ICCJ. Decizia nr. 5306/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5306/2013
Dosar nr. 1698/33/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 144 din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.N.-M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârât a fost fundamentată pe faptul că Ordinul NATO nr. 121 i-a fost comunicat reclamantului încă din 2008, iar art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004 prevăd termenul de decădere de 1 an.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul nu a contestat Ordinul de misiune NATO nr. 121/2008, care de altfel este echivalent cu un ordin de serviciu şi nu poate fi circumscris sferei contenciosului administrativ.
S-a mai apreciat că tardivitatea acţiunii nu poate fi raportată la dispoziţiile speciale ale Legii nr 554/2004 ci la C. muncii care prevede la art. 283 lit. e) că termenul de formulare a acţiunii este de 3 ani, întrucât drepturile solicitate sunt o componentă a salariului.
Pe fond, instanţa a constatat că Ordinului de misiune NATO nr. 121 din 20 mai 2008 atestă doar că reclamantul a fost trimis în misiune permanentă NATO în Italia în perioada 8 iunie 2008 - 8 iunie 2011, fiind încadrat în timpul misiunii pe funcţia de şef S 6 (căpitan).
Echivalarea funcţiilor este cea relevată de documentele comunicate de pârât.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 837/1995, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază de salariu lunar în valută.
Salariile lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se stabilesc în raport cu nivelul salariului funcţiei de portar, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 837/1995.
Salariul lunar în valută pentru funcţia reclamantului a fost corect stabilit în raport cu documentele comunicate de pârât.
Reclamantul a solicitat plata soldei lunare în lei ori atâta timp cât personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază doar de drepturile în valută prevăzute de H.G. nr. 837/1995 şi H.G. nr. 22/2004, contravaloarea normei de hrană solicitată de reclamant pentru perioada 8 iunie 2008 - 8 iunie 2011, nu este datorată de pârât cumulul pretins de acesta nefiind compatibil cu prevederile H.G. nr. 22/2004 şi H.G. nr. 837/1995.
Împotriva Sentinţei civile nr. 144/2012, reclamantul M.N.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Sălaj, secţia litigii de muncă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Obiectul litigiului, în cauza de faţă, nu se încadrează în textul de lege sus citat, fiind de fapt un litigiu de muncă.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. "tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe".
Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze litigiile de muncă este tribunalul ca instanţă de conflicte de muncă
Este adevărat că reclamantul a fost numit prin Ordin emis de Şeful Statului Major General, care este act emis de autoritate publică centrală, însă reclamantul nu atacă acest ordin ci solicită drepturi salariale.
Atâta timp cât reclamantul are calitatea de salariat în misiunea în care a fost trimis, drepturile salariale ale acestuia sunt supuse prevederilor legislaţiei muncii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Sălaj, secţia litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.N.M. împotriva Sentinţei civile nr. 144 din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Sălaj, secţia litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5304/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5308/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
