestat de reclamantă - Decizia nr. 159 din 31 august 2011, cu toate că a fost admisă contestaţia. A mai reţinut că autorizaţia reclamantei de antrepozit fiscal nr. RO 01120604 PP01 emisă reclamantei a expirat la data de 31 august 2011, în conformitate cu prevederile art. 20624 alin. (2) lit. g) din C. fisc.
Efectele Deciziei nr. 175 din 30 septembrie 2011 constau în faptul că pentru perioada 22 septembrie 2011 (data la care i-a fost comunicată pârâtei Decizia nr. 159 din 31 august 2011 de respingere a cererii de autorizare) - 30 septembrie 2011( dată la care a fost emisă Decizia nr. 175 din 30 septembrie 2011), reclamanta nu a funcţionat în baza unei autorizaţii valabile de antrepozit fiscal.
Dispoziţiile art. 20628alin. (7) din C. fisc. prevăd că "Decizia de suspendare sau de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta, după caz". Totodată, art. 9 alin. (4) C. vam. comunitar prevede generic că în această materie "revocarea sau modificarea deciziei produce efecte de la data comunicării."
Aşadar, conform dispoziţiilor art. 20624 alin. (8) C. fisc., în cursul soluţionării cererii de reautorizare, perioada de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal se prelungeşte până la data soluţionării cererii de reautorizare.
În condiţiile în care decizia de revocare produce efecte de la data comunicării, comunicare ce implică în mod necesar soluţionarea cererii, este evident că dacă această soluţionare a cererii intervine cu depăşirea perioadei de 60 de zile, ea va produce efecte numai de la acea dată, pe perioada anterioară până la comunicare autorizaţia producându-şi efectele.
Analizând conţinutul Deciziei nr. 159 din 31 august 2011, instanţa de fond a reţinut că în aceasta nu se menţionează motivele de respingere ale cererii de reautorizare ca antrepozit fiscal. Astfel, aparent unicul motiv de respingere a cererii de reautorizare a antrepozitului fiscal al societăţii îl constituie existenţa unor obligaţii fiscale pretins nestinse, pe care reclamanta le-ar fi datorat bugetului de stat.
Din analiza actelor de la dosarul cauzei, rezultă în mod evident că pretinsele sume datorate cu titlu de obligaţii fiscale de reclamantă trebuiau a fi compensate din oficiu cu creanţele fiscale avute de aceasta asupra bugetului de stat, care erau de o valoare superioară pretinselor datorii invocate de autoritatea publică pârâtă, în acest sens fiind reţinute dispoziţiile art. 116 alin. (4) şi (6) C. proc. fisc.
Astfel, din conţinutul certificatului de atestare fiscală nr. 6708A din 23 iunie 2011, rezultă că, în timp ce avea obligaţii de plată de 433.475 RON, reclamanta avea totodată TVA de recuperat de la bugetul de stat în valoare de 434.011 RON, rezultând după compensare o creanţă în favoarea reclamantei în sumă de 536 RON. De asemenea, din certificatul de atestare fiscală nr. 8012A din 23 iunie 2011, reiese că, în timp ce avea obligaţii de plată de 468.187 RON, reclamanta avea totodată TVA de recuperat de la bugetul de stat în valoare de 760.464 RON, rezultând după compensare o creanţă în favoarea societăţii în sumă de 292.277 RON.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept analizate, judecătorul fondului a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată.
Recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 4.013 din data de 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii sale de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a arătat în esenţă, următoarele:
- Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Consideră recurenta că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale a Vămilor invocate prin întâmpinare şi prin completare la întâmpinare.
Arată recurenta că iniţial reclamanta a solicitat suspendarea măsurilor de blocare a accesului la aplicaţia EMCS - RO şi ulterior şi-a completat acţiunea solicitând anularea Deciziilor nr. 159 din 31 august 2011 şi nr. 175 din 30 septembrie 2011 emise ulterior promovării acţiunii de Ministerul Finanţelor Publice - Bucureşti, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate. Instanţa a soluţionat cauza fără a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de autorităţile vamale, întemeiate pe faptul că actele a căror anulare a fost solicitată nu erau emise de Autoritatea Naţională a Vămilor şi nici nu a rezultat care este actul vătămător emis de Autoritatea Naţională a Vămilor.
În motivarea cererii sale de recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - a arătat în esenţă următoarele:
- Hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică deoarece în raport de obiectul cererii reclamantei privind constatarea împrejurării că la data de 31 august 2011, societatea avea obligaţii datorate bugetului de stat însă, din culpa Ministerului Finanţelor Publice - nu au fost compensate cu sume datorate societăţii de către organele fiscale,
- Instanţa de fond trebuia să constate că Ministerul Finanţelor Publice, respectiv Comisia din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - nu avea competenţe în a gestiona procedura de compensare a creanţelor reclamantei cu sumele datorate bugetului de stat.
Această prerogativă, arată recurentul, este stabilită prin art. 33 din O.G. nr. 92/2003 în sarcina organului fiscal care a emis Certificatul de Atestare Fiscală nr. 6708 din 23 august 2011 - Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Municipiul Bucureşti, care nu este parte în această cauză.
- Recurentul arată că acţiunea societăţii reclamante a rămas fără obiect întrucât contestaţia administrativă a fost admisă, prin Decizia nr. 175 din 30 septembrie 2011 emisă de Comisie s-a admis contestaţia formulată de reclamată şi s-a aprobat cererea de reautorizare.
- În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se arată de către recurent că reclamanta face parte din categoria contribuabililor mijlocii şi deţinea la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2010, autorizaţie de antrepozit fiscal valabilă până la data de 31 august 2011.
Din certificatul de Atestare fiscală nr. 6708 A din 23 iunie 2011 rezulta că SC E.B.C. SA înregistra pe de o parte obligaţii de plată restante la buget iar pe de altă parte sume negative de TVA, solicitate la rambursare.
Întrucât Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a comunicat prin Adresa nr. 30078 A din 30 august 2011 faptul că deconturile au fost încadrate cu risc fiscal ridicat, cererea de reautorizare a fost reînscrisă pe ordinea de zi în data de 31 august 2011, iar reclamanta nu a făcut dovada achitării, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse armonizate a respins cererea de reautorizare a antrepozitului fiscal prin Decizia nr. 159 din 31 august 2011. Acest lucru a condus la încetarea valabilităţii autorizaţiei ca efect al împlinirii termenului pentru care a fost emisă iar invalidarea autorizaţiei în registrul SEED - înseamnă expirarea termenului de valabilitate al autorizaţiei şi nu este efectul Deciziei nr. 159 din 31 august 2011.
Se mai arată că la data soluţionării plângerii prealabile, fiind achitate sumele datorate bugetului, contestaţia a fost admisă şi reautorizarea aprobată.
De asemenea, a mai arătat recurentul Ministerul Finanţelor Publice - că potrivit art. 20628alin. (8) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data de 2 septembrie 2011, contestarea deciziei de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pentru perioada soluţionării contestaţiei pe cale administrativă.
Mai arată că dispoziţiile art. 20624 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 au intrat în vigoare la data de 2 septembrie 2011 iar valabilitatea autorizaţiei de antrepozit fiscal a reclamantei a încetat la data de 1 septembrie 2011.
Prin urmare, solicită recurentul admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata - reclamantă SC E.B.C. SA a formulat întâmpinare la cererile de recurs şi a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Consideră reclamanta că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu-şi poate invoca propria culpă pentru că nu a adus la cunoştinţă reclamantei lipsurile cererii de reautorizare care a fost făcută în termenul prevăzut de lege.
Faţă de modul atipic de soluţionare a procedurii prealabile, autorităţile au dus la o aparentă rezolvare a intereselor societăţii, fiind nevoie de introducerea prezentei acţiuni, deci nu se poate reţine lipsa de obiect a acţiunii reclamantei.
În ceea ce priveşte condiţiile pentru reautorizarea ca antrepozit fiscal se arată că acestea erau îndeplinite încă de la data cererii de reautorizare.
De asemenea, s-a mai arătat că durata prelungită a controlului fiscal în scopul soluţionării cererii de rambursare, a dus la posibilitatea pentru autorităţile publice de a invoca lipsa unei creanţe a reclamantei faţă de stat şi neincidenţa compensării.
Se mai arată că şi recursul Autorităţii Naţionale a Vămilor este nefondat, această autoritate fiind cea care a declanşat litigiul.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Recursul Autorităţii Naţionale a Vămilor
În fapt, se reţine că prin acţiunea înregistrată la data de 12 septembrie 2011, reclamanta - intimată SC E.B.C. SA a chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor - solicitând în temeiul art. 14 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, suspendarea măsurii de blocare a accesului său la aplicaţia EMCS - RO şi la orice aplicaţie conexă sau subaplicaţie a acesteia precum şi a înregistrării ca nevalidă în domeniul SEED a autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO0120604 PP01 - până la pronunţarea instanţei de fond.
La termenul din 25 noiembrie 2011, reclamanta - intimată şi-a întregit şi modificat obiectul prezentei cauze, solicitând anularea Deciziei nr. 159 din 31 august 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, anularea parţială a Deciziei nr. 175 din 30 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate în sensul anulării art. 3 din această decizie.
Potrivit art. 5 cap. I din Ordinul vicepreşedintelui Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 7.630 din 18 noiembrie 2010 - privind accesul operatorilor economici la aplicaţia EMCS - RO de control al mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize: "Accesul operatorilor economici la aplicaţia EMCS - RO se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia de tehnologie a informaţiei, comunicaţii şi statistică vamală".
Acest acces al operatorilor economici la aplicaţia EMCS - RO - şi eliberarea autorizaţiei este realizată în urma depunerii unei documentaţii între care se afla şi autorizaţia de antrepozit fiscal.
Dat fiind faptul că prin acţiunea modificată şi completată s-a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 175 din 30 septembrie 2011, în sensul anulării art. 3 din această decizie, cu referire la data la care devine valabilă autorizaţia reclamantei de antrepozit fiscal, rezultă cu evidenţă că această hotărâre va trebui să fie opozabilă şi pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor care va permite accesul la aplicaţia EMCS - RO.
De asemenea, se reţine că reclamanta a formulat contestaţia administrativă la data de 1 septembrie 2011 - la Secretariatul Comisiei pentru autorizări şi la Autoritatea Naţională a Vămilor Constanţa - motivele invalidării autorizaţiei având efecte practice imediate în ceea ce priveşte accesul la aplicaţia EMCS - RO.
Prin urmare, se consideră că prin admiterea acţiunii şi anularea în parte a art. 3 din Decizia nr. 175/2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia de Autorizare a Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, instanţa de fond a considerat implicit că Autoritatea Naţională a Vămilor are calitate procesual pasivă - litigiul fiind declanşat de către Autoritatea Naţională a Vămilor.
Faţă de cele arătate mai sus, se va respinge recursul Autorităţii Naţionale a Vămilor ca nefondat.
Recursul Ministerului Finanţelor
- În ceea ce priveşte necompetenţa Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Accizabile Armonizate - în a gestiona procedura de compensare a creanţelor reclamantei cu sumele datorate bugetului de stat.
Înalta Curte, apreciază că în speţă nu s-a susţinut că este competentă Comisia pentru Autorizare, să opereze compensarea între sumele pretinse datorate cu titlu de obligaţii fiscale cu creanţele fiscale avute de societatea reclamantă asupra bugetului de stat.
Instanţa de fond în mod corect a arătat că această compensare operează de drept sau la cererea debitorului în conformitate cu art. 116 alin. (6) C. proc. fisc.
- Referitor la împrejurarea rămânerii fără obiect a acţiunii reclamantei întrucât contestaţia administrativă a fost admisă prin Decizia nr. 175 din 30 septembrie 2011.
Înalta Curte constată că reclamanta-intimată a solicitat anularea art. 3 din Decizia nr. 75/2011 - privind data de la care devine valabilă autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO 0120604P P01, considerând că trebuia să se dispună reautorizarea antrepozitului fiscal de la data expirării autorizaţiei 1 septembrie 2011 şi nu 1 octombrie 2011 - data reautorizării - prin urmare existând obiectul acţiunii, întrucât interesele societăţii au fost parţial rezolvate, nefiind revocată Decizia nr. 159 din 31 august 2011.
- Motivul de recurs referitor la neîndeplinirea condiţiilor pentru reautorizare la momentul emiterii Deciziei nr. 159/2011.
Se reţine că instanţa de fond a apreciat corect că reclamanta-intimată a formulat cerere pentru reautorizare cu 63 zile înainte de expirarea vechii autorizaţii, cu respectarea prevederilor art. 20624 C. fisc. în forma în vigoare la data formulării cererii, respectiv la data de 28 iunie 2011.
Decizia nr. 159 din 31 august 2011 de respingere a cererii prin care reclamanta a solicitat reautorizarea a fost comunicată acesteia la data de 22 septembrie 2011.
Dacă din certificatele de atestare fiscală nr. 6708 A din 23 iunie 2011 şi nr. 8012A din 23 iunie 2011 depuse la cererea de reautorizare rezultă că societatea reclamantă figura cu sume obligatorii de plată la bugetul de stat dar şi cu sume de rambursat indicate în actul administrativ şi de către instanţa de fond, pârâtul trebuia să solicite informaţii suplimentare dacă avea nelămuriri, să comunice care sunt în opinia sa lipsurile cererii formulate în termenul legal de reclamantă.
Recurentul nu îşi poate invoca propria culpă, respectiv a organelor competente din subordinea sa, acestea eventual puteau semnala anumite nelămuriri pe care le aveau. Reclamanta a achitat la 1 septembrie 2011 obligaţiile fiscale chiar şi în condiţiile în care avea sume de TVA de rambursat în cuantum superior obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, fiind interesată în reautorizarea antrepozitului fiscal.
Prin urmare, aşa cum a apreciat în mod corect instanţa de fond, pârâta recurentă trebuia să soluţioneze cererea de reautorizare în termenul legal (60 de zile conform art. 20624 alin. (1) şi alin. (7) C. fisc.), să solicite în acest termen informaţiile necesare, să comunice nelămuririle pe care le avea, societăţii reclamante.
Potrivit art. 20622alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Direcţia de Specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale şi teritoriale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, orice alte informaţii şi documente, pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate."
- În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale restante la bugetul de stat consolidat, ca motiv principal de respingere a cererii de reautorizare prin Decizia nr. 159/2011, se constată că potrivit art. 116 alin. (4) C. proc. fisc. - "Dacă legea nu prevede astfel, compensarea operează de drept de la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe lichide şi exigibile", iar în conformitate cu art. 116 alin. (6) C. proc. fisc. "Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu".
În mod corect a reţinut instanţa de fond şi incidenţa acestor prevederi legale, dat fiind faptul că în cauză erau îndeplinite condiţiile pentru reautorizare, iar autoritatea a comunicat decizia de respingere a cererii cu o întârziere de 20 zile de la emiterea acesteia, iar prin Decizia nr. 175/2011 prima decizie nu a fost constatată ca nelegală prin prisma prevederilor mai sus arătate.
Organul de soluţionare a contestaţiei societăţii reclamante, a constatat doar împrejurarea că nu există datorii restante la bugetul de stat, fără a reţine că la data formulării şi soluţionării cererii de reautorizare, erau îndeplinite condiţiile. Acest raţionament al autorităţii pârâte este greşit, iar art. 3 din Decizia nr. 175/2011 - este în mod corect apreciat nelegal de instanţa de fond, reclamanta fiind prejudiciată prin atitudinea culpabilă a autorităţii fiscale.
Având în vedere tot ansamblul probator, desfăşurarea întregii proceduri de reautorizare, Înalta Curte constată că stabilirea de către autoritatea fiscală a valabilităţii autorizaţiei de antrepozit fiscal de la data de 1 octombrie 2011, în condiţiile îndeplinirii condiţiei de reautorizare de către reclamantă de la data formulării cererii, denotă un formalism excesiv care nu este proporţional cu scopul legii şi anume acela de a nu avea datorii la bugetul de stat.
Aceste datorii oricum fuseseră achitate cu 20 zile înainte, iar autorităţile fiscale aveau obligaţia de a declanşa procedura de compensare.
Prevederile art. 20628alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificat şi completat prin O.G. nr. 30/2011 - în vigoare la data de 2 septembrie 2011 care se referă la contestarea deciziei de suspendare/revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal - nu sunt aplicabile cererii de reautorizare formulate de reclamanta - intimată la data de 28 iunie 2011 - şi în consecinţă efectele juridice ale deciziei de soluţionare sunt suspendate pe perioada soluţionării contestaţiei în procedura administrativă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că nu există motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 4.013 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
Procesat de AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4747/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
