ICCJ. Decizia nr. 4866/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4866/2013
Dosar nr. 9497/1/2011
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5288 din 5 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de D.G.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 256 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunile conexe formulate de reclamanţii Ş.S., SC C.C.R.P.S.T. SRL Galaţi, O.M., O.R. şi Ş.E., ca neîntemeiate.
Împotriva Deciziei nr. 5288 din 5 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Ş.S., SC C.C.R.P.S.T. SRL Galaţi, O.M., O.R. şi Ş.E. au formulat contestaţie în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la termenul din 2 martie 2012 constatând lipsa nejustificată a părţilor, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Datorită faptului că, până la data de 4 martie 2013, niciuna dintre părţi nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părţilor, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an” iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe şi nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de Ş.S., SC C.C.R.P.S.T. SRL Galaţi, O.M., O.R. şi Ş.E. împotriva Deciziei nr. 5288 din 5 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4863/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5051/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
---|