ICCJ. Decizia nr. 4875/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4875/2013
Dosar nr. 5516/2/2012
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin încheierea pronunţată la 26 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucuresti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispozitiilor pct. 59, în aplicarea art. 151 ind. 1 din C. fisc., din H.G. nr. 44/2004 modificată şi în raport de art. 125 ind.1 alin. (1) pct. 1, art. 126 alin. (2), art. 145 şi art. 146 din C. fisc. şi în raport de prevederile Directivei nr. 112/2006/CE.
Reclamanta a invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor mai sus indicate sustinand în esenţă ca aceste dispozitii sunt de natură a adăuga la prevederile articolelor din C. fisc. aratate, restricţionând, în cazul importurilor, dreptul de deducere a T.V.A. achitat la vămuire, în sensul permiterii deducerii doar pentru cumparatorii bunurilor importate, importatorilor ce nu au calitatea de cumparatori refuzandu-li-se dreptul de deducere, ori fiind obligati sa aplice structura de comisionar.
A concluzionat ca pct. 59 are un caracter discriminatoriu.
Reclamanta a mai invocat faptul ca statele membre ale U.E. sunt ţinute să adopte toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.
Curtea de Justiţie a U.E. are misiunea de a asigura interpretarea şi aplicarea conformă şi unitară a dreptului Uniunii.
Deciziile Curţii, prin care se conferă o interpretare a dreptului Uniunii, sunt obligatorii atât pentru instanţa naţională care i-a adresat întrebarea preliminară, cât şi pentru celelalte instanţe din statele membre ţinute de asemenea să respecte interpretarea dată de Curte.
De asemenea a arătat ca hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie stabilesc că: dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul T.V.A.; în principiu nu poate fi limitat; se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operaţiunilor efectuate în amonte, sistemul comun de T.V.A. garantează perfecta neutralitate în ceea ce priveşte sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităţilor sale economice; orice limitare a dreptului de deducere trebuie să se aplice în acelaşi mod în toate statele membre şi presupune existenţa unei dispoziţii comunitare care să autorizeze în mod expres acest lucru.
Reclamanta a concluzionat că nu există dispoziţie comunitară care să facă diferenţierea între importator cumpărător şi importatori necumpărători, cu efecte asupra deducerii de T.V.A. achitate la efectuarea importurilor, aşa cum este făcută diferenţierea prin pct. 59.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate. Pe fond, a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
A mai arătat ca au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 şi ale C.fisc.
c) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4913 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, precum şi excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 59 în aplicarea art. 151 indice 1 C. fisc. din H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâţii A.F.P. Sector 6, D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti şi Guvernul României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate este nefondată, întrucât atât actele administrative cu caracter individual cat si cele cu caracter normativ, ambele intrând în categoria actelor administrative unilaterale.
Pe fond, s-a arătat că prin pct. 59 din H.G. nr. 44/2004 modificat, se prevăd doar modalităţile prin care o anumită categorie de importatori îşi exercită dreptul la deducere.
Nici Directiva nr. 112/2006/CE şi nici C. fisc. nu stabilesc în amănunt documentele necesare exercitarii dreptului de deducere.
Mai mult dispozitiile alin. (2) al pct. 59 din H.G. nr. 44/2004 sunt pe deplin justificate dacă se are în vedere faptul ca importatorul care nu este cumparator şi nici comisionar nu este obligat să achite taxa pentru import, iar dacă o face oricum bunul nu a fost importat pentru sine şi, deci, nici pentru activitatea sa, ci pentru o altă persoană, respectiv pentru proprietarul bunurilor.
Chiar dacă bunul este folosit în activitatea importatorului acesta ramane proprietatea cumparatorului, astfel ca operatiunile care sunt efectuate de catre importator nu au nicio legătură cu dreptul de deducere a taxei aferente importului bunului care nu este proprietatea importatorului ci a cumparatorului.
Reglementarea modului de derulare a relatiilor comerciale între importatorul neproprietar şi cumpărător se face in baza contractelor partilor şi este culpa acestora dacă nu şi-au reglementat corespunzător în baza actelor normative în vigoare relaţiile comerciale şi nu au stabilit în mod corect cui îi revine obligaţia achitării taxelor.
Prima instanţă a motivat că problema dacă în speţă reclamanta are sau nu dreptul la deducerea taxei achitate este o problemă de fond şi nu de legalitate a prevederilor pct. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal emis în interpretarea art. 1511, C.fisc.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC R. SRL.
a) Motivele de recurs
În motivarea recursului, reclamanta a invocat mai multe hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a U.E., în care s-a rezolvat exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., cu explicarea condiţiilor necesare pentru a se exercita acest drept.
S-a susţinut că textul pct. 59 din H.G. nr. 44/2004 adaugă la lege şi restricţionează în cazul importurilor, dreptul de deducere a T.V.A. achitată cu ocazia vămuirii, întrucât importatorii care nu au calitatea de cumpărător nu au dreptul de a exercita dreptul de deducere.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că textul criticat este legal.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat conform celor ce se vor explica în continuare.
Obiectul acţiunii judiciare l-a constituit excepţia de nelegalitate a pct. 59 din H.G. nr. 44/2004.
Instanţa de fond a apreciat în mod just că dispoziţiile pct. 59 din H.G. nr. 44/2004 au fost emise cu respectarea art. 1511 C. fisc.
Trebuie precizat că hotărârile de guvern sunt acte administrative supuse controlului de legalitate prin exercitarea acţiunii sau invocarea excepţiei în faţa instanţei de contencios administrativ, aşa cum rezultă din prevederile art. 1, art. 4, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Examenul de legalitate a unui act administrativ, fie individual, fie normativ se face numai prin prisma legii sau altui act normativ cu forţă juridică superioară, în temeiul căreia a fost emis.
În cauză, H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 a fost adoptată în baza art. 3 din Legea nr. 571/2003.
Ca urmare, legalitatea actului administrativ trebuie analizată prin prisma prevederilor actului normativ cu forţă juridică superioară, în baza căruia a fost adoptat.
În speţa prezentă a fost criticat pentru nelegalitate textul pct. 59 din H.G. nr. 44/2004, în sensul că adaugă la lege şi restricţionează, în cazul importurilor dreptul de deducere a T.V.A.
Înalta Curte arată că textul menţionat a fost adoptat pentru punerea în executare a prevederilor art. 1511 C. fisc., care prevede că plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu este obligaţia importatorului.
Art. 1511 face parte din Titlul VI – T.V.A. din C. fisc. (Legea nr. 571/2003), iar prin norme, respectiv pct. 59, s-a reglementat titularul obligaţiei de plată a taxei, în raport de o serie de criterii, expres enunţate în text.
Mai precis, pct. 59 din Norme explică ce se înţelege prin importatorul care are obligaţia de plată a T.V.A. pentru importul de bunuri, fiind, prin urmare, o reglementare specială.
Acest text nu stabileşte regimul deducerilor pentru care legiuitorul a instituit un capitol special, respectiv Titlul VI și Cap.X din C. fisc.
Dreptul de deducere a T.V.A., sfera de aplicare a acestui drept, limitările şi condiţiile de deducere se exercită în condiţiile art. 145 şi următoarele C. fisc., iar persoanele obligate la plata T.V.A. sunt reglementate în cuprinsul Cap.XI și Titlul VI din C. fisc.
Împrejurarea că prin norme s-au detaliat persoanele care au obligaţia de plată a T.V.A., în cazul importului de bunuri, nu afectează legalitatea textului.
Potrivit art. 4 alin. (3) şi art. 13 lit. b) din Legea nr. 24/2000 actele normative date în executarea legilor sau ordonanţelor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă şi nu pot depăşi limitele competenţei instituite prin actul de nivel superior sau să contravină principiilor şi dispoziţiilor acestuia.
Revenind la obiectul prezentei analize judiciare, trebuie arătat că H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a fost adoptată în baza art. (1) şi art. 5 alin. (3) din C. fisc.
Potrivit art. 1 alin. (1) teza finală din C. fisc., Ministerul de Finanţe este autorizat să emită norme metodologice în aplicarea acestui cod, norme ce se aprobă de Guvern, prin hotărâre.
În speţă, aşa cum s-a expus şi mai sus, pct. 59 din Norme explică noţiunea de importator, la care face referire art. 1511 C. fisc., fără a se putea decela existenţa unor elemente care să contureze nelegalitatea textului, pentru că acesta nu adaugă la lege şi nici nu este pus în evidenţă vreun element de discriminare.
Exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. este expres stabilită în cuprinsul Cap.X și Titlul VI din C. fisc., iar persoanele obligate la plată sunt prevăzute în Cap. XI și Titlul VI, fiind astfel două chestiuni distincte.
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a U.E. enunţată în cuprinsul motivelor de recurs nu are consecinţe asupra legalităţii textului pct. 59 din Norme, întrucât se referă la exercitarea dreptului de deducere, or, textul criticat priveşte persoana obligată la plata taxei.
De altfel, şi Directiva 112/2006 privind T.V.A. reglementează în mod distinct în Cap.XI, art. 193 şi următoarele, obligaţia de plată a taxei, persoana plătitoare, iar regimul deducerilor în Titlul X, art. 167 şi următoarele.
Potrivit art. 201 din Directiva 112/2006, la import, T.V.A.-ul este datorat de orice persoană desemnată sau recunoscută ca persoană obligate la plata taxei de către statul membru la import.
Ca urmare, dreptul de stabili persoana obligată la plata taxei aparţine statului membru.
În concluzie, recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat reclamanta de SC R. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 4913 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4851/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4878/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
