ICCJ. Decizia nr. 4891/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4891/2013
Dosar nr. 3402/2/2010
Şedinţa publică din 9 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bucureşti, anularea Deciziei nr. 737 din 20 martie 2010 emisă de pârâtul de rândul 1, precum şi a Deciziei pârâtului de rândul 2, din data de 06 octombrie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea înregistrată sub nr. 8531 din 04 septembrie 2009, privind înscrierea în Baroul Bucureşti şi obligarea pârâtelor la emiterea şi la comunicarea deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea cererii sale, reclamanta a precizat că în data de 20 noiembrie 2006 s-a adresat pârâtului de rândul 2 Baroul Bucureşti cu cererea nr. 9091 de primire în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, întrucât avea la acea dată o vechime în funcţia de consilier juridic de 13 ani.
În mod paradoxal, a arătat reclamanta, după ce a afirmat că cererea sa iniţială de primire în profesie fusese admisă, Consiliul Baroului Bucureşti i-a respins totuşi cererea motivat de faptul că, deşi nu i-a fost comunicată, reclamanta ar fi trebuit să se conformeze prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.
Împotriva deciziei emise de Consiliul Baroului Bucureşti în şedinţa din data de 06 octombrie 2009, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă de Consiliul U.N.B.R. în data de 20 martie 2010, prin Decizia nr. 737.din 20 martie 2010.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bucureşti au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii reclamantei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1869 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta D.E. în contradictoriu cu pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bucureşti şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 737 din 20 martie 2010 a Consiliului U.N.B.R. şi Decizia Consiliului Baroului Bucureşti din 06 octombrie 2009 privind respingerea cererii reclamantei şi a obligat pârâtul Baroul Bucureşti să emită şi să comunice reclamantei decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, urmare a cererii acesteia din 20 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin cererea înregistrată la Baroul Bucureşti sub nr. 8531 din 04 septembrie 2009, reclamanta a solicitat acestuia aprobarea pentru deschiderea cabinetului individual de avocat începând cu data de 19 octombrie 2009.
Prin adresa nr. 8531 din 14 octombrie 2009, Baroul Bucureşti a comunicat reclamantei, care ceruse, prin solicitarea înregistrată sub nr. 8531 din 04 septembrie 2009, emiterea deciziei de înscriere în Baroul Bucureşti, că în şedinţa din 06 octombrie 2009 Consiliul Baroului Bucureşti a constatat că la momentul aprobării cererii reclamantei, respectiv anul 2006, aceasta nu a prezentat dovada încetării stării de incompatibilitate şi nici forma de exercitare a profesiei de avocat. Prin urmare, se arată în adresa de răspuns a pârâtului de rândul 2, Consiliul Baroului Bucureşti a respins cererea reclamantei de emitere a deciziei de primire în profesia de avocat definitiv, cu menţiunea că pentru a putea dobândi această calitate are posibilitatea să se înscrie la examenul de primire în profesia de avocat definitiv la o dată ce va fi comunicată în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Curtea a mai constatat că, prin Decizia nr. 737 din 20 martie 2010 a Consiliului U.N.B.R., a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta D.E. împotriva deciziei emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bucureşti în şedinţa din data de 06 octombrie 2009, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1995.
Analizând dosarul administrativ din anul 2006 al reclamantei, Curtea a constatat că nu există niciun act, nici măcar o simplă rezoluţie care să ateste modul de soluţionare a cererii reclamantei, care a fost admisă după cum susţin pârâţii, reţinând că, dacă întrunirea de către reclamantă a cerinţelor pentru primirea în profesie cu scutire de examen, din perspectiva analizării cerinţelor impuse de lege, probate cu actele din dosar, ar putea fi dedusă din trecerea la etapa subsecventă a procedurii, anume susţinerea interviului, nu acelaşi lucru se poate spune despre rezultatul acestuia din urmă şi decizia finală a baroului, care nu se regăseşte nicăieri.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că a pretinde unei persoane să îşi dea demisia din funcţia publică pe care o ocupă, în speţă, cea de consilier juridic la D.G.F.P. Ilfov, fără să aibă certitudinea conferită de comunicarea în scris a soluţiei adoptate în privinţa cererii sale, ar echivala cu a pretinde acesteia adoptarea unei conduite total lipsită de diligenţă şi vătămătoare pentru propriile interese legitime, cu atât mai mult cu cât nici nu a existat o decizie formală de primire în profesie, de admitere a cererii reclamantei.
Examinând dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, Curtea a reţinut că, urmare a analizei cererii reclamantei şi după susţinerea interviului, baroul, în cazul în care consideră cererea ca întrunind cerinţele pentru admitere, cum s-a întâmplat în privinţa reclamantei, procedează la emiterea deciziei de primire în profesie, decizie care însă are valoarea unui act juridic sub condiţie suspensivă, în sensul că va produce efecte doar condiţionat de încetarea stării de incompatibilitate într-un termen de maxim 2 luni de la emiterea deciziei şi la momentul încetării acestei stări.
Interpretând logic textul reglementării, instanţa a apreciat că termenul de 2 luni curge de la emiterea deciziei doar în măsura în care ea a fost comunicată la acelaşi moment şi solicitantului, căruia îi incumbă obligaţia de a face demersurile pentru încetarea stării de incompatibilitate, or o obligaţie nu se poate îndeplini de persoana căreia îi incumbă decât din momentul în care are cunoştinţă de naşterea ei.
Pe cale de consecinţă, procedând de maniera în care a făcut-o, fără a adopta decizia de primire în profesie, cu menţiunea în cuprinsul acesteia a producerii de efecte condiţionat şi de la momentul încetării stării de incompatibilitate într-un termen maxim de 2 luni, fără a comunica reclamantei această decizie, care să îi confere certitudinea admiterii cererii, astfel încât să îşi poată da demisia pentru încetarea stării de incompatibilitate în termenul legal de 2 luni, sancţionând-o ulterior pentru neîndeplinirea obligaţiei de încetare a stării de incompatibilitate, precum şi lipsirea de eficacitate a însăşi invocatei aprobări a cererii de primire în profesie cu scutire de examen, din anul 2006, Curtea a reţinut că pârâtul Baroul Bucureşti a şi încălcat dispoziţiile legale, cu exces de putere, nesocotind şi dreptul reclamantei, chiar afectat de modalitatea condiţiei suspensive, de primire în profesie cu scutire de examen, mod de a proceda girat de pârâta de rândul 1, prin respingerea contestaţiei reclamantei.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii U.N.B.R. şi Baroul Bucureşti au declarat recurs.
3.1. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul Baroul Bucureşti
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-pârât Baroul Bucureşti a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ce reglementează încetarea stării de incompatibilitate şi ridicarea acesteia, apreciind eronat şi în ceea ce priveşte conduita reclamantei care, pe motiv că nu a avut cunoştinţă de faptul că cererea sa de admitere în profesie, cu scutire de examen, a fost rezolvată, nu a cerut înfiinţarea unui cabinet de avocat, solicitare care însă nu mai poate fi făcută decât ulterior primirii în profesia de avocat.
În mod eronat s-a apreciat că reclamanta nu a avut cunoştinţă de primirea în profesia de avocat întrucât intervalul de timp scurs între 20 noiembrie 2006 şi 4 martie 2009 este îndelungat şi este greu de crezut că reclamanta a stat atât de mult timp în stare de incertitudine cu privire la soluţionarea cererii sale de primire în profesia de avocat.
În fine, în opinia recurentului, nu se impunea emiterea unei decizii de primire în profesie, cu scutire de examen, a reclamantei, întrucât aceasta se afla în stare de incompatibilitate şi emiterea deciziei era condiţionată de încetarea stării de incompatibilitate, ceea ce nu s-a putut realiza deoarece reclamanta nu şi-a rezolvat situaţia în care se afla, aceea de consilier juridic în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov, astfel cum a şi menţionat în cererea din 4 martie 2009.
3.2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta U.N.B.R.
Invocând ca temei legal al demersului său prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul –pârât U.N.B.R. a arătat, astfel cum în mod constant a susţinut, că nu trebuie făcută confuzie în ceea ce priveşte interpretarea stării în care se află reclamanta, în contextul în care, aceasta a făcut cerere de primire în profesia de avocat în anul 2006, a fost primită în profesie, cu scutire de examen, în urma interviului susţinut, însă a continuat să funcţioneze ca şef serviciu la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, solicitând încetarea, respectiv ridicarea stării de incompatibilitate numai după 3 ani, stând în pasivitate în toată această perioadă.
Prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 51/ 1995, în forma în vigoare la data solicitării recurentei de aprobare a înfiinţării cabinetului său individual de avocatură, în opinia recurentului U.N.B.R., prima instanţă a admis fără temei legal cererea de anulare a deciziilor contestate, fără a ţine cont că neînscrierea pe tablou este condiţionată de legiuitor de încetarea stării de incompatibilitate.
În fine, s-a mai arătat că reclamanta cunoştea că i se aprobase cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, ceea ce rezultă cu evidenţă din împrejurarea că în anul 2006 a făcut cerere de aprobare a înfiinţării cabinetului individual de avocatură, pentru exercitarea efectivă a profesiei de avocat.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursurile nu sunt fondate.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile recurenţilor, faţă de actele şi lucrările dosarului dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Reclamanta intimată D.E. a sesizat instanţa competentă de contencios administrativ cu cererea de anulare a deciziei nr. 737 din 20 martie 2010, emisă de U.N.B.R. şi a deciziei Baroului Bucureşti din data de 6 octombrie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea înregistrată sub nr. 8531/4 septembrie 2009, de înscriere în Baroul Bucureşti, solicitând totodată obligarea pârâtelor să emită şi să-i comunice decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Răspunzând criticilor înfăţişate de cele două recurente pe care Înalta Curte, dată fiind similitudinea lor, le va examina grupat, prezentând argumentele comune în cele ce urmează, este de menţionat, cu titlu prealabil că situaţia de fapt astfel cum a fost înfăţişată de reclamantă în cererea sa introductivă şi după cum a fost reţinută şi de prima instanţă prin considerentele sentinţei atacate, nu a fost practic contestată nici de către recurenţi.
Astfel, şi prin motivele de recurs dezvoltate cei doi recurenţi au învederat că, în adevăr, în anul 2006, în urma susţinerii interviului de admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, reclamanta-intimată a fost primită în profesie, fără a-i fi însă emisă decizia de primire în profesie, la acea dată.
Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor celor două recurente că prima instanţă a efectuat în cauză atât o justă evaluare a elementelor de fapt cât şi o corectă şi pertinentă interpretare a prevederilor legale incidente, respectiv a art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 51/1995, şi a art. 38 alin. (1) şi alin. (2) din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data cererii reclamantei intimate.
Conţinutul textelor de lege arătate a fost de altfel integral redat şi în considerentele hotărârii atacate.
Astfel, în interpretarea logico-raţională a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data arătată, text de lege ce a servit de altfel şi ca temei al emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză, în coroborare cu art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi Înalta Curte reţine că în cazurile de primire în profesie cu scutire de examen, în urma susţinerii interviului, se impune a fi emisă o decizie de primire în profesie.
O atare interpretare este de altfel confirmată şi susţinută de prevederea cuprinsă în art. 38 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat al cărui conţinut stipulează tocmai o atare procedură de emitere, cu menţiunea că decizia de primire în profesie va fi comunicată şi către U.N.B.R.
Aşa fiind, apărările cuprinse şi în cererile de recurs, prezentate şi în faţa instanţei de fond, în sensul că emiterea deciziei de primire în profesie este condiţionată de încetarea stării de incompatibilitate şi în măsura în care aceasta nu încetează într-un termen legal de 2 luni, decizia nu se mai emite, nu pot fi primite, neavând suport legal.
Nici susţinerea recurenţilor în sensul că reclamanta intimată „a ştiut” despre primirea sa în profesie, nu este de natură să conducă la o altă concluzie faţă de cea la care a ajuns prima instanţă, câtă vreme lipsa comunicării legale a actului de primire şi, în cazul de faţă, chiar lipsa actului ca atare, nu poate fi acoperită prin simple prezumţii.
Este adevărat că reclamanta intimată s-a aflat în pasivitate timp de 3 ani, în ceea ce priveşte indicarea formei sub care doreşte să îşi exercite activitatea de avocat, formulând o solicitare expresă în acest sens la data de 4 septembrie 2009 (fila 23 dosar fond) însă tot atât de adevărat este şi faptul că, în considerarea prevederilor sus arătate, acesteia nu-i putea fi opusă lipsa de conformare sub aspectul încetării stării de incompatibilitate, câtă vreme procedura de primire în profesie derulată în anul 2006 nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii şi, desigur nici prin comunicarea formală a rezultatului la interviul susţinut.
Aşa fiind, cum bine a reţinut şi judecătorul fondului, câtă vreme reclamanta a fost lipsită de certitudinea admiterii cererii sale de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu se poate reţine încălcarea obligaţiei de rezolvare a stării de incompatibilitate, prevăzută a fi îndeplinită în termen de 2 luni de la comunicare.
Ca atare,dincolo de practica posibil existentă la nivelul autorităţilor recurente, astfel cum s-a susţinut, Înalta Curte constată că în cauza de faţă în mod legal au fost anulate cele două decizii contestate, emise cu exces de putere, generat de interpretarea şi aplicarea nelegală a normelor pe care s-au întemeiat, mai sus arătate.
În cazul reclamantei intimate nerespectarea formalismului prevăzut de norma analizată a generat în mod evident o vătămare, contrar celor susţinute de recurenţi, prin nerecunoaşterea efectivă şi lipsirea de eficienţă a aprobării cererii iniţiale a reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, din anul 2006, deşi această împrejurare de fapt nu a fost constatată.
Drept urmare, raportat la toate cele mai sus arătate, ce demonstrează netemeinicia criticilor recurenţilor, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate cu consecinţa menţinerii întocmai a hotărârii primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de U.N.B.R. şi de Baroul Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1869 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4886/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4942/2013. Contencios → |
|---|
