ICCJ. Decizia nr. 4801/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4801/2013
Dosar nr. 972/121/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 972/121/2012, reclamantul R.A. a chemat în judecată pe pârâţii U.S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând obligarea acestora la efectuarea demersurilor legale pentru eliberarea diplomei de licenţă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în anul 2006 s-a înscris la Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul U.S.H. Bucureşti, iar după parcurgerea studiilor universitare a susţinut şi promovat examenul de licenţă.
După promovarea examenului de licenţă, i s-a eliberat o adeverinţă, cu valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă (iulie 2010), însă ulterior i se refuză eliberarea Diplomei.
În dovedirea acţiunii reclamantul a ataşat la dosar înscrisuri din care rezultă că pârâtul M.E.C.T.S. refuză eliberarea de formulare tipizate pentru actele de studii întrucât specializarea urmată de reclamant nu a funcţionat legal, nefiind aprobată prin Hotărâre de Guvern.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin Sentinţa nr. 2009 din data de 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, apreciindu-se că în speţă este vorba de un litigiu privind refuzul unor autorităţi publice centrale.
2.2. Prin Sentinţa nr. 529 din data de 8 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vedere soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa această soluţie, s-a apreciat că faţă de rangul şi calitatea persoanei juridice, asimilată autorităţii publice şi chemată în judecată în prezenta cauză, respectiv U.S.H., sunt incidente regulile de competenţă materială prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă aparţine tribunalului de la domiciliul reclamantului sau celui de la domiciliul pârâtului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta U.S.H. Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
U.S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior, de asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, U.S.H. din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, U.S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, U.S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - U.S.H. - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) şi U.S.H. Bucureşti în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4800/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4802/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
