ICCJ. Decizia nr. 4952/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4952/2013
Dosar nr. 3992/116/2010
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2010 pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Călăraşi a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României şi a Deciziei nr. 16/2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi, numai în ce priveşte constatarea referitoare la măsurile dispuse la pct. 1 lit. b) din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010, respinse prin actul administrativ contestat, referitor la majorarea salarială în procent de 75% pentru Serviciul economic, Compartimentul cota de lapte şi Compartimentul juridic.
Reclamanta şi-a completat acţiunea, în sensul anulării în tot a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva măsurii dispuse la lit. b) pct. 1, 2 şi 4 din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2011.
La data de 9 noiembrie 2010, D.I. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat anularea parţială a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi şi a Deciziei nr. 16/2010 a Camerei de Conturi a Judeţului Călăraşi în ceea ce priveşte constatarea referitoare la măsurile dispuse la pct. 1 lit. b) din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010, respinsă prin actul administrativ contestat.
2. Hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de Tribunalul Călăraşi
Prin Sentinţa nr. 273 din 21 ianuarie 2011, Tribunalul Călăraşi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011, a respins, ca neîntemeiate, acţiunea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Călăraşi şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta D.I., reţinând, în esenţă, următoarele:
Cu privire la măsurile dispuse la pct. B.1 din decizia contestată, curtea de apel a reţinut că reclamanta invocă art. 7 din Legea nr. 1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală, conform căruia personalul beneficiază de un spor de 75%, care a fost modificat începând cu luna aprilie 2009, adică în perioada supusă controlului, în sensul că personalul trebuie să fie angajat pe alte posturi decât cele comune din sistemul bugetar, pentru a putea beneficia de o majorarea a salariului cu până la 75%, în raport cu rezultatele obţinute în urma evaluării anuale.
Instanţa a respins susţinerile reclamantei în sensul că H.G. nr. 606/2009 adaugă la lege, reţinând că art. VIII din O.U.G. nr. 35/2009, care a modificat Legea nr. 1/2004, a dispus stabilirea prin hotărâre de Guvern a criteriilor de majorare a salariilor.
Pe de altă parte, curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a depus la dosar nicio probă concludentă prin care să contrazică situaţia de fapt constatată de auditori, în sensul că atribuţiile membrilor de personal nu au fost astfel detaliate încât să se poată verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, astfel cum au fost detaliate prin H.G. nr. 606/2009.
Cu privire la pct. B.2, curtea de apel a constatat că, în dispozitivul încheierii contestate, se dispune, fără echivoc, anularea pct. 2 din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010. Ceea ce reclamanta vede ca o contradicţie este de fapt un exces de concizie din partea autorităţii pârâte, care, în paragraful următor, a simţit nevoia de a reda conţinutul măsurii a cărei anulare a dispus-o. Această modalitate de redactare nu influenţează însă cu nimic dispozitivul încheierii şi nici nu prejudiciază drepturile reclamantei.
În ce priveşte pct. B.4, curtea de apel, în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 329/2009, a reţinut că reducerile trebuie să vizeze efectiv cheltuielile de personal, fie prin aplicarea uneia din cele două măsuri prevăzute expres de lege, fie prin aplicarea lor combinată, fie printr-o altă măsură, lăsată la aprecierea autorităţii/instituţiei, care să aibă însă efect echivalent. În speţă, deşi susţine că a aplicat o reducere de 15,5% asupra fondului de salarii, reclamanta nu a depus la dosar decizia conducătorului instituţiei luată în acest sens pentru a combate constatările auditorilor, în sensul că reducerea respectivă nu a fost aplicată în procentul prevăzut de lege, întrucât s-a calculat şi la posturile vacante, în acest caz măsura fiind ineficace din perspectiva legii.
În privinţa cererii de intervenţie principală, curtea de apel a constatat că intervenienta nu a probat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, în sensul de a fi angajată pe o altă funcţie decât cea comună în sistemul bugetar, şi nici a celor prevăzute de H.G. nr. 606/2009, referitoare la atribuţii specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fişa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu pentru a căror îndeplinire alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Călăraşi şi intervenienta D.I.
5. Considerentele Înaltei Curţi
La primul termen de judecată în recurs de astăzi, 11 aprilie 2013, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, invocată de recurenta-reclamantă, care se circumscrie motivului de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos expunerea şi analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac.
În cauza de faţă, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., poate fi invocat motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la necompetenţa materială a curţii de apel în soluţionarea litigiului, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28 septembrie 2010, fiind astfel aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (intrată în vigoare la 30 de zile de la data de 26 octombrie 2010, când a fost publicată în M. Of. al României). Astfel, conform art. XXII din această lege, "Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) şi (51), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (61), art. 315 alin. (31), precum şi ale art. 329 - 3307 C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi".
Înalta Curte, analizând recursurile în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României şi a Deciziei nr. 16/2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Călăraşi.
Atât în ceea ce priveşte anularea actelor administrative, cât şi în cazul suspendării executării acestora, competenţa materială şi teritorială a instanţei de fond şi de recurs se stabileşte în raport de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, acţiunile ce au ca obiect atât anularea cât şi suspendarea actelor în discuţie, vor fi judecate de aceeaşi instanţă în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială şi teritorială.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Actele contestate au fost emise sub imperiul dispoziţiilor Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009.
Potrivit dispoziţiilor pct. 92 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009, "92. Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acesteia, partea interesată poate depune contestaţie la structura Curţii de Conturi care a emis decizia", iar, potrivit pct. 106 - 108 din acelaşi Regulament, "106. Împotriva hotărârilor înscrise în încheiere, entitatea verificată, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 107. Sesizarea instanţei se depune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curţii de Conturi. 108. În cazul încheierilor formulate pentru deciziile emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanţei se depune la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor judeţene."
Actul administrativ care produce efecte juridice este decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se că, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor a Curţii de Conturi, poate fi formulată contestaţie în condiţiile Legii nr. 554/2004, contestaţia fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
Referitor la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile menţionate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile citate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Este de observat faptul că dispoziţiile susmenţionate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009 au fost reluate, în materialitatea lor, în cuprinsul pct. 227 - 229 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2009. În acest context, chiar dacă soluţiile pronunţate în materia excepţiei de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Deciziile nr. 4.522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 421 din 27 ianuarie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu caracter irevocabil, a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze în raport cu dispoziţiile menţionate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă sau în litigii cum este cel dedus judecăţii, că tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ, îi revine competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a unor asemenea cauze (ex. Deciziile nr. 5.657/2011, nr. 5.658/2011, nr. 6.112/2011, nr. 498/2012 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că Tribunalului Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Călăraşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de soluţia pronunţată, nu vor face obiectul prezentării şi nu vor fi analizate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.I. şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei civile nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4950/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4953/2013. Contencios → |
|---|
