ICCJ. Decizia nr. 5107/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5107/2013
Dosar nr. 2042/2/2011
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, anularea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 2 alin. (3) din Ordinul Ministrului Transportului şi Infrastructurii nr. 311/2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că nulitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 311/2010 este atrasă prin prisma încălcării, pe de o parte, a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, statuat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 şi pe de altă parte, prin prisma încălcării atribuţiilor recunoscute emitentului actului de H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
În referire la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, reclamanta a învederat că, în conformitate cu definiţia dată de legiuitor, extrasă din dispoziţiile art. 2 din Statutul acesteia, CNADNR SA nu este o autoritate a statului în domeniul transporturilor rutiere, ci se supune legilor, regulamentelor şi altor dispoziţii legale generale, universal aplicabile societăţilor comerciale, printre care Legea nr. 31/1990 şi Decretul nr. 51/1954.
A arătat, în esenţă, că din analiza actelor normative incidente în materie şi raportând prevederile acestora la forma de organizare a CNADNR SA, anume aceea de societate comercială pe acţiuni, rezultă că o astfel de societate comercială nu are şi nu poate avea atribuţii de control, de constatare a faptelor contravenţionale şi de aplicare de sancţiuni specifice, atât timp cât legiuitorul a prevăzut că atare activităţi sunt apanajul exclusiv al statului prin organele şi organismele sale, forţa coercitivă a statului neputând fi exercitată de o societate comercială în baza unui mandat acordat de conducătorul unui organ din cadrul administraţiei publice centrale, aşa cum este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
A mai criticat şi posibilitatea numirii unor persoane, la libera alegere a pârâtului, drept agenţi constatatori, fapt ce ar contraveni în modul cel mai flagrant cu putinţă normei legale generale care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, arătând şi că activitatea de constatare a faptelor contravenţionale şi aplicare de sancţiuni corelative de către angajaţii unei societăţi comerciale nu se circumscrie obiectului de activitate al CNADNR SA, prin prisma necesităţii îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată aceasta.
A mai susţinut şi că, prin actul criticat, se dublează organele cu atribuţii de control a respectării de către utilizatorii reţelei de drumuri a prevederilor O.G. nr. 43/1997. Astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit a raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) - e) din Ordinul nr. 311/2010 consacră şi stabilesc drept atribuţii de verificare a respectării O.G. nr. 43/1997, de constatare a încălcărilor suferite de acest act normativ şi aplicare de sancţiuni contravenţionale în sarcina unei alte autorităţi a statului, respectiv Autoritatea Rutieră Română, organ de stat ce funcţionează în temeiul O.G. nr. 95/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 863 din 8 februarie 2012, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia rămânerii fără obiect a cauzei ca neîntemeiată; a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 311/2010 a fost emis în vederea desemnării personalului cu atribuţii de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în scopul constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenţei de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu.
Examinând dispoziţiile criticate raportat la actele normative cu forţă juridică superioară, cu referire specială la O.U.G nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România", cu modificările şi completările ulterioare, O.G. nr. 43/1997, prima instanţă a concluzionat că atribuţiile CNADNR SA de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997, se încadrează şi corespund scopului şi obiectului său de activitate legal instituit, astfel încât, nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei privind încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, acesta, în calitate de administrator al reţelei de drumuri naţionale din România, având deplină autoritate privind autorizarea transporturilor efectuate cu depăşirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise şi încasarea tarifelor suplimentare de utilizare a drumurilor de interes naţional precum şi controlul desfăşurării acestor transporturi pe reţeaua pe care o are în administrare.
A mai arătat că, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dacă prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea, şi deci activitatea CNADNR SA de a constata contravenţiile şi de a aplica sancţiunile se circumscrie obiectului său de activitate.
Curtea a mai constatat că, întrucât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor şi infrastructurii, are atribuţii în ceea ce priveşte controlul în transporturi, atribuţii pe care pe care le exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituţii publice subordonate, unităţi care funcţionează sub autoritatea sau în coordonarea sa ori societăţi comerciale autorizate, Ordinul nr. 311/2010 a fost emis de Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, în baza atribuţiilor care îi sunt conferite prin lege şi cu respectarea prevederilor legale în materie, fiind respectat principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de Legea nr. 24/2000, iar dispoziţiile contestate nu conţin reglementări care contravin normelor incidente transportului rutier.
Instanţa fondului a respins excepţia lipsei de obiect cu motivarea că abrogarea ordinului contestat după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale la data emiterii sau adoptării lui.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 863 din 8 februarie 2012 au formulat recurs atât reclamanta SC S.C. SRL, cât şi pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
a. Reclamanta SC S.C. SRL a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii sale şi anulării dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 2 alin. (3) din Ordinul Ministrului Transportului şi Infrastructurii nr. 311/2010, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, nulitatea dispoziţiilor contestate fiind atrasă prin prisma încălcării, pe de o parte a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, statuat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, şi, pe de altă parte, prin prisma încălcării atribuţiilor recunoscute emitentului actului de H.G. nr. 76/2009 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
S-au relevat, de către recurentă, următoarele împrejurări: - funcţia de "controlor trafic" nu este compatibilă cu activitatea prestată de prepuşii CNADNR SA (constatare de fapte contravenţionale şi aplicare de sancţiuni corelative); - o societate comercială, pe acţiuni, cum este organizată CNADNR SA nu poate avea atribuţii de control, de constatare a faptelor contravenţionale şi de aplicare de sancţiuni specifice atâta timp cât aceste activităţi sunt apanajul exclusiv al statului prin organele şi organismele sale, statul prin aceste organe şi organisme fiind singurul în măsură a interacţiona cu un eventual raport juridic de conflict cu normele legale, forţa coercitivă a statului neputând fi exercitată de o societate comercială în baza unui aşa zis mandat acordat de conducătorul unui organ din cadrul administraţiei publice centrale aşa cum este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; - dublarea organelor cu atribuţii de control a respectării de către utilizatorii reţelei de drumuri a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997.
Reclamanta a mai susţinut că prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, consacră principiul de drept nullum crimen sine lege, recunoscând numai statului ca entitate juridică distinctă şi de sine stătătoare, prin dezmembrămintele sale, organele şi organismele sale, dreptul de a stabili conduitele sancţionabile contravenţional. Dispoziţia art. 5 din O.G. nr. 2/2001 stabileşte în modul cel mai expres cu putinţă că stabilirea sancţiunilor contravenţionale este apanajul exclusiv al statului, prevederea legală de la art. 8 din acelaşi act normativ stabileşte că dreptul de a încasa sumele stabilite în sarcina contravenienţilor cu titlu de amenzi contravenţionale aparţine tot statului ca regulator al conduitei sociale a subiecţilor săi.
În raport de conţinutul art. 15 din O.G. nr. 2/2001 recurenta a observat că prevederile art. 612 din O.G. nr. 43/1997 care lasă la latitudinea ministrului transporturilor şi infrastructurii posibilitatea numirii unor persoane, la libera sa alegere, drept agenţi constatatori, contravin în modul cel mai flagrant cu putinţă normei legale generale care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, textul fiind extrem de clar cu privire la faptul că persoanele îndrituite a constata fapte contravenţionale se impune a fi specificate în mod expres în actul normativ ce stabileşte şi sancţionează contravenţia, nicidecum printr-un alt act emis de vreo altă instituţie de stat. A mai susţinut reclamanta că analizând alineatul secund al art. 15 din O.G. nr. 2/2001 se poate reţine că voinţa legiuitorului a fost aceea în sensul că agenţii constatatori pot fi în mod exclusiv persoane în relaţie directă cu instituţiile statului deci învestiţi prin natura funcţiilor publice cu o anume autoritate de stat şi nicidecum prepus al vreunei societăţi comerciale.
Reclamanta a criticat şi concluziile instanţei de fond potrivit cărora activitatea de constatare a faptelor contravenţionale şi aplicare de sancţiuni corelative de către angajaţii unei societăţi comerciale s-ar circumscrie obiectului de activitate al CNADNR SA, prin prisma necesităţii îndeplinirii scopului pentru care a fost înfiinţată aceasta, ca fiind contrazisă de analizarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 5 din Statutul CNADNR SA.
b. Pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a criticat greşita soluţionare, de către instanţa de fond, a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, arătând că Ordinul nr. 311/2010 a fost abrogat, fiind deci lipsit de efecte la un moment anterior pronunţării sentinţei ocupate.
A solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, în consecinţă, a acţiunii reclamantei ca lipsită de obiect.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi înscrisurile dosarului, raportat la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
a. Recursul reclamantei SC S.C. SRL este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În cadrul soluţionării unei acţiuni prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ instanţa de contencios administrativ sesizată este ţinută să verifice, după analizarea în prealabil a condiţiilor legitimării procesuale active şi a interesului procesual a reclamantului, dacă actul administrativ atacat îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe de legalitate: - actul să fie adoptat sau emis de către autoritatea competentă material şi teritorial şi în limitele competenţei ce îi revine; - conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridică superioară; - actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; - actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative şi cu respectarea procedurii şi normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; - actul să fie actual şi oportun. în principal, instanţa de contencios administrativ are a stabili concordanţa actului administrativ atacat cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
Acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta recurentă vizează anularea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 311 din 20 aprilie 2010 al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind desemnarea personalului cu atribuţii de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în scopul constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenţei de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport (prin care s-a desemnat, ca personal împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, printre alţii, „personalul cu atribuţii de control din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA (CNADNR SA), denumit în continuare personal CNADNR SA"), precum şi anularea prevederilor art. 2 alin. (3) din acelaşi act administrativ unilateral cu caracter normativ (prin care s-a prevăzut că „Personalul CNADNR - SA constată contravenţiile şi aplică sancţiunile pe reţeaua de drumuri de interes naţional, în punctele de trecere a frontierei de stat a României şi în locurile în care aceste vehicule sunt parcate, oprite sau staţionate pe reţeaua de drumuri de interes naţional").
Ordinul nr. 311/2010 al ministrului transporturilor şi infrastructurii, în ansamblul său, a fost emis, în principal, în temeiul prevederilor art. 611 alin. (10) şi ale art. 612 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 611alin. (10) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „Odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale conform art. 61 alin. (1) lit. o) şi q), se va aplica şi măsura suspendării copiei conforme a licenţei de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu pentru o perioadă de 30 de zile de la data constatării contravenţiei.
Procedura de suspendare a copiei conforme a licenţei de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.", iar art. 612 lit. a) din acelaşi act normativ stabileşte că „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe se fac de către: a) personalul împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin ordin al ministrului; b) personalul împuternicit în acest scop de administratorii drumurilor de interes judeţean şi de interes local, potrivit competenţelor stabilite conform legii; c) ofiţerii şi agenţii de poliţie rutieră, după caz, în lipsa personalului prevăzut la lit. a) şi b)”.
În fine, art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că „în exercitarea atribuţiilor sale, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite ordine şi instrucţiuni".
Cum în mod întemeiat a reţinut şi judecătorul fondului, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 311 din 20 aprilie 2010 al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind desemnarea personalului cu atribuţii de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în scopul constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenţei de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport sunt legale, aceste reglementări ale puterii executive fiind în concordanţă cu textele legale cu forţă juridică superioară în executarea cărora au fost emise, anume cu prevederile art. 611 alin. (10) şi ale art. 612lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În litigiu, în mod evident, legalitatea prevederilor din ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii, atacate de reclamantă, nu pot fi examinate prin raportare numai la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ ce reprezintă dreptul comun în materia contravenţiilor, ci îndeosebi prin raportare la conţinutul art. 611 alin. (10) şi ale art. 612lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceste ultime texte legale având caracter special.
Or, în această situaţie este aplicabil principiul specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală), astfel că regula care primează în aplicare este cea specială - anume cea conţinută de art. 611 alin. (10) şi ale art. 612 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare-regulile generale păstrându-şi doar o valoare reziduală.
Susţinerile recurentei în sensul că prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 2 alin. (3) din Ordinul nr. 311 din 20 aprilie 2010 al ministrului transporturilor şi infrastructurii contravin dispoziţiilor art. 1, art. 5, art. 8, art. 15 şi art. 16 din O.G. nr. 2/2001 nu pot fi astfel primite, atâta vreme cât printr-o normă derogatorie de acelaşi nivel legislativ, anume art. 612 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte expres că constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale - principale şi complementare - ce derivă din nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 se fac, printre alţii, de personalul împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin ordin al ministrului.
Prima instanţă a înlăturat în mod justificat, cu o amplă motivare în fapt şi în drept, susţinerile reclamantei referitoare la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CNADNR - SA. Într-adevăr, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CNADNR - SA este, conform art. 1 alin. (2) şi art. 5 din O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările şi completările ulterioare, persoană juridică română, de interes strategic naţional cât timp statul este acţionar majoritar, care a fost organizată şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, conform legilor în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 1, având obligaţia de a asigura, potrivit obiectului ei de activitate şi prin exercitarea atribuţiilor ce îi revin prin lege, condiţii de siguranţă a circulaţiei pe autostrăzi şi drumuri naţionale deschise circulaţiei publice.
În plus, se reţine că în condiţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003 CNADNR - SA va putea efectua - în afara operaţiunilor expres prevăzute la art. 4 alin. (1) - şi „orice alte operaţiuni şi activităţi legale necesare realizării obiectului său de activitate stabilit în statut” şi că, potrivit art. 6 alin. (3) punctul 27 din Statutul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CNADNR - SA, anexă la O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările şi completările ulterioare, CNADNR - SA desfăşoară nu numai activităţile expres indicate la punctele 1 - 26, ci şi „alte activităţi pentru realizarea scopului şi obiectului său de activitate".
Prin urmare, concluzia care se impune este aceea că stabilirea, prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 311/2010, a calităţii personalului cu atribuţii de control din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR SA), de personal împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a realizat în mod legal, de organul competent (ministrul transporturilor şi infrastructurii) şi în limitele competenţei recunoscute de lege, cu respectarea principiului conformităţii conţinutului actului administrativ cu conţinutul legii în baza căreia a fost emis şi totodată cu respectarea procedurii şi normelor de tehnică legislativă în vigoare.
b. Recursul pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este, de asemenea, nefondat.
Singurul argument invocat de acest pârât în vederea modificării sentinţei recurate a fost faptul că Ordinul Ministrului Transportului şi Infrastructurii nr. 311/2010 a fost abrogat prin Ordinul Ministrului Transportului şi Infrastructurii nr. 995/2011, act administrativ publicat în M. Of. al României nr. 923 din 27 decembrie 2011, recurentul susţinând că, raportat la acest aspect, instanţa de fond trebuia să admită excepţia lipsei de obiect a acţiunii reclamantei.
Înalta Curte constată însă că soluţia instanţei de fond, privind excepţia invocată, este legală şi temeinică.
Aşa cum şi instanţa de fond a reţinut şi cum s-a pronunţat constant instanţa supremă, nu rămâne lipsită de interes sau de obiect cererea privind anularea unui act administrativ, chiar dacă acesta a fost abrogat, în măsura în care, până la momentul ieşirii din vigoare, acesta a produs efecte ce afectează interesul unei persoane, remarcându-se faptul că abrogarea nu are efecte asupra drepturilor recunoscute sau obligaţiilor stabilite prin actul normativ anterior abrogării.
În măsura în care o persoană urmăreşte înlăturarea efectelor produse de dispoziţiile unui act administrativ, pe durata cât acesta a fost în vigoare, instanţa de contencios administrativ poate fi învestită cu examinarea legalităţii acestuia, neputându-se invoca lipsa obiectului raportat la abrogarea ulterioară a actului.
În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate iar hotărârea atacată este temeinică şi legală se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de către SC S.C. SRL şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva Sentinţei civile nr. 863 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5007/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5112/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
