ICCJ. Decizia nr. 5112/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5112/2013
Dosar nr. 823/45/2012
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC ”M.” SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-VS 832 din 30 iulie 2012, emisă de către pârâtă.
În motivarea cererii s-a arătat că în perioada 10 martie 2011 - 24 iulie 2012, societatea a făcut obiectul inspecţiei fiscale privind verificarea stării de fapt fiscale pentru impozite directe şi indirecte, în urma căreia a fost stabilită în sarcina societăţii o obligaţie fiscală în sumă totală de 554.506 RON, reprezentând diferenţe de impozite stabilite în plus şi accesorii ale acestora.
Reclamanta a arătat că a formulat contestaţie împotriva Deciziei în discuţie, contestaţie care nu a fost soluţionată de către pârâtă; că executarea silită a Deciziei contestate, prin blocarea conturilor bancare ale societăţii, ar avea ca efect blocarea financiară a acesteia, cu consecinţe inclusiv în planul achitării altor datorii fiscale la bugetul general consolidat; că motivele de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ au fost expuse în contestaţia formulată la decizia de impunere.
Prin Sentinţa civilă nr. 321 din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC ”M.” SA şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-VS 832 din 30 iulie 2012 emisă de pârâtă până la momentul soluţionării pe fond a cererii de anulare a acestui act administrativ fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că reclamanta a prezentat instanţei motive serioase şi pertinente care constau în principal în refuzul nejustificat al organelor fiscale de a aprecia ca fiind nedeductibile anumite cheltuieli cu transportul mărfurilor şi cu consumul de materii prime, acestea reprezentând aspecte care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
Cât priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, argumentele invocate au fost, de asemenea, apreciate ca fondate, dată fiind mărimea creanţei fiscale stabilite şi impactul pe care plata acestei sume l-ar putea avea asupra desfăşurării activităţii economice a societăţii reclamante.
Împotriva Sentinţei nr. 321 din 19 octombrie 2012 a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei SC M. SA ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, făcând o referire lapidară şi neclară la unele aspecte de nelegalitate, şi fără a soluţiona excepţia nemotivării acţiunii introductive de instanţă, ridicată de pârâtă prin întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Argumentele recurentei sunt subsumate, în esenţă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile uneia din părţi sau ale instanţei inferioare.
Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Pe de altă parte, se mai constată că intimata-reclamantă a expus, în cererea de chemare în judecată şi înscrisurile ataşate acesteia, aspectele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea sa, neputând fi reţinute abateri la de dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul cererii de suspendare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. referitoare la suspendarea executării actului administrativ fiscal, raportat la art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond”.
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În speţă, nu se contestă că intimata-reclamantă s-a adresat autorităţii fiscale cu cererea de revizuire a actului administrativ a cărui executare solicită să fie suspendată.
Celelalte două condiţii, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existenţa pericolului producerii unei pagube.
Astfel, în timp ce condiţia existenţei unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat (verificare ce nu poate fi realizată cu ocazia soluţionării cererii de suspendare), condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării grave a activităţii intimatei-reclamante.
De asemenea, la o examinare sumară a înscrisurilor depuse în probaţiune, pot fi identificate indicii de nelegalitate costând în adoptarea concluziilor şi emiterea constatărilor organului fiscal, cu luarea în considerare, selectiv, numai a unor documente şi înlăturarea, nejustificată, a altora, fără examinarea înscrisurilor prezentate, atât în cursul inspecţiei cât şi ulterior, în termenul legal, de către intimata-reclamantă, raportat la criticile acesteia.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării Deciziei de impunere nr. F-VS 832 din 30 iulie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, pe care instanţa de fond a dispus-o prin încheierea recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faţă de considerentele arătate şi apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui împotriva Sentinţei civile nr. 321 din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5107/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5119/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
