ICCJ. Decizia nr. 4912/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4912/2013
Dosar nr. 8919/2/2010
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 4 octombrie 2010, reclamanţii E.D.M. şi E.N.G. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi M.M.J. să fie anulată Decizia nr. 781 din 12 octombrie 2006 emisă de primul pârât, prin care s-a constatat că nu există date ori documente de la Serviciul Român de Securitate, din care să rezulte calitatea celui de-al doilea pârât de lucrător sau de colaborator al securităţii, în sensul legii.
Reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să prezinte lista cu specimene de semnătură ale celor care au semnat decizia contestată.
Prin cererea de completare a acţiunii, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii să transmită dosarul de informator al pârâtului M.M.J., motivând că la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a fost transmis în mod premeditat un dosar care nu cuprinde elementele necesare pentru stabilirea activităţii pârâtului, persoana fizică, de colaborare cu poliţia politică, în scopul înlăturării răspunderii sale penale pentru declaraţia de necolaborare cu securitatea, semnată de cel devenit parlamentar şi ulterior, europarlamentar.
Prin cererea de precizare a acţiunii, depusă la data de 25 ianuarie 2012, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a Primului Ministru şi a Preşedintelui României, pentru că nu desecretizează dosarele privind pe cei care trebuie verificaţi în mod temeinic pentru a ocupa importante funcţii în stat ori în foruri internaţionale, funcţii în care ar trebui să lupte pentru garantarea drepturilor omului şi nu pentru valoarea drepturilor fundamentale ale românilor.
Reclamanţii au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Titlul XVI din Legea nr. 247/2005, susţinând că sunt contrare prevederilor art. 124, art. 125, art. 126, art. 15, art. 16, art. 5, art. 6 şi art. 24 din Constituţia României.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 500 din 25 ianuarie 2012, prin care a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III Titlul XVI din Legea nr. 247/2005, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Instanţa de fond a respins că tardive cererile reclamanţilor de completare, întregire şi precizare a acţiunii, cu motivarea că, acestea au fost formulate cu extinderea cadrului procesual şi la alte părţi cu depăşirea termenului prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă că nefondată acţiunea formulată de reclamanţi, constatându-se legalitatea Deciziei nr. 781 din 12 octombrie 2006, prin care pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a constatat că pârâtul M.M.J. nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste.
Din înscrisurile avute în vedere de către emitentul actului contestat şi care au fost depuse la dosarul cauzei, conform dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, s-a reţinut că nu au existat date sau documente care să ateste calitatea pârâtului de colaborator al securităţii.
Astfel, s-a reţinut că, din centralizatorul privind pe M.M.J. - verificările din oficiu - Camera Deputaţilor cu nr. S/DI/I/695 din 26 septembrie 2006 şi nr. S/BJ/351 din 2 octombrie 2006, rezultă că Direcţia de Investigaţii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în urma cerificărilor în bazele de date: E - DI, SEAPP, DOIU, CECO, a consemnat că nu au rezultat date suplimentare referitoare la M.M.J.
Faţă de această situaţie de fapt, în sensul că nu există niciun indiciu din care să se poată aprecia că ar mai exista şi alte date ori informaţii despre pârâtul M.M.J. şi care să nu fi fost înaintate de Serviciul Român de Informaţii la solicitarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instanţa de fond a constatat că nu se bazează pe nicio probă susţinerile reclamanţilor că asemenea documente nu au fost transmise în mod premeditat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2012, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului fondului, au formulat recurs reclamanţii E.N.G. şi E.D.M.
Încheierea din data de 25 ianuarie 2012 a fost criticată de recurenţi, cu motivarea că a fost greşit respinsă cererea de recuzare pe care au formulat-o împotriva judecătorului fondului.
Hotărârea pronunţată pe fondul cauzei a fost criticată pentru aplicarea greşită a legii, susţinându-se că au fost greşit respinse atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererile depuse ulterior pentru completarea şi precizarea acţiunii.
Recurenţii au arătat că, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., considerând fără temei că au fost tardiv formulate cererile de completare şi de precizare a acţiunii, deşi acestea au fost depuse înainte de prima zi de înfăţişare.
Recurenţii au susţinut că este nelegală şi netemeinică şi soluţia de menţinere a Deciziei nr. 781 din 12 octombrie 2006, act care se impunea să fie anulat şi să se constate calitatea intimatului M.M.J. de colaborator cu poliţia politică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin încheierea dată în şedinţa camerei de consiliu din 25 ianuarie 2012, cererea formulată de recurenţii-reclamanţi pentru recuzarea judecătorului fondului a fost soluţionată în conformitate cu prevederile art. 31 C. proc. civ. şi în consecinţă, nu există un motiv întemeiat pentru a fi casată sau modificată.
Hotărârea dată fondului pricinii este legală şi temeinică, fiind pronunţată printr-o interpretare corectă a dispoziţiilor legale în raport cu elementele de fapt concrete ale cauzei.
Astfel, tardivitatea cererilor de completare, întregire şi precizare a acţiunii a fost constatată de instanţa de fond printr-o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, la prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi, caz în care se va dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate.
În sensul dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., este socotită că fiind prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
În cauză, s-a reţinut întemeiat că, faţă de data la care a fost formulată cererea de chemare în judecată - 4 octombrie 2010, urmată de formularea de apărări şi de administrarea probei cu înscrisuri, la termenele din 16 noiembrie 2011 şi de 25 ianuarie 2012, când s-au depus cererile de completare, pricina nu se mai afla la prima zi de înfăţişare.
Critica formulată de recurenţi cu privire la soluţia de respingere că tardive a cererilor completatoare este neîntemeiată, fiind rezultatul unei confuzii între acordarea mai multor termene şi prima zi de înfăţişare, care nu corespunde întotdeauna primului termen de judecată al cauzei.
Neefectuarea până la prima zi de înfăţişare a actelor de procedură necesare pentru a întregi cadrul iniţial al procesului atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai îndeplini şi instanţa de fond a stabilit judicios în prezenta cauză că, recurenţii-reclamanţi nu au respectat normele procedurale sus-menţionate pentru completarea cererii lor de chemare în judecată, atât sub aspectul obiectului, cât şi în ceea ce priveşte părţile în litigiu.
De asemenea, se constată că este legală şi temeinică soluţia de respingere a acţiunii în anulare formulată de recurenţii-reclamanţi cu privire la Decizia nr. 781 din 12 octombrie 2006 emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea acestei decizii faţă de lipsa oricărei probe care să susţină afirmaţiile recurenţilor-reclamanţi, precum şi faptul că, inexistenţa documentelor nu poate conduce la concluzia că intimatul M.M.J. ar fi fost agent/colaborator al securităţii.
Pe baza înscrisurilor de la dosar, s-a reţinut dimpotrivă că, intimatul M.M.J. a fost persoană urmărită informativ de securitate, fără însă a rezulta şi situaţia că acesta ar fi fost colaborator sau agent al securităţii.
Criticile din recurs cu privire la prorogarea până la data de 11 iulie 2013 a termenului pentru înregistrarea prin mijloace audio-video a şedinţelor de judecată nu pot fi cercetate de instanţa de control judiciar, întrucât acestea au constituit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către recurenţii-reclamanţi cu privire la dispoziţiile art. II din O.U.G. nr. 23/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Această excepţie de neconstituţionalitate a fost respinsă că neîntemeiată prin Decizia nr. 637 din 14 iunie 2012 a Curţii Constituţionale, cu motivarea că, prorogarea termenului pentru înregistrarea prin mijloace audio-video a şedinţelor de judecată s-a realizat în vederea unei bune administrări a justiţiei, că serviciu public, ţinând seama de gravele consecinţe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată, din cauza inexistenţei suportului tehnic necesar şi care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinţei şi a încheierii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs că nefondat, fără a se mai impune examinarea celorlalte susţineri din recurs, care sunt străine de obiectul cauzei şi nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reprezentând în realitate afirmaţii cu caracter general, prezentate de recurenţii-reclamanţi pentru exprimarea nemulţumirilor lor cu privire la modul de soluţionare a altor dosare sau cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de E.D.M. şi E.N.G. împotriva Sentinţei nr. 500 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a încheierii din 25 ianuarie 2012 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4868/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4950/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
