ICCJ. Decizia nr. 5119/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5119/2013
Dosar nr. 2549/290/2010
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, reclamantul K.P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, să se constate că autoturismul proprietatea sa, marca FE cu nr. de identificare "X" se încadrează în norma de poluare euro 2, conform cu normele europene de omologare şi autorizare ISO 3779/2006 şi să fie obligat pârâtul, prin reprezentanţa din Caraş-Severin, la modificarea datelor din cartea de identitate a autovehiculului mai sus menţionat, în sensul arătat la capătul 1 din cerere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la omologarea autovehiculului anterior menţionat, achiziţionat de ocazie din Germania, în cartea de identitate a autovehiculului a fost încadrat în gradul de poluare euro 0 (noneuro), aspect care nu corespunde cu datele din cartea de identitate a autovehiculului avută în Germania, unde a fost încadrat la gradul de poluare redus, respectiv euro 2, criticând constatările reprezentanţilor pârâtului.
Prin întâmpinare, pârâtul RAR a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei în soluţionarea pricinii, precum şi excepţiile inadmisibilităţii cererii pentru neurmarea de către reclamant a procedurii prealabile administrative în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată cartea de identitate a autovehiculului, respectiv 25 noiembrie 2008 şi tardivităţii formulării cererii, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ poate fi introdusă în termen de cel mult un an de la data comunicării actului, adică în cazul de faţă, cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2009.
Pe fond, a invocat netemeinicia cererii arătând că CIV a fost corect eliberată de reprezentanţa RAR Caraş-Severin, având în vedere că criteriile după care se face încadrarea în normele de poluare sunt cele indicate de legislaţia naţională, respectiv de Ordinul MCT nr. 2132/2005 modificat prin Ordinul MT nr. 1275/2009. Autovehiculul în cauză nu a fost omologat conform Directivei nr. 70/220 CEE amendată prin Directiva nr. 96/69 CE care reprezintă gradul de poluare euro 2.
Prin Sentinţa civilă nr. 3294 din 17 noiembrie 2010, Judecătoria Reşiţa, admiţând excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - SCAF, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, pentru neurmarea procedurii prealabile şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul K.P.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă reclamantul nu a urmat procedura obligatorie impusă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva Sentinţei civile nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul K.P.I., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa competentă spre rejudecare, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, hotărârea instanţei de fond a fost criticată ca nelegală şi netemeinică, recurentul arătând că acţiunea sa este o acţiune civilă în constatare, şi nu o acţiune în contencios administrativ, nefiind, astfel, supusă regulilor contenciosului administrativ, şi că judecătorul era ţinut de cadrul procesual stabilit de către părţi.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Registrul Auto Român a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, susţinându-se că în cuprinsul cererii de recurs nu a fost formulată nici o critică concretă raportat la modul de judecată al instanţei de fond.
În subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Mai întâi, excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât Registrul Auto Român, este apreciată ca nefondată.
În cererea sa, recurentul a expus argumentele pentru care apreciază că hotărârea instanţei de fond este nelegală într-o manieră care satisface exigenţele art. 304 C. proc. civ., cu indicarea temeiului de drept al cererii sale.
Criticile recurentului sunt, însă, neîntemeiate.
Astfel, recurentul-reclamant a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, să se constate că autoturismul proprietatea sa, marca FE cu nr. de identificare "X" se încadrează în norma de poluare euro 2, conform cu normele europene de omologare şi autorizare ISO 3779/2006 şi să fie obligat pârâtul, prin reprezentanţa din Caraş-Severin, la modificarea datelor din cartea de identitate a autovehiculului mai sus menţionat, în sensul arătat la capătul 1 din cerere.
Regia Autonomă Registrul Auto Român, înfiinţată potrivit H.G. nr. 768/1991 ca urmare a reorganizării Registrului Auto Român, este persoană juridică care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică şi care se încadrează, astfel, ipotezei avute în vedere de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care conturează sfera autorităţilor publice.
R.A. Registrul Auto Român, în baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor, ca autoritate în transporturi, certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele de siguranţă a circulaţiei, protecţie a mediului înconjurător şi în categoria de folosinţă căreia îi sunt destinate, efectuează verificarea staţiilor de inspecţie tehnică, la cererea Ministerului Transporturilor, precum şi operaţiunile de registru pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România, efectuează omologarea de tip şi individuală pentru circulaţia pe drumurile publice a tuturor tipurilor de vehicule rutiere, fabricate în ţară sau importate, pe baza încercărilor în laboratoarele proprii.
Actele emise de către Registrul Auto Român în exercitarea acestor atribuţii sunt acte administrative.
Astfel, obiectul cererii deduse judecăţii de către reclamant, constă, în esenţă, în obligarea unei autorităţi publice să modifice, respectiv să elibereze un act administrativ.
Or, acesta constituie, fără îndoială, acţiune în contencios administrativ, reglementat de legea specială, aşa cum în mod corect au apreciat şi instanţele de fond, şi anume cadrul în care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, poate solicita anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată ca urmare a conduitei unei autorităţi publice.
Nu se poate reţine că obiectul cererii reclamantului se constituie într-o acţiune în constatare de drept comun, aspect de natură a influenţa în mod decisiv competenţa de soluţionare a cauzei, câtă vreme acesta critică modul în care o autoritate publică şi-a îndeplinit atribuţiile, solicită ca instanţa de judecată să aprecieze o situaţie de fapt şi să administreze probe în acest sens, iar scopul urmărit esenţialmente de către reclamant este tocmai stabilirea, în sarcina autorităţii pârâte, a unei obligaţii de a modifica/revoca un act administrativ emis anterior de aceasta.
Dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. arată că sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În condiţiile în care, faţă de obiectul cererii reclamantului, devin incidente dispoziţiile Legii speciale nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din acest act normativ prevede expres că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, trebuie să solicite autorităţii emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant nu a făcut dovada urmării procedurii prealabile obligatorii anterior menţionate, soluţia care se impunea fiind, astfel, respingerea acţiunii sale ca inadmisibilă.
În aceste condiţii, apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentului şi că nu există motive de reformare a hotărârii primei instanţe, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.P.I. împotriva Sentinţei civile nr. 6675 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5112/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5122/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
