ICCJ. Decizia nr. 4768/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4768/2013
Dosar nr. 326/33/2009*
Şedinţa publică de la 29 martie 2013
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.N.S.A.S., Ministerul Justiţiei, M.A.N. şi M.A.N. - U.M. Piteşti, obligarea pârâţilor să-i comunice toate documentele pe care le deţin şi din care reiese calitatea antecesorului său, U.I., de acţionar majoritar al fostei SC B.M. SA Sighet - naţionalizată în anul 1946.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că este unicul moştenitor al lui U.I., în calitate e nepot de soră. Antecesorul său, datorită poziţiei sociale pe care o avea precum şi a activităţii politice pe care a desfăşurat-o, a fost condamnat în anul 1952 la 10 ani de temniţă grea şi confiscarea întregii sale averi, printre care, o casă în Sighet cu 5 încăperi şi 95% din acţiunile Băncii Maramureş SA. Deşi a fost pus în libertate după 2 ani şi jumătate, ca urmare a admiterii recursului, bunurile confiscate nu i-au mai fost restituite vreodată.
Reclamantul a susţinut că, în contextul legislativ actual, a efectuat demersuri în justiţie pentru a i se restitui imobilul care a constituit sediul SC B.M. SA din Sighet, Dosarul cu acest obiect aflându-se pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. 5164/100/2004, şi, întrucât în cadrul acestui proces trebuie sa facă dovada că antecesorul său a fost acţionarul majoritar al băncii, a solicitat, atât de la pârâţi, cât şi de la alte instituţii, relaţii privind documentele care s-ar fi aflat în arhivele acestor, solicitând totodată şi comunicarea acestora.
A precizat că, în marea majoritate, răspunsurile primite au fost în sensul că nu deţin documentele solicitate, fie pentru că nu le-au deţinut vreodată, fie că au fost predate altor instituţii în baza unor legi speciale.
Astfel, pârâtul C.N.S.A.S. nu a formulat un răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar în ceea ce priveşte răspunsurile primite de la pârâţii Ministerul Justiţiei şi M.A.N., reclamantul a arătat că nu este mulţumit de acestea, neavând convingerea fermă că aceste instituţii nu mai deţin niciun document din cele solicitate. De la pârâta U.M. Piteşti a solicitat o copie după sentinţa nr. 531/1952, prin care antecesorul său a fost condamnat şi care ar fi cuprins şi un inventar al bunurilor confiscate, însă ceea ce i s-a comunicat a fost doar o copie simplă după sentinţă, fără inventarul solicitat.
Prin întâmpinare, M.J.L.C. a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că a răspuns reclamantului în sensul că toate documentele care vizau persoane lipsite de libertate şi condamnate de o instanţă militară în perioada 1945-1989 au fost predate în custodie C.N.S.A.S.
De asemenea, M.A.N., prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, arătând că a răspuns reclamantului, atât în nume propriu cât şi în numele U.M. Piteşti, comunicându-i-se în extras copia sentinţei nr. 531/1952, cu menţiunea că procesul verbal de confiscare a averii nu se afla la dosar întrucât confiscarea în fapt şi întocmirea inventarului, fiind acte materiale ce vizează punerea în executare a sentinţei, se întocmeau de instanţa de executare.
Pârâtul C.N.S.A.S. a comunicat instanţei că răspunsul către reclamant a fost expediat acestuia cu adresa din 20 martie 2009, iar prelucrarea cererii acestuia a necesitat o activitate laborioasă, fiind necesar a fi investigate multe documente.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 52 din data de 8 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu pârâţii C.N.S.A.S., M.J.L.C., M.A.N. şi M.A.N. - U.M. Piteşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că nu constituie un refuz nejustificat de a rezolva o cerere nemulţumirea reclamantului faţă de răspunsul primit la cererea sa adresată unei autorităţi publice.
În speţă, reclamantul s-a adresat cu cereri pârâţilor pentru a-i comunica toate documentele pe care le deţin şi din care reiese calitatea antecesorului său, U.I., de acţionar majoritar al fostei SC B.M. SA Sighet - naţionalizată în anul 1946.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a răspuns reclamantului că nu deţine documente referitoare la antecesorul reclamantului întrucât, conform H.G. nr. 731/2006, toate documentele care privesc condamnări cu caracter politic în perioada 1945-1989, au fost predate în custodia C.N.S.A.S., motiv pentru care nu-i pot da niciun fel de relaţii cu privire la antecesorul său.
Pârâtul M.A.N., atât în nume propriu, cât şi în numele U.M. Piteşti, a comunicat reclamantului toate datele pe care le aveau despre U.I., precum şi cu o copie după sentinţa nr. 531/1952, cu menţiunea că procesul verbal de confiscare şi inventarul averii nu se afla la dosar, întrucât C.N.S.A.S. a preluat de la diverse instituţii (S.R.I., M.J.C., etc.) documente referitoare la cele solicitate, iar copii de pe acestea au fost comunicate mandatarului reclamantului.
De altfel, a reţinut instanţa de fond că între reclamant şi acest pârât a avut loc o bogată corespondenţă, chiar şi pe parcursul procesului.
S-a constatat, astfel, că autorităţile publice cărora reclamantul s-a adresat, au răspuns solicitării acestuia, neputându-se reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Aşa fiind, prima instanţă a considerat că cererea reclamantului este inadmisibilă, deoarece admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ este condiţionată fie de existenţa unui act administrativ tipic sau asimilat (refuzul nejustificat de a rezolva o cerere), fie de situaţia nesoluţionării în termenul legal a unei cereri.
3. Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamantul R.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul declarat, recurentul a solicitat, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că problema inadmisibilităţii acţiunii nu a fost ridicată şi nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind invocată de instanţă, cu ocazia motivării hotărârii, drept argument pentru respingerea cererii, prin aceasta fiind încălcat principiul dreptului la apărare, egalităţii de arme şi principiul contradictorialităţii.
Cât priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, recurentul a arătat că instanţa de fond a făcut o interpretare rigidă şi restrictivă a art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, ceea ce a condus la situaţia unei limitări nepermise a eficacităţii controlului instanţei de judecată asupra actelor administrative şi, pe cale de consecinţă, la o limitare a dreptului la o judecată imparţială şi obiectivă în faţa unui „tribunal”.
Asimilând actului administrativ ce face obiectul controlului instanţei de contencios şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, legiuitorul urmăreşte să suprime atitudinea discreţionară a autorităţilor faţă de modalitatea de soluţionare a unei cereri.
A mai precizat recurentul că este de datoria instanţei să verifice dacă cererea a fost soluţionată efectiv sau dacă răspunsul oferit reprezintă de fapt o formalitate care să mai descarce rolul autorităţilor.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
4. Procedura derulată în recurs
Pe parcursul soluţionării recursului, a intervenit decesul recurentului - reclamant R.V., litigiul fiind continuat de către R.M. şi R.M.V., în calitate de succesoare ale reclamantului, acestea manifestându-şi expres intenţia în acest sens.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În ceea ce priveşte criticile legate de încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, Înalta Curte constată că inadmisibilitatea reţinută de prima instanţă este o modalitate de respingere a cererii, iar nu o veritabilă excepţie procesuală pentru a se fi apreciat a fi necesară punerea acesteia în discuţia părţilor.
Sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei soluţiei de respingere a acţiunii, Înalta Curte reţine că întemeiat a apreciat instanţa de fond că, în speţă, nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, deoarece, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantului i s-au comunicat răspunsuri la cererile sale, chiar dacă acestea au fost nefavorabile.
Potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de lit. i) a aceluiaşi articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Prin urmare, nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea pârâţilor de a răspunde sau a soluţiona cererile sale, deoarece răspunsurile transmise de autorităţile pârâte nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
În cauza dedusă judecăţii, nu poate fi imputat pârâţilor faptul că nu au procedat la comunicarea unui răspuns favorabil/satisfăcător reclamantului.
Astfel că, faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de acesta, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, din împrejurările cauzei nu poate fi identificată o vătămare a dreptului de petiţionare al recurentului-reclamant, ca efect direct al conduitei pârâţilor, analizată prin prisma prevederilor legale invocate în motivarea recursului.
Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsurile primite nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în acord cu jurisprudenţa Instanţei Supreme constantă, în sensul că: „faptul că răspunsul autorităţii publice nu îl satisface pe petiţionar, deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorităţii publice, care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale”.
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantele R.M. şi R.M.V. - succesoare ale defunctului R.V. împotriva sentinţei civile nr. 52 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7122/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4770/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... → |
|---|
