ICCJ. Decizia nr. 4771/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4771/2013
Dosar nr. 5506/1/2012
Şedinţa publică de la 29 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Decizia atacată
Prin Decizia nr. 2475 din 3 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C. împotriva Sentinţei civile nr. 1267 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs, analizând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, a reţinut că prin soluţia de respingere a acţiunii reclamantului, instanţa de fond nu a calificat greşit obiectul acţiunii şi actul juridic dedus judecăţii.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii astfel cum aceasta a fost calificată prin Decizia nr. 4599 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv refuz pretins nejustificat de soluţionare a petiţiilor recurentului.
În mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a petiţiilor în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 faţă de faptul că intimata a comunicat recurentului răspuns la petiţiile formulate şi a efectuat verificări la domiciliul acestuia.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, în ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii, în mod corect s-a apreciat că nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 325/2006, în condiţiile în care instanţa nu este competentă să se pronunţe pe un contract comercial, care reprezintă voinţa părţilor implicate şi care nu poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
De asemenea, a constatat că în cauză nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe motivul comunicării cu întârziere a hotărârii, în condiţiile în care sentinţa atacată este motivată în fapt şi în drept, de natură a fi exercitat controlul judecătoresc.
2. Motivele invocate în contestaţia în anulare
Recurentul-reclamant a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs, respingându-i calea de atac, a omis să analizeze motivele de recurs invocate.
În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul arată că decizia atacată nu cuprinde o motivare argumentată, prin faptul că instanţa de recurs doar a preluat susţinerile intimatei şi argumentele instanţei de fond.
Astfel, lipsa cercetării motivelor de recurs echivalează cu „omisiunea” prevăzută de art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, citând în acest sens prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. şi susţinând că, în raport de data pronunţării Deciziei nr. 2475 din 3 mai 2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, data la care hotărârea a rămas irevocabilă, şi data formulării contestaţiei în anulare, respectiv 12 august 2012, cererea a fost formulată peste termenul prevăzut de textul de lege anterior menţionat.
Referitor la motivele invocate în contestaţia în anulare, a arătat în esenţă că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de recurent.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Verificând cu prioritate regularitatea exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că, nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. - 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speţă, contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 2475 din 3 mai 2011 a fost expediată prin poştă la data de 16 august 2012.
Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoştinţă de decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepţii sarcina probei este răsturnată, partea care invocă excepţia fiind datoare să dovedească temeinicia ei - obligaţie pe care intimata nu au îndeplinit-o în cauză.
Mai mult decât atât, analizând actele dosarului că, Înalta Curte observă că, la data de 20 aprilie 2012, contestatorul a mai înregistrat o cerere purtând viza ÎCCJ cu această dată, prin care acesta a expus nemulţumirile sale faţă de decizia atacată.
În raport de sensul literal şi juridic al termenilor folosiţi, fără a se avea în vedere scopul urmărit prin exercitarea cererii în justiţie, această cerere a fost calificată, în mod eronat, ca fiind o petiţie ce are în conţinutul său şi o solicitare de repunere pe rol a dosarului, situaţie care a determinat realizarea unei corespondenţe între Înalta Curte - Biroul de Informare şi Relaţii Publice şi contestatorul D.N.C.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ. „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită”.
Prin urmare, instanţa trebuia să califice cererea în funcţie de scopul urmărit de cel care a apelat la unul din elementele acţiunii, ea nefiind ţinută de denumirea pe care partea a dat-o cererii.
În consecinţă, Înalta Curte constată că demersul contestatorului se încadrează în prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare şi casare, întrucât instanţa este îndreptăţită să le grupeze şi să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.
Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu au fost menţionate şi analizate distinct toate criticile aduse sentinţei recurate, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimata Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.N.C. împotriva Deciziei nr. 2475 din 3 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4772/2013. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
