ICCJ. Decizia nr. 5213/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5213/2013
Dosar nr. 9757/2/2010
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 octombrie 2010, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 938 din 23 septembrie 2010 emisă de pârât, în principal, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în şedinţa din data de 23 septembrie 2010, urmare a unui raport de monitorizare care i-a fost prezentat, Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat decizia atacată, prin care i s-a aplicat sancţiunea cu amenda de 20.000 RON, având ca temei pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Potrivit deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului, aceste încălcări ale normelor în vigoare au avut loc în cadrul emisiunii "Î.G.P.".
Reclamanta consideră că decizia atacată este nelegală pentru următoarele considerente:
1.1. Aplicarea sancţiunii reprezintă o încălcare a dreptului la libera exprimare
Sub acest aspect, reclamanta a arătat că decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului redă câteva extrase din monologul prezentatorului M.B., al cărui mesaj era unul de critică la adresa prim-ministrului, a unor miniştri şi a unor ziarişti, statuându-se că limbajul folosit în cadrul emisiunii a fost unul "vulgar şi licenţios".
În opinia reclamantei, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat libertatea de exprimare manifestată prin critica virulentă adoptată de realizatorul M.B. la adresa politicienilor, deşi situaţiile avute în vedere de către prezentator erau reale şi susceptibile de critică.
Faptul că prezentatorul adresează apelative unor politicieni, nu reprezintă decât o exprimare a dreptului de a critica clasa politică, în mod liber şi neîngrădit.
Mai mult, dreptul la libera exprimare se bucură de o protecţie absolută, iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepţie, numai în baza legii, norma legală fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Or, respectarea acestei obligaţii imperative nu reiese de nicăieri din cuprinsul Deciziei nr. 938 din 23 septembrie 2010, în sens contrar, Consiliului nefiindu-i permis să limiteze dreptul la libera exprimare.
În susţinerea punctului său de vedere, reclamanta a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Feldek vs. Slovacia, cazul Lehideux şi Isorni vs. Franţa, cauza Dalban vs. România).
1.2. Aplicarea unei sancţiuni, urmare comentariilor expuse în cadrul emisiunii, cu justificarea că acestea reprezintă "instigare la violenţă", este o încălcare a aceloraşi principii
În esenţă, reclamanta a arătat că nu pot fi considerate "instigare la violenţă", afirmaţiile prezentatorul de televiziune, deja celebru pentru modul său exuberant, uneori chiar teatral, redate în textul: "sincer aş vrea să-i fac mult bine lui P., da" mi-e că o să-mi iasă rău".
În cazul textului incriminator, a arătat reclamanta, susţinerile care, prin conţinutul lor, prin conjunctura sau prin maniera în care sunt rostite, au caracter imposibil, nu reprezintă o ameninţare. Este o simplă licenţă pamfletară care, tocmai prin caracterul său ireal, imposibil şi chiar absurd, capătă caracter pur gazetăresc şi nesusceptibil de vreo altă interpretare.
Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin Sentinţa nr. 4584 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a modificat Decizia nr. 938 din 23 septembrie 2010 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, în sensul că a redus amenda de la 20.000 RON la 10.000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ediţia din 25 august 2010 a emisiunii "Î.G.P.", realizatorul acesteia a abordat mai multe aspecte, arătând că vizează pe “dilimacii ăştia care, cică, ne conduc, cazurile astea clinice care se află în fruntea ţării”.
Unul dintre subiecte a fost cel referitor la reacţiile unor membri ai Guvernului privind cozile formate la ghişeele unde persoanele plătite în baza unor contracte având ca obiect drepturi de autor trebuiau să-şi achite contribuţiile către stat.
În acest context, prezentatorul emisiunii a vorbit în termeni injurioşi despre mai mulţi miniştri ai Cabinetului B., precum şi despre unii jurnalişti şi a formulat un discurs cu accente dure la adresa Primului-Ministru.
În privinţa limbajului folosit, Consiliul Naţional al Audiovizualului a reţinut că dl. B. şi-a pus problema că o astfel de abordare ar putea fi jignitoare, idee pe care a reluat-o şi pe parcursul emisiunii, cunoscând faptul că derapajul verbal într-un program audiovizual contravine legislaţiei din acest domeniu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a apreciat că M.B., realizatorul emisiunii, putea să îşi exprime nemulţumirea cu privire la modul de impozitare a veniturilor obţinute din contractele de drepturi de autor, fără a însoţi comentariile de expresii jignitoare care să prejudicieze imaginea persoanelor despre care a discutat.
În egală măsură, membrii Consiliului au constatat că dl. M.B. a proferat ameninţări la adresa Premierului E.B., în acest sens fiind redate următoarele afirmaţii: „ Acuma foarte serios, domnu" P., domnu" B., deci eu vă promit că dacă eu personal, în această viaţă, a mea şi a dumneavoastră, mă rog, porţiunea care se intersectează, că poate eu mor înaintea dumneavoastră, poate dumneavoastră înaintea mea - să gândim pozitiv - deci eu, dacă în această viaţă o să am ocazia, eu personal o să vă fac rău. Repet, poate nu m-aţi înţeles: eu, un cetăţean din România, dacă în această viaţă voi avea prilejul, nu voi ezita nicio secundă să vă fac oricât de mult rău pot."(..)". M.B.: Şi asta că-i fac eu rău lu", cum îl cheamă, P. Îţi fac rău lu" P. ... Băi, eu aş vrea, sincer vă spun, eu aş vrea să-i fac bine, eu aş vrea să-i fac mult bine lu" P., mult-mult-mult, da" mi-e că o să-mi iasă rău, de asta. Să am, desigur, prilejul, foarte posibil să n-am prilejul, da" dacă o să-l am, o să încerc să-i fac bine, da" cred că o să iasă rău. A mers aşa? Vă rog, nu mă amendaţi, sunt disperat!".
În opinia Consiliului Naţional al Audiovizualului un astfel de mesaj cu caracter violent poate legitima folosirea violenţei (verbale sau fizice, după caz) ca o modalitate normală de rezolvare a unor nemulţumiri personale, fapt ce nu poate fi acceptat într-un stat de drept.
Analizând situaţia de fapt expusă, prima instanţă a constatat că Consiliul Naţional al Audiovizualului a reţinut existenţa a două încălcări ale dispoziţiilor art. 42 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în speţă:
- nerespectarea de către realizatorul emisiunii a obligaţiei de a nu folosi un limbaj injurios
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că sunt parţial întemeiate criticile reclamantei referitoare la încălcarea libertăţii de exprimare prevăzute de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, citând în acest sens, cauza Handyside vs. Regatul Unit (1976), cauza Lingens vs.Austria (1986) şi cauza Oberschlik vs. Austria (1997).
Contrar opiniei Consiliul Naţional al Audiovizualului, prima instanţă a apreciat că deşi calificative precum "oli", "creti", "seni", "dilimaci", au un caracter ofensator, motivul recurgerii la acestea îl constituie indignarea generată de situaţia faptică expusă, iar măsura de sancţionare apare, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului citate, ca disproporţionată în raport cu scopul afirmat, anume protejarea imaginii persoanelor vizate.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, mass-media are aptitudinea de a aduce critici libere nu doar clasei politice, ci şi oricărei persoane publice care intervine asupra subiectelor generale care suscită o dezbatere publică.
Referitor la afirmaţiile privind activitatea unui jurnalist, generate de articolul publicat de către acesta referitor la subiectul dezbătut în emisiune, pe care realizatorul emisiunii l-a catalogat ca fiind un „ciumpalac penibil", "japiţoi", prima instanţă a reţinut că ceea ce i s-a reproşat jurnalistului a fost împrejurarea că acesta l-a susţinut în mod constant în dezbaterile publice pe Preşedintele României, iar demersul său jurnalistic din articolul criticat îi apare realizatorului emisiunii ca lipsit de substanţă.
În opinia primei instanţe, discursul realizatorului în privinţa acestuia, chiar în maniera de exprimare redată anterior, nu este susceptibil de sancţionare, cu atât mai mult cu cât acesta practic se circumscrie discursului privitor la oamenii politici menţionaţi în decizia atacată.
Cu privire la apărările pârâtului, în sensul că nu a fost încălcat dreptul la libera exprimare, întrucât sancţiunea a fost aplicată ulterior comunicării publice a emisiunii, acestea nu au fost primite, prima instanţă reţinând că sancţionarea reclamantei poate avea un efect inhibitor asupra exercitării plenare în viitor a dreptului anterior menţionat, în considerarea riscului de a fi supusă unei noi sancţionări pentru fapte de acelaşi gen.
Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că o persoană nu poate fi supusă dispreţului public pe considerente ce ţin de aspectul fizic, astfel că aserţiunile realizatorului, precum Curţii Europene a Drepturilor Omului eşti urât (..) eşti urât rău", "eşti foarte gras, băi, plezneşti de gras" etc., în referire la una din persoanele criticate, justifică, totuşi, o sancţiune, având în vedere că expresiile ofensatoare utilizate încalcă dreptul persoanei la respectarea imaginii sale şi sunt nejustificate în contextul dezbaterii subiectului de interes public anterior menţionat.
- nerespectarea interdicţiei de a instiga la violenţă
În acest sens, prima instanţă a reţinut că emitentul deciziei atacate nu a argumentat nicicum această afirmaţie, ci s-a limitat a reda din raportul de monitorizare afirmaţiile realizatorului emisiunii, care în opinia instanţei nu au semnificaţia propusă, anume incitare la violenţă, latura obiectivă a unei atare acţiuni presupunând o activitate de a îndemna sau determina o persoană să săvârşească o anumită faptă.
Mai mult, prin conţinutul, conjunctura şi maniera în care au fost rostite, aserţiunile realizatorului sunt departe de a insufla persoanei vizate vreo temere că va suferi vreun rău şi, cu atât mai puţin, să inducă ideea - acreditată de pârât - că folosirea violenţei ar constitui o modalitate normală de rezolvare a unor nemulţumiri personale.
În ce priveşte solicitarea reclamantei privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice, aceasta nu a fost primită, prima instanţă constatând că postul de televiziune a mai fost sancţionat cu somaţie publică, pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii legale, conform Deciziei nr. 641 din 7 iulie 2010, iar potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2003, în situaţia încălcării repetate a aceloraşi dispoziţii legale, se aplică amenda contravenţională.
În concluzie, reţinând că doar o parte din faptele imputate reclamantei au caracter contravenţional, prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a dispus diminuarea cuantumului amenzii stabilite de la 20.000 la 10.000 RON.
3. Recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal Consiliul Naţional al Audiovizualului, invocând dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ.
Recurentul susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, câtă vreme dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu conferă instanţei de judecată posibilitatea înlocuirii ori modificării sancţiunii aplicate.
Pe aceeaşi linie a raţionamentului, recurentul a invocat depăşirea limitelor competenţelor instanţei, afirmând că aceasta s-a substituit practic emitentului actului, stabilind un alt cuantum al sancţiunii, fără să ţină seama de condiţiile necesare adoptării unei decizii, cum sunt cele referitoare la cvorum şi nici de criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.
De asemenea, recurentul a mai susţinut că instanţa de fond a depăşit limitele învestirii sale, reclamanta nesolicitând reducerea cuantumului amenzii, ci înlocuirea acesteia cu somaţia publică.
Referitor la individualizarea sancţiunii, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere criteriile legale, inclusiv existenţa sancţiunilor anterioare.
O critică distinctă vizează modul cum a analizat instanţa conţinutul faptei de incitare la violenţă, prin raportare doar la definiţia infracţiunii fără a observa că în domeniul audiovizualului este sancţionată nu doar „violenţa faptică”, ci şi cea „verbală sau discursivă”.
4. Apărările SC A. SA
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că soluţia de reducere a amenzii este conformă cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 care reprezintă dreptul comun în materie de contravenţii şi, de altfel, este în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţelor de contencios administrativ în această privinţă.
De asemenea, intimata a susţinut că diminuarea amenzii a fost dispusă întrucât o parte din faptele reţinute de Consiliul Naţional al Audiovizualului ca fiind contravenţii, în realitate reprezentau o exercitare licită a unui drept fundamental.
Cât priveşte presupusa incitare la violenţă, intimata s-a raliat considerentelor primei instanţe, arătând că punctul de vedere al Consiliul Naţional al Audiovizualului reprezintă o desconsiderare a licenţei artistice şi o ignorare forţată a distincţiei dintre vorbe şi fapte, câtă vreme contextul expus de realizator face trimitere la o situaţie ireală şi imposibilă.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Intimata-reclamantă SC A. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, conform art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, Decizia nr. 938 din 23 septembrie 2010 prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 20.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1), (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile legale invocate au următorul conţinut:
- Art. 42 alin. (1): „orice persoană are dreptul la propria imagine;
- (4): „realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane”.
În esenţă, Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat pe intimată pentru utilizarea unui limbaj injurios, ofensator, cât şi pentru încălcarea interdicţiei de a nu instiga la violenţă, la pct. 2 din această decizie fiind reproduse paragrafele din raportul întocmit de Direcţia Monitorizare din cadrul recurentului, care reflectă transcrierea parţială a emisiunii „Î.G.P.”, ediţia din 25 august 2010 cu privire la care s-a reţinut încălcarea normelor citate anterior.
Prima instanţă, după analizarea punctuală a susţinerilor părţilor, a ajuns la concluzia că sancţiunea contravenţională aplicată este numai în parte justificată, respectiv numai în ceea ce priveşte comentariile realizatorului emisiunii referitoare la aspectul fizic al unei persoane determinate. Ca urmare, amenda a fost redusă la suma de 10.000 RON, instanţa motivând că nu o poate înlocui cu somaţia publică în raport de sancţiunile anterioare aplicate pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii legale.
Această soluţie este legală, ea fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză şi răspunzând, în acelaşi timp, criticilor recurentului, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la limitele controlului judecătoresc
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, un act administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă.
Raportul de drept administrativ este însă guvernat de principiul proporţionalităţii între măsura dispusă în fiecare caz individual şi interesul public ocrotit, impunând ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite.
Tocmai de aceea, actuala lege a contenciosului administrativ a introdus, printre temeiurile acţiunii, excesul de putere, definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, verificând raportul dedus judecăţii prin prisma principiului proporţionalităţii, instanţa învestită cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, de plină jurisdicţie, poate modifica sau înlocui o sancţiune aplicată de autoritatea publică în limitele propriei marje de apreciere, modificarea fiind echivalentă unei anulări parţiale a actului administrativ.
Aşa fiind, este complet lipsită de suport teza potrivit căreia instanţa de contencios administrativ nu are decât posibilitatea anulării actului, revenind autorităţii publice dreptul de a reevalua situaţia şi de a aplica, eventual, o nouă sancţiune.
Pe de altă parte, în speţa de faţă, după cum bine a punctat intimata prin întâmpinare, ajustarea cuantumului amenzii a fost determinată, în mod necesar, de înlăturarea caracterului contravenţional al unor fapte, instanţa de judecată reţinând o singură încălcare, cea referitoare la dreptul la imagine al unei persoane pe considerente ce ţin de aspectul fizic al acesteia.
Prin urmare, reducerea la jumătate a cuantumul amenzii aplicate este justificată, reflectă criteriile de individualizare avute în vedere chiar de către recurent şi se înscrie în marja stabilită prin art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Referitor la fondul cauzei
În această privinţă, criticile recurentului abordează două probleme, respectiv limitarea dreptului la imagine doar la componenta fizică şi distorsionarea conceptului de instigare la violenţă.
În ceea ce priveşte primul aspect, Înalta Curte consideră, la fel ca judecătorul fondului, că nu poate fi ignorat contextul în care au fost utilizate cuvintele imputate care, deşi au un caracter ofensator, se înscriu în doza de exagerare şi provocare admisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Lingens c. Austriei - 1986; cauza Oberschlik c. Austria - 1997; cauza Nilsen şi Johnsen c. Norvegia - 1999, etc.). La momentul respectiv, omului politic vizat i se reproşau mai multe aspecte, între care modul defectuos de implementare a dispoziţiilor legale referitoare la impozitarea unor venituri obţinute din contractele de drepturi de autor. Punând în balanţă indignarea generată de realitatea (necontestată) generată de activitatea persoanei respective şi protejarea imaginii acesteia, prima instanţă a ajuns la concluzia rezonabilă că măsura de sancţionare este, în această privinţă, disproporţionată în raport cu scopul afirmat.
Contrar susţinerilor recurentului, Curtea de apel nu a limitat conţinutul conceptului de „drept la propria imagine” doar la aspectul fizic al persoanei, ci a reţinut pertinent că în contextul dezbaterii subiectului de interes public anterior menţionat, aceste referiri nu pot avea nicio justificare şi, ca atare, au aptitudinea de a atrage aplicarea unei sancţiuni.
În fine, nici în privinţa modului în care au fost analizate de către Curtea de apel afirmaţiile realizatorului emisiunii care ar instiga la violenţă, nu pot fi primite criticile recurentului.
Instanţa a reţinut cu o argumentaţie coerentă, că din conţinutul paragrafului incriminat nu rezultă intenţia de a îndemna ori determina o persoană să săvârşească o anumită faptă. De asemenea, nu are nici un suport afirmaţia potrivit căreia persoanei vizate i s-ar fi insuflat o temere ori că violenţa ar constitui o modalitate de rezolvare normală a unor nemulţumiri personale.
În mod evident, mesajul are un conţinut abstract şi este redat într-un stil pamfletar, pur gazetăresc, nefiind susceptibil de interpretarea pe care i-a conferit-o Consiliului Naţional al Audiovizualului.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 4584 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5206/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 522/2013. Contencios → |
|---|
