ICCJ. Decizia nr. 4951/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4951/2013
Dosar nr. 208/54/2011
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 ianuarie 2011 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.A.M. şi T.M., în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Dolj, SC M. SRL, societate în insolvenţă reprezentată prin lichidator judiciar S.I.O.M.A.X. S.P.R.L. Târgu Jiu, şi A.N.A.F. Bucureşti, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. Dolj, în ceea ce o priveşte pe SC M. SRL, şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 4323 din 26 iulie 2006, ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere, anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii lor solidare, precum şi constatarea inadmisibilităţii atragerii răspunderii lor solidare în baza unei decizii emise de D.G.F.P. Dolj pentru debite datorate bugetului de stat de către SC M. SRL.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că, prin decizia a cărei anulare o solicită, au fost stabilite anumite obligaţii de plată în sarcina SC M. SRL, în calitatea acesteia societate absorbantă prin fuziune a SC A.A.G.I.R.O.M. SA, însă, la aceea dată, prima societate era deja radiată din Registrul Comerţului, iar debitele reţinute ca fiind datorate aparţineau în realitate SC A.A.G.I.R.O.M. SA, astfel încât s-a ajuns la situaţia în care, deşi nu au avut niciun raport juridic cu SC M. SRL, ci doar cu societatea absorbită, în actul contestat să se facă referiri exprese la persoana lor şi să li se impute o parte din datoriile către stat, cu toate că acestea vizează raporturile cu SC A.A.G.I.R.O.M. SA.
Reclamanţii au mai arătat că, deşi aceste acte administrative îi vizau în mod direct, ele nu le–au fost comunicate niciodată, iar, la data de 29 aprilie 2010, au formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 376/2006, însă nici până în prezent soluţia la această contestaţie nu le-a fost adusă la cunoştinţă, astfel încât sunt în termen pentru a se adresa instanţei. De asemenea, reclamanţii au mai precizat că nu pot avea calitatea de debitori faţă de bugetul de stat şi nu le poate fi antrenată răspunderea solidară atâta vreme cât nu a fost stabilit niciun prejudiciu cert produs prin activitatea lor culpabilă, în condiţiile în care nu au avut niciun raport contractual cu SC M. SRL, iar fuziunea prin absorbţie între cele două societăţi a avut loc cu mult după data încheierii contractelor de vânzare–cumpărare între reclamanţi şi SC A.A.G.I.R.O.M. SA.
La data de 15 aprilie 2011, reclamanţii au formulat o precizare a contestaţiei introductive, însoţită de note de şedinţă, prin care au arătat că, pentru aceleaşi motive expuse în cererea introductivă de instanţă, înţeleg să conteste, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 218 din O.G. nr. 92/2003, şi Decizia nr. 33 din 31 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă contestaţia formulată în procedura administrativă împotriva deciziei de impunere.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 489 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia precizată formulată de reclamanţii B.A.M. şi T.M., a anulat Decizia nr. 33 din 31 ianuarie 2011 emisă de intimatul A.N.A.F. şi a obligat intimata să reanalizeze contestaţia formulată de cei doi contestatori, ca fiind făcută de persoane care au calitate de a contesta Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 376 din 27 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. Dolj.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 33 din 31 ianuarie 2011, emisă de A.N.A.F., D.G.S.C., a fost respinsă contestaţia formulată de B.A.M. şi T.M., în calitate de angajaţi ai SC A.A.G.I.R.O.M. SRL Craiova, împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 376 din 27 iulie 2006, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitate de a contesta. Pentru a pronunţa această soluţie, au fost avute în vedere prevederile art. 260 alin. (1) lit. e)) din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc. fisc. şi faptul că, prin decizia de impunere contestată, au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina persoanei juridice SC M. SRL, în timp ce cei doi contestatori au fost angajaţi ai SC A.A.G.I.R.O.M. SRL Craiova, societate absorbită de SC M. SRL, astfel încât aceştia nu pot formula contestaţie împotriva unui act administrativ fiscal care nu îi vizează, fiind deci lipsiţi de calitate procesuală. În motivarea soluţiei de respingere a contestaţiei s-a mai arătat că simplul fapt al invocării de către reclamanţi a unui interes în contestarea actului administrativ-fiscal nu este suficient pentru dobândirea calităţii procesuale active în anularea acestui act, fiind necesară, pentru existenţa calităţii procesuale active, şi existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titular al dreptului la acţiune. De asemenea, au fost avute în vedere şi prevederile art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 referitoare la persoanele care au calitatea de creditori şi debitori în raporturile de drept material fiscal, iar reclamanţii nu au calitate de debitori în cadrul deciziei a cărei anulare o solicită, precum şi prevederile punctului 13. alin. 1 din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, în care se precizează posibilitatea legală ca o contestaţie să poată fi respinsă ca fiind depusă de către o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Organul fiscal a mai reţinut că, împotriva Deciziei de impunere nr. 376/2006, a formulat contestaţie şi SC M. SRL, aceasta fiind suspendată până la pronunţarea unei decizii definitive pe latură penală, iar reclamanţii au formulat contestaţia peste termenul legal de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ.
Curtea de apel a reţinut că soluţia pronunţată este rezultatul unei interpretări extrem de rigide şi restrictive a prevederilor legale menţionate şi fără a se avea în vedere scopul pentru care acestea au fost edictate, precum şi prevederile constituţionale.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă fără dubiu că, prin Decizia nr. 376 din 27 iulie 2006, au fost stabilite în sarcina SC M. SRL o serie de obligaţii fiscale către bugetul de stat, o parte din acestea fiind preluate în urma fuziunii prin absorbţie anterioară momentului controlului, de la SC A.A.G.I.R.O.M. SRL Craiova, societate cu care reclamanţii au avut raporturi juridice în anii 2004 şi 2005, în sensul că au achiziţionat fiecare câte un teren situat în zona Cernele a Municipiului Craiova, Judeţul Dolj.
Instanţa a constatat că, deşi între reclamanţi şi SC M. SRL nu există o legătură directă în sensul unei anumite calităţi a acestora în cadrul societăţii care să îi facă răspunzători de activitatea acesteia, faptul că anterior controlului fiscal finalizat cu stabilirea unor obligaţii fiscale reclamanţii au avut raporturi juridice cu o altă societate care a fuzionat prin absorbţie cu societatea controlată, determină existenţa unor raporturi indirecte, dar prejudiciabile pentru reclamanţi, în condiţiile în care ulterior emiterii deciziei contestate a mai fost emisă o altă decizie de atragere a răspunderii solidare a reclamanţilor cu SC M. SRL, dar pentru datorii ale SC A.A.G.I.R.O.M. SRL.
Un argument suplimentar în sprijinul caracterului prejudiciabil pentru reclamanţi a deciziei contestate îl reprezintă şi prevederile art. 250 din Legea nr. 31/1990 care stabileşte că, în cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă – în speţă SC M. SRL, dobândeşte drepturile şi este ţinută de obligaţiile societăţii pe care o absoarbe – respectiv SC A.A.G.I.R.O.M. SRL Craiova, de unde concluzia că atâta vreme cât reclamanţii au avut raporturi juridice cu societatea absorbită şi în urma cărora li se impută anumite datorii către bugetul de stat, trebuie să aibă la dispoziţie şi posibilitatea legală de a putea contesta actul administrativ–fiscal prin care aceste datorii se regăsesc, chiar şi în ipoteza în care el este întocmit pentru societatea absorbantă din cauză că absorbţia a survenit ulterior realizării operaţiunilor juridice.
De asemenea, dispoziţiile art. 175 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că este îndreptăţit la contestaţie numai cel care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ–fiscal trebuie interpretate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţie, în sensul că reclamanţii ar avea un interes legitim în formularea contestaţiei, deoarece actul atacat cuprinde obligaţii către bugetul de stat care ar putea să fie imputate şi acestora prin intermediul deciziei ulterioare de atragere a răspunderii solidare cu societatea.
În ceea ce priveşte termenul de formulare al contestaţiei, instanţa a constatat că nu a fost depăşit de către reclamanţi atâta vreme cât nu le–a fost comunicată decizia pe care o contestă, iar, prin Decizia nr. 33/2011, nici nu a fost analizată această tardivitate, soluţia organului fiscal fiind fundamentată pe lipsa calităţii reclamanţilor de a formula contestaţie.
3. Recursul declarat de pârâta A.N.A.F.
Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 175 din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu cele ale art. 52 alin. (1) din Constituţie, în sensul că reclamanţii ar avea un interes legitim în formularea contestaţiei.
Recurenta arată că intimaţii-reclamanţi au fost angajaţi ai SC A.A.G.I.R.O.M. SRL Craiova, care a fuzionat prin absorbţie cu SC M. SRL, iar, prin Decizia de impunere nr. 376.din 27 iulie 2006, au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina SC M. SRL.
Intimaţii-reclamanţi, angajaţi ai SC A.A.G.I.R.O.M. SRL Craiova, societate absorbită de SC M. SRL, au formulat contestaţie împotriva respectivei decizii de impunere prin care nu a fost stabilită nicio obligaţie în sarcina lor, astfel că nu au calitate procesuală activă pentru a formula contestaţie împotriva unui act administrativ-fiscal ce nu a fost emis pe numele lor, conform art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi pct. 13.1 din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005.
Faptul că intimaţii-reclamanţi invocă un interes în contestarea actului administrativ-fiscal nu le conferă şi calitatea procesuală activă pentru desfiinţarea acelor acte.
Recurenta-pârâtă învederează faptul că SC M. SRL a depus contestaţie impotriva Deciziei de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006, contestaţie care a fost soluţionată prin Decizia nr. 295 din 20 decembrie 2006, care, potrivit art. 210 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar decizia de impunere a fost comunicată SC M. SRL la data de 04 august 2006.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a fost depăşit termenul de formulare a contestaţiei, întrucât intimaţii-reclamanţii au contestat decizia de impunere la data de 29 aprilie 2010, conform ştampilei Serviciului Registratură al D.G.F.P. Dolj, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 din decizia de impunere, fiind decăzuţi din dreptul de soluţionare pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere.
Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că intimaţii-reclamanţi contestă suma de 34.412.616 lei, iar prin Decizia de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 s-a stabilit în sarcina SC M. SRL suma de 22.224.151 lei. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă învederează faptul că suma de 34.412.616 lei este cuprinsă în Decizia nr. 30037 din 22 martie 2007 privind atragerea răspunderii solidare a contribuabililor M.A., B.A.M., T.M., S.I. si J.G.S., decizie care a fost atacata în instanţa, iar Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea prin sentinţa nr. 217/2009, rămasa definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1776/2010, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susţine că sunt încălcate prevederile art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect:
- anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. Dolj în ceea ce o priveşte pe SC M. SRL şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 4323 din 26 iulie 2006, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere;
- anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare a reclamanţilor, şi constatarea inadmisibilităţii atragerii răspunderii solidare a reclamanţilor în baza unei decizii emise de D.G.F.P. Dolj pentru debite datorate bugetului de stat de către SC M. SRL;
- anularea Deciziei nr. 33 din 31 ianuarie 2011 emisă de A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de B.A.M. şi T.M., angajaţi ai SC A.A.G.I.R.O.M. SRL, împotriva Deciziei de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
În esenţă, problema de drept vizează calitatea intimaţilor-reclamanţi de a contesta, în procedura administrativă reglementată de C.proc. fisc., Decizia de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. Dolj în ceea ce o priveşte pe SC M. SRL.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, iar criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt nefondate.
Prin soluţia pronunţată instanţa de fond a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor C. proc. fisc. şi, într-un cadru normativ mai general, a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, asigurând exerciţiul efectiv al dreptului de acces la justiţie al reclamanţilor, nemulţumiţi de soluţia pe care A.N.A.F. a pronunţat-o în privinţa contestaţiei administrative pe care ei au formulat-o împotriva deciziei de impunere şi, în subsidiar, a Raportului de inspecţie fiscală susmenţionate.
În cauză, sunt relevante prevederile art. 205 alin. (2) C. proc. fisc., conform cărora „este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”, prevederi care conferă dreptul de a formula contestaţie împotriva actului administrativ fiscal oricărei persoane care se consideră lezată în drepturile sale fie de actul respectiv, fie de lipsa acestuia. Este de remarcat faptul că atât instanţa de fond, cât şi recurenta-pârâtă fac referire la dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. proc. fisc. (în forma republicată în M. Of. al României, Partea a I- a, nr. 863 din 26 septembrie 2005, conform cărora „este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”, text care a fost numerotat ca art. 205 alin. (2) în forma republicată a O.G. nr. 92/2003, în M. Of. al României, Partea a I- a, nr. 513 din 31 iulie 2007.
Acest text reflectă în materie fiscală dispoziţia de principiu cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia:
„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”
Recurenţii–reclamanţi se consideră lezaţi sau vătămaţi în drepturile lor de Decizia de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. Dolj în ceea ce o priveşte pe SC M. SRL, cât şi de Raportul de inspecţie fiscală nr. 4323 din 26 iulie 2006, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, întrucât, prin Decizia nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj, a fost stabilită atragerea răspunderii lor solidare pentru debite datorate bugetului de stat de către SC M. SRL.
Interesul legitim al intimaţilor-reclamanţi de a contesta în procedura administrativă reglementată de C. proc. fisc. Decizia de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 4323 din 26 iulie 2006 este justificat de faptul că, prin Decizia nr. 30037 din 22 martie 2007 privind atragerea răspunderii solidare, printre alţii, şi a celor doi contribuabili ca urmare a stării de insolvabilitate a SC M. SRL (filele 34-40 la dosarul de fond), se menţionează expres, în motivarea cauzelor de atragere a răspunderii solidare, că B.A.M. şi T. . au achiziţionat cu rea-credinţă active reprezentând terenuri, „ceea ce a provocat starea de insolvabilitate a debitorului SC M. SRL.Craiova”.
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării respectivelor acte administrativ-fiscale către intimaţii-reclamanţi, prin vreuna din modalităţile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât acestea nu le erau adresate, devin incidente dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ei pot formula contestaţia administrativă „din momentul în care a(u) luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa (acestora)”. Pentru aceste considerente sunt lipsite de relevanţă atât susţinerile din recurs referitoare la faptul că decizia de impunere a fost contestată de SC M. SRL, contestaţie soluţionată prin Decizia nr. 295 din 20 decembrie 2006, definitivă în sistemul căilor administrative de atac potrivit art. 210 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cât şi cele referitoare la depăşirea de către intimaţii-reclamanţi a termenului de formulare a contestaţiei. De altfel, instanţa de fond în mod corect a reţinut că, prin decizia de soluţionare a contestaţiei, nu a fost analizată problema tardivităţii introducerii contestaţiei în procedura administrativă reglementată de C. proc. fisc.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a constatat că intimaţii-reclamanţi au interesul legitim de a contesta Decizia de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. Dolj în ceea ce o priveşte pe SC M. SRL şi, subsecvent, Raportul de inspecţie fiscală nr. 4323 din 26 iulie 2006, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, astfel că în mod nelegal, prin Decizia nr. 33 din 31 ianuarie 2011, A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia formulată de B.A.M. şi T.M. împotriva Deciziei de impunere nr. 376 din 27 iulie 2006, ca fiind depusă de persoane lipsite de calitatea de a contesta.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 489 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4942/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4957/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
