ICCJ. Decizia nr. 5206/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5206/2013
Dosar nr. 2714/54/2009
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 octombrie 2009, reclamanţii V.D.S. şi P.V.G. au chemat în judecată pe pârâta Administraţia Finanţelor Publice Craiova, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea în totalitate a Deciziei din 3 iunie 2009 şi a procesului-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009 deoarece ambele acte administrativ fiscale îi prejudiciază.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin decizia contestată au fost obligaţi în solidar cu SC C.P. SRL Craiova la plata unui debit total în sumă de 732.339 RON, iar ca temei al acestei datorii s-au reţinut prevederile art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, respectiv că, în calitate de foşti asociaţi ai societăţii, cu intenţie, au determinat apariţia stării de insolvabilitate a societăţii prin adjudecarea la data de 14 septembrie 2006 a unor bunuri ale acesteia, deşi cunoşteau că anterior fuseseră sechestrate prin procesul-verbal din 6 mai 2004 semnat inclusiv de către ei.
Reclamanţii au mai precizat că au fost asociaţi ai SC C.P. SRL Craiova până la data de 31 mai 2005 când, prin Sentinţa nr. 388 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, au fost excluşi din societate, conducerea acesteia fiind preluată de către T.T., astfel încât reţinerea în sarcina lor a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 este eronată şi insuficient probată.
În acest sens, pentru a se putea atrage răspunderea reclamanţilor era necesar să se dovedească existenţa unei dobândiri a unor active, aceasta să fie făcută cu rea-credinţă şi cu unicul scop de a provoca starea de insolvabilitate a societăţii, condiţii cumulative care nu sunt întrunite în cauză în persoana acestora.
Referitor la aceste condiţii cumulative, reclamanţii au precizat că ele nu sunt întrunite deoarece în perioada scursă de la momentul aplicării sechestrului (anul 2004) şi până la momentul adjudecării (anul 2006) au trecut aproape 2 ani de zile, timp în care nu au mai avut nicio putere de decizie în cadrul societăţii ca urmare a excluderii şi nici informaţii cu privire la regimul juridic al bunurilor sechestrate iar executorul judecătoresc a îndeplinit toate formalităţile legale de publicitate în materie.
O altă condiţie care nu este întrunită în cauză se referă la declararea stării de insolvabilitate a societăţii, în situaţia în care la momentul excluderii reclamanţilor societatea desfăşura activitate şi era solvabilă, neexistând astfel o legătură de cauzalitate între dobândirea bunurilor de către reclamanţi şi apariţia stării de insolvabilitate a societăţii, cu atât mai mult cu cât după adjudecare în patrimoniul societăţii au rămas bunuri a căror valoare era cu mult mai mare decât datoria la stat.
De asemenea, reclamanţii au mai arătat că nici condiţia „dobândirii” nu este întrunită deoarece textul legal trebuie interpretat în sensul vânzării unor bunuri de la debitoare la terţe persoane fizice, ori în cauză a fost vorba de o adjudecare la licitaţie în cadrul unui dosar de executare silită.
Referitor la reaua-credinţă a reclamanţilor dedusă din Dosarul penal nr. 762/P/2008, aceştia au precizat că nu există în cauză atâta vreme cât nu există o hotărâre definitivă de condamnare, fiind deci valabilă prezumţia de nevinovăţie.
Reclamanţii au mai precizat că la momentul încheierii procesului-verbal de insolvabilitate (26 mai 2009) creanţa era prescrisă prin raportare la data instituirii procesului-verbal de sechestru (6 mai 2004), iar actul administrativ este nelegal şi datorită faptului că aplicarea efectelor art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind insolvabilitatea are un caracter retroactiv, deoarece instituţia nu exista nici la momentul în care reclamanţii au fost excluşi şi nici la cel al adjudecării.
La data de 15 decembrie 2009, reclamanţii au formulat „note de şedinţă" prin care au arătat că în mod corect a fost sesizată Curtea de Apel Craiova cu soluţionarea cauzei deoarece este vorba de o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 205 din O.G. nr. 92/2003 iar decizia de stabilire a răspunderii solidare reprezintă titlul de creanţă, potrivit art. 28 alin. (3) din acelaşi act normativ. De asemenea, s-a mai solicitat şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtă, prin raportare la prevederile art. 70 şi 218 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
La termenul din data de 5 martie 2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a SC E.C. SPRL Craiova, în calitate de lichidator al SC C.P. SRL Craiova.
La 15 aprilie 2011, reclamanţii au depus o precizare a acţiunii introductive prin care au arătat că înţeleg să conteste, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 218 din O.G. nr. 92/2003, şi adresa nr. 64659 din 28 august 2009, solicitând anularea şi a acesteia pentru aceleaşi motive de fapt şi de drept ca cele invocate în acţiunea introductivă.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 512 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanţii V.D.S. şi P.V.G., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova şi SC E.C. SPRL Craiova - în calitate de lichidator judiciar pentru SC C.P. SRL Craiova, ca prematur introdusă şi a obligat pârâta să emită decizie, în forma cerută de C. proc. fisc., de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamanţi, înregistrată sub nr. 30740/2009 şi respectiv nr. 34943/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului de a formula contestaţie împotriva Deciziei nr. 64659/2009, invocată de către pârâta Administraţia Finanţelor Publice a mun. Craiova, a constatat că la dosarul cauzei există adresa nr. 64659 din 28 august 2009 a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj prin care, urmare a contestaţiei formulate de reclamanţi înregistrată sub nr. 30740/2009 şi respectiv nr. 55475/2009, li se comunică acestora răspunsul la problemele ridicate în legătură cu Decizia nr. 47110 din 3 iunie 2009 prin care s-a atras răspunderea solidară a lor împreună cu SC C.P. SRL Craiova.
Analizând acest răspuns, prima instanţă a constatat că nu îmbracă condiţiile de formă şi de fond ale unei soluţii la o contestaţie întemeiată pe prevederile C. proc. fisc., fiind în fapt un răspuns care reproduce istoricul situaţiei juridice a reclamanţilor şi a societăţii şi având numărul de înregistrare al adresei de înaintare.
Reţinând că răspunsul comunicat reclamanţilor de către pârâtă nu poate fi considerat o soluţie legală, de formă şi de fond, la contestaţia acestora, răspuns care le-a fost comunicat la data de 25 februarie 2011 şi atacat în interiorul termenului de 6 luni, prima instanţa a respins excepţia ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 47110 din 3 iunie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în baza art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a stabilit răspunderea în solidar cu SC C.P. SRL Craiova a acestora pentru o sumă totală de 732.339 RON, în finalul deciziei menţionându-se că ea reprezintă titlu de creanţă şi poate fi contestată în condiţiile art. 209 din O.G. nr. 92/2003 în termen de 30 de zile de la comunicare, competent cu soluţionarea fiind organul financiar emitent.
Întrucât în cauză nu există o soluţie legală la contestaţia reclamanţilor din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, care reprezintă o condiţie prealabilă obligatorie pentru ca aceştia să se poată, eventual, adresa instanţei de judecată, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamanţilor adresată direct instanţei, fără parcurgerea procedurii menţionate anterior, este prematur introdusă.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009, prima instanţă a constatat că la dosar se află o completare a contestaţiei iniţiale din 6 iunie 2009, înregistrată la 6 iulie 2009, prin care reclamanţii precizează că solicită şi anularea procesului-verbal de insolvabilitate menţionat anterior.
Dacă în ceea ce priveşte decizia de atragere a răspunderii solidare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a transmis un răspuns care însă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a putea fi considerat soluţie a contestaţiei, referitor la contestaţia la procesul-verbal de insolvabilitate, prima instanţă a observat că instituţia legal abilitată nu a comunicat reclamanţilor nicio soluţie legală, astfel că, şi în acest caz, acţiunea adresată direct instanţei de judecată apare ca fiind prematur introdusă.
În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că numai după ce Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj se va pronunţa în mod legal asupra contestaţiei reclamanţilor, aceştia vor avea posibilitatea, în funcţie de soluţia dată, de a se adresa instanţei de contencios administrativ în termenul legal de 6 luni pentru ca aceasta să cenzureze soluţia.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel au formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în numele Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, SC C.P. SRL şi, distinct de aceasta, SC C.P. SRL prin administrator special T.T.
3.1. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în numele Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova
Această recurentă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., susţinând că:
- hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fiind greşit soluţionată excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune, în raport de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
- obligarea sa la emiterea unei noi decizii de soluţionare a contestaţiei ignoră dispoziţiile art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc. şi faptul că cele două răspunsuri conţin toate elementele necesare; nu s-au indicat care sunt condiţiile de formă minimale pe care nu le-ar respecta cele două acte;
- nu s-a observat că răspunsurile comunicate reclamanţilor conţin şi soluţia dată asupra nemulţumirilor pe care aceştia le au cu privire la procesul-verbal de insolvabilitate.
3.2. Recursurile declarate de SC C.P. SRL
În numele societăţii comerciale s-au declarat două recursuri.
Primul în ordine cronologică este declarat în termen legal dar este nemotivat, nesemnat şi netimbrat.
Lichidatorul judiciar SC E.C. SPRL Craiova a declarat prin actul din 16 aprilie 2013 că nu a exercitat nicio cale de atac în cauză şi, prin urmare, nu îşi însuşeşte acest recurs.
Ulterior, la data de 23 aprilie 2013, s-a înregistrat un nou recurs nemotivat al SC C.P. SRL, prin administrator special T.T.
4. Apărările intimatului V.D.S.
În recurs nu s-au formulat întâmpinări.
Singurele apărări sunt cuprinse în concluziile scrise depuse de intimatul-reclamant V.D.S. care reiterează, în esenţă, considerentele primei instanţe din sentinţa atacată.
Intimatul a insistat asupra ideii că a luat act despre natura adresei nr. 64659 din 28 august 2009 abia în şedinţa de judecată de la 25 februarie 2011, aşa încât acţiunea a fost formulată în termen legal. Cât priveşte conţinutul acesteia, aceasta nu cuprinde toate elementele enumerate în cuprinsul art. 211 din C. proc. fisc. sub sancţiunea nulităţii.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor SC C.P. SRL
Examinând cu prioritate regularitatea învestirii Înaltei Curţi cu cele două recursuri declarate pentru SC C.P. SRL, instanţa de recurs constată că primul este nul potrivit art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., fiind nemotivat şi, în egală măsură, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care lichidatorul judiciar a declarat că nu şi-l însuşeşte.
Cât priveşte cel de-al doilea recurs, de asemenea nemotivat, declarat prin administratorul special T.T., acesta a fost formulat cu depăşirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrat direct la Înalta Curte la data de 23 aprilie 2013, în condiţiile în care sentinţa fondului i-a fost comunicată la data de 10 februarie 2012. Prin urmare, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. a operat decăderea părţii din dreptul de a exercita calea de atac iar recursul va fi respins ca tardiv formulat.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova
Examinând apoi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., având în vedere apărările din concluziile scrise prezentate la pct. 4, Înalta Curte constată că acest recurs este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de către intimaţii-reclamanţi V.D.S. şi P.V.G. cu o acţiune judiciară având ca obiect anularea Deciziei nr. 47110 din 3 iunie 2009 a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova prin care s-a stabilit răspunderea lor solidară cu a SC C.P. SRL până la concurenţa sumei de 732.339 RON, în temeiul art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată privind C. proc. fisc., precum şi a unei operaţiuni premergătoare: procesul verbal din 26 mai 2009 de declarare a stării de insolvabilitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 din acelaşi cod, decizia „constituie titlu de creanţă privind obligaţia de plată a persoanei răspunzătoare” [ alin. (3) ] şi „poate fi atacat în condiţiile legii” [ alin. (6) ] .
Împotriva deciziei cei doi intimaţi au formulat contestaţie în temeiul art. 205 alin. (1), în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării actului, prevăzut de art. 207 alin. (1) din C. proc. fisc., fiind înregistrată la organul emitent la 17 iunie 2009.
Contestaţia a fost soluţionată prin actul din 28 august 2009 al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, comunicată la data de 26 ianuarie 2010 la sediul societăţii comerciale (sub semnătura directorului economic).
În raport de această bază factuală se constată că prima instanţă a soluţionat corect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Nu există nicio raţiune pentru ca acţiunea formulată la data de 16 octombrie 2009, anterior comunicării soluţiei asupra contestaţiei administrative (care s-a realizat pe parcursul judecăţii la prima instanţă) să fie considerată tardivă. În plus, în raport de data la care au luat cunoştinţă de adresa menţionată: 25 februarie 2011, „precizarea acţiunii” prin care se solicită şi anularea acesteia, depusă la data de 15 aprilie 2011, este formulată în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, motivul de recurs prin care se combate soluţia pronunţată în privinţa acestei excepţii este nefondat.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru că soluţia pronunţată, de respingere a acţiunii ca prematur formulată şi de obligare a pârâtei să emită o altă decizie de soluţionare a contestaţiei, este greşită.
În primul rând, Înalta Curte remarcă existenţa unei contradicţii în dispozitivul sentinţei pentru că, în mod logic, respingerea unei acţiuni (pe fond sau ca efect al admiterii unei excepţii) nu poate fi însoţită, în acelaşi timp, de o obligaţie în sarcina pârâtului.
În al doilea rând, considerentele referitoare la prematuritatea acţiunii judiciare intră în coliziune cu cele referitoare la nevaliditatea actului prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă.
În realitate, Înalta Curte reţine că prin actul din 28 august 2009 al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova s-a răspuns la contestaţia formulată de intimaţii-reclamanţi şi, chiar dacă acest înscris nu este denumit „decizie”, el cuprinde toate elementele indicate la art. 211 din C. proc. fisc., mai puţin calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitată la instanţa competentă.
Aceste lipsuri nu sunt de natură să atragă nulitatea actului în condiţiile în care intimaţii-reclamanţi nu au suferit nicio vătămare, formulând acţiunea în termen legal, la instanţa competentă.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., constatând că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului deşi a administrat o expertiză contabilă ale cărei obiective aveau această finalitate, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în numele Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova împotriva Sentinţei nr. 512 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Constată nul recursul declarat de SC C.P. SRL împotriva Sentinţei nr. 512 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de SC C.P. SRL prin administrator special T.T. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5197/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5213/2013. Contencios → |
|---|
