ICCJ. Decizia nr. 5304/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5304/2013
Dosar nr. 292/98/2012
Şedinţa publică de la 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6174 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Oraşului Ţăndărei, în favoarea Judecătoriei Feteşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prezenta acţiune are ca obiect anularea unei hotărâri prin care Consiliul Local al Oraşului Ţăndărei a aprobat concesionarea unui spaţiu medical situat într-un imobil proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, astfel că sesizarea instanţei de contencios administrativ nu se justifică în cauză, întrucât respectiva concesiune nu este un contract administrativ, autoritatea administrativă neacţionând în regim de putere publică sau pentru punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică.
În speţă, este vorba despre concesionarea unui spaţiu medical ce face parte din domeniul privat al oraşului, şi nu din proprietatea publică, aşa încât - raportat la obiectul acţiunii - se constată că nu este vorba de un act administrativ asimilat, care să cadă sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi O.G. nr. 54/2006, şi nici de un act administrativ propriu-zis, care să facă obiectul controlului de legalitate al Prefectului în condiţiile art. 3 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul Prefectul Judeţului Ialomiţa a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că, întrucât obiectul acţiunii îl reprezintă anularea Hotărârii Consiliului Local Ţăndărei nr. 61 din 28 iulie 2011 privind concesionarea spaţiului medical fără licitaţie publică (act administrativ adoptat de o autoritate a administraţiei publice, în speţă Consiliul Local Ţăndărei) şi nu contractul de concesiune care s-ar încheia pentru a fi pusă în executare hotărârea de aprobare a concesiunii, deci competent să soluţioneze cererea de chemare în judecată este instanţa de la Tribunalul Ialomiţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă, prin acţiunea formulată reclamantul Prefectul Judeţului Ialomiţa, a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Oraşului Ţăndărei, solicitând anularea Hotărârii nr. 61 din 28 iulie 2011 emisă de pârât.
Conform art. 123 alin. (5) din Constituţie, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal.
Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale.
Deci, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 10 din aceiaşi lege competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului, secţia de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte consideră că nu are relevanţă obiectul reglementat de hotărârea atacată, ci relevantă este natura actului emis de Consiliul Local, şi anume o hotărâre, care, indiferent de domeniul reglementat în conţinutul ei, poate fi atacată de Prefect pe calea contenciosului administrativ.
Conform art. 3 din Legea nr. 554/2004, rezultă în mod indubitabil că Prefectul exercită tutelă administrativă în privinţa actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale, în acest sens fiind dreptul conferit de art. 123 alin. (5) din Constituţie şi de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale.
Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel, în mod greşit a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti, apreciind că obiectul acţiunii îl reprezintă contractul de concesiune şi nu anularea Hotărârii prin care Consiliul Local a aprobat acest contract, care poate fi atacată de Prefect pe calea contenciosului administrativ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar curtea de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Ialomiţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul Judeţului Ialomiţa împotriva Sentinţei nr. 6174 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ialomiţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5303/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5306/2013. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
