ICCJ. Decizia nr. 4953/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4953/2013
Dosar nr. 2037/54/2011
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în contradictoriu cu pârâtele Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Gorj, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în tot a Deciziei nr. 1.214/2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Gorj, iar, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
2. Hotărârea pronunţată de curtea de apel
Prin Decizia nr. 19 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reţinând, în esenţă, următoarele:
În urma misiunii de audit al performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului, desfăşurate la Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Camera de Conturi a Judeţului Gorj a încheiat Procesul-verbal de constatare din 29 aprilie 2011, în care au fost consemnate abateri de la legalitate şi regularitate referitoare la acordarea primelor pe exploataţia de bovine şi a primei pe cap de animal la ovine/caprine fără îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de eligibilitate.
S-a reţinut că, deşi toţi solicitanţii au depus declaraţie pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat şi bugetul local pentru ambele categorii de prime, prin răspunsul comunicat la adresele efectuate în vederea cerificării acestui aspect către 5 unităţi administrativ-teritoriale, a rezultat că un număr de 13 beneficiari înregistrau datorii la bugetul de stat şi bugetul local, iar, dintre aceştia, 6 solicitanţi au încasat prima de exploataţie. În consecinţă, s-a constatat că beneficiari respectivi nu au îndeplinit condiţia de eligibilitate de a nu avea datorii la bugetul de stat şi au încasat necuvenit primele respective, motiv pentru care acestea trebuie să fie recuperate potrivit prevederilor art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006.
În baza procesului-verbal, Camera de Conturi a Judeţului Gorj a emis Decizia nr. 1.214/2011 prin care, reţinându-se nerespectarea dispoziţiilor art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006 s-a dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicată, aplicarea unor măsuri.
În raport cu dispoziţiile art. 2 lit. c), art. 4 alin. (2), art. 9 alin. (3) şi art. 121din O.U.G. nr. 125/2006 şi ale art. 21, art. 5, art. 51şi art. 6 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 925/2007, curtea de apel a reţinut că personalul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligaţia de verificare a condiţiei referitoare la lipsa datoriilor la bugetul de stat şi bugetul local.
Curtea de Conturi nu a stabilit criterii suplimentare de eligibilitate, ci a constatat, în raport de dispoziţiile citate şi verificările efectuate prin sondaj, neîndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea sprijinului financiar.
În concluzie, curtea de apel a constatat că măsurile dispuse prin decizia contestată sunt în concordanţă cu reglementările legale aplicabile speţei şi competenţele Curţii de Conturi stabilite prin Legea nr. 94/1992.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei contestate, curtea de apel a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, în raport cu cele reţinute anterior referitor la temeinicia cererii de anulare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Deciziei nr. 19/2012 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este Tribunalul Gorj, iar nu Curtea de Apel Craiova care a pronunţat hotărârea recurată.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Înalta Curte, analizând recursul în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea şi suspendarea executării Deciziei nr. 1.214 din 13 octombrie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Gorj.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4.522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluţionată în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, şi prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în litigii cum este cel dedus judecăţii, că tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ, îi revine competenţa materială de soluţionare a unor asemenea cauze (ex. Deciziile nr. 5.657/2011, nr. 5.658/2011, nr. 6.112/2011, nr. 498/2012 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Această soluţie face de prisos analiza motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Deciziei nr. 19 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4952/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4954/2013. Contencios → |
|---|
