ICCJ. Decizia nr. 4851/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4851/2013

Dosar nr. 761/39/2011

Şedinţa publică de la 05 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.L., H.M., M.E., S.G.L., în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.S. şi Universitatea S.H. Bucureşti, au solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea studiilor de licenţă parcurse la Facultatea de Sociologie – Psihologie, specializarea psihologie, din cadrul Universităţii S.H. Bucureşti, cu dobândirea titlului de licenţiat în psihologie, obţinut prin promovarea examenului de licenţă; eliberarea diplomei de licenţă prin îndeplinirea „obligaţiei de a face” reieşită din aplicarea art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu art. 67 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, aplicabile pentru perioada studiilor reclamantelor, dar şi a prevederilor cuprinse în Titlul III – Despre Contracte şi Convenţii, Capitolul VII – Despre efectele obligaţiilor, respectiv art. 1073 şi următoarele C. civ.

În fapt, reclamantele au arătat că au absolvit Facultatea de Psihologie – Sociologie, specializarea psihologie din cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti, promovând examenul de licenţă din sesiunea iulie 2009, conform adeverinţelor nr. 6949 din 23 iulie 2009, 6996 din 23 iulie 2009, 6930 din 23 iulie 2009, respectiv 6928 din 23 iulie 2009.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Suceava, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 23 din 19 ianuarie 2012, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, a obligat pârâta să elibereze reclamanţilor diplomele de licenţă în psihologie pentru examenul de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2009.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis cererea de chemare în garanţie în formulată de pârâta Universitatea S.H. Bucureşti în contradictoriu cu M.E.C.T.S., obligând chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi supliment de diplomă, pentru fiecare reclamantă.

Totodată, a respins cererea de aplicare a sancţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004 şi a obligat fiecare pârât să plătească reclamantelor 400 lei cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs M.E.C.T.S.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

S-a arătat că organizarea şi desfăşurarea sistemului naţional de învăţământ superior, precum şi organizarea mecanismelor de asigurare a calităţii în învăţământ sunt atribuţii exclusive ale M.E.C.T.S.

Recurentul a precizat că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, obligând M.E.C.T.S. să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă, în condiţiile în care persoanele în cauză au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.

Au fost invocate ca motive de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că nu au fost analizate hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu structurile şi specializările universitare cu formele de învăţământ respective, fiind luate în considerare numai contractele de studii încheiate de Universitate şi metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de aceeaşi Universitate, documente care nu sunt opozabile Ministerului şi nu pot constitui temei legal pentru acordarea diplomei de licenţă pentru cei care au urmat forme de învăţământ organizate cu încălcarea cadrului legal.

Recurentul a arătat că instanţa de fond a omis să analizeze prevederile legale care au legătură cu pricina.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.

1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă , c a urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamante.

Instanţa de control judiciar constată că universitatea este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „ sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau unt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

Prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, stabilindu-se astfel că este o persoană juridică asimilată unei autorităţi publice, competentă să presteze un serviciu public.

Înalta Curte apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de învăţământ, parte a sistemului naţional de învăţământ, dar nu este instituţie publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanţă la curtea de apel.

Sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei este irelevantă împrejurarea că a fost chemat în judecată M.E.C.T.S. care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 face referire la criteriul poziţionării autorităţii emitente a actului administrativ contestat, în sistemul autorităţilor publice.

Instanţa de control judiciar mai reţine că, într-adevăr, instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.

Prin urmare, aceste universităţi nu îndeplinesc cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru instituţia în cauză şi astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menţionat.

În plus, se impune a fi subliniat că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universităţile sunt autorităţi publice locale, având în vedere şi prevederile art. 2 pct. 1 lit. d)) C. proc. civ.

În altă ordine de idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

În cauză, reclamantele au optat pentru instanţa de la domiciliul lor, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 23 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 05 aprilie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4851/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs