ICCJ. Decizia nr. 5197/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5197/2013
Dosar nr. 11066/2/2011
Şedinţa de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al acestei autorităţi publice de a-i comunica documentele solicitate prin cererea din data de 25 mai 2011, de a fi întreprins toate acţiunile legale necesare pentru realizarea şi finalizarea lucrărilor de construire la imobilul de pe lotul nr. x, din Programul guvernamental "Cartierul de locuinţe H.C." şi de a fi întreprins toate acţiunile legale necesare pentru realizarea şi finalizarea Programului guvernamental "Cartierul de locuinţe H.C.", iniţiat în vara anului 2003.
Totodată, reclamantul a cerut obligarea pârâtei de a-i comunica documentele solicitate, sub sancţiunea aplicării conducătorului autorităţii a amenzii prevăzute Ia art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la luarea măsurilor organizatorice care se impun pentru finalizarea lucrărilor la imobilul de pe lotul nr. x, inclusiv finalizarea Programului guvernamental "Cartierul de locuinţe H.C.", în ceea ce priveşte serviciile de utilităţi, sub sancţiunea aplicării conducătorului autorităţii a amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe fiecare zi de întârziere.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea aceleiaşi autorităţi ca, pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul său nejustificat, să plătească despăgubiri, inclusiv daune morale, al căror cuantum urmează să-l precizeze în cursul judecării cauzei, precum şi la plata unor despăgubiri de 0,15%/zi din valoarea contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, în care executarea lucrărilor a fost sistată în mod abuziv de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin anularea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, pentru a-l forţa să semneze actul adiţional pe care Agenţia Naţională pentru Locuinţe îl negociase cu constructorul pentru mărirea preţului contractului cu 5% din valoarea construcţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la 24 iunie 2003 i-a fost adjudecat lotul nr. x din "Cartierul de locuinţe H.C." şi, deşi potrivit contractului imobilul trebuia predat „la cheie” la data de 17 martie 2008, construcţia se află şi în prezent într-o fază de execuţie care nu permite niciun pronostic.
A mai arătat reclamantul că până la promovarea acţiunii, pârâta nu i-a comunicat niciun act şi nu i-a dat niciuna din informaţiile solicitate şi nici nu a luat nicio măsură, dintre cele necesare şi suficiente, pentru finalizarea lucrărilor la imobilul aflat în construcţie pe lotul nr. x sau pentru finalizarea lucrărilor la Programul guvernamental "Cartierul de locuinţe H.C.", în ceea ce priveşte serviciile de utilităţi, ceea ce dovedeşte cu evidenţă manifestarea unui refuz nejustificat din partea acestei autorităţi publice, inclusiv în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor legale şi a sarcinilor avute în legătură cu realizarea acestui proiect guvernamental.
În continuare, reclamantul a arătat că, întrucât la data de 21 septembrie 2006 a fost notificat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe că luase măsura anulării Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, a fost forţat să semneze actul adiţional pentru mărirea preţului contractului cu 5% din valoarea construcţiei, care, ulterior, a fost anulat prin Sentinţa nr. 1378 din 23 mai 2007 pronunţată în Dosarul nr. 10203/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin nerecurare.
Ulterior, prin Sentinţa nr. 1008 din 31 martie 2008 a aceleiaşi Curţi de apel, modificată prin Decizia nr. 3299 din 7 octombrie 2008 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunea pe care a formulat-o a fost admisă în parte, iar Agenţia Naţională pentru Locuinţe a fost obligată să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, echivalentul în RON al sumei de 4.461 euro, pe care o achitase în baza actului adiţional semnat ca urmare a actului nelegal emis de Agenţia Naţională pentru Locuinţe pentru sistarea executării lucrărilor de construire la imobilul de pe lotul nr. x din Cartierul H.C.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, reclamantul a precizat că îl apreciază, în lipsa finalizării şi predării construcţiei, la cel puţin 0,15%/zi din valoarea, contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, care reprezintă penalităţile ce nu mai pot fi cerute constructorului, potrivit contractului de construire (art. 10), din moment ce lucrările au fost sistate, în perioada arătată, ca urmare a dispoziţiei nelegale a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale, excepţia tardivităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat privind obligarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe la plata unor despăgubiri de 0,15%/zi din valoarea contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, în care executarea lucrărilor a fost sistată prin anularea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că şi-a îndeplinit obligaţiile legale, în sensul că de la începutul derulării programului şi până în prezent a depus toate diligenţele, pe lângă toate părţile semnatare ale Convenţiei, precum şi pe lângă alte autorităţi ale Statului, în vederea realizării obligaţiilor asumate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 3197 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia tardivităţii şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta să comunice reclamantului documentele solicitate prin cererea din 25 mai 2011, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, respingând ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă este nefondată, având în vedere pe de o parte prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi pe de altă parte calitatea pârâtei de autoritate centrală.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, prima instanţă a constatat că şi aceasta este nefondată, având în vedere că pârâta se raportează la adresa nr. 333338 din 11 decembrie 2008, emisă ca răspuns la o cerere anterioară a reclamantului, însă relevantă în soluţionarea excepţiei este cererea primită de pârâtă la data de 25 mai 2011 întrucât în raport cu aceasta invocă reclamantul lipsa răspunsului.
Referitor la această cerere din data de 25 mai 2011, instanţa de fond a constatat că pârâta nu a comunicat reclamantului documentele solicitate şi nici nu a invocat un motiv justificat pentru această atitudine, iar reclamantul este îndreptăţit să cunoască în amănunt modul de derulare a lucrărilor de construire, precum şi circumstanţele care au concurat la tergiversarea acestor lucrări, astfel cum ele transpar din documentele solicitate şi pe care pârâta nu i le-a pus la dispoziţie.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la luarea măsurilor organizatorice pentru finalizarea lucrărilor, judecătorul fondului a constatat că din actele aflate la dosar rezultă că pârâta a întreprins demersuri pentru deblocarea lucrărilor de construire, însă obstacolele cauzate de lipsa de cooperare dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale pe raza cărora se află terenul, nu-i pot fi imputate.
De asemenea, prima instanţă, având în vedere că reclamantul nu a precizat cuantumul daunelor morale solicitate, a apreciat că acest capăt de cerere este inadmisibil, întrucât pârâta nu poate fi obligată la plata unui prejudiciu ce nu poate fi estimat.
În fine, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte capătul 7 de cerere, solicitarea reclamantului având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză ca şi cea soluţionată prin Decizia nr. 3099 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel, a declarat recurs reclamantul A.E., invocând dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate în trei motive de recurs, după cum urmează:
3.1. Prima instanţă a motivat superficial (sau deloc în privinţa unui petit) soluţia adoptată, ignorând probele administrate; înţelesul actului dedus judecăţii a fost nelegal schimbat.
În dezvoltare, recurentul a arătat că judecătorul fondului a analizat trunchiat conduita autorităţii pârâte doar în privinţa refuzului acesteia de a realiza şi finaliza Programul guvernamental „Cartierul de locuinţe H.C.”, nefiind preocupat de verificarea existenţei unui refuz nejustificat referitor la imobilul de pe lotul nr. x (petitul nr. 2) şi fără a clarifica situaţia utilităţilor (petitul nr. 5).
Pe de altă parte, considerentele sentinţei fac abstracţie de situaţia de fapt, astfel cum a fost probată, din care rezultă că imobilul de pe lotul nr. x care trebuia finalizat „la cheie” la data de 17 martie 2008 nu se află în această fază nici la data formulării recursului.
Nu s-a observat, mai arată recurentul, că prin repetate cereri a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe să-şi exercite cu promptitudine şi fermitate atribuţiile legale care îi permiteau să ia măsurile necesare impulsionării şi urmăririi graficelor de execuţie, însă agenţia a adoptat o conduită de tolerare şi justificare a tuturor întârzierilor şi deficienţelor constructorilor, în loc să sancţioneze şi să înlocuiască rapid constructorul vinovat de întârziere. După cesionarea contractului de construire, noul constructor ales de Agenţia Naţională pentru Locuinţe după criterii netransparente, a adoptat aceeaşi atitudine ca precedentul iar din luna aprilie 2010 nu a mai executat şi nu a mai decontat nicio lucrare din situaţia/devizul general de lucrări.
Or, a mai arătat recurentul, instanţa de fond a ignorat faptul că, în raport cu termenul asumat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, de 2 ani, trecerea unei durate de timp de 9 ani de la demararea proiectului, respectiv de aproape 7 ani de la data când proiectul trebuia finalizat, reprezintă termene nerezonabil de lungi, indiferent de circumstanţele şi justificările prezentate de autoritatea publică pârâtă.
Cât priveşte apărarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, reţinută de Curtea de apel, recurentul a susţinut că trebuia înlăturată câtă vreme obstacolele invocate nu au fost definite din punct de vedere juridic (caz de forţă majoră, caz fortuit, fapta celui vătămat, etc.) şi, în realitate, sunt determinate de lipsa de cooperare a autorităţilor implicate.
Conchizând la acest punct, recurentul a afirmat că, prin soluţia pronunţată, prima instanţă a statuat că exercitarea la termen şi de calitate a obligaţiilor legal asumate sunt aspecte lăsate la discreţia şi arbitrariul autorităţilor publice sau entităţilor asimilate acestora, care scapă oricărei forme de control, inclusiv judecătoresc, însă prin aceasta se încalcă principiul bunei administrări care ar trebui să le guverneze întreaga activitate şi, în special, principiul realizării acţiunilor administrative în termenele legale/asumate sau, cel puţin, în cadrul unor termene rezonabile.
3.2. Capetele de cerere privind despăgubirile au fost greşit respinse, motivarea fiind contradictorie
În cuprinsul acestui motiv, recurentul A.E. a criticat soluţia de respingere a capetelor de cerere privind despăgubirile (nr. 6 şi 7) ca inadmisibile.
Referitor la despăgubirile solicitate pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul nejustificat (Cap. 6 din acţiune) recurentul a arătat că instanţa de fond trebuia să ia act de precizarea făcută şi să-i rezerve dreptul în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte despăgubirile aferente perioadei în care executarea lucrărilor a fost sistată abuziv de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, recurentul a susţinut că argumentaţia Curţii de apel nu este coerentă, întrucât pe de o parte a reţinut că raţionamentul Înaltei Curţi din Decizia nr. 3099/2008 rămâne aplicabil şi în cauza de faţă însă, fără a admite excepţia autorităţii de lucru judecat în mod explicit, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Or, în speţă, nu se pune problema incidenţei dispoziţiilor art. 163 alin. (1) C. proc. civ. şi, respectiv, art. 1201 C. civ., câtă vreme în litigiul precedent nu s-a rezolvat fondul cererii, ci aceasta s-a respins ca prematur formulată.
În cauza de faţă stabilirea sumei datorate cu titlu de despăgubire este o simplă problemă de calcul (0,15%/zi din valoarea contractului pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007).
3.3. Au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în privinţa capetelor de cerere privind refuzul comunicării documentelor solicitate la data de 25 mai 2011.
Critica recurentului vizează omisiunea instanţei de a aplica amenda prevăzută de art. 24 alin. (2), în condiţiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pe fiecare zi de întârziere, în contextul în care, din actele şi lucrările dosarului, rezultă cu certitudine conduita Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe care nu respectă/execută benevol o hotărâre judecătorească.
4. Apărările intimatei Agenţia Naţională pentru Locuinţe
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:
4.1. Referitor la măsurile pe care le-a întreprins în vederea finalizării lucrărilor la ansamblul de locuinţe H.C., intimata a susţinut că şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru deblocarea lucrărilor de construire şi racordare la utilităţi însă există obstacole determinate de lipsa de cooperare dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale pe raza cărora este situat proiectul rezidenţial, obstacole care nu îi pot fi imputate.
Potrivit intimatei, Curtea de apel a reţinut corect situaţia de fapt, stabilind cu claritate lipsa oricărei culpe a agenţiei. Mai arată că a formulat o notificare prin care a somat Primăria sectorului 1 să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin Hotărârea nr. 321/2008 privind finanţarea şi realizarea utilităţilor şi a chemat în judecată Consiliul Local al sectorului 1 pentru a fi obligat să respecte prevederile Convenţiei nr. MM 1909 din 6 mai 2004.
Deşi, precizează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, avea doar obligaţia de a monitoriza acest program, a făcut toate demersurile pentru realizarea obligaţiilor din convenţia anterior indicată însă neîndeplinirea atribuţiilor de către autorităţile locale nu îi poate fi reproşată, situaţie surprinsă de judecătorul fondului care a identificat corect raporturile juridice dintre Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi recurent, pe de o parte, şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi autorităţile locale, pe de altă parte.
4.2. În legătură cu despăgubirile solicitate, intimata şi-a însuşit considerentele fondului, arătând că reclamantul nu a precizat cuantumul pretins iar în privinţa daunelor aferente cap. 7 din acţiune a mai existat o cerere identică soluţionată prin Decizia nr. 3299 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4.3. În esenţă, intimata arată că urmare a pronunţării sentinţei de către Curtea de apel, a comunicat benevol recurentului documentele solicitate. Ca atare, intimata a afirmat că nu se mai poate pune problema aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
5. Procedura de judecată derulată în recurs
În recurs nu s-au solicitat şi administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 12 aprilie 2013, recurentul a punctat principalele aspecte ale cauzei, insistând asupra pasivităţii manifestate de intimată în exercitarea atribuţiilor legale de gestionare a realizării proiectului guvernamental „Cartierul de locuinţe H.C.”, cu ignorarea dispoziţiilor Legii nr. 152/1998 şi a Anexei nr. 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
De asemenea, recurentul a confirmat primirea documentelor indicate în opisul depus la dosar de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, însă a arătat că acestea sunt doar o parte din cele solicitate la data de 25 mai 2011, aşa încât îşi menţine recursul şi în această privinţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant A.E. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune judiciară având mai multe petite indicate la pct. I.1 din decizie, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 coroborate cu art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) şi art. 19, toate din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Demersul judiciar a fost determinat de nefinalizarea lucrărilor la locuinţa de pe lotul nr. x din „Cartierul de locuinţe H.C.”, proiect derulat în cadrul programului guvernamental cu acelaşi nume care avea ca obiectiv construirea a 3.250 de unităţi locative.
Referitor la obligaţiile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în cadrul programului guvernamental „H.C.”.
Recurentul-reclamant a încheiat cu intimata Agenţia Naţională pentru Locuinţe contractul de mandat din 8 iulie 2004 şi cu SC A. SA Bucureşti contractul de construire la 27 iulie 2004 la Societatea civilă „M.”- Birou Notarial, dreptul său fiind înscris în C.F. cu nr. x, Bucureşti - sector 1.
Deşi potrivit clauzelor contractuale, lucrările de construire trebuiau încheiate iar locuinţa contractată trebuia predată beneficiarului „în termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (17 martie 2006 n.r.), termen în care sunt incluse şi perioadele de timp friguros”, adică la data de 17 martie 2008, nici până la data soluţionării recursului acest fapt nu s-a realizat.
Cercetând cauzele care au condus la depăşirea termenului asumat contractual, prima instanţă a ajuns la concluzia că aceasta nu îi poate fi imputată Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, câtă vreme cele două unităţi administrativ-teritoriale, pe raza cărora se află terenul destinat proiectului rezidenţial, refuză să colaboreze.
Acest punct de vedere nu este împărtăşit de instanţa de control judiciar pentru că nu ţine seama de prerogativele legale cu care a fost învestită Agenţia Naţională pentru Locuinţe, ca instituţie de interes public „autorizată să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizării şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programele proprii”, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Detaliind şi particularizând concluzia expusă anterior, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin contractul de antrepriză generală din 6 aprilie 2004 pe care Agenţia Naţională pentru Locuinţe l-a încheiat cu SC A. SA s-a prevăzut la art. 5 - Durata de realizare - o clauză identică cu cea inserată în contractele de construire cu beneficiarii, respectiv 24 de luni calendaristice de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Totodată, la art. 17 s-a stipulat expres: „Contractul nu poate fi cedat de către Antreprenorul General. Antreprenorul General nu poate cesiona, total sau parţial, creanţele reprezentând valoarea prezentului contract de antrepriză generală”.
Acest din urmă art. a fost modificat la data de 31 ianuarie 2006 prin actul adiţional nr. x/2006, în sensul permiterii încheierii unor contracte de cesiune, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, fiind astfel încheiate contractul de cesiune a contractului de antrepriză generală între SC A. SA şi SC C. SA Buzău la data de 31 ianuarie 2006 şi apoi, la data de 25 septembrie 2008 între SC C. SA şi SC G.T. SRL Târgovişte.
Deşi formal Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu este parte contractantă, în raport cu SC G.T. SRL Târgovişte, prin clauzele convenite la art. 8 (Obligaţiile cesionarului, inclusiv aceea de a respecta în totalitate prevederile contractului de antrepriză generală din 6 aprilie 2004 încheiat cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe) şi art. 12 (condiţia avizării de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe a contractului de cesiune, în vederea intrării în vigoare), Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi-a conservat toate prerogativele din contractul de antrepriză generală iniţial. Cu alte cuvinte, pe toată durata realizării proiectului guvernamental, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în calitate de instituţie subordonată Ministerului Transporturilor şi Construcţiilor, a avut atribuţii depline în organizarea şi gestionarea acestuia, în selectarea antreprenorilor generali, emiterea ordinelor de începere/sistare a lucrărilor, impunerea graficelor de execuţie şi urmărirea respectării acestora, etc.
Aşa fiind, intimata nu prezintă nicio justificare pentru întârzierea cu care a înţeles să acţioneze împotriva autorităţilor publice locale în vederea finanţării şi realizării utilităţilor.
Potrivit propriilor susţineri, abia la data de 2 martie 2009, prin notificarea nr. x, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a somat Primăria sectorului 1 să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin H.C.L. nr. 321/2008 şi peste încă doi ani a chemat în judecată Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti solicitând respectarea Convenţiei nr. MM 1909 din 6 mai 2004 privind finanţarea şi execuţia reţelelor de utilităţi aferente ansamblului de locuinţe din Cartierul H.C. (Dosar nr. 34711/3/2011).
Practic, deşi atât prevederile legale (art. 5 din Legea nr. 152/1998, precitat şi Anexa nr. 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi introdusă prin art. I pct. 38 din H.G. nr. 592/2006), cât şi convenţia anterior indicată (încheiată între toate instituţiile implicate: Ministerului Transporturilor şi Construcţiilor, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, SC P. SA, Consiliul Local sector 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliul Local al Comunei Voluntari, SC E. SA şi SC D.S. SA) au conferit Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe prerogative clare în vederea atingerii scopului final: realizarea ansamblului de locuinţe H.C., intimata-pârâtă a rămas în pasivitate, acţionând abia atunci când a devenit evident „riscul unei explozii sociale din partea beneficiarilor de unităţi locative din cartier, peste 5.000 de viitori locuitori ai acestui ansamblu” (conform adresei din 17 decembrie 2009, înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti).
Pe de altă parte, în privinţa întârzierilor imputabile constructorului (care nu sunt legate de lipsa utilităţilor), Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu a luat nicio măsură, limitându-se la a-l „notifica în repetate rânduri (…) pentru recuperarea întârzierilor şi finalizarea lucrărilor” conform răspunsului trimis recurentului sub nr. 23455/2008, cu toate că în contractul de antrepriză generală erau inserate clauze energice pentru astfel de situaţii. Astfel, de exemplu, Agenţia Naţională pentru Locuinţe putea pretinde antreprenorului general, potrivit art. 64 alin. (1) din contractul părţilor, plata cu titlu de penalizare a unei cote procentuale de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea contractului „până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor asumate prin contract”.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe a încălcat principiul bunei administrări, adoptând o conduită prin care a vătămat dreptul recurentului-reclamant de a se bucura de toate prerogativele pe care i le conferă dreptului de proprietate asupra locuinţei de pe lotul nr. x din ansamblul rezidenţial menţionat.
Având în vedere că potrivit adresei nr. 2352/2010 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a fosta alocată o sumă de 5.000.000 RON, prin bugetul Municipiului Bucureşti la solicitarea Direcţiei Utilităţi Publice, în contextul în care prin H.C.G.M.B. nr. 6/2008 s-a aprobat cooperarea între Municipiul Bucureşti şi Oraşul Voluntari în vederea realizării în comun a proiectului de viabilizare a terenurilor şi sistematizarea verticală pentru ansamblul de locuinţe „H.C.” promovat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (6) raportat la 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 va obliga Agenţia Naţională pentru Locuinţe să dispună toate măsurile administrative necesare pentru ca în termen de 6 luni de la data prezentei decizii să finalizeze lucrările, inclusiv la imobilul de pe lotul nr. x, făcând posibilă predarea „la cheie” a acestuia către recurentul-reclamant A.E.
Referitor la nesoluţionarea în termen legal a cererii de comunicare a unor înscrisuri
La acest punct, instanţa de fond a reţinut corect că reclamantul era îndreptăţit să cunoască modul de derulare a lucrărilor de construire, precum şi circumstanţele care au condus la tergiversarea acestora, aşa încât toate documentele solicitate trebuiau să-i fie comunicate [ art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ] . Deşi intimata a invocat executarea benevolă a sentinţei Curţii de apel şi, implicit, lipsa de interes în susţinerea motivului de recurs aferent, Înalta Curte reţine caracterul fondat al criticilor recurentului. Într-adevăr, intimata Agenţia Naţională pentru Locuinţe a comunicat recurentului cu adresa nr. 10310 din 8 august 2012 înscrisurile indicate în O.P.I.S., însă între acestea nu se regăsesc şi informaţiile solicitate la pct. 9 şi 10 (numărul de locuinţe finalizate pe fiecare an în perioada 2008 - 2011, respectiv numărul de locuinţe finalizate de SC C. SA Buzău), iar înscrisurile de la pct. 7 au fost comunicate doar parţial (înscrisuri care să justifice modul în care au fost selectaţi antreprenorii generali).
Ca urmare, pentru ca dispoziţia instanţei să fie adusă la îndeplinire se va dispune ca în cazul necomunicării tuturor documentelor solicitate în termen de 30 de zile de la data pronunţării acestei decizii să se facă, de asemenea, aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv să fie amendat conducătorul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Referitor la despăgubirile solicitate
Despăgubirile solicitate prin acţiunea introductivă au vizat repararea prejudiciului (material şi moral) cauzat prin refuzul nejustificat al instituţiei publice chemate în judecată de a finaliza programul guvernamental „Cartierul de locuinţe H.C.” (capătul 6 din acţiune), precum şi prin sistarea abuzivă a executării lucrărilor în intervalul 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007 (capătul 7 din acţiune).
În condiţiile în care stadiul actual al lucrărilor din proiectul rezidenţial nu permite cuantificarea prejudiciului, recurentul-reclamant are dreptul formulării unei acţiuni separate în condiţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte daunele solicitate pentru întreruperea intempestivă a lucrărilor, Înalta Curte constată că subzistă motivele pentru care prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 3299 din 7 octombrie 2008 s-a reţinut prematuritatea formulării acestei cereri. Deşi între data pronunţării deciziei anterior indicate şi data soluţionării recursului de faţă au trecut mai mult de 4 ani şi 6 luni se păstrează acelaşi status quo, constând în „durata încă nedeterminată a întârzierii în finalizarea şi predarea lucrărilor de construire”.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de control judiciar
Pentru considerentele expuse la punctul precedent, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se parţial sentinţa, în sensul obligării pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe să comunice reclamantului toate documentele solicitate, în termen de 30 de zile de la pronunţarea prezentei, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, corelativ constatării refuzului nejustificat al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe de a întreprinde toate măsurile care să aibă ca urmare finalizarea lucrărilor la Cartierul „H.C.”, precum şi predarea „la cheie” a imobilului de pe lotul nr. x, va fi obligată instituţia publică să dispună toate măsurile administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data acestei decizii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.E. împotriva Sentinţei civile nr. 3197 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa, în sensul că obligă pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe să comunice reclamantului documentele solicitate prin cererea din 25 mai 2011 în 30 de zile de pronunţarea acestei decizii, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Constată refuzul nejustificat al pârâtei de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental „Cartierul de locuinţe H.C.”, incluzând imobilul de pe lotul nr. x şi obligă pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe să dispună toate măsurile administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data prezentei decizii, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5190/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5206/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
