ICCJ. Decizia nr. 4942/2013. Contencios

Decizii ICCJ 2013 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4942/2013

Dosar nr. 678/42/2011

Şedinţa publică din 11 aprilie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 1 august 2011 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F. Prahova Societate Cooperativa de Consum, Sucursala Vălenii de Munte, în contradictoriu cu pârâta Comuna Izvoarele, prin primar, a solicitat:

- constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 1 din 4 iulie 2011 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor proprietarilor de terenuri şi a titularilor altor drepturi reale din Comuna Izvoarele ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 33/1994, republicată;

- constatarea nulităţii parţiale a aceleiaşi hotărâri – în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor propuse a fi acordate pentru exproprierea suprafeţei de 1.543 m2 teren situat în Comuna Izvoarele, Sat Homorâciu, tarlaua 27, parcela c26;

- constatarea nulităţii aceleiaşi hotărâri, precum şi a Hotărârii nr. 147 din 26 august 2010 a Consiliului Judeţean Prahova, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 255/2010;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 162.015 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 38.575 euro, calculată la valoarea de 25 euro/m2, la 1.543 mp şi la cursul mediu de 4,2 lei/euro;

- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 30.000 lei, reprezentând folosinţa fără drept şi fără acordul reclamantei a terenului menţionat anterior, începând cu anul 2007;

- suspendarea proiectului, ca urmare a lipsei utilităţii publice a acestuia, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele: este proprietara terenului în suprafaţă de 1.543 mp, conform Deciziei civile nr. 243/2009 a Tribunalului Prahova; pârâta a demarat în cursul anului 2009 procedura de expropriere a acestui teren pentru realizarea unui obiectiv care presupune o activitate ce se desfăşoară o singură dată pe săptămână şi care nu este menţionată ca fiind de utilitate publică, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 255/2010; pentru construirea unei pieţe, într-un sat cu aproximativ 3.000 de locuitori, nu este necesară o suprafaţă de 1.543 m2 situată în centrul comunei; reclamanta şi-a exprimat disponibilitatea de a vinde jumătate din acest teren, dar oferta sa a fost refuzată de către pârâtă.

Reclamanta a mai arătat că: pârâta a întocmit două rapoarte de expertiză, prin care i-a comunicat preţul pe care ar trebui să îl primească drept despăgubire, preţ care este derizoriu şi nu exprimă valoarea reală de piaţă a terenului; prin întâmpinarea depusă a solicitat anularea raportului de expertiză întocmit de către expertul C.P.; pârâta a recunoscut că există anumite greşeli materiale în cuprinsul expertizei, însă a considerat că acestea nu sunt relevante; raportat la prevederile Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la cele ale art. 44 alin. (3) din Constituţie, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o prealabilă şi justă despăgubire, în caz contrar realizându-se o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului; despăgubirile propuse de pârâtă şi modul de calcul al acestora sunt nelegale şi subiective, fiind încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Reclamanta a mai învederat că expropriatorul a ignorat dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar jurisprudenţa europeană a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativul apărării drepturilor fundamentale ale individului.

2. Cererea de intervenţie formulată în cauză

În cauză, S.C. a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, solicitând instanţei să admită acţiunea acesteia, motivat de faptul că, pe terenul proprietatea acesteia, se află unele construcţii şi instalaţii care sunt proprietatea sa, conform facturii nr. 0064656/1994, iar pârâta nu i-a comunicat procesul-verbal de cercetare prealabilă, propunerile de expropriere şi nici oferta de despăgubire, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 33/1994. Totodată, intervenientul a arătat că a primit de la Consiliul Judeţean Prahova adresele nr. 307/2011 şi nr. 4662/2011, prin care i s-a comunicat faptul că baraca metalică nu face obiectul exproprierii şi că întâmpinarea sa urmează a fi examinată de comisie, însă, în realitate, acest lucru nu s-a produs, comisia analizând doar întâmpinarea reclamantei. Se mai arată că, din raportul de evaluare, rezultă că obiectul exproprierii îl constituie atât terenul, cât şi baraca metalică şi gardul împrejmuitor, iar, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 33/1994, nu sunt de utilitate publică lucrările de amenajare a unei pieţe. Cercetarea prealabilă a fost superficial efectuată şi nu este necesar terenul de 1.543 m2 pentru edificarea pieţei, în condiţiile în care pârâta deţine în proprietate un teren de 2.052 mp învecinat cu acesta, pe care se poate amenaja piaţa.

De asemenea, S.C. a formulat şi cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând anularea Hotărârii nr. 1.din 4 iulie 2011 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor la propunerile de expropriere, invocând, în esenţă, argumentele prezentate în susţinerea cererii de intervenţie formulată în interesul reclamantei.

3. Precizarea de acţiune

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, şi Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor proprietarilor de terenuri şi a titularilor altor drepturi reale din cadrul Consiliului Judeţean Prahova.

Ulterior, reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la cererea de suspendare a proiectului.

4. Proceduri judiciare în faţa instanţei de fond

La termenul de judecată din data de 17 octombrie 2011, Curtea de apel a pus în discuţia părţilor cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de S.C., pe care ulterior a încuviinţat-o în principiu, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 49 şi următoarele C. proc. civ.

Intervenientul S.C. a arătat că, întrucât a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, nu mai înţelege să susţină cererea de intervenţie în interesul reclamantei.

În cauză, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâţilor, iar pârâta şi intervenientul în interes propriu proba cu înscrisuri, probe care au fost încuviinţate de către instanţă.

La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2011, Curtea a pus în discuţia părţilor necesitatea disjungerii capetelor de cerere privind constatarea nulităţii Hotărârii nr. 147/2010 a Consiliului Judeţean Prahova şi obligarea Comunei Izvoarele, prin primar, la plata de despăgubiri de 30.000 lei, reprezentând lipsa de folosinţă pentru terenul de 1.543 mp, ulterior disjungând aceste două capete de cerere, care au făcut obiectul a două dosare separate.

5. Soluţia pronunţată de Curtea de apel

Prin Sentinţa nr. 3 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a admis, în parte, acţiunea principală, precizată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Comuna Izvoarele şi Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor proprietarilor de terenuri şi a titularilor altor drepturi reale din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi intervenientul în nume propriu S.C.

- a admis cererea de intervenţie în interes propriu;

- a anulat Hotărârea nr. 1 din 4 iulie 2011 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor proprietarilor de terenuri şi a titularilor altor drepturi reale din com.Izvoarele;

- a respins restul cererilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta este proprietara terenului în suprafaţă de 1.543 mp, situat în Comuna Izvoarele, Sat Homorâciu, dreptul său de proprietate fiind stabilit irevocabil prin Decizia nr. 243 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.

Pe acest teren se află amplasată o baracă metalică - având o suprafaţă desfăşurată de 252 mp şi o suprafaţă utilă de 218 mp (conform raportului de evaluare întocmit la data de 28 martie 2011 de către expertul C.P.), respectiv o suprafaţă de 295,9 mp (conform planului de situaţie /releveu piaţă, depus la dosar de către Comuna Izvoarele, fila 119), precum şi un gard împrejmuitor cu o lungime de 19 metri ( conform raportului de evaluare, fila 42), ambele fiind proprietatea intervenientului în interes propriu S.C., dobândită prin factura nr. 64656/24 iunie 1994.

Întrucât Comuna Izvoarele intenţionează să edifice pe terenul precizat o piaţă publică, a încercat să achiziţioneze acest teren, însă nu s-a înţeles cu reclamanta, astfel că a iniţiat procedura exproprierii acestuia.

În acest sens, prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 132 din 30 iulie 2010, s-a constituit Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice de interes local a lucrării, care a încheiat procesul-verbal nr. 10 din 4 august 2010, prin care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 33/1994 pentru ca lucrarea precizată să fie declarată de utilitate publică de interes local.

Ca urmare, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Prahova nr. 147 din 26 august 2010, lucrarea menţionată anterior a fost declarată de utilitate publică de interes local.

Ulterior, expropriatorul a comunicat reclamantei hotărârea de declarare a utilităţii publice şi, la solicitarea expresă a acesteia din urmă, raportul de evaluare întocmit de către expertul C.P. în data de 20 aprilie 2010 – în cadrul căruia s-a consemnat faptul că a fost întocmit la solicitarea Comunei Izvoarele, în calitate de client, în vederea estimării valorii de piaţă a terenului, menţionând faptul că procesul-verbal de constatare al rezultatului cercetării prealabile se află la sediul Consiliului Judeţean Prahova, unde poate fi consultat.

Nemulţumită, reclamanta a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat nerespectarea unora dintre elementele procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Prahova nr. 211 din 24 noiembrie 2010 a fost constituită Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor formulate împotriva propunerilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică în vederea realizării lucrării de interes local.

Prin procesul-verbal din data de 14 decembrie 2010, comisia menţionată anterior a constatat faptul că raportul de evaluare, întocmit de expertul C.P. la data de 20 aprilie 2010, trebuia să fie întocmit pentru expropriere, iar nu pentru cumpărarea terenului, astfel că a dispus „reluarea etapelor procedurii de expropriere după declararea utilităţii publice prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 147 din 26 august 2010”, precum şi întocmirea unui nou raport de evaluare a imobilului în vederea exproprierii.

Anterior datei de 14 decembrie 2010, formulase întâmpinări şi intervenientul S.C. (înregistrate sub nr. 6709 din 7 decembrie 2010 şi nr. 307 din 9 decembrie 2010), prin care a invocat calitatea sa de proprietar al construcţiilor edificate pe terenul supus exproprierii, precum şi nerespectarea în ceea ce îl priveşte a procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, întâmpinări la care a primit răspuns prin adresele nr. 307 din 8 februarie 2011 şi nr. 4662 din 20 aprilie 2011, prin care i s-a comunicat, în esenţă, că bunul său – baraca metalică – este mobil şi nu face obiectul exproprierii, precum şi că nu are un drept de superficie asupra terenului pe care se află amplasate bunurile mobile.

Instanţa a reţinut că întâmpinările intervenientului nu au fost soluţionate de către Comisia special constituită, potrivit procedurii prevăzute de art. 15 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, întrucât la dosar nu există vreo hotărâre a acestei comisii având un astfel de obiect.

Ulterior, la solicitarea Comunei Izvoarele, a fost efectuat un nou raport de evaluare, întocmit de către expertul C.P. la data de 28 martie 2011, prin care au fost evaluate terenul de 1.543 mp, baraca metalică cu suprafaţă de 252 mp şi gardul împrejmuitor cu lungime de 19 m, raport ce a fost comunicat reclamantei prin adresa nr. 2265 din 21 aprilie 2011.

Ca urmare, reclamanta a formulat întâmpinare, înregistrată sub nr. 343 din 4 mai 2011. De asemenea, intervenientul S.C. a formulat alte întâmpinări în cursul anului 2011, înregistrate sub nr. 4662 din 12 aprilie 2011 şi nr. 307 din 31 ianuarie 2011.

Prin procesul-verbal din data de 04 iulie 2011, Comisia de soluţionare a întâmpinărilor a examinat doar întâmpinarea formulată de către reclamantă, constatând că aceasta este neîntemeiată, astfel că a emis Hotărârea nr. 1 din 4 iulie 2011, prin care întâmpinarea reclamantei a fost respinsă.

Curtea de apel a reţinut, în ceea ce priveşte situaţia intervenientului principal, că este indubitabil faptul că acesta este proprietarul, cel puţin al barăcii metalice de 252 mp şi al gardului împrejmuitor de 19 mp, proprietate dobândită în anul 1994 şi care nu a fost contestată de către niciuna dintre părţi.

De asemenea, Curtea de apel a constatat că ceea ce se contestă este calificarea acestor bunuri (ca fiind mobile sau imobile), obiectul exproprierii şi, implicit, calitatea intervenientului în cadrul acestei proceduri.

Curtea de apel a considerat că gardul împrejmuitor – faţă de rolul său şi de împrejurarea că are o aşezare fixă şi stabilă, fiind practic „legat de sol” - este indubitabil un bun imobil prin natura sa, în sensul dispoziţiilor art. 462 şi următoarele C. civ. în vigoare la momentul parcurgerii procedurii exproprierii. Expertul evaluator a stabilit că valoarea gardului, raportat la gradul său de depreciere, este de 1.748 lei, valoare care nu este neglijabilă.

În ce priveşte obiectul exproprierii, instanţa a reţinut că nu se poate concepe o expropriere a terenului fără a se expropria, concomitent, şi gardul împrejmuitor al acestuia – faţă de legătura puternică de accesorialitate ce există între aceste două bunuri imobile.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că expropriatorul trebuia să procedeze la exproprierea simultană a terenului şi a gardului împrejmuitor al acestuia, procedură în care trebuiau implicaţi ambii proprietari de drepturi reale, respectiv reclamanta şi intervenientul principal.

În ce priveşte baraca metalică aparţinând intervenientului, Curtea de apel a reţinut că este un bun imobil prin natura sa, având în vedere specificul, destinaţia, faptul că este o aşezare fixă, stabilă, aşezată dinadins în acel loc, în scopul de a servi ca o construcţie, dimensiunile, faptul că nu poate fi mutată fără a-şi pierde caracteristicile, respectiv fără a se deteriora.

Curtea de apel a reţinut că, odată cu achiziţionarea acestor bunuri, prin factura din anul 1994, intervenientul a dobândit implicit şi un drept de superficie asupra terenului pe care ele sunt amplasate, indiferent de efectuarea formalităţilor de publicitate.

Instanţa a constatat că este întemeiată critica reclamantei privind nerespectarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 33/1994, întrucât pârâta nu a făcut nici dovada comunicării către reclamantă, a procesului-verbal nr. 10 din 4 august 2010, aşa cum dispusese comisia de soluţionare a întâmpinării şi nici dovada publicării noului raport de evaluare, a planurilor şi a ofertelor de despăgubire şi, implicit, nici dovada respectării termenului de 15 zile pentru comunicarea propunerii de expropriere.

Este întemeiată şi critica reclamantei privind nerespectarea termenului de 30 de zile de soluţionare a întâmpinării, în condiţiile în care aceasta a fost înregistrată la Primăria Comunei Izvoarele sub nr. 2540 din 5 mai 2011 şi a fost soluţionată la data de 4 iulie 2011, astfel că au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Curtea a respins critica reclamantei referitoare la faptul că primarul şi consilierul juridic au făcut parte din comisia de soluţionare a întâmpinărilor, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada că aceste persoane aveau un interes personal în executarea lucrărilor – aşa cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.

Instanţa de fond a reţinut că au fost încălcate şi prevederile art. 16 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 33/1994, întrucât, din conţinutul procesului-verbal din data de 4 iulie 2011, rezultă că hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către cei prezenţi, rezultând astfel că a votat şi preşedintele comisiei, care a şi semnat procesul-verbal, precum şi Hotărârea nr. 1 din 4 iulie 2011.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 162.015 lei - reprezentând echivalentul în lei a sumei de 38.575 euro, calculată la valoarea de 25 euro/m2 pentru suprafaţa de 1.543 m2 şi la cursul mediu de 4,2 lei/euro, Curtea de apel a reţinut că, în etapa măsurilor premergătoare exproprierii reglementată de dispoziţiile art. 12 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, nu se stabilesc cu caracter definitiv despăgubirile cuvenite expropriatului, acest aspect urmând a fi tranşat în etapa exproprierii şi stabilirii despăgubirilor, prevăzută de dispoziţiile art. 21 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, procedură care se desfăşoară în faţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

6. Recursurile declarate în cauză

6.1. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Prahova

Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Prahova, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a fost respectat termenul de 30 de zile pentru soluţionarea întâmpinării depuse de intimata-reclamantă. În acest sens, susţine că întâmpinarea intimatei-reclamante a fost soluţionată cu respectarea termenului legal, întrucât întâmpinarea a fost înregistrată la Primăria Comunei Izvoarele sub nr. 2540 din 05 mai 2011, a fost înaintată Consiliului Judeţean Prahova în termen de 30 de zile, respectiv cu adresa nr. 7141 din 06 iunie 2011 şi a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 1 din 04 iulie 2011 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, deci cu respectarea termenului de 30 de zile. Se mai arată că hotărârea a fost comunicată către Federalcoop Prahova în termen de 15 zile de la data adoptării, respectiv cu adresa nr. 7141 din 19 iulie 2011.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine argumentele arătate în continuare.

În mod greşit instanţa a reţinut că nu au fost soluţionate întâmpinările formulate de S.C. Se arată că, potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, un imobil poate fi expropriat dacă întruneşte anumite condiţii, respectiv să fie efectuată publicitatea imobiliară atât în ceea ce îi priveşte pe proprietari cât şi pe titularii altor drepturi reale, însă baraca metalică aparţinând intervenientul nu întruneşte aceste condiţii, astfel că, în urma cercetării prealabile, s-a stabilit că formează obiectul exproprierii numai imobilul teren în suprafaţă de 1.543 m2. Totodată, recurentul-pârât susţine că baraca metalică este o construcţie nedefinitivă, fiind un bun mobil, care nu face obiectul exproprierii. Se invocă faptul că factura fiscală invocată de intervenient nu are forţă probantă şi nu face dovada dreptului de proprietate sau a altui drept real, cum este dreptul de superficie. Întrucât intervenientul nu are, în sensul art. 13-14 din Legea nr. 33/1994, calitatea de proprietar sau titular de drepturi reale asupra terenului, proprietatea Federalcoop Prahova, care face obiectul exproprierii, în mod corect nu i-au fost notificate documentele exproprierii. Mai susţine recurentul-pârât că instanţa în mod greşit a calificat drept întâmpinări adresele intervenientului nr. 662 din 12 aprilie 2011 şi nr. 307 din 31 ianuarie 2011, care sunt de fapt petiţii adresate direct Consiliului Judeţean Prahova, care nu avea calitatea de a primi ori de a soluţiona întâmpinări formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 33/1994. Astfel, în mod corect Comisia a procedat numai la soluţionarea întâmpinării formulate de reclamantă, cu respectarea procedurii reglementate de Legea nr. 33/1994.

3.2. Recursul declarat de pârâta Comuna Izvoarele

Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comuna Izvoarele, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond nu a reţinut apărările referitoare la faptul că baraca metalică nu întrunea condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 pentru a forma obiectul exproprierii, întrucât cu privire la acest bun nu a fost efectuată publicitatea imobiliară, iar factura de achiziţie nu face dovada unui drept real de proprietate care să poată fi expropriat. Se mai arată că pe terenul expropriat este construită piaţa publică săptămânală, încă din anul 2002, când terenul se afla în proprietatea comunei, piaţa fiind închisă în anul 2010 după ce Federalcoop Prahova a devenit proprietarul terenului, în urma unei acţiuni în constatare. Se arată că instanţa de fond nu a reţinut în mod corect procedura de expropriere urmată, aceasta fiind efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 7, art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 33/1994. În privinţa respectării termenului de soluţionare a întâmpinărilor formulate de reclamantă, recurenta-pârâtă invocă aceleaşi critici cu cele expuse de recurentul-pârât Consiliul Judeţean Prahova.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa în mod greşit a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, întrucât preşedintele comnsiei a semnat procesul-verbal şi hotărârea în calitate de preşedinte al comisiei respective, în caz contrar actele respective fiind lovite de nulitate absolută, dar nu a votat, iar menţiunile din cuprinsul procesului-verbal trebuie să fie înţelese în sensul că unanimitatea votului a fost în sensul dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.

Referitor la soluţia dată cererii de intervenţie în interes propriu formulată de S.C., recurenta-pârâtă susţine că baraca metalică nu putea face obiectul exproprierii, întrucât nu întruneşte condiţiile exproprierii pentru cauză de utilitate publică. În acest sens, recurenta-pârâtă arată că baraca metalică nu a fost înregistrată în Registrul de rol, persoana respectivă nu a declarat bunul respecti pentru a plăti taxe şi impozite, iar factura de achiziţie nu face dovada faptului că persoana deţine un bun imobil, ci doar un bun mobil, baraca neputând fi asimilată unei construcţii.

Totodată, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod eronat a considerat că gardul poate forma obiectul exproprierii în condiţiile Legii nr. 33/1994, întrucât un gard nu poate fi întabulat şi expropriat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticilor cuprinse în cele două recursuri li se va răspunde sistematizat în funcţie de chestiunile de drept ce formează obiectul criticilor din recurs referitoare la legalitatea procedurii de expropriere sub aspectul respectării dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 referitoare la termenul de soluţionare a întâmpinării depuse de Federalcoop Prahova şi la interdicţia preşedintelui Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor de a a-şi exprima votul în cadrul lucrărilor Comisiei, precum şi a criticilor referitoare la aptitudinea bunurilor – baraca metalică şi gardul împrejmuitor – deţinute de intervenientul S.C. de a face obiectul procedurii de expropriere.

1.1. În ceea ce priveşte legalitatea procedurii de expropriere analizată sub aspectul respectării termenului de soluţionare a întâmpinării depuse de Federalcoop Prahova

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 33/1994:

„ Întâmpinările vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de o comisie constituită prin hotărâre a Guvernului pentru lucrările de interes naţional, prin decizia delegaţiei permanente a consiliului judeţean sau prin dispoziţia primarului municipiului Bucureşti pentru cele de interes local. ”

Se reţine că, potrivit chiar susţinerilor recurenţilor, întâmpinarea a fost înregistrată la Primăria Comunei Izvoarele sub nr. 2540 din 05 mai 2011, a fost înaintată Consiliului Judeţean Prahova cu adresa nr. 7141 din 06 iunie 2011 şi a fost soluţionată de Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor prin Hotărârea nr. 1 din 04 iulie 2011, care a fost comunicată către Federalcoop Prahova în termen de 15 zile de la data adoptării, respectiv cu adresa nr. 7141 din 19 iulie 2011.

Se constată, astfel, că întâmpinarea formulată de Federalcoop Prahova, înregistrată la data de 05 mai 2011 a fost soluţionată la data de 4 iulie 2011, deci cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile citate din Legea nr. 33/1994.

1.2. În ceea ce priveşte legalitatea procedurii de expropriere analizată prin prisma respectării prevederilor art. 16 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, faţă de împrejurarea că preşedintele Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor şi-a exprimat votul în cadrul lucrărilor Comisiei

Înalta Curte constată incidenţa următoarelor dispoziţii din Legea nr. 33/1994:

„Art. 15. - Întâmpinările vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de o comisie constituită prin hotărâre a Guvernului pentru lucrările de interes naţional, prin decizia delegaţiei permanente a consiliului judeţean sau prin dispoziţia primarului municipiului Bucureşti pentru cele de interes local.

Art. 16. - Comisia constituită potrivit art. 15 poate lucra valabil în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii săi.

Decizia comisiei se ia prin vot secret. Preşedintele nu are drept de vot, el asigurând cadrul organizatoric al activităţii comisiei. În caz de paritate a voturilor, votul primarului este preponderent.”

Contrar susţinerilor din recurs şi în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, din menţiunile cuprinse în Hotărârea nr. 1 din 4 iulie 2011 şi în procesul-verbal al şedinţei în care a fost adoptată hotărârea respectivă (filele 193-195 la dosarul de fond), menţiuni care atestă faptul că hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a membrilor Comisiei, rezultă că preşedintele Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, constituită prin Hotărârea nr. 211 din 24 noiembrie 2010 a Consiliului Judeţean Prahova (fila 180 la dosarul de fond), domnul E.A.S., vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, şi-a exprimat votul alături de ceilalţi membri ai Comisiei, împrejurare de natură a reprezenta o încălcare a dispoziţiilor citate ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În condiţiile în care prezumţia ce derivă din menţiunile exprese din cele două documente susmenţionate este în sensul că preşedintele Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor şi-a exprimat votul, nu pot fi primite simplele aserţiuni din recurs referitoare la faptul că preşedintele Comisiei nu şi-ar fi exprimat votul, iar menţiunile din procesul-verbal trebuie să fie înţelese în sensul că unanimitatea votului a fost în sensul dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.

1.3. În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la faptul că baraca metalică, aparţinând intervenientului S.C. nu formează obiectul exproprierii.

Conform raportului de evaluare întocmit de expert tehnic ing.C.P. (filele 24-52 la dosarul de fond), baraca metalică este o construcţie metalică, fără fundaţie, cu pereţi de tablă exteriori şi pereţi interiori P.F.L., fără planşeu, cu învelitoare din tablă, cu pardoseală din beton, având suprafaţa construită desfăşurată de 252 mp, cu regim de înălţime – parte şi având destinaţia de spaţiu de producţie. Faţă de caracteristicile expuse ale construcţiei, este corectă opinia instanţei de fond în sensul că baraca metalică în discuţie este un bun imobil prin natura sa, întrucât este o aşezare fixă, stabilă (pe pardoseală de beton) şi aşezată dinadins în acel loc, în scopul de a servi ca o construcţie şi, contrar susţinerii recurentelor, nu poate fi mutată fără a se deteriora, cum se poate proceda în cazul bunurilor mobile. Totodată, ca o consecinţă a faptului că baraca metalică a fost calificată drept bun imobil în sensul dispoziţiilor art. 462 C. civ. din 1864 (conform principiului tempus regit actum), în mod corect a concluzionat prima instanţă, că proprietarul construcţiei a dobândit un drept de superficie asupra terenului aferent construcţiei, ca drept real, ce conferă titularului dreptul la despăgubiri în procedura exproprierii, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, care dispun în sensul că „uzul, uzufructul, abitaţia şi superficia, precum şi orice alte drepturi reale, cât şi concesionarea şi atribuirea în folosinţă se sting prin efectul exproprierii, titularii acestora având dreptul la despăgubiri”.

Or, atâta vreme cât s-a reţinut că baraca metalică este un bun imobil şi se afla pe terenul care a format obiectul exproprierii, prin faptul că intervenientului S.C., în calitate de proprietar al construcţiei respective, i s-a refuzat beneficiul procedurii reglementate de Legea nr. 33/1994, au fost nesocotite prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994, conform cărora „ Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, şi ale art. 44 alin. (3) din Constituţie, conform cărora „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.

Întrucât în privinţa intervenientului S.C., în considerarea calităţii sale de proprietar al construcţiei amplasate pe terenul expropriat nu a fost parcursă procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994, în mod corect a reţinut prima instanţă că este întemeiată cererea sa de intervenţie în interes propriu şi, în consecinţă, este nelegală sub acest aspect Hotărârea nr. 1/2011 a Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor, prin care a fost finalizată faza măsurilor premergătoare procedurii de expropriere în litigiu.

Faţă de împrejurarea că intervenientului S.C., în calitate de titular de drepturi reale asupra unor bunuri imobile – baraca metalică şi gardul împrejmuitor – expropriate i s-a refuzat beneficiul procedurii legale de expropriere, iar concluzia instanţei este în sensul că era necesară parcurgerea procedurii de expropriere şi în privinţa bunurilor respective, este lipsit de relevanţă a fi analizate susţinerile referitoare la natura juridică a înscrisurilor prin care intervenientul a contestat în faţa autorităţilor pârâte procedura de expropriere.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Consiliul Judeţean Prahova şi de Comuna Izvoarele, prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Consiliul Judeţean Prahova şi de Comuna Izvoarele, prin primar, împotriva Sentinţei nr. 3 din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 4891/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea...  ICCJ. Decizia nr. 4951/2013. Contencios. Contestaţie act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4942/2013. Contencios